Gheorghi Markov şi umbrela ucigaşă

„Gheorghi Markov, scriitor bulgar care a avut îndrăzneala să critice regimul comunist din ţara sa de la microfonul Europei Libere, a fost asasinat într-un mod atât de neobişnuit, încât nici imaginaţia Agathei Christie nu ar fi reuşit să urzească o crimă mai bizară sau o armă mai neobişnuită” (Ed Bradley, în emisiunea de ştiri „60 Minutes” a postului TV CBS, 20 octombrie 1991)

În februarie 1991, fostul disident şi primul preşedinte al Bulgariei post-comuniste, Jelio Jelev, a făcut o vizită de şase zile în Anglia. A luat prânzul cu regina Elisabeta a II-a şi s-a întâlnit cu numeroşi oameni de afaceri şi politicieni englezi. Nu a plecat din Regatul Unit înainte de a-şi împlini o dorinţă de ordin personal în ultima zi a şederii sale:a părăsit Londra pentru a vizita un cimitir din Whitchurch, în sud-vestul Angliei. Acolo a participat la o slujbă de comemorare oficiată de un preot bulgar, s-a apropiat de un mormânt acoperit cu flori şi a stat nemişcat câteva clipe, citind epitaful de pe piatra funerară:

„În memoria lui Gheorghi Ivanov Markov

Romancier şi dramaturg

Mult îndrăgit de soţia lui, Annabel şi de fiica Sasha,

De familie şi prieteni.

Născut la Sofia, 1 martie 1929

Decedat la Londra, 11 septembrie 1978

În numele Libertăţii”

Preşedintele Jelev s-a aplecat asupra mormântului şi a depus un buchet de flori. După câteva secunde s-a ridicat, s-a întors spre grupul de oameni printre care se aflau soţia şi fiica celui dispărut şi a rostit cu emoţie:„Sper ca autorii acestei crime să fie demascaţi cât mai curând de către autorităţile bulgare. Acest asasinat este o ruşine care a marcat naţiunea noastră şi i-a pătat reputaţia peste hotare”.

Cine a fost Gheorghi Ivanov Markov? De ce este înmormântat în Anglia? De ce a participat însuşi preşedintele Bulgariei la această comemorare, de ce a depus buchetul de flori şi de ce a făcut afirmaţii atât de dure? De ce e scris pe piatra funerară că acest om a murit „în numele Libertăţii”?

Realitatea e că scriitorul bulgar Gheorghi Markov a fost victima metodei supreme de cenzură:asasinatul politic. Moartea sa a arătat lumii la ce este capabil să recurgă un regim totalitar pentru a se apăra de adevăr;şi, în ciuda anilor de investigaţii oficiale şi a numeroaselor informaţii care au devenit cunoscute în ultima perioadă, nimeni n-a fost încă pus sub acuzare...

Cine a fost Gheorghi Markov?

Gheorghi Markov a fost un scriitor bulgar de mare succes. Prima sa carte, Noaptea lui Celsius, a apărut în 1957. Romanul Bărbaţii, publicat în 1962, a avut parte de cele mai elogioase recenzii şi a fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Bulgaria. Cartea a fost tradusă în toate ţările din estul Europei şi apoi ecranizată. A mai publicat şi alte romane printre care se remarcă Portretul celuilalt Eu al meu(1966) şi Femeile din Varşovia(1968). A pătruns în cercurile privilegiate ale literaturii şi intelectualităţii bulgare şi a devenit membru al Uniunii Scriitorilor.

În anul 1963, Markov a început o nouă carieră de succes ca dramaturg cu piesa „Femeia cea de treabă a vânzătorului de brânză”. Chiar şi liderii comunişti ai vremii care s-au insinuat în cercurile elitei culturale l-au acceptat pe Markov ca pe unul de-ai lor. Gheorghi Markov a participat la petrecerile lor şi a ajuns să cunoască detalii intime din viaţa lor personală, detalii ce erau ascunse cu mare grijă de ochii publicului. Aceste informaţii „din interior” aveau să îl coste viaţa.

La un moment dat a avut loc un eveniment tragic, soldat cu moartea şi rănirea mai multor muncitori:prăbuşirea acoperişului unei clădiri aflate încă în construcţie la un combinat siderurgic. Partidul Comunist nici măcar nu s-a sinchisit să mobilizeze oamenii pentru găsirea victimelor. Câţiva ani mai târziu, Markov avea să scrie un roman intitulat Marele acoperiş, pe care l-a conceput ca pe „o alegorie a degradării morale” a societăţii socialiste din Bulgaria:„În prăbuşirea acoperişului am văzut un simbol al inevitabilului colaps al acoperişului de minciună, demagogie, erori şi înşelăciune pe care regimul comunist l-a construit peste naţiunea noastră”.

Markov nu a primit aprobarea comitetului de cenzură pentru publicarea romanului. Cariera lui literară a fost grav afectată. Pe data de 15 iunie 1969 a avut loc o vizionare oficială a piesei sale „Omul care a fost Eu”. Membrii comisiei de partid nu au fost la fel de entuziasmaţi de spectacol ca restul publicului. Piesa a fost interzisă. Un prieten apropiat l-a sfătuit să părăsească Bulgaria. Ca măsură de precauţie, Markov şi-a distrus jurnalul pe care l-a ţinut timp de 15 ani. Cu un paşaport şi o viză eliberate cu trei luni în urmă, Gheorghi Markov a fugit în occident prin Iugoslavia. Avea să fie ultima dată când îşi vedea ţara:„Am privit înapoi spre Bulgaria şi mi s-a părut că până şi frumuseţea ei naturală accentua sentimentul că viaţa urâtă pe care noi toţi trebuia să o îndurăm devenise de nesuportat. Simplul fapt că erai obligat să trăieşti în această ţară era un nesfârşit lanţ de compromisuri. Până şi lupta împotriva compromisului cerea să faci compromisuri[1]”.

A locuit pentru o vreme în Italia, la Bologna, la fratele său Nikola. Apoi, în 1971, s-a stabilit în Anglia, unde şi-a continuat cariera literară. Ca urmare a fugii sale din ţară, a fost etichetat drept „trădător” de presa din Bulgaria. Cinci ani mai târziu a fost judecat în contumacie şi condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare şi i-au fost confiscate toate bunurile personale.

În 1974 a adaptat piesa „Pe sub curcubeu” şi a pus-o în scenă în Anglia. „Arhanghelul Mihail”, prima lui piesă scrisă în exil, a primit un premiu la Festivalul de la Edinburgh. Acţiunea se desfăşoară în Europa Centrală şi este un dialog între un poliţist şi un medic în timp ce caută refugiaţi răniţi în urma unei insurecţii. 

Markov se alătură Europei Libere

Gheorghi Markov a început să lucreze ca jurnalist la BBC şi colaborator extern la Radio Europa Liberă de la München. Prima sa apariţie radiofonică la secţia bulgară a postului a fost pe data de 8 iunie 1975, cu un material intitulat „Datoriile literaturii bulgare contemporane”. În cei trei ani care au urmat a realizat peste 130 de programe duminicale difuzate la ore de maximă audienţă, în cadrul emisiunii „În contumacie:raport despre Bulgaria”. Era un program informativ despre viaţa culturală din Bulgaria în cadrul căreia se făceau dezvăluiri legate de liderii comunişti, în special Todor Jivkov. După moartea lui Markov, emisiunile sale au fost traduse în engleză şi publicate sub titlul Adevărul care ucide[2].

