Ialta, împărțirea lumii și Războiul Rece

Pentru a înţelege cum s-a ajuns la redesenarea hărții europene şi care sunt originile Războiului Rece trebuie analizate negocierile care au avut loc între cei trei şefi de state aliate:Stalin, Roosevelt şi Churchill. Cea mai importantă întâlnire dintre aceştia trei, care este încă intens dezbătutăşi analizată şi care a avut cele mai complexe repercursiuni asupra Europei postbelice a fost întâlnirea de la Ialta.

Ialta:împărțirea lumii postbelice

Churchill încercase, încă din 1944, într-o întâlnire directă cu Stalin la Moscova, să împartă sferele de influenţa în Europa postbelică pe bază de procente. Conform acestui aranjament, Marea Britanie obţinea 90% de procente influențăîn Grecia, URSS în România 90% şi în Bulgaria 75%. Ungaria şi Iugoslavia erau împărţite în mod egal câte 50%[1].

Conferinţa de la Ialta, din februarie 1945, a pus bazele hărții Europei postbelice. Prin avantajele pe care sunt nevoiţi să i le ofere lui Stalin, Churchill şi Roosevelt permit URSS-ului să-şi poată extinde stăpânirea asupra Europei de Est. Sovietizarea acesteia, dar şi divizarea Germaniei îşi au originea în Conferinţă de la Ialta[2]. Pentru câştigătorii războiului, există două probleme majore:regimul ţărilor învinse şi frontierele acestora. Declaraţia de la Ialtastipula că ţările învinse trebuiau să-şi desemneze guvernele în urma unor alegeri libere. Mult mai complexe erau însă chestiunile teritoriale, în special problema Poloniei şi a Germaniei. Chestiunea Germaniei a fost rezolvată prin recurgerea la o împărţire în patru zone de ocupaţie, identică cu cea a Berlinului, care trebuia să dureze până la semnarea Tratatului de Pace, dar sovietizarea rapidă a părţii de est va duce la divizarea Germaniei:simbol al ruperii Europei în două[3].

Chiar şi poziţia geografică a Ialtei avea un înţelespentru Stalin, anume de a le arăta lui Roosevelt şi Churchill că ei au mai mare nevoie de el decât avea nevoie Stalin de ei. Locul de întâlnire aflându-se pe teritoriul sovietic conducătorii occidentali au fost nevoiţi să parcurgă câteva sute de kilometri, o condiţie şi mai dificilă pentru Roosevelt, care era în acel moment bolnav de moarte.[4]Preşedintele american a fost nevoit să zboare din Malta spre aeroportul înzăpezit din Saki, Crimeea, şi de acolo să parcurgă un drum de cinci ore pe o distanţă de o sută cincizeci de kilometri de drum înzăpezit pentru a ajunge la reşedinţa sa de trei camere în palatul din Livadia.[5]

Spre deosebire de Primul Război Mondial, sfârşitul războiului a dus la relativ puţine modificări teritoriale. Polonia este rearanjatăgeografic, oferind URSS-ului 174.000Km2dinest şi primindla vest104.000Km2din teritoriile germane. Stalin impune, de asemenea, ample modificări teritoriale la vestul URSS-ului, primind Basarabia, Bucovina şi Rutenia Subcarpatica, absorbind statele baltice şi a păstrat Peninsula Karelia în defavoarea Finlandei[6].

Ce este Războiul Rece?

Război Receeste termenul general pentru conflictul politic, ideologic, strategic şi militar de după 1945 dintre aliaţii occidentali, conduşi de Statele Unite, de o parte şi statele comuniste, conduse de Uniunea Sovietică, de cealaltă parte. Acest înţeles i-a fost conferit de jurnalistul american Herbert Bayard Swope într-un discurs scris pentru a fi rostit în fața legislativului din Carolina de Sud de către Bernard Baruch.[7]Termenul fusese folosit însă încă din timpul războiul de George Orwell în articolul You and the Atomic Bomb, publicat în ziarul Tribuneîn dată de 19 octombrie 1945.[8]Termenul de război rece va fi apoi popularizat de jurnalistul american Walter Lippman, intrând astfel în limbajul uzual. Expresia este însă mult mai veche, existând încă din secolul al XIV-lea. Don Juan Manuel distingea atunci între războaiele calde şi războaiele reci în contextul luptei dintre creştini şi musulmani.[9]

