Hannibal - cel mai urât coşmar al Romei
În anii 264-241 î.en., lumea antică a fost martoră la ciocnirea dintre cele două puteri care se luptau pentru supremaţia Mediteranei:Roma, o republică militaristă ce stăpânea peninsula italică cu o armată profesională, dar care era foarte ambiţioasă, şi Cartagina, un întins străvechi imperiu oligarhic nord-african cu origini feniciene ce mobiliza mercenari în timpuri de război. Ambele oraşe au mituri fondatoare:Cartagina, fondată de o prinţesă feniciană exilată din Palestina ce a debarcat în Tunisia de azi, a sacrificat un taur şi i-a tăiat pielea în fâşii subţiri pentru a marca suprafaţa noului oraş, iar Roma a fost fondată de doi fraţi de viţă regală ce au fost abandonaţi pe malul Tibrului , găsiţi şi alăptaţi de o lupoaică. Ambele oraşe s-au extins şi s-au dezvoltat comercial, anexând teritorii şi îmbogăţindu-se de pe urma rutelor maritime. Dar în Marea Mediterana nu era loc decât pentru o singură putere.
Introducere:cauzele războiului
Astfel, în 264 i.en. s-a declanşat Primul Război Punic în care Roma şi-a întărit flota, depăşind flota cartagineză şi a ieşit victorioasă, dobândind controlul asupra Siciliei ce îi va asigura aprovizionarea cu cereale şi insulele Corsica şi Sardinia. Cartaginezii erau orgolioşi, fiind forţaţi să plătească despăgubiri de 3000 de talanţi pentru 10 ani. Regele de atunci, Hamilcar din familia barcizilor, abia după ce a reprimat o răscoala a mercenarilor, şi-a extins imperiul în sudul Spaniei de azi (unde a fondat Barcina-Barcelona de azi), preluând control asupra resurselor de argint.
Într-o zi, Hamilcar Barca şi-a adus fiul de 9 ani pe nume Hannibal la un templu. După sacrificarea unui taur, Hamilcar şi-a pus fiul să-şi bage mâinile în vasul cu sângele animalului să jure “răzbunare” şi “duşmănie” eternă Romei.
Juramantul lui Hannibal-Sursa:amazonaws.com
În 229 i.en., Hamilcar moare şi Hasdrubal, fratele mai mare al lui Hannibal preia conducerea şi duce o politică diplomatică prin stabilirea unor alianţe cu triburile hispanice. În 226 i.en., Hasdrubal a semnat un tratat cu Roma prin care făgăduia că soldaţii cartaginezi nu vor traversa râul Ebro. Pentru a-şi asigura influenţa, Roma preia sub aripa sa protectoare oraşul Saguntum. În 225 i.en., tocmai când părea că pacea şi stabilitatea vor funcţiona, Hasdrubal este asasinat. Conducerea îi revenise lui Hannibal, un tânăr general ambiţios în vârstă de 25 de ani. Şi-a mobilizat forţele rapid şi a avansat din Nova Carthago spre Saguntum, pe care l-a capturat în aprilie 219 i.en. Deşi locuitorii s-au predat şi au cerut îndurare, Hannibal a ordonat uciderea acestora.
Senatul Roman, fiind îngrijorat, a trimis o delegaţie condusă de Fabius în faţa Senatului cartaginez în primăvară anului 218 i.en. Membrii delegaţiei erau foarte furioşi pe Hannibal pentru acţiunile sale şi cereau senatului să-l predea pe general. După cum scrie Titus Livius, Fabius şi-a tras ambele capete ale togei, spunând că “în aceste capete ale togei mele atârnă războiul şi pacea, voi alegeţi” . Senatorii cartaginezi i-au spus că poate să aleagă ce vrea. Astfel, Fabius a strigat ” Atunci, vă vom da război”. Senatorii cartaginezi i-au spus că vor lupta până la capăt.
Fabius Maximus in Senatul cartaginez-Sursa:http://www.heritage-history.com/
Hannibal şi-a retras armata de la Saguntum la Nova Carthago pentru a-şi pregăti forţele. Obiectivul său suprem nu era o simplă înfruntare cu romanii, ci de a ajunge în inima Romei şi a străpunge-o definitiv. Conform lui Polybius, Hannibal dispunea de forţe cartagineze în număr de 700 000 de infanterişti şi 70 000 de călăreţi.