Cenzura constituia un subiect central în cadrul emisiunilor lui Markov. Piesa lui „Pe sub curcubeu” fusese „oprită” la Sofia după doar 13 reprezentaţii. În „Unde eşti, dragă domnule cenzor?”, Markov explica „una dintre cele mai caracteristice” expresii din limbajul realităţii socialiste:„oprit” ca sinonim cu „cenzurat” sau „interzis”. El adăuga:„Cred că regimul comunist ar trebui să fie mândru de scamatoria sa dialectică – transferul cenzurii de la o instituţie ineficientă, desuetă şi compromisă din punct de vedere istoric, la o multitudine de indivizi particulari care, în mod voluntar, îşi aplică cenzura singuri”[3].

Într-o altă emisiune, intitulată „Dialectica Cenzurii”, Markov intra în detaliile absurde ale cenzurii din Bulgaria:„În anii ’60, bulgarii au cunoscut chiar cenzurarea operelor sovietice, pe care dialecticienii bulgari, însă, nu le-au considerat suficient de «sovietice». Filmele cu subiect mai mult sau mai puţin relevant din realitatea sovietică, sau care deviau de la clişeele «realismului socialist», erau difuzate în URSS dar nu şi în Bulgaria”[4].     

Audienţa lui Markov era estimată la aproximativ 60% din populaţia adultă, în ciuda agresivităţii cu care erau bruiate programele secţiei bulgare a Europei Libere. Dar una din frecvenţele pe care transmitea Radio Europa Liberă în limba bulgară era în mod deliberat omisă de la bruiere, pentru ca o direcţie a Securităţii să poată monitoriza emisiunile şi produce rapoarte.

Todor Jivkov, secretarul Partidului Comunist, era tot timpul la curent cu emisiunile difuzate la Radio Europa Liberă. „Direcţia de luptă împotriva activităţii ideologice subversive” din cadrul Securităţii de Stat îi punea la dispoziţie zilnic rapoarte strict secrete şi transcrieri ale articolelor transmise de Europa Liberă. Această unitate colabora strâns cu odioasa Direcţia a 6-a a Serviciului de Contrainformaţii, cu Direcţia de Informaţii Externe şi cu Direcţia Tehnică, cei care se ocupau cu bruiajul pe teritoriul Bulgariei şi colaborau în acest sens şi cu Uniunea Sovietică.

Jivkov mai primea un alt raport, intitulat „Buletin de propagandă anti-bulgărească”. Acest raport conţinea transcrieri ale emisiunilor în limba bulgară ale mai multor posturi de radio:Europa Liberă, Vocea Americii, BBC, Deutsche Welle şi Radio Vatican. Agenţia de Presă bulgară distribuia acest raport Comitetului Central al partidului Comunist şi redactorilor şefi ai cotidianelor centrale, ai radioului şi televiziunii.

În 1977, tatăl lui Gheorghi Markov era pe moarte. Markov a cerut autorităţilor de la Sofia să îi permită să-şi viziteze părintele bolnav de cancer sau să îi dea tatălui său voie să vina în Occident. Regimul comunist din Bulgaria a respins ambele cereri. După moartea tatălui său, în iunie 1977, Gheorghi Markov scria:„Am primit vestea morţii tatălui meu. Durerea pierderii lui şi imposibilitatea de-i fi alături în ultimele clipe mi-au confirmat motivele pentru care mi-am părăsit ţara. Am încercat să exprim acest lucru în atât de multe cuvinte, dar totul poate fi rezumat într-unul singur:insuportabil”[5]. 

Emisiunile lui Markov l-au iritat pe Todor Jivkov

În luna următoare, Todor Jivkov a emis un decret al Biroului Politic prin care hotăra că pentru neutralizarea emigranţilor ostili se poate folosi orice mijloc[6]. Tonul emisiunilor lui Markov de la Europa Liberă s-a schimbat. Seria de 11 emisiuni satirice transmise în perioada noiembrie 1977-ianuarie 1978 era intitulată „Întâlniri personale cu Todor Jivkov”[7]. Aceste emisiuni erau deosebit de critice la adresa lui Jivkov şi a stilului său de viaţă aristocratic şi duplicitar, şi au înfăţişat ascultătorilor bulgari o latură până atunci necunoscută a personalităţii lui Jivkov şi a acoliţilor lui din intelectualitate. „Cultul personalităţii” devenise o regulă în Bulgaria comunistă. Nimeni nu îndrăznea să-i spună împăratului că este gol. Dat fiind că audienţa emisiunilor lui Markov, în ciuda bruiajului, era foarte mare, dezvăluirile sale au determinat o schimbare radicală şi dramatică a stării de spirit a lui Jivkov. Markov a primit numeroase ameninţări anonime pentru a pune capăt emisiunilor care îl deranjau foarte tare pe dictator şi pe acoliţii săi din cercurile de intelectuali şi activişti.

Într-una din emisiunile difuzate atunci, Markov spunea:„Am subliniat în repetate rânduri că răul cel mai mare în viaţa şi opera scriitorilor, pictorilor, compozitorilor şi artiştilor bulgari îl constituie intervenţia Partidului... iar în spatele intervenţiei Partidului se află şeful său organizatoric şi executiv – Todor Jivkov... ca o consecinţă a modului arbitrar şi adeseori nejustificat de a interveni, nesiguranţa şi haosul au pus stăpânire pe viaţa culturală din Bulgaria” [8].

Se spune că Jivkov a fost iritat de intenţia lui Markov de a publica un volum cu „interviuri” şi alte materiale difuzate la Radio Europa Liberă. Totodată, îl îngrijora amploarea mişcării disidente din Bulgaria, „Declaraţia 78”, apărută în primăvara aceluiaşi an. „Declaraţia 78” conţinea şase solicitări, printre care „încetarea violării drepturilor omului” şi „abolirea privilegiilor în toate sferele vieţii publice”[9]. 

Soarta lui Markov s-a decis la Moscova

La începutul anului 1978, soarta lui Gheorghi Markov a fost pecetluită la Moscova, în cadrul unei întâlniri ce a avut loc într-un birou de la etajul trei al sediului KGB, supranumit „Centrul”. Au participat Yuri Andropov, şeful KGB, Vladimir Kriucikov, şeful Primului Directorat Principal (spionaj), primul său adjunct, vice-amiralul Usatov, şi generalul Oleg Kalughin, şeful Contrainformaţiilor externe[10]. Kriucikov era un vechi şi foarte apropiat colaborator al lui Andropov. El lucrase la ambasada URSS de la Budapesta în timpul revoluţiei ungare din 1956, pe vremea când Andropov era ambasadorul URSS în Ungaria.

Kriucikov primise o telegramă „urgentă” de la Sofia, probabil prin intermediul rezidentului KGB, şi l-a invitat şi pe Kalughin la întâlnire. Discuţiile din biroul lui Andropov au început cu un dialog de rutină despre operaţiunile curente ale KGB. Kriucikov i-a relatat lui Andropov despre mesajul strict secret transmis de Generalul Dimităr Stoianov, ministrul bulgar de Interne. Stoianov solicita sprijinul KGB pentru asasinarea lui Gheorghi Markov. Kriucikov i-a pus pe cei prezenţi la curent cu cazul Markov – fuga lui din ţară, activitatea lui la Radio Europa Liberă şi BBC. A adăugat că Markov devenise un critic virulent al liderului bulgar, Todor Jivkov, şi că deţinea numeroase „secrete de alcov” privindu-l pe acesta şi alte personaje importante ale elitei de partid.