O sursă de tensiune specifică Războiului Rece a fost controlul asupra armamentului atomic. Administraţia Truman ştia că mai devreme sau mai târziu ruşii vor creea propria bombăatomică. Se propune astfel Planul Baruch prin care Naţiunile Unite ar fi trebuit să preia controlul asupra armelor atomice. Baruch insistă că planul său să includă o prevedere conform căreia toate ţările trebuia să renunţe la dreptul de veto în Consiliul de Securitate în ceea ce priveşte rezoluţiile cu privire la problemele nucleare. Sovieticii refuza, şi vin apoi drept răspuns cu Planul Gromînko.[10]Andrei Gromînko a venit cu contrapropunerea de a distuge toate armele nucleare, iar numai după ce această distrugere ar fi avut loc, ar fi trebuit instituit un mecanism de control. [11]Sovieticii cer ca fie să existe paritate a forţei atomice fie că americanii să-şi distrugă propriul arsenal nuclear. În condiţiile în care americanii refuza să-şi distrugă armele nucleare, iar sovieticii construiesc propria lor bomba atomică în august 1945 problema controlului internaţional asupra armelor atomice stagnează[12].

De ce a început Războiul Rece?

Există mai multe teorii cu privire la cauzele care au dus la declanşarea Războiului Rece. Teoria Ameninţării Ruseşti accentuează vinovăţia sovieticilor în ruptura dintre Est şi Vest. Total opusă este teoria care evidenţiază rolul americanilor, numită Teoria Imperialismului American. Definită de chinezi, Teoria Superputerilor accentuează atât rolul SUA, cât şi rolul URSS-ului, iar Teoria Cursei Înarmărilor evidenţiază că tensiunea îşi are sursa în forţă militară de care dispuneau cele două superputeri, vinovăţia aparţinând atât Vestului, cât şi Estului. Teoria Nord-Sud considera că cele lupta între superputeri se dă pentru controlul spaţiului sudic al planetei, în timp ce Teoria Vest-Vest considera că Războiul Rece este doar un paravan pentru conflictul între SUA, Japonia şi Uniunea Europeană. Dacă Teoria Interstalăgăseşte cauze în politica internă a statelor, Teoria Luptei de Clasăîncercăsă interpreteze începuturile Războiului Rece în cheie marxistă. Se poate observa cu uşurinţă multitudinea teoriilor cu privire la cauzele şi gradele de vinovăţie pentru Războiul Rece.

În ansamplu, fenomenul poate fi interpretat în trei mari viziuni. Prima, viziunea ortodoxă sau tradiţionala este complementarăTeoriei Ameninţării Ruseştișiaccentueazăcauzele legate de politica sovietică. A doua, legată de Teoria Imperialismului American, este viziunea revizionistă, legată de politică externă a SUA. Ultima variantă îi aparţine lui John Lewis Gaddis, este numită viziunea postrevizionista, şi accentuează că nu a exista o cauză unică a Războiului Rece.[13]

Războiul Rece şi toate aspectele legate de acesta sunt nu doar o consecinţă a păcii de după Al Doilea Război Mondial, ci sunt o continuarea a acestuia. Învingătoare în fața Axei, ţările aliate nu au reuşit să ajunsă la un consens politic. Acest fapt a marcat vieţile a milioane de oameni pentru câteva veacuri, fiind nevoiţi să trăiască într-o împărţită în două blocuri, mereu pe picior de conflict.

[1]Henry Kissinger, Diplomația, traducere de Mircea Ștefănescu și Radu Paraschivescu, Editura All, București 2003, p.364

[2]Arthur Conte, Ialta sauîmpărțirea lumii, traducere de Claudia Dumitriu, Editura Compania, București 2000, p. 311

[3]JeanCarpentier și FrancoisLebrun, Istoria Europei, traducere de A. Skultety i S. Skultety, Humanitas, București 1997, pp.412-414

[4]Henry Kissinger, Op.cit., p.361

[5]Ibidem, p.364

[6]Tony Judt, Epoca Postbelică, O istorie a Europei de după1945, traducere de Georgiana Perlea, Editura Polirom, București 2008, p.39

[7]Thomas Parish, Op.cit., p.243

[8]http://georgeorwellnovels.com/essays/you-and-the-atom-bomb/

[9]Martin McCauley, Rusia, AmericașiRăzboiul Rece, 1945-1991, traducere de Mihaela Barbă, Editura Polirom, Iași 1999, p.33

[10]Thomas Parish, Op.cit, p.34

[11]Ibidem, p.126

[12]T.E. Vadney, The World since 1945, Penguin Books, London 1990, pp.64-66