Pentru invazia Italiei, Hannibal a mobilizat 90 000 de infanterişti, 12 000 de călăreţi şi 37 de elefanţi, plus alte trupe provenite din triburi hispanice cu care a încheiat alianţe, ca Lusitanii. A plecat în expediţie alături de fratele său Mago Barca, Hasdrubal Gisco şi Maharbal, comandantul cavaleriei, în vreme ce un alt frate, Hasdrubal Barca a rămas în Hispania pentru a o apăra.
Între timp, romanii, aşteptându-se la o invazie cartagineză fie din Africa prin Sicilia, fie din Hispania pe traseul ce duce către Massalia, au mobilizat forţele defensive, lansând o expediţie din Sicilia spre Africa apărată de trupele iberice.Flota cartagienza a lansat un atac surpriză asupra portului Lilybaeum din Sicilia. Forţele invadatoare conduse de Hannibal se mişcau încet, înaintând spre nord şi traversând râul Ebro după 6 săptămâni. Înaintarea a fost primejdioasă căci Hannibal a trebuit să înfrunte triburile pro-romane din Pirinei. După un timp, foametea şi epidemia au cuprins armata. Dezertările se ţineau în lanţ. La traversarea Munţilor Pirinei, îi mai rămăseseră doar 50 000 de infanterişti şi 9000 de călăreţi. În septembrie 218 i.en., armata cartagineză traversează fluviul Ron după ce Hannibal a negociat cu triburile celtice pentru a-i asigura accesul. Două zile a durat traversarea fluviului pentru ca toate forţele armatei (inclusiv elefanţii), să fie transportate de ambarcaţiuni.
Traversarea Ronului-Sursa:http://www.penfield.edu/
Traversând fluviul, Hannibal a fost întâmpinat de o altă ambuscadă galică pe care a înfrânt-o. A primit însă o veste ce l-a tulburat:Scipio şi armata romană îl aşteptau după ce au instalat tabăra pe malul estic al fluviului. Hannibal trimite un corp de cavalerie alcătuit din 500 de călăreţi numidieni în recunoaştere şi din care se întorc doar 300 ce îi raportează aşezarea taberei romane. Între timp, reprezentanţi ai triburilor galice din Valea Po se aliază cu armata cartagineză. Forţele cartagineze au continuat să mărşăluiască spre nord, evitând confruntarea directă cu romanii.
Pe 14 octombrie 218 i.en., Hannibal a luat o decizie şocantă:traversarea Alpilor. Niciun general dinaintea lui nu a izbutit să facă aşa ceva. Alpii erau un obstacol impenetrabil, iar romanii ştiau asta pentru că îi protejau de atacurile dinspre nord-vest ca nişte ziduri naturale. Pentru Hannibal şi armata sa, traversarea Alpilor era o adevărată provocare. Dacă reuşea să-i traverseze, Hannibal avea să facă ceea ce nu a reuşit niciun înaintaş de-al său:să ajungă în inima Romei.Dar decizia avea să-l coste scump.Se apropia cu repeziciune anotimpul iernii. Dar după cum îl descrie Titus Livius, Hannibal era cumpătat şi dormea pe pământul gol, acoperit numai cu o mantie soldățească alături de soldaţii săi. În luptă pornea cel dintâi și ieșea din încăierare cel din urmă. Soldaţii săi îi erau profund loiali.