Potrivit lui Kriucikov, Jivkov însuşi cerea ajutorul Moscovei, iar ministrul de Interne Stoianov nu făcea decât să transmită mai departe acest mesajul. Dar prin faptul că cel care transmitea mesajul era Stoianov şi nu Jivkov, acesta din urmă putea oricând să nege orice implicare. 

Iniţial, poziţia lui Andropov a fost:„E problema lor, să şi-o rezolve singuri”

După ce l-a ascultat pe Kriucikov, Andropov s-a ridicat şi a făcut câţiva paşi prin încăpere. S-a oprit şi a rostit hotărât:„Sunt categoric împotriva asasinatelor politice! Sunt împotriva crimelor politice!”A adăugat cu fermitate:„S-au dus zilele când astfel de fapte puteau scăpa nepedepsite. Nu putem da timpul înapoi. Repet:mă opun. Suntem atraşi în tot felul de situaţii. E problema lor, să şi-o rezolve singuri”.

Kriucikov l-a întrerupt politicos pe Andropov, care continua să stea în picioare în spatele scaunului său:„Iuri Vladimirovici, te rog să înţelegi, dacă îi refuzăm pe bulgari îl vom pune pe ministrul Stoianov într-o poziţie imposibilă. Jivkov ar putea crede că Stoianov nu se mai bucură de respectul KGB. Că atitudinea conducerii noastre faţă de tovarăşii bulgari s-a schimbat. Pe scurt, acest refuz ar putea avea consecinţe negative asupra dezvoltării relaţiilor noastre şi, mai ales, asupra ministrului Stoianov care ne este de mare ajutor”.

După câteva momente de tăcere tensionată, Andropov s-a aşezat şi, în final, a acceptat, cu condiţia ca sovieticii să nu participe direct la asasinat:„Bine, aveţi consimţământul meu să vă implicaţi, dar numai în chestiunile de ordin tehnic – fără participarea personalului nostru la acţiune. Puteţi să le trimiteţi un instructor, să le daţi mijloacele tehnice necesare. Dar atât. Lăsaţi-i pe bulgari să-şi rezolve singuri problema”.Astfel, şi Andropov avea posibilitatea să nege orice implicare „directă” a KGB-ului în moartea lui Markov.

Primul plan:să strecoare otravă în cafeaua, ceaiul sau orice lichid ar fi băut Markov

După întrevedere, Kalughin şi Kriucikov s-au întors la sediul direcţiei de spionaj, situat în afara Moscovei. Mult mai târziu, în august 1991, Kalughin mi-a spus – cu ocazia unei vizite pe care a făcut-o la sediul Europei Libere – că s-a dus direct în biroul său şi şi-a chemat doi subalterni:pe generalul Serghei Golubev, şef al Serviciilor de Securitate şi specialist în lichidări, şi pe un alt ofiţer KGB. În primii ani de după prăbuşirea comunismului şi a Uniunii Sovietice, Kalughin a repetat această versiune în mai multe interviuri televizate. După cum vom vedea, o va schimba mai târziu în memoriile sale publicate la Londra.

Generalul Serghei Golubev s-a distins printr-o carieră strălucită în străinătate:a lucrat ca diplomat la New York în 1961;la Washington între 1963-1964;la Cairo între 1967-1969, apoi s-a numărat printre sutele de ofiţeri KGB, pretinşi diplomaţi, pe care Marea Britanie i-a expulzat în 1971. Kalughin susţine că i-a transmis lui Golubev:„Avem o misiune. Vei lua legătura cu Direcţia Stiinţifică. Ei îţi vor pune la dispoziţie armele şi otrăvurile de care ai nevoie. Vei primi instrucţiuni, după care vei pleca la Sofia să îi ajuţi pe tovarăşii bulgari”.

Serghei Golubev s-a dus la Laboratorul 12, obiectiv secret, departament al Direcţiei tehnico-operaţionale din cadrul KGB. Laboratorul 12 era cunoscut în mediile serviciilor secrete sovietice sub numele de „Camera”. Directorul acestui departament era generalul KGB Viktor Cebrikov, unul dintre cei mai influenţi subalterni ai lui Andropov. Aici se produceau, pe lângă nenumărate dispozitive tehnice, substanţele chimice destinate anihilării duşmanilor, precum şi antidoturile necesare în cazul în care respectivele substanţe ar fi fost folosite împotriva vreunui agent KGB. „Camera” este laboratorul care a produs celebrul „spray gun” (pistolul cu gaze otrăvitoare), cu care au fot lichidaţi cei doi militanţi naţionalişti ucraineni Ivan Rebet şi Stefan Bandera la München, în anii ’50[11].

În „Cameră”, Serghei Golubev a primit instrucţiunile necesare, şi după puţin timp, a plecat la Sofia împreună cu Ivan Surov. Sarcina acestuia din urmă era să îi înveţe pe bulgari modul de întrebuinţare a otrăvurilor speciale care nu puteau fi detectate în organism după moartea victimei. Golubev şi Surov au analizat împreună cu agenţii bulgari metodele prin care putea fi ucis Markov. Planul elaborat de ei era să strecoare o otravă în cafeaua, ceaiul sau orice lichid ar fi băut Markov.

Primele semnale despre o posibilă tentativă de asasinare a lui Markov au apărut la serviciul de securitate al Europei Libere în luna ianuarie 1978. Nikola Markov, negustor de timbre domiciliat în Italia, a telefonat anunţând că a fost avertizat printr-un mesaj telefonic că fratele său urmează să fie ucis. Telefonul a fost dat de o persoană din anturajul lui Jivkov care dezaproba ideea lichidării lui Markov. Nikola nu era dispus să îşi demaşte sursa, argumentând că asta l-ar pune şi pe el în pericol. Sursa i-a mai spus că va mai primi informaţii de la o altă persoană, un emigrant bulgar stabilit în Occident.

Ameninţări directe la adresa lui Markov

Gheorghi Markov a luat legătura cu directorul serviciului bulgar al Europei Libere pentru a-l informa despre vizita pe care fratele său Nikola a primit-o de la un emigrant bulgar pe nume Popov (pseudonim). Acesta i-a comunicat planul serviciilor secrete bulgare de a-i asasina fratele la München, la mijlocul lunii ianuarie[12]. Popov era la curent cu programul lui Markov, ştia că acesta urmează să vină la München pe data de 16 ianuarie 1978, şi că doi agenţi bulgari se aflau deja acolo. Planul lor era să îl neutralizeze pe Markov „strecurându-i în băutură o bacterie ucigaşă care i-ar fi cauzat moartea în decurs de câteva zile”. Deşi a considerat această informaţie doar o încercare de intimidare, Markov şi-a amânat totuşi vizita la München.

Directorul adjunct al postului de radio Europa Liberă a fost pus la rândul său la curent cu toate acestea. Iar din informările primite de la ambasada SUA la Sofia, ştia că emisiunile lui Markov sunt foarte ascultate şi că îi irită nespus pe oficialii bulgari.

Într-un interviu difuzat la Radio Europa Liberă în 1991, Nikola Markov avea să relateze cum, între ianuarie şi iulie 1978, a primit în câteva rânduri de la o sursă sus-pusă informaţia că „zilele lui Gheorghi Markov sunt numărate”. Nikola i-a transmis fratelui său toate aceste ameninţări, iar reacţia lui a fost la început de neîncredere, ca mai apoi să se transforme într-o atitudine sfidătoare şi în final în resemnare. Un timp, Gheorghi Markov a refuzat să creadă că liderii comunişti de la Sofia i-ar face vreun rău de teama unui „scandal internaţional”. Părerea lui era că ameninţările transmise de Popov prin intermediul fratelui său din Italia erau menite să împiedice apariţia cărţii sale despre Todor Jivkov.

