historia ro undefined jpeg

Imagini vechi cu zepeline

Cea mai mare colecție de suveniruri cu zepeline urmează să fie scoasă la vânzare în Marea Britanie. Obiectele au fost strânse de un om de afaceri britanic în mai bine de patru decenii. Colecția lui David Kirch – ce include și sute de poze cu zepeline germane uriașe – este atât de vastă încât el intenționa să deschidă un muzeu într-un vechi hangar de aeronave pe care l-a cumpărat special pentru acest scop.

Dar bărbatul în vârstă de 75 de ani nu a reușit să ducă acest proiect până la capăt, așa că a decis să-și scoată colecția la licitație. Aceasta cântărește în total 15 tone, motiv pentru care casa de licitație care se ocupă de vânzare a trebuit să închirieze spații speciale pentru depozitarea obiectelor. Colecția e atât de mare încât ea va fi vândută în cadrul a patru licitații separate. Experții au estimat că valoarea totală a colecției poate depăși 500.000 de lire sterline, bani pe care dl. Kirch dorește să-i ofere unei asociații caritabile.

Sursa: http://www.telegraph.co.uk