Traversarea Alpilor
Hannibal şi armata sa s-au îndreptat spre Muntele Du Chat şi satul Aquste, traversând Chevelu. Trecătoarele spre Alpi erau însă păzite de Allobregizi doar pe timp de zi. Hannibal a ordonat incendierea taberei acestora şi a mers mai departe. Atacatorii gali au năvălit peste ei încât unii elefanţi s-au răsturnat cu tot cu provizii de pe trecătoarea abruptă. Hannibal se află într-o situaţie dificilă. După ce a respins atacurile, armata cartagineză a contiunuat să mărşăluiască până la Bourgetul şi Chambery de azi. Proviziile le ajungeau doar pentru trei zile. Hannibal a ordonat distrugerea aşezării Chambery pentru a le demonstraforta cartagineză barbarilor din aceste ţinuturi. Cartaginezii şi-au amplasat tabăra şi au colectat provizii suplimentare. În zilele următoare au mărşăluit spre Albertville şi Centrones unde locuitorii le-au oferit daruri şi vite pentru trupe, chiar şi ostatici pentru a-l convinge pe Hannibal că îi erau loiali. Centronii s-au oferit să-l ghideze pe Hannibal timp de două zile. În timp ce mărşăluiau spre trecătoarea St. Bernand, în apropiere de satul Seez, centronii au năvălit asupra cartaginezilor. Elefanţii şi călăreţii erau în faţa coloanei, urmaţi de de hopliţi din spate. Centronii s-au aşezat pe stânci şi au început să arunce cu pietre spre cartaginezi, fiind în situaţia dificilă de a organiza un contraatac, declanşându-se confuzia. Hannibal a anticipat că va fi înşelat, astfel având ariegarda puternic întărită, s-a întors rapid la intrarea din trecătoare, forţându-i pe centroni să coboare pentru a se lupta. Până dimineaţă, centronii au fost alungaţi. Armata s-a odihnit două zile, şi cum era sfârşitul lunii octombrie, a început să ningă. Luptătorii cartaginezi erau neobişnuiţi cu frigul extrem de cumplit din Alpi. Multora li s-au degerat picioarele şi le-au fost amputate. Mulţi alţii au murit de frig . Atât cei bolnavi şi sănătoşi au fost puşi la săpat şi îndepărtat zăpadă din cale sau la construit un drum din scânduri pentru elefanţi. Un mit spune că armata cartagineză a întâmpinat un obstacol în drum:un uriaş bolovan căzut în urma unei avalanşe. Hannibal a ordonat să fie udat cu oţet şi vin şi apoi ars. Bolovanul, printr-un miracol, s-a sfărâmat. Două săptămâni a durat traversarea Alpilor datorită încetinirii cauzate de elefanţi. Se speculează totuşi că climă de atunci era mai caldă şi poate că traversarea nu a fost aşa de dificilă pentru că ar fi imposibil că soldaţii, precum călăreţii numidieni, echipaţi necorespunzător, să mişte, să meargă şi să-şi folosească sabile la temperaturi negative în Munţii Alpi.
Traversarea Alpilor
Primele încăierări
În prima săptămâna a lunii noiembrie, Hannibal a reuşit să coboare din Alpi cu o armată epuizată şi înfometată . Au supravieţuit traversării munţilor doar 20 000 de infanterişti şi 6000 de călăreţi. Aflând vestea că Hannibal a ajuns în Galia Cisalpină, generalul Publius Cornelius Scipio a plecat din Placentia, traversând Po şi mărşăluind spre teritoriul insubrilor. Traversând râul Ticinus, armatele lui Scipio şi ale lui Hannibal s-au întâlnit faţă-în faţă în luptă, lângă oraşul modern Lomello. Hannibal şi-a trimis 6000 de călăreţi să-i atace pe cei 3000 de călăreţi romani şi cei 7200 de velites. 2300 de soldaţi romani au fost ucişi şi însuşi generalul Scipio a fost rănit de o săgeata. Viaţa i-a fost salvată de fiul său de 17 ani, Scipio. Hannibal obţinuse prima victorie împotriva romanilor. La aflarea veştii, multe triburi celtice erau acum dipuse să i se alăture lui Hannibal.