Nikola Markov avea să afle de la Popov că doi agenţi bulgari fuseseră la München în luna ianuarie pentru a afla detalii legate de vizita lui Gheorghi Markov:unde va locui, unde va dormi, unde va mânca etc. Popov l-a sfătuit pe Nikola să nu pună la îndoială credibilitatea lui şi legătura sa cu Serviciile Secrete bulgare, ci să ia totul ca atare. I-a mai spus că Securitatea bulgară a „plantat” o sursă la Europa Liberă şi era la curent cu tot ce se petrecea acolo.

Foto:Todor Jivkov ţine un discurs în septembrie 1973;după 1975, Jivkov va fi una dintre ţintele predilecte ale lui Markov, în cadrul intervenţiilor sale la „Europa Liberă”

Vizita confidenţială (şi nu prea) la Europa Liberă

În primăvara aceluiaşi an, Popov a adus un nou argument care îl indica pe Gheorghi Markov ca pe o ţintă a Securităţii:regimul comunist din Bulgaria era convins că Gheorghi Markov era implicat în defectarea jurnalistului bulgar Vladimir Kostov în iulie 1977. Kostov era corespondentul la Paris al agenţiei de ştiri din Bulgaria, de fapt ofiţer de informaţii sub acoperire. El a rămas în Franţa împreună cu familia sa şi a cerut azil politic. Mai multe despre Kostov în cele ce urmează.

După ce şi-a amânat încă o dată deplasarea la München, Gheorghi Markov s-a hotărît totuşi să vină la Europa Liberă în mai 1978. În prealabil a cerut ca vizita să rămână confidenţială. Urma să sosească vineri, 19 mai, dată pe care o cunoşteau doar câţiva prieteni de încredere. În ziua de sâmbătă, Markov a venit în redacţia de la Europa Liberă, după care şi-a vizitat un coleg internat la spital. Serviciul de securitate al Europei Libere a informat autorităţile germane despre vizita disidentului bulgar, dar poliţia a decis să nu-i asigure lui Markov protecţie, considerând că ameninţările la adresa lui erau prea vagi. După o şedere aparent lipsită de evenimente, Markov s-a întors la Londra. Dar evenimentele chiar au lipsit? După spusele generalului KGB Kalughin, a existat o tentativă de asasinare a lui Markov în primăvara lui 1978, cînd acesta se afla la München. Un agent bulgar urma să strecoare o otravă în băutura scriitorului în timpul unei petreceri date în onoarea sa. Planul a eşuat din motive necunoscute. KGB-ul şi tovarăşii bulgari s-au hotărât să schimbe strategia.

Ricina, otrava cu care urma să fie neutralizat Markov

Golubev s-a întors la Sofia pentru a elabora un nou plan de asasinare a lui Markov. KGB-ul a decis să folosească o armă camuflată. Au adaptat la o umbrelă un dispozitiv de tragere cu amortizor pentru a propulsa o alice pe o distanţă între 1, 5 şi 2 metri. Golubev a cerut rezidenţei KGB din Washington să îi furnizeze câteva umbrele fabricate în Statele Unite. „Camera” a transformat vârful umbrelei într-o ţeavă de armă, victima urmînd să fie străpunsă de o alice metalică minusculă preparată cu ricină, o substanţă deosebit de toxică extrasă din seminţele de ricin. Se consideră că ricina este de 70 de ori mai puternică decât cianura şi că o uncie (aproximativ 30g) de ricină poate să ucidă nu mai puţin de 90.000 de oameni.

KGB-ul nu era singura agenţie de spionaj interesată de ricină ca armă toxică. În anii ’70, CIA a dezvăluit că, la Fort Derrick, în statul Maryland, o unitate militară numită Divizia de Operaţiuni Speciale (Special Operations Division – SOD) a produs arme chimice şi biologice pentru CIA. Acest proiect ultrasecret cu o durată de aproape 20 de ani avea numele de cod MKNAOMI şi, datorită caracterului extrem de sensibil, era un secret chiar şi în rândurile CIA. Documentele privind activitatea sa au fost distruse în cea mai mare parte. Cu toate acestea, un agent KGB de la ambasada sovietică din Washington, cum au fost şi Kalughin, şi Golubev, ar fi putut afla cu relativă uşurinţă că, pe data de 23 octombrie 1962, Oficiul Naţional al SUA pentru Invenţii şi Mărci a acordat brevetul cu numărul 3.060.165 unui grup de patru persoane „reprezentate de Secretarul Forţelor Armate”. Este edificatoare terminologia dezarmant de sinceră în care este descrisă invenţia:„Ricina este o otravă protoplasmică preparată din uleiul extras din seminţele plantei de ricin. Eficienţa acestei substanţe este maximă atunci când este injectată intravenos sau inhalată... Pentru folosirea ca armă toxică este suficientă o cantitate infimă”.

SOD a inventat, pe lângă biotoxine letale, diverse arme speciale camuflate în stilouri, bastoane sau... umbrele. O astfel de armă putea să tragă o săgeată de grosimea unui fir de păr într-o ţintă aflată la peste două sute de metri.

Golubev a primit umbrela sa din „atelierele” KGB-ului şi a plecat la Sofia pentru a face un scurt instructaj asasinului care urma să o folosească. Alicea trebuia să treacă prin îmbrăcămintea victimei şi să pătrundă sub piele. Agenţii bulgari au făcut primele teste pe un cal. O doză de doar un miligram a fost suficientă pentru a-l omorî. După reuşita primului test, bulgarii au decis să procedeze la o simulare, încercând noua armă pe un deţinut condamnat la moarte care, fără să aibă habar, îl „interpreta” pe Markov. Un ofiţer bulgar s-a apropiat de victimă şi a descărcat arma. Prizonierul s-a speriat şi a ţipat de durere. Spre surpriza tuturor, câteva zile mai târziu era încă viu şi nu dădea semne de boală. Nimeni nu a reuşit să înţeleagă de ce nu a murit.

Fotografie de arhivă înfăţişându-l pe Gheorghi Markov, inclusă în documentarul regizat de Klaus Dexel

„Vei fi ucis cu o otravă pe care occidentalii nu o pot detecta şi nici trata”

Agenţii au trecut la elaborarea unui plan nou:erau la curent cu intenţia lui Markov ca, la începutul verii, să-şi petreacă vacanţa împreună cu familia pe frumoasa insulă Sardinia. Au hotărât ca atentatul să aibă loc în cursul acestei vacanţe. În cadrul întrevederii din vara lui 1991, Kalughin mi-a spus că intenţionau să ungă cu substanţă otrăvitoare fie mânerul de la portiera maşinii, fie pereţii camerei unde avea să fie cazat Markov. În final au renunţat şi la acest plan după ce şi-au dat seama că astfel ar putea fi otrăvite şi soţia şi fiica scriitorului. Agenţii bulgari au amânat operaţiunea până când aveau să perfecţioneze arma-umbrelă. Agenţii de pe lângă ambasada Bulgariei la Londra şi-au intensificat operaţiunile de urmărire a victimei.

În ciuda ameninţărilor repetate, Markov şi-a continuat emisiunile la Radio Europa Liberă. Pe data de 3 iulie 1978 a lansat cu entuziasm o nouă serie de emisiuni de 20 de minute cu titlul „Vorbeşte Markov”, transmisă duminica seara. Primul episod al seriei era intitulat „Gândirea sub arest la domiciliu”. Acest ciclu de emisiuni a continuat pe toată perioada verii. Un comentator a descris noile pamflete ca „miniaturi ale genului... reflecţiile autorului pe marginea programelor oficiale ale Radio Sofia”.

