Hermès, dinastia șelarilor de lux
Compania care produce probabil cele mai cunoscute și mai râvnite genți din lume are în spate o istorie de aproape două sute de ani, care a început însă departe de domeniul modei. Hermès, căci despre acest brand francez este vorba, a luat avânt în prima jumătate a secolului al XIX-lea producând șei. Maeștri ai meșteșugului cu produse din piele, moda era doar la un pas distanță, iar luxul, inevitabil.
Povestea Hermès este aceea a unei familii de artizani care nu și-a abandonat niciodată pasiunea, ci doar a condus-o mereu pe căi noi, căutând să-și extindă viziunea asupra luxului. Cel care a deschis acest drum a fost Thierry Hermès, născut într-o familie franco-germană în 1801, la Krefeld, cunoscut drept „Stadt wie Samt und Seide”, adică orașul catifelei și al mătăsii. Așadar, un oraș cu o veche tradiție în meșteșugul textilelor. În 1828, după mulți ani dificili cauzați de războaiele napoleoniene, familia Hermès se mută în Franța, la nord de Paris, unde tânărul Thierry își începe ucenicia în pielărie, specializându-se pe șei și harnașamente.
În 1837, Thierry deschide un atelier în centrul Parisului, în zona cunoscută drept Grands Boulevard. Acesta a fost momentul zero al ceea ce avea să devină casa Hermès. Cunoscut pentru produsele atent lucrate, durabile, simple, dar luxoase și foarte ușoare, atelierul lui Thierry primea numai clienți de renume, membri ai familiilor aristocrate și chiar regale din Europa. În 1855, medalia câștigată la Expoziția Universală din Paris pentru produsele inovatoare îi asigură lui Hermès o reputație și mai bună pe continent, consolidată cu o altă medalie în 1867.
În tot acest timp, Thierry se ocupă să-și inițieze fiul, pe Charles-Émile, în tainele meșteșugului. Acesta va prelua afacerea în 1880, după moartea tatălui său, și profită de schimbările urbanistice din Paris (suntem în plină epocă Haussmann!) și mută atelierul pe Rue du Faubourg Saint-Honoré, la numărul 24, acolo unde se află și astăzi. Charles-Émile păstrează linia afacerii, producând în continuare șei și harnașamente de cea mai înaltă calitate, dar caută să se extindă pe piața internațională, ducând produsele Hermès în toată lumea – nu doar în Europa, ci și în Rusia, Asia și America.
Prima geantă Hermès: pentru călăreți
Nu avea să treacă multă vreme până la prima geantă, destinată tot pasionaților domeniului ecvestru. În 1900, Charles-Émile și fiii săi, Adolphe și Émile-Maurice, creează împreună așa-zisa Haute-à-Courroies, gândită special pentru călăreții care doreau o geantă în care să-și transporte șeile și cizmele de călărie. Epoca automobilului tocmai începea însă, așa că geanta Hermès avea să servească tot mai puțini călăreți și tot mai mulți aventurieri ai noului mijloc de transport.
În 1902, cei doi fii – a treia generație, așadar – preiau afacerea și o redenumesc Hermès Frères. Fac un pas mare către extindere în momentul în care, în ajunul Marelui Război, casa Hermès încheie un contract cu ţarul Rusiei pentru echiparea regimentelor călare rusești. Pentru a susține creșterea în producție, atelierul angajează încă 80 de meșteșugari. Apoi, în timpul unei călătorii în America de Nord, Émile Hermès descoperă – în sistemul de închidere/deschidere al unei mașini militare decapotabile – fermoarul, o recentă invenție americană. El obține drepturi exclusive de a aduce acest sistem în Franța, unde ajunge să fie cunoscut drept „închiderea Hermès”, și-l folosește pentru dezvoltarea afacerii în noi direcții, inclusiv prima colecție de modă. În 1918, Hermès creează pentru Edward, prințul de Wales, o jachetă de golf cu fermoar. Faima purtătorului și sistemul inedit de închidere contribuie și mai mult la renumele atelierului.
Noul lux în modă
După război, devenea tot mai clar că fabricarea de șei și de produse conexe nu mai corespunde nevoilor lumii moderne. Émile-Maurice cumpără partea din afacere care-i revenea fratelui său, Adolphe, și apoi decide să pornească în altă direcție, una mai aproape de nevoile lumii moderne. Se orientează către modă. Se pare că prima geantă cu scop pur estetic s-a născut după ce soția lui Émile-Maurice s-ar fi plâns că nu poate găsi una pe gustul ei. Un model mai mic al deja clasicei Haut-à-Courroies, cu aceeași elegantă formă de trapez, este lansat așadar în 1923.
Din acel moment, Casa Hermès și-a diversificat tot mai mult portofoliul. Au urmat primele colecții de haine, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, eșarfe și cravate din mătase, ceasuri, bijuterii, încălțăminte, parfumuri, iar în ultimii ani, chiar decorațiuni de lux.
Artă la pătrat
În 1937, cu ocazia centenarului companiei, Robert Dumas, ginerele lui Émile, aduce un nou suflu lansând prima eșarfă Hermès – din mătase, bineînțeles. Desenul – un grup de femei și bărbați în jurul unei mese, pentru un joc, înconjurați de căruțe trase de cai, trimițând deci la originile ecvestre ale Casei Hermès – era realizat de însuși Dumas. L-a numit, ludic, Jeu des omnibus et dames blanches.
Eșarfa – un accesoriu aparent banal – a avut un succes atât de mare încât Casa Hermès și-a stabilit o nouă tradiție în lansarea bianuală a unei colecții de eșarfe, deseori în colaborare cu artiști cunoscuți. Devenite simboluri ale eleganței tipic franțuzești, eșarfele Hermès, de diferite dimensiuni, dar întotdeauna pătrate și din cea mai bună mătase, au fost purtate apoi de cele mai distinse figuri feminine ale secolului, precum Jackie Kennedy, Audrey Hepburn şi Grace Kelly.
Experiența Hermès cu lucrul în mătase (având încă din 1937 o fabrică dedicată la Lyon, pentru producerea eșarfelor) și o idee strălucită apărută la momentul potrivit duc apoi la lansarea primei colecții de cravate bărbătești. Hermès avea deja un butic la Cannes, destinație de lux pentru noua aristocrație occidentală. Se afla în imediata apropiere a unui cazinou cu reguli vestimentare stricte (domnii nu erau primiți fără cravată), prin urmare, cererea pentru acest accesoriu a crescut foarte repede. Dumas a sesizat repede ocazia și, în 1949, Hermès s-a impus și pe piața accesoriilor masculine.
Ancorat în prezent
Doi ani mai târziu, Robert Dumas preia frâiele companiei și continuă să-i asigure succesul în modă. Una dintre ideile sale a creat și în lumea bijuteriilor un loc de onoare pentru numele Hermès, cu o brățară inspirată din lumea nautică. „Chaîne d'ancre” – care păstrează aproape identic liniile unui lanț cu ancoră – este o brățară elegantă și totuși cu alură sport. Designul ei a rămas neschimbat de când a ieșit din penița lui Dumas și rămâne și astăzi unul dintre produsele emblematice ale brandului Hermès. Tot în timpul lui Dumas, Hermès își redefinește brandul printr-un nou logo – o căruță trasă de cai, un omagiu adus începuturilor companiei.