Batalia de la Ticinus-sursa:Osprey
Scipio şi fiul său şi-au retras armata în sud, în Apenini, pentru a se întâlni cu Sempronius şi legiunile sale care a sosit abia în decembrie. Hannibal şi-a amplasat tabăra la 6 mile de râul Trebia unde a profitat de avantajul reliefului şi vegetaţiei. Cu cei 20 000 de infanterişti, 10 000 de călăreţi (proaspăt întărite de rândurile celtilor) şi cu 37 de elefanţi, Hannibal s-a pregătit pentru cea de-a doua confruntare. A trimis 1000 de trupe sub comanda lui Mago pentru a pregăti o ambuscadă în apropierea taberei romane a lui Sempronius. Hannibal şi-a trimis apoi călăreţii numidieni pentru a atacă tabăra romană. Sempronius, luând în considerare provocarea, şi-a trimis întreaga armata de 16 000 de infanterişti (plus 20 000 de trupe aliate) şi cei 4000 de călăreţi cu întârziere (fiind ora mesei) pentru a-l combate pe Hannibal. Soldaţii romani s-au înfundat în zăpadă şi noroi. Hannibal a mobilizat infanteria alcătuită din 20 000 de trupe grupate în contigente africane, spaniole şi celtice, cu elefanţii în prima linie şi cei 10 000 de călăreţi. După câteva încăierări în care romanii au ieşit şifonaţi, Sempronius şi-a rechemat trupele, dar Hannibal le-a atacat cu toată forţa şi superioritatea numerică. Şi-a trimis trupele africane şi călăreţii numidieni să lovească în aripile expuse ale armatei romane. Şi în acel timp venise şi Mago cu trupele sale.Armata romană a fost în cele din urmă dezintegrată de elefanţii cartaginezi, 15 000 de soldaţi romani fiind ucişi. Sempronius s-a retras la Placentia. Hannibal a continuat să înainteze spre valea Po.
Anul următor, în 217 i.en., Gnaeus Servilius Geminus şi Gaius Flaminius au fost numiţi noii consuli şi au primit comanda a patru legiuni ce numărau 50 000 de soldaţi. Hannibal a iernat în Gallia Cisalpină întâmpinând probleme privind aprovizionarea armatei. În primăvara anului 217 i.en., Hannibal a decis să meargă spre Roma cu forţele sale. Dintre toţi elefanţii, doar unul mai supravieţuise şi pe acela îl călărea atunci când mărşăluia cu armata. Hanibal a decis să traverseze Apeninii prin Pistola unde terenul era dificil şi mlăştinos. Armata sa s-a mişcat lent, mulţi soldaţi murind de foame sau din cauza epidemiilor, şi însuşi Hannibal şi-a pierdut un ochi din cauza unei insecte ce l-a înţepat şi i-a provocat o infecţie.
Armata lui Flaminius a fost trimisă la Arrezo pentru a-l intercepta pe Hannibal. Servillius a pornit de la distanţă, mărşăluind pe drumul Via Flaminia, alăturându-se colegului său care a construit respectivul drum. Hannibal a aşteptat ca armatele romane să se combine şi şi-a ridicat tabăra lângă Lacul Trasimeno pentru a-i aştepta. Flaminius nu-l putea vedea, aşa că a înaintat, oferindu-i lui Hannibal oportunitatea de a-l ataca.Spre dimineaţă, cei 25 000 de soldaţi ai generalului Flaminius erau în apropierea taberei cartagineze. Hannibal şi-a trimis trupele să năvălească peste coloana legionară ce mărşăluia între dealuri şi malul lacului. Armata romană fusese înconjurată din toate părţile.
Batalia de la Lacul Trasimeno-sursa:Osprey
20 000 de soldaţi romani au fost ucişi şi 6000 au fost luaţi prizonieri. A fost un adevărat masacru. Mulţi soldaţi s-au înecat în lac din frică de a fi nimiciţi de cartaginezi. Însuşi generalul Gaius Flaminius a fost ucis. A doua zi, cavaleria lui Servillius a fost nimicită de cavaleria numidiana condusă de Maharbala. Situaţia era îngrijorătoare încât la Roma, senatul l-a numit pe Quintus Fabius Maximus dictator pentru un an. Fabius a ordonat evitarea luptei directe cu Hannibal şi a propus o nouă strategie ce avea să-i poarte numele, prin urmărire şi hărţuire. Hannibal a mărşăluit în Samnium şi a devastat Campania (una dintre cele mai fertile şi bogate teritorii din peninsula italică) pentru a-i atrage pe romani în luptă, însă fără succes. Fabius refuză să lupte. Romanii considerau strategia fabiană ca fiind o formă de laşitate. Chiar şi aşa, i-a provocat destule probleme invadatorului, forţat să ierneze în zonele joase din Campania după ce toate trecătorile au fost blocate. Rutele de aprovizionare au fost blocate de romani. Însă Hannibal a recurs în a-i înşela pe romani, traversând pădurile şi a iernat la Puglia. La scurt timp, dictatura lui Fabius s-a încheiat.