Gheorghi Markov vizitează pentru ultima dată sediul Europei Libere din München în luna august 1978. Recunoaşte de această dată că primise cu patru luni în urmă un telefon de ameninţare în care i se spunea fără ocolişuri că va muri dacă nu încetează colaborarea cu Europa Liberă. A mai primit sporadic astfel de telefoane. La ameninţările anterioare, Markov obişnuia să răspundă că asasinarea sa nu va face decât să îl transforme în martir şi să confirme adevărul pe care l-a transmis de-a lungul anilor pe calea undelor:moartea sa va demonstra lumii întregi dimensiunea putreziciunii regimului comunist din Bulgaria.

Ultima ameninţare pe care a primit-o a fost chiar înaintea plecării la München. Era complet diferită de toate celelalte. L-a răscolit mult acest telefon, din cauza tonului ameninţător:„Nu, ” a rostit vocea anonimă, „acum nu vei mai fi martirizat. Vei muri pur şi simplu din cauze naturale. Vei fi ucis cu o otravă pe care occidentalii nu o pot detecta şi nici trata”. Ca să se asigure că a fost deplin înţeles, a repetat ameninţarea pe un ton apăsat.

Markov a avut un somn agitat după acest din urmă telefon. Dimineaţa, la serviciul său de la BBC, nu le-a spus decât colegilor foarte apropiaţi despre ameninţare. Când s-a întâlnit mai târziu cu fratele său pe aeroportul Heathrow, i-a povestit şi lui incidentul. De data aceasta, spune Nikola, Gheorghi a mărturisit că s-a săturat să mai audă de complot şi nu îşi doreşte decât să fie lăsat în pace. „Dacă vor să mă omoare, n-au decât”. Avea să fie ultima întâlnire între cei doi fraţi.

Zilele treceau, iar Markov s-a luat cu alte treburi şi a început să uite de ameninţări.

Vladimir Kostov, „cobaiul”

În august 1978, când Gheorghi Markov se întâlnea pentru ultima oară cu fratele său la Londra şi discutau despre telefoanele de ameninţare, el nu ştia că un asasin era deja pregătit să îndeplinească dorinţa lui Jivkov. Dar, înainte de asta, asasinul mai avea de rezolvat ceva la Paris.

Vladimir Kostov, care defectase în Franţa în 1977, va descrie în volumul său de memorii, Umbrela Bulgărească, întâmplarea stranie de care a avut parte la Paris în ziua de 26 august 1978, în jurul orelor 14:„Era o mulţime de oameni în staţia de metrou. Cu câteva clipe înainte să cobor de pe scara rulantă, am simţit o durere pătrunzătoare în spate, în zona taliei. În acelaşi moment am auzit un zgomot uşor, ca de pietricică ce căzuse pe jos. Natalia (soţia lui) a auzit şi ea zgomotul, fără să se gândească că are legătură cu mine. Primul meu gând a fost că fusesem lovit de o piatră azvârlită cu putere, ca dintr-o praştie”[13].

Două ore mai târziu, Kostov şi soţia lui erau deja la Clinica de Chirurgie Nanterre, unde au fost examinaţi de medicul de gardă. Acesta a spus:„Nu apare nimic suspect în zona unde susţineţi că aţi fost lovit. Presupun că aţi fost înţepat pe sub cămaşă de o insectă – probabil o viespe”.Kostov a întrebat dacă era posibil ca cineva să-l fi atacat în mod deliberat. Răspunsul sceptic al medicului a fost:„Evident că nu aţi fost nici împuşcat, nici înjunghiat. Cât despre otravă, au trecut două ore, ar trebui să fiţi deja mort sau în stare foarte gravă. Mergeţi acasă şi dacă observaţi că starea dumneavoastră se înrăutăţeşte, veniţi înapoi”[14].

În următoarele 48 de ore, Kostov a început să se simtă din ce în ce mai rău, a făcut febră mare şi i-a apărut o umflătură în partea dreaptă a spatelui. Avea dureri şi s-a dus la un alt spital, unde un medic i-a spus că rana nu era provocată de înţepătura unei insecte, dar că nu poate identifica cauza. În timp, umflătura s-a retras, iar durerile au încetat. Kostov a dat uitării incidentul şi şi-a continuat activitatea. Mă voi întoarce la povestea lui Kostov puţin mai târziu.

Atentat pe Podul Waterloo

Joi, 7 septembrie 1978, Todor Jivkov împlinea 67 de ani. Gheorghi Markov a lucrat o tură dublă la BBC. După programul matinal, a mers acasă să se odihnească şi să mănânce. Apoi a plecat cu maşina spre parcarea de la capătul sudic al Podului Waterloo. Avea obiceiul ca de acolo să ia autobuzul până la redacţia BBC din clădirea cunoscută sub numele de Bush House.

După ce şi-a parcat Citroenul verde, Markov a urcat spre staţia de autobuz. În timp ce se apropia de coada formată în aşteptarea autobuzului, a simţit o durere acută în coapsa dreaptă. S-a întors imediat şi a văzut un individ care se aplecase să îşi ridice umbrela căzută pe jos. Şi-a întors faţa de la Markov şi i-a spus simplu „Mă scuzaţi”, cu un accent străin, după cum îşi amintea Markov. Apoi, necunoscutul s-a urcat într-un taxi. Markov l-a descris ca pe un tip îndesat de aproximativ 40 de ani.

În ciuda durerii, Markov s-a dus la muncă. La un moment dat a observat o pată de sânge pe pantaloni. Le-a povestit câtorva colegi de la BBC ce i s-a întâmplat şi i-a arătat unui prieten umflătura mică şi roşie care îi apăruse pe coapsă. La sfârşitul programului a plecat spre casă, dar deja avea febră mare.

Soţia lui l-a rugat pe un coleg de la BBC să îl ducă pe Markov la spital. Acolo i s-a aplicat un tratament contra septicemiei. Treptat, starea lui s-a înrăutăţit şi organismul nu a mai răspuns tratamenului. În ziua următoare a intrat în stare de şoc şi, timp de trei zile, corpul său a luptat împotriva otrăvii. Echipa de medici nu a reuşit să stabilească un diagnostic.

Duminică seara, în ziua de 10 septembrie 1978, în timp ce Markov îşi trăia ultimele ore de viaţă într-un spital din Londra, Radio Europa Liberă transmitea al unsprezecelea episod al seriei „Vorbeşte Markov”. Titlul emisiunii era „Ziua libertăţii şi ziua miliţiei”. Dar aceasta nu avea să fie ultima oară când vocea lui Gheorghi Markov se va face auzită pe undele radio.

Moartea lui Gheorghi Markov

Luni, 11 septembrie 1978, ora 9:45. După zile întregi de chin teribil, Gheorghi Markov se stinge din viaţă la vârsta de 49 de ani. Diagnosticul preliminar arăta că decesul a fost cauzat de „septicemie, o infecţie a sângelui provocată de o bacterie toxică, şi, posibil, insuficienţă renală”.

Cînd i-au făcut o vizită mamei lui Markov la Sofia, ofiţeri ai securităţii bulgare i-au spus că fiul ei a fost asasinat deoarece, prin activitatea sa la Radio Europa Liberă, devenise un duşman al statului.

