Implicarea Cantacuzinilor în Războiul Turco-Polon dintre anii 1672-1676
Războiul Turco-Polon dintre anii 1672-1676 a făcut parte dintr-o serie de conflicte militare între Imperiul Otoman și Uniunea Polono-Lituaniană ce s-au desfășurat de-a lungul secolului al XVII-lea, culminând cu asediul Vienei în anul 1683 și înfrângerea turcilor de către forțele creștine.
Războiul din deceniul VII al acelui secol a rezultat ca urmare a oscilărilor disputelor de frontieră dintre Polonia ș Turcia, ambele state dorind să-și extindă autoritatea peste teritoriile Ucrainei. În anul 1671 sultanul Mehmed al IV-lea și-a pregătit oastea pentru război. Ca vasală a imperiului mahomedan, Țara Românească a participat la această expediție militară în frunte cu domnul Gheorghe I Ghica, ce se afla la a doua domnie (februarie 1672- noiembrie 1673), scrie muzeograful Petre Vlad, pe pagina de Facebook a Muzeului „Conacul Pană Filipescu” din Filipeștii de Târg.
Situația Cantacuzinilor în acea perioadă era una de restriște. În anul 1663, Gheorghe Ghica, influențat de vorbele și manipulările boierului Stroe Leurdeanu, a ordonat arestarea și executarea postelnicului Constantin Cantacuzino (1598-1663), capul familiei.
La începutul celei de-a doua domnii, Ghica i-a arestat pe cei patru frați Cantacuzini, Mihai, Constantin (stolnicul), Iordache și Toma. Când domnul Valahiei a fost chemat de otomani la război în vara anului 1672, acesta i-a lăsat pe prizonieri în mâinile aliaților săi, Leurdeanu, Băleanu și Hrizea Popescu.
Izvoarele istorice atestă cum frații Cantacuzini au fost chinuiți și bătuți în timpul întemnițării lor, Constantin cerând adesea o pedeapsă dublă pentru a-l scuti pe fratele său Iordache care avea un fizic slab. Între timp armata otomană, ajutată de moldo-vlahi, a cucerit orașul Camenița (în vestul Ucrainei) obținând un mare avantaj asupra Poloniei, forțând-o să cedeze mahomedanilor Podolia, regiune care se învecina cu Moldova și Bucovina de Nord.
Din fericire, Șerban Cantacuzino reușește să evite capturarea, iar în anul 1673 ajunge la Adrianopol unde cere ajutorul marelui vizir Kara-Mustafa. Dregătorul turc ordonă eliberarea boierilor Cantacuzini, iar mama lui Șerban, Elina, împreună cu cei patru frați și-au croit drum către Constantinopol.
Tot în anul 1673, Gheorghe Ghica, din interese de putere, a trecut în tabăra polonezilor conduși de Jan III Sobieski. Pe data de 11 noiembrie generalul polonez împreună cu forțele sale româno-polone au obținut o victorie impresionantă împotriva otomanilor lângă cetatea Hotinului. Ghica ar fi putut să fugă în Polonia, însă soția și copiii acestuia erau ținuți ostatici la Istanbul de către turci. Luându-și rămas-bun de la Sobieski, domnul român s-a dus să se dezvinovățească marelui vizir. Cu toate acestea, Mihai Cantacuzino l-a demascat pe Ghica. Pe deasupra, boierul Cantacuzin a reușit și să influențeze numirea lui Gheorghe Duca în Valahia.
Regele Poloniei Jan III Sobieski
Victoria de la Hotin a avut următoarele efecte: Jan III Sobieski a fost ales ca rege al Poloniei, iar Gheorghe Duca a devenit domn al Țării Românești. În 1675 Constatin stolnicul a fost trimis în Ucraina în cadrul unei misiuni diplomatice, aceea de a pregăti semnarea tratatului de pace turco-polon. Un an mai târziu a fost semnat Tratatul de pace de la Juravno (în vestul Ucrainei). Acesta a reprezentat prima victorie diplomatică de mari proporții a lui Constantin, figura stolnicului căpătând de acum un respect internațional.
În cele din urmă Cantacuzinii vor unelti pentru a-l înlocui pe Gheorghe Duca cu Șerban, care va domni peste Valahia între anii 1678-1688.
În cadrul patrimoniului Muzeului ,,Conacul Pană Filipescu" din Filipeștii de Târg se află tabloul spătarului Mihai Cantacuzino (1650-1716) realizat în anul 1862 de Theodor Aman și face parte din expoziția sa permanentă
Bibliografie:
Ion Mihai Cantacuzino, O mie de ani în Balcani, edit. Albatros, București, 1996.
Radu Ștefan Ciobanu, Pe urmele Stolnicului Constantin Cantacuzino, edit. Sport-Turism, București, 1982.