Bătălia de la Cannae
Hannibal a aşteptat până în luna iunie în Gerunium. Apoi, cu forţele sale, s-a îndreptat la Cannae, o aşezare ruinată folosită ca depozit de grâne de către armata romană. Romanii se temeau că Hannibal ar putea captura grânarul de la Cannae.
După încheierea dictaturii fabiene, Senatul Romei le-a oferit comanda consulilor Gnaeus Servilius Geminus şi Marcus Atilius Regulus. În anul următor, în 216 i.en., Gaius Terentius Varro şi Lucius Aemilius Paullus (bunicul lui Scipio Aemilianus, patronul lui Polybius) au fost aleşi drept noii consuli. Cei doi aveau sarcina de a opri ameninţarea barbarului cartaginez şi de a încheia coşmarul. Astfel, Senatul Romei le-a oferit comanda a 8 legiuni (40 000 de soldaţi romani), plus 2400 de călăreţi şi trupele aliate. Fiecare consul comanda 4 legiuni, numărul efectivelor ridicându-se la 86 400.
Consulii cu armatele lor au mărşăluit în sud în căutarea lui Hannibal şi după 2 zile, l-au găsit pe malul stâng al râului Aufidus. Şi-au ridicat tabăra la 6 mile distanţă.
Văzându-l pe un ofiţer cartaginez pe nume Gisgo care era înfiorat la vederea dimensiunii armatei romane, Hannibal i-a spus:“deşi sunt mulţi, pe niciunul dintre ei nu-l cheamă Gisgo”.
Varro a fost la comandă în prima zi. În acest timp, o mic contingent cartaginez a iniţiat o ambuscadă. Varro a reuşit să respingă atacul şi şi-a continuat drumul spre Cannae cu forţele sale. Varro era determinat să-l anihileze pe Hannibal. Paullus era prudent şi dorea să evite orice înfruntare cu Hannibal fără a se asigura că are sorţi de izbândă.
Hannibal deţinea avantajul cavaleriei. Paullus şi-a retras forţele şi şi-a ridicat tabăra pentru 2/3 din armata să la est de râul Aufidus. Cele două armate au aşteptat timp de 2 zile.
A doua zi, pe 1 august, Hannibal, temându-se că Varro l-ar putea ataca, şi-a părăsit tabăra şi i-a oferit lupta. Paullus a refuzat să participe. Hannibal a recunoscut importanţă râului pentru trupele romane şi şi-a trimis cavaleria spre tabăra romană pentru a-i hărţui pe cărăuşii din afara taberei care transportau provizii de apă din râu.
Razboinici gali si aruncatori cu prastia din insulele Baleare-sursa:Osprey
Razboinici iberici-sursa:Osprey
Armata cartagineză era alcătuită din 50 000 de mercenariCumpără acumrăzboinici de diferite etnii:8000 de libieni, 8000 de iberici, 16 000 de gali (dintre care 8000 au plecat), 5500 de getulieni, iar cavaleria era alcătuită din 4000 de numidieni, 2000 de iberici, 4000 de gâli şi 450 de fenicieni, plus 8000 de aruncători cu praştia de origine balearica şi alţi suliţaşi. Majoritatea nu vorbeau o limba comună.
Armata romană era alcătuită din 80000 de soldaţi:63 000 de infanterişti, 6000 de călăreţi, 2000 de trupe grele şi 7400 de trupe uşoare.
Romanii luptau cu pillum (suliţa de aruncat) şi hastae (suliţa de împuns), fiind echipaţi cu coifuri, armuri şi scuturi.
Cartaginezii aveau echipamente variate. Ibericii echipaţi cu tunici luptau cu săbii şi suliţe, scuturi ovale şi falcata. Galii nu purtau armuri şi mulţi luptau goi, fiind echipaţi doar cu săbii lungi. Călăreţii cartaginezi erau echipaţi cu câte două suliţe, o sabie curbată şi scut greu pentru protecţie. Cavaleria numidiana era slab echipată pentru a avea mobilitate, având mici scuturi, suliţe şi cuţite. Infanteria uşoară folosea praştii sau suliţe, protejându-se cu scuturi mici sau acoperitoare din piele pentru membre. Libienii utilizau suliţe scurte pentru împungere. În rândurile armatei cartagineze mai erau şi hopliţii cu suliţe lungi, armuri şi scuturi după model elenistic ce formau “falanga”. Hannibal purta armură de tip “musculata”, fiind echipat cu o falcata şi un scut oval.