Foto:O replică a umbrelei cu mecanism sofisticat cu care a fost asasinat Markov (copia se află în colecţia International Spy Museum din Washington)

Scotland Yard începe ancheta

Ştirea despre moartea lui Gheorghi Markov a apărut pe prima pagină a cîtorva ziare din Londra cu titluri de senzaţie cum ar fi:„Misterul umbrelei ucigaşe” sau „Misterul defectorului ucis de o săgeată”. Colegii de la BBC au alertat Scotland Yard asupra posibilităţii unui asasinat. Detectivii britanici au dechis o anchetă.

În dimineaţa zilei de marţi a fost efectuată autopsia de către medicii de la Institutul de Medicină Legală Wandsworth. Unul din medici a prelevat porţiuni mari de ţesut de pe ambele coapse ale cadavrului pentru a le compara, inclusiv zona de pe piciorul drept unde se găsea inexplicabila înţepătură de doi milimetri. În timp ce doi medici examinau ţesutul aflat pe o masă de autopsie, au observat ceva metalic în locul înţepăturii. Cînd au încercat să extragă „vârful de ac”, o alice minusculă s-a rostogolit pe masă. La un examen microscopic au observat găuri pe suprafaţa alicei, şi au anunţat Scotland Yard.

Poliţia a reluat testele şi examinările la Porton Down, la Institutul de Chimie şi Microbiologie cunoscut sub numele de „centrul bacteriologic”. Acolo se afla o echipă formată din cei mai buni criminalişti, împreună cu, se pare, Dr. Christopher Green de la CIA. S-a descoperit că alicea avea două orificii de 0, 34 mm realizate după toate aparenţele cu ajutorul unui echipament sofisticat, probabil laser. Orificiile erau dispuse în unghi drept unele faţă de celelalte, formînd o cavitate în formă de X . Examinând mai atent alicea, au constatat că orificiile erau goale. Astfel, echipa de specialişti nu a reuşit să determine ce tip de otravă s-a folosit. Un purtător de cuvânt al poliţiei a anunţat că „moartea lui Markov nu s-a produs din cauze naturale”.Inspectorii de la Brigada Anti-Teroristă Britanică (BATS) s-au alăturat echipei de la Scotland Yard pentru continuarea anchetei.

La 15 septembrie 1978, un inspector de poliţie britanic s-a prezentat la biroul Europei Libere din Londra şi a cerut traduceri după toate emisiunile lui Gheorghi Markov, în special după ultimele şase. A cerut şi textele emisiunilor care nu fuseseră încă transmise. Materialele solicitate se aflau la München. Departamentul de Securitate de la Europa Liberă a adunat materialele şi le-a trimis la Londra cu avionul în aceeaşi seară.

Din toată publicitatea care s-a făcut pe tema asasinării lui Markov, un singur articol a ieşit în evidenţă prin exactitatea cu care a indicat cauza morţii scriitorului bulgar – un articol din „Newsweek”, 25 septembrie 1978:„A realizat recent o serie de emisiuni pentru Radio Europa Liberă în care demasca practicile corupte şi imorale ale regimului de la Sofia... După ce, în 1977, tatălui său, grav bolnav de cancer, i-a fost refuzată cererea de a pleca în occident, iar acesta a murit, Gheorghi a devenit mult mai virulent în emisiunile sale de la Europa Liberă... I-a batjocorit efectiv pe cei de la vârful puterii... E posibil ca un agent bulgar să fi folosit una din acele otrăvuri nedetectabile din laboratorului «Camerei», un departament al Direcţiei V din cadrul KGB”.

A doua alice

În ziua în care a murit Gheorghi Markov, redactorii de la secţia bulgară a Europei Libere l-au sunat pe Vladimir Kostov la Paris pentru a-i da tragica veste. A doua zi, acesta a aflat de la un prieten de la BBC că Scotland Yard se ocupă cu investigarea crimei, şi că, pe când se afla pe patul de moarte, Markov repeta într-una că a fost otrăvit de Securitatea bulgară. Fiind el însuşi fost ofiţer de informaţii, Kostov era în contact cu francezii de la direcţia de contrainformaţii DST. I-a alertat, şi aceştia au început să investigheze posibila legătură dintre asasinarea lui Markov şi atacul asupra lui Kostov. DST-ul l-a pus sub protecţie permanentă şi a contactat alte agenţii de profil, inclusiv autorităţile britanice.

În ziua de luni, 25 septembrie 1978, George LeVaye, la vremea aceea director adjunct al Serviciului de securitate al Europei Libere, a plecat la Paris pentru a se alătura lui Kostov şi anchetatorilor francezi şi britanici sosiţi, de asemenea, la Paris. Scotland Yard avea să conducă investigaţia, dat fiind că ancheta lor începuse deja de câteva săptămâni.

Kostov a sosit la spital a doua zi dimineaţa, escortat de doi reprezentanţi ai Scotland Yard şi cel puţin patru ofiţeri DST. Lui Kostov i s-a prelevat ţesut din jurul inflamaţiei încă prezente pe spatele său, precum şi un minuscul corp străin ce fusese detectat la radiografie. Era o alice minusculă. Unul dintre inspectorii Scotland Yard a dus-o imediat la laboratorul din Anglia, unde s-a constatat că alicea extrasă din spatele lui Kostov era identică cu cea găsită în coapsa lui Markov. În ambele cazuri, alicea era făcută dintr-un aliaj de 90% platină şi 10% iridiu. În alicea adusă de la Paris mai exista o infimă cantitate de substanţă necunoscută.

La trei săptămâni după moartea lui Markov, Vladimir Simeonov, unul din colegii săi de la BBC, nu a apărut la serviciu. Un coleg s-a dus la el acasă şi i-a găsit cadavrul zăcând cu faţa în jos pe scări. Presa a început să speculeze că o echipă de asasini bulgari dotaţi cu arme bacteriologice a început o operaţiune de lichidare a emigranţilor bulgari incomozi. Potrivit anchetei poliţiei, moartea lui Simeonov s-a datorat unui accident:„a căzut pe scări, şi-a spart nasul şi s-a sufocat cu propriul sânge în timp ce zăcea inconştient”.

La 20 octombrie 1978, la Londra a fost oficiată o slujbă religioasă în memoria lui Gheorghi Markov. S-a cîntat muzică bulgărească, s-a intonat psalmul 30, s-a citit din Noul Testament şi din Fraţii Karamazova lui Dostoievski.

O certitudine:Markov a fost asasinat!

După multe săptămâni de investigaţii, în ianuarie 1979, un raport al legiştilor londonezi a concluzionat că decesul lui Gheorghi Markov a survenit în urma otrăvirii cu ricină. Potrivit specialiştilor, „ricina este de două ori mai puternică decât veninul de cobră, şi nu are antidot”. S-a făcut un experiment prin injectarea cu ricină a unui porc;animalul a avut aceleaşi simptome ca şi Markov şi a murit în 24 de ore. Un inspector al Scotland Yard a declarat că, deşi ancheta s-a extins internaţional, cuprinzând ţări ca Franţa, Italia, Germania şi SUA, nu au reuşit să găsească niciun suspect.

Prăbuşirea comunismului în Bulgaria şi distrugerea dosarului lui Markov

În martie 1991, autorităţile bulgare au anunţat că dosarele legate de cazul Markov au fost distruse de generalul Vladimir Todorov, la vremea aceea şeful spionajului bulgar. Era vorba de 17 volume a câte 200 de pagini fiecare. Todorov a declarat că „nu conţineau nimic important. Erau în special articole din presă”.