Infanteria romană era organizată firesc:hastati în faţă, principes la mijloc şi în spate, triarii. Varro considera că Hannibal avea prea puţin spaţiu pentru manevrare şi mobilitate şi că orice posibilitate de a se retrage a dispărut, având râul Aufidus în spate. Venise momentul pentru atacul roman.
Hannibal i-a amplasat pe aruncătorii cu praştia înaintea infanteriei pentru a aruncă cu pietre şi suliţe şi a hărţui trupele române care veneau. Ibericii şi galii au fost amplasaţi la mijloc. Infanteria africană a fost amplasată în ambele flancuri ale armatei, gata să atace flancurile armatei romane. Hasdrubal conducea cavaleria iberică şi galică în stânga alcătuită din 6500 de călăreţi, la sud de râul Aufidus. Hanno comanda 3500 de numidieni în dreapta.
Hannibal şi-a poziţionat cavaleria uşoară hispanică şi numidiana pe flancuri pentru a învinge cavaleria romană epuizată. Trupele africane veterane aveau să preseze flancurile romane la momentul oportun şi să le înconjoare.
Măcelul
Hannibal, văzând circumstanţele bătăliei şi că trupele sale erau uşor demoralizate, a ţinut un discurs:
“Ce noroc mai mare ar fi putut să ceară de la zei, dacă ei au ales să lupte într-o astfel de masă cu o cavalerie superioară de partea lor? În primul rând, mulţumiţi-le zeilor;pentru că ne-au adus în această ţară, pentru că ei ne-au scris victoria. Şi, către mine, pentru că am fost obligat să lupt cu inamicul (…)ei nu ne mă pot evita pentru mult timp şi trebuie să lupte pe un teren avantajos pentru noi. Dar nu mă pot gândi la alte vorbe pentru a va îndemna să fiţi curajoşi şi în această luptă ca înainte. Când nu aţi avut nici măcar experienţă de luptă a romanilor, a trebuit să vă dau exemple şi argumente. Văzând că aţi bătut romanii în trei bătălii succesive, ce argumente vă mai pot da pentru a vă confirma curajul decât faptele reale? Acum, aţi luat posesia ţării şi toată averea sa, căci m-am ţinut de cuvânt de orice făgăduială spusă vreodată. Dar bătălia prezentă este pentru oraşele şi bogăţia acestora, şi dacă o veţi câstiga, toată Italia îşi va pierde puterea sa şi bogăţia Romei vă vor face liderii lumii. Prin binecuvântarea zeilor sunt încredinţat să vă îndeplinesc promisiunile. “
Cuvintele sale au fost primite cu multe urale.
Cannae-sursa:Osprey
Bătălia a început în dimineaţa zilei de 2 august. Hannibal a extins centrul liniei. Centrul armatei cartagienze slăbit a luat forma unei semiluni, cu spatele spre armata romană venind. Flancurile erau alcătuite din cavaleria numidiana şi gali.
Varro a fost atras în capcană lui Hannibal. Legiunile romane au intrat în centrul slab al armatei cartagineze. Mercenarii libieni au rupt flancurile romane. Semiluna cartagineză s-a îndoit, luând formă de semicerc, învăluind armata romană. Cavaleria numidiana sub comanda lui Maharbal a spulberat cavaleria romană. Cavaleria iberică şi cea celtică, condusă de Hanno la stânga, a spulberat cavaleria romană. Apoi, cavaleria grea cartagineză şi cea numidiana au atacat legiunile romane de la spate. Romanii erau nedormiti şi însetaţi datorită hărţuirii din zilele anterioare şi confuzi din cauza prafului ridicat şi a zgomotului crescut. Soldaţii din mijloc, în toată degringolada, nu-şi puteau da seama ce se întâmplă pe flancuri căci nu vedeau la depărtare. Şocul de a vedea nori de suliţe venind înspre ei era cumplit. Cavaleria atacă din spate în timp ce infanteria şi hopliţii africani şi libieni atacau din stânga şi din dreapta. Mulţi soldaţi romani au săpat cu mâinile goale în pământ pentru a-şi bagă capetele în gropi ca să se sufoce. Armata romană era încleştată.