Ministrul adjunct de Interne, Generalul Stoian Savov, a recunoscut că i-a dat dispoziţie şefului Arhivelor Statului să-i înmâneze dosarele lui Todorov. La scurt timp după această dezvăluire, Vasili Kotsev, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe şi cel care condusese operaţiunile împotriva lui Markov şi Kostov, a murit într-un suspect accident de maşină.

Todorov a plecat la Moscova în mai 1991, probabil ca să scape de arestare. Familia a anunţat că s-a dus la tratament pentru probleme cardiace şi diabet. La Moscova, Todorov a declarat într-un interviu că a distrus dosarele „în cadrul unei operaţiuni banale de casare”. Există însă un motiv mult mai plauzibil pentru plecarea sa la Moscova. Doi inspectori ai Scotland Yard s-au deplasat la Sofia la începutul lunii iunie 1991 pentru o întâlnire cu anchetatorii bulgari. Este posibil ca Todorov să fi fost avertizat în legătură cu această vizită, şi a părăsit Sofia pentru a evita o confruntare cu Scotland Yard. Surse bulgare consideră chiar că Todorov a luat dosarele în cauză cu el la Moscova. Todorov s-a întors la Sofia în toamna anului 1991, după ce guvernul bulgar a cerut insistent extrădarea sa. El a fost pus imediat sub arest la domiciliu.

Într-un interviu publicat în noiembrie 1991, Todorov a spus:„Afirmaţiile apărute în presă despre legătura mea directă sau indirectă cu asasinarea lui Gheorghi Markov sunt, ca să mă exprim elegant, absurde, iresponsabile şi nefondate. Cu atât mai mult cu cât nici măcar nu am fost interogat vreodată în legătură cu moartea scriitorului, nici în calitate de acuzat, nici de martor”.Referitor la atentatul asupra lui Vladimir Kostov, Todorov a spus:„Nu a existat niciodată un atentat la viaţa lui Kostov. Totul este o înscenare şi se explică prin încercarea scriitorului de crea impresia că este persecutat de către foştii lui superiori din Securitatea bulgară şi de către regimul comunist din Bulgaria în general. Până atunci, vocea lui Kostov nu s-a prea auzit la Radio Europa Liberă. Abia după aceea a devenit comentator permanent la secţia bulgară”.

Generalul Stoian Savov s-a sinucis la 6 ianuarie 1992, cu două zile înainte de începerea procesului intentat lui şi lui Todorov. Procesul lui Todorov a continuat. În iunie 1992, el a fost găsit vinovat de distrugerea dosarelor lui Markov şi condamnat la 14 luni de închisoare. Sentinţa a fost ulterior redusă şi a fost eliberat în februarie 1993.

Generalul KGB Kalughin face declaraţii publice în 1991

În anul 1991, fostul general KGB Kalughin devenise o autoritate omniprezentă în cazul Markov. De exemplu, în martie 1991, el a dat un interviu la televiziunea bulgară afirmând că fostul dictator comunist Todor Jivkov a apelat la agenţi sovietici pentru a-l lichida pe Georghi Markov în 1978. Fostul general Dimităr Stoianov a negat aceste acuzaţii într-un interviu acordat unui ziar bulgar în martie 1991:„Nu am apelat niciodată la ajutorul lui Iuri Andropov sau al lui Kriucikov pentru asasinarea lui Gheorghi Markov”.

A urmat un comunicat de presă al KGB ca răspuns la învinuirile privind moartea lui Markov. KGB-ul a acuzat presa de la Sofia că „prejudiciază bunele relaţii de prietenie prin această campanie incalificabilă”, iar „insinuările şi căutarea unui nou duşman extern nu fac decât să impieteze asupra legăturilor tradiţionale de prietenie dintre statele noastre şi să nască neîncredere şi suspiciune”.

La rândul său, Radio Libertatea a transmis în martie 1991 un „interviu” cu Kalughin în care acesta repetă acuzaţiile la adresa KGB. A fost foarte critic îndosebi faţă de şeful KGB-ului Vladimir Kriucikov. Din nou, KGB-ul a negat vehement afirmaţiile lui Kalughin, iar agenţia de presă TASS a dat publicităţii următorul comunicat destinat comunităţii internaţionale, redactat însă în limba rusă:„Un corespondent al TASS a fost informat la centrul de relaţii publice al KGB că acuzaţiile de implicare a KGB în aşa-numita «afacere Markov» sunt pure invenţii. Nu a existat nici o cerere din partea Serviciilor Secrete bulgare către KGB referitor la această «afacere». KGB îşi rezervă dreptul de a solicita organelor sovietice competente să îi ceară lui Kalughin socoteală pentru calomnie”.Lui Kalughin i s-a luat mai târziu un interviu de către televiziunea maghiară în care şi-a reiterat acuzaţiile. Au urmat şi alte interviuri de-ale lui Kalughin, atât în presa din fosta Uniune Sovietică, cât şi din alte ţări. Pentru a-şi încununa campania în Occident, Kalughin a vizitat sediul Europei Libere în august 1991 şi a stat de vorbă cu redactorii. A fost momentul când, la rândul meu, am avut acea lungă conversaţie cu el la mine în birou. 

Nume de cod „Piccadilly”

În martie 1993, ziarele sofiote anunţau că asasinul lui Markov este în viaţă şi trăieşte undeva în Europa de vest. Acestor ştiri le-au urmat afirmaţiile lui Rumen Danov, consilier prezidenţial pentru securitatea naţională, care a declarat ziarului „24 de ore” că s-a dat de urma asasinului lui Gheorghi Markov:„Este în viaţă, dar nu doresc să dau amănunte care ar putea dăuna anchetei”. Danov adăuga:„ucigaşul lui Markov este conştient că ancheta se apropie de finalizare”.

Au urmat articole pe aceeaşi temă în presa din Marea Britanie şi Danemarca. Televiziunea daneză a fost cea care l-a identificat pe asasin în persoana lui Francesco Gullino, nume de cod „Piccadilly”. Născut în Italia în 1946, Gullino era cetăţean danez. El făcea parte din lumea crimei organizate din Europa, fiind implicat în special în afaceri cu falsuri de artă şi antichităţi. În 1971, Gullino fusese arestat de miliţia bulgară într-o zonă de graniţă în timp ce transporta droguri spre Europa occidentală. Un an mai târziu, el a acceptat să colaboreze cu serviciile secrete şi a semnat un „angajament de loialitate” cu bulgarii. S-au făcut speculaţii în legătură cu implicarea lui Gullino în misterioasa răpire, în iulie 1973, a cunoscutului defector şi publicist bulgar Boris Arsoff, rezident în Danemarca. Arsoff a fost judecat la Sofia în septembrie 1973 şi condamnat la 15 ani de închisoare. O publicaţie a regimului a lăudat „intervenţia oportună a Securităţii de stat din Bulgaria, care a pus capăt activităţilor subversive ale lui Arsoff”. Acesta a murit la scurt timp după întemniţare.

Mergând pe această pistă, anchetatorii bulgari au descoperit că Gullino deţinea patru paşapoarte false. În dosarul său de colaborator al Securităţii s-au găsit chitanţe semnate „Piccadilly”. Ca urmare, Gullino a fost anchetat de Serviciile de Informaţii daneze (PET) sub suspiciunea de colaborator al fostei Securităţi din Bulgaria socialistă. El a recunoscut angajamentul de loialitate semnat cu serviciile bulgare, dar acesta era doar un delict minor din perspectiva autorităţilor daneze.