Tactic, bătălia se încheiase cu victorie cartagineză datorită mişcării de învăluire ingenioase. Însă măcelul abia începuse. Legiune cu legiune, manipulă cu manipulă, soldat cu soldat, totul trebuia anihilat de dimineaţă până la apusul soarelui. Hannibal îşi îndeplinise jurământul de răzbunare din copilărie şi îşi satisfăcuse setea de sânge roman.
Lucius Aemilius, tocmai generalul precaut, a fost doborât în luptă după ce a suferit multe răni. Romanii erau adunaţi într-un cerc şi erau măcelăriţi de suliţele şi săbiile cartagineze. Carnagiul s-a încheiat abia la apus.
70 000 de soldaţi romani au fost ucişi, 10 000 fiind capturaţi şi doar 5700 de cartaginezi şi-au pierdut viaţa. Mii de romani răniţi şi muribunzi strigau de durere, acoperiţi de sânge, întinşi pe câmp cu alte zeci de mii de cadavre.
Ironic, viteazul comandant Varro a reuşit să scape cu 50 de călăreţi, fugind la Venusia. Printre morţi s-au numărat cei doi consuli care au servit în anul precedent, doi chestori, 29 din cei 48 de tribuni militari şi 80 de senatori voluntari.
Romanii au evitat de atunci să-l mai confrunte pe Hannibal într-o bătălie deschisă, preferând să recurgă la tactici de uzură.
Hannibal a continuat să rămână în Italia, dar fără a asedia Roma din cauza lipsei de materiale şi oameni. Maharbal i-a spus “ ştii cum să obţii o victorie, dar nu ştii să profiţi de una”.
Sfârşitul coşmarului
Senatul cartaginez refuză să-i mai trimită oameni din motive defensive. Roma a fost înfrântă într-o bătălie, dar nu a pierdut şi războiul.
În continuare, timp de 13 ani, Hannibal a rămas în Italia, devastând-o. Polybius detalieaza multe povestiri de groază despre Hannibal. Aflat în Italia, Hannibal lua mulţi prizonieri romani. Odată, l-a pus pe unul să lupte cu un elefant, spunându-i că dacă învinge, va fii eliberat. Şi prizonierul chiar asta a făcut. Şi totuşi, a fost executat. Ordona ca nevestele şi fiicele dezertorilor să fie violate, torturate, crucificate şi arse cât încă mai erau vii. Hannibal dădea exemple trupelor sale folosindu-şi cruzimea cu motivaţie. Era nemilos când trebuia şi milos când îi dictau interesele, organizând lupte între prizonieri pentru a-şi mări efectivele.
După ce elefanţii se dovediseră un eşec costisitor, Hannibal a recurs la catapultarea şerpilor spre inamici.
Cartaginezii au ocupat Sicilia şi sudul peninsulei italice, inclusiv marile oraşe ca Tarentum şi Capua. Hannibal chiar a creat o alianţă cu oraşele şi coloniile greceşti pentru lupta împotriva stăpânitorului roman. Războiul devenea unul de eliberare a teritoriilor de sub jugul roman.
Zama-Sursa:Osprey
Între timp, romanii, conduşi de Cornelius Scipio, au iniţiat o campanie militară în Hispania, cucerind Taraco, Cartago Nova şi ajungând până la Gadir.
Hannibal a rămas blocat în peninsula italică până în 203 i.en. când a decis să părăsească peninsula italică şi să se întoarcă în Africa. Trupele romane conduse de Scipio debarcaseră la el acasă şi îi cucerise teritorii din imperiul său. Între timp, Numidia s-a aliat cu romanii.
În 202 i.en., armatele lui Hannibal şi Scipio s-au întâlnit la Zama pentru bătălia finală. Armata cartagineză era alcătuită din 40 000 de soldaţi:36 000 infanterisit, 4000 de călăreţi şi 80 de elefanţi, veteranii fiind lăsaţi în ultima linie. Armata romană era alcătuită din 35 100 de soldaţi:29 000 de infanterişti şi 6100 de călăreţi. Deşi se afla în inferioritate numerică, Scipio a studiat tacticile lui Hannibal şi le-a aplicat cu succes.