Inspectorii Scotland Yard s-au dus imediat la Copenhaga pentru a-l chestiona pe Gullino. La interogatoriul de şase ore a luat parte şi un inspector bulgar, care le-a furnizat colegilor danezi şi celor de la Scotland Yard detalii din dosarele Securităţii bulgare. „Piccadilly” s-a aflat la Londra în perioada asasinării lui Gheorghi Markov şi a primit suma de 2.000 de lire sterline de la agenţii bulgari. Interogatoriul nu a produs alte rezultate, şi Gullino a profitat de prima ocazie pentru a părăsi Danemarca.

Procurorul general al Bulgariei, Ani Krouleva, s-a plâns de scurgerile de informaţii care au apărut în presa occidentală şi care l-au determinat pe agentul „Piccadilly” să se refugieze la Budapesta. Ea a declarat:„Recentele articole conţinând detalii despre cursul anchetei nu au fost publicate întâmplător. Aceasta îmi întăreşte convingerea că în asasinarea lui Markov au fost implicate şi alte servicii de informaţii în afară de cel bulgar”[15].

Bogdan Karaiotov, procurorul responsabil cu acest caz, a precizat că autorităţile bulgare au pus la dispoziţia Scotland Yard dovezi că Gullino a lucrat iniţial pentru Securitate pe problema traficului de droguri, dar că „încă din anul 1976, Gullino a avut ca unică sarcină asasinarea lui Gheorghi Markov”. Singura lui sursă de venit pentru traiul zilnic şi călătorii erau banii primiţi de la Securitatea bulgară.

În noiembrie 1993, Antoni Gheorghiev, unul dintre redactorii de la secţia bulgară a Europei Libere, a dat de urma lui Gullino la Karlovy Vary, în Cehia. Încercase să îl contacteze la o adresă de acoperire din Budapesta. Gullino avea robot telefonic la Budapesta, pe care Gheorghiev i-a lăsat un mesaj. Gullino a sunat înapoi a doua zi şi jurnalistul i-a cerut un interviu. Gullino a refuzat iniţial, şi atunci Gheorghiev i-a trimis o garanţie scrisă de confidenţialitate. Gullino i-a confirmat primirea faxului şi a cerut timp de gândire. Acesta a fost ultimul contact cu Gullino[16].

„Este regretabil faptul că această crimă îngrozitoare nu a fost încă elucidată”

În ziua de 28 decembrie 2000, Gheorghi Markov a fost decorat post-mortem la Sofia, unde preşedintelePetărStoianov i-a înmânat Annabelei Markov, văduva scriitorului, cea mai înaltă distincţie a statului bulgar:Ordinul Stara Planina. Prin această distincţie, lui Gheorghi Markov i-a fost recunoscută „remarcabila contribuţie la literatura bulgară şi la lupta împotriva regimului comunist din Bulgaria”. Stoianov a spus:„Am acordat această decoraţie lui Gheorghi Markov pentru opera sa şi pentru curajul cu care a pledat cauza anti-comunistă în timpul exilului său. Îi acordăm această distincţie pentru că Gheorghi Markov a fost un exemplu de temeritate, sacrificiu şi curaj”[17]. Cu toate acestea, preşedintele Stoianov nu a recunoscut niciodată implicarea bulgarilor în asasinarea scriitorului. Cităm din discursul Annabelei Markov:„Mulţumesc, Domnule Preşedinte. Regret că soţul meu nu poate fi aici pentru a primi această înaltă distincţie. Doresc să mulţumesc tuturor celor ce se află aici pentru a-i cinsti memoria. Este regretabil faptul că această crimă îngrozitoare nu a fost încă elucidată, dar consider acest eveniment ca pe un început al recunoaşterii soţului meu în Bulgaria ca mare patriot şi scriitor. Vă mulţumesc”[18].

În iulie 2001, preşedintele Stoianov a făcut o nouă vizită în Marea Britanie şi s-a întâlnit cu doamna Markov, căreia i-a înmânat un dosar cu documente ale Securităţii legate de crimă. Conţinutul acestui dosar nu a fost dat publicităţii niciodată. 

Nimeni nu a fost pus sub acuzare

Jurnalistul bulgar de investigaţii Hristo Hristov a petrecut şase ani încercând să intre în posesia documentelor Securităţii referitoare la Gheorghi Markov. În 2005, el a publicat cartea Omorâţi-l pe golan. Asasinarea lui Gheorghi Markov şi politica de stat a Bulgariei şi a Marii Britanii[19].Cartea conţine numeroase detalii despre Francesco Gullino şi colaborarea acestuia cu autorităţile bulgare până în 1990. Hristov nu a reuşit însă să capete acces la arhivele Securităţii bulgare şi a continuat să facă demersuri în instanţă, chiar şi după publicarea cărţii, pentru ca dosarele clasificate să fie puse la dispoziţia publicului.

În anul 2006, studioul din New York al reţelei publice de televiziune PBS a realizat o emisiune despre Gheorghi Markov. Ea poate fi găsită pe internet[20]împreună cu un interviu cu Dr. Cristopher Green (specialistul CIA menţionat anterior), care spune:„Din punct de vedere criminalistic, avem toate datele despre această crimă. Am avut la dispoziţie cadavrul, proiectilul cu care a fost ucis şi conţinutul acestuia. Ştim că materialul care a provocat decesul victimei este ricina, substanţă produsă în laboratoarele unor servicii implicate în asasinat. De asemenea, ştiam că victima devenise o ţintă cu mult înainte de asasinat, şi că au mai existat tentative de eliminare a sa. Am avut aşadar informaţiile despre mijloace, mobil şi împrejurări”[21].

Cazul Markov a rămas deschis în Marea Britanie. În Bulgaria, el ar fi trebuit clasat în 2008 ca urmare a prescrierii după 30 de ani, dar autorităţile au decis să prelungească această limită cu 5 ani.Până acum însă, în pofida tuturor informaţiilor ce au devenit cunoscute şi a atâtor ani de investigaţii oficiale, nimeni nu a fost pus sub acuzare. Şi nu toate întrebările au căpătat un răspuns. Ultimele detalii mai trebuie încă descoperite. Oricum, asasinarea lui Gheorghi Markov ne arată până unde poate merge un regim totalitar pentru a se proteja de adevăr. 

(Fragmente din capitolul 6 al volumului Securitatea contra Europa Liberă, semnat de Richard H. Cummings şi publicat la Editura Adevărul în 2011. Unele dintre intertitluri aparţin redacţiei)

În căutarea lui Francesco Gullino, aka agentul „Piccadilly”

În cartea mea, Cold War Radio, am dat câteva detalii despre modul în care Radio Europa Liberă l-a găsit pe Gullino în 1995, la Budapesta. Acesta a fost contactat în vederea acordării unui interviu;Gullino a cerut timp de gândire, dar a părăsit Ungaria fără să se lase intervievat.

Urme ale sale n-au mai fost depistate până în 2002, când se pare că a fost reţinut la graniţa austriacă sau germană cu Cehia sub suspiciunea că o pictură aflată în posesia lui ar fi fost furată;nu era. N-a fost acuzat şi se părea c-a dispărut din nou.

În timpul cercetărilor pentru filmul documentar din 2013, Silenced:The Writer Georgi Markov and the Umbrella Murder, Gullino a fost localizat în Wels, Austria, unde lucrează ca şi comerciant de obiecte de artă. E înregistrat la Ambasada Danemarcei din Budapesta, are un paşaport danez nou sau reînnoit – şi primeşte un ajutor financiar lunar de la statul danez. A fost de acord să fie intervievat pentru documentar.

Premiera internaţională a filmului a avut loc la Sofia, în Bulgaria, în martie 2013. Mai jos sunt fragmente din