Hannibal a declanşat primul atacul, trimiţând elefanţii şi suliţaşii împotriva legiunilor romane pentru a le spulbera. Dar velites (suliţaşii romani) au atacat elefanţii . Unii elefanţi ce au reuşit să pătrundă au fost ocoliţi rapid de soldaţii romani ce au alcătuit coloane . Apoi au năvălit peste ei şi i-au lovit cu toată forţă din lateral şi din spate. Scipio a ordonat cavaleriei romane să sune din trâmbiţe pentru a alungă elefanţii. Alţi elefanţi, panicaţi de suliţele aruncate şi zgomotul intens, s-au întors spre armata cartagineză, spulberându-i rândurile.
Masinissa, comandantul cavaleriei numidiene a atacat flancul stâng al armatei cartagineze, care era tot alcătuită din cavalerie numidiană. Laelius, comandantul flancului stâng roman a atacat flancul drept cartaginez. Cavaleria cartagineză a lăsat cavaleria romană să vină, însă nu au primit lupta. Scipio a mărşăluit cu centrul armatei spre centrul cartaginez. Hannibal a înaintat cu trupele sale cu două linii, lăsând linia veteranilor ca rezervă. Prima linie cartagineză a fost respinsă de hastati. Hannibal a trimis cea de-a doua linie care a fost în cele din urmă spulberată cu mari pierderi. Scipio a întărit linia hastati cu cea de-a doua linie-principes. Cavaleria cartagineză a reuşit totuşi să atace cavaleria romană, dar a fost respinsă. După o mică pauză, Scipio şi-a repoziţionat trupele într-o singură linie, cu hastati în mijloc, cu princies în ambele flancuri interioare şi cu triarii în flancurile exterioare. Hannibal a aşteptat atacul roman. A rezultat o ciocnire cu o ferocitate maximă.
Balanţă înclinase în favoarea Romei. Linia cartagineză finală a fost învăluită şi anihilată. Mii de cartaginezi sub comanda lui Hannibal s-au retras. 20 000 de cartaginezi au fost ucişi la Zama şi alţi 20 000 au fost luaţi prizonieri. Romanii pierduseră doar 2500.
Hannibal a făcut pace cu Roma, însă cu multe costuri. Ca şi în primul război punic, Cartagina a fost obligată la plata unor despăgubiri grele. Hannibal s-a preocupat cu eradicarea corupţiei oligarhice din senatul cartaginez, fiind ales ca magistrat major. Însă oligarhii, invidioşi, l-au acuzat pentru trădarea intereselor Cartaginei pentru că nu şi-a dus treaba la capăt şi nu a ocupat Roma. Hannibal a continuat totuşi să facă reforme, propunând alegeri directe şi scurtarea mandatului la un an pentru fiecare membru al consiliului celor 104. Romanii, văzând că Cartagina îşi revine, la 7 ani după Zama, au cerut predarea generalului. Hannibal s-a autoexilat în 195 i.en. în orient, adăpostindu-se la curtea regelui Bithiniei. În 183 i.en., pentru a nu fi prins de romani, s-a otrăvit. În urma sa a lăsat o scrisoare:“să-i scutim pe români de atâta anxietate pe care au îndurat-o, de vreme ce ei au răbdare prea multă, aşteptând moartea unui bătrân”.
Războiul care trebuia să anihileze Roma mai mult a întărit-o. Pentru prima dată, Roma îşi extindea controlul în afara peninsulei italice. Devenise un imperiu.
Al doilea război punic a fost ca un al doilea război mondial al mediteranei antice (700 000 de oameni şi-au pierdut vieţile dintre care 200 000 au fost militari), Hannibal devenind pentru romani un coşmar asemeni lui Hitler în prezent.
Surse:
Polybius-Istorii:cartea a III-a
Osprey-Campaign 036-Cannae 216 BC-Hannibal Smashes Rome's Army
Robert L. O'Connell -The Ghosts of Cannae:Hannibal and the Darkest Hour of the Roman Republic
Adrian Goldsworthy -Cannae:Hannibal's Greatest Victory (Phoenix Press)
Gregory Daly-Cannae:The Experience of Battle in the Second Punic War New Ed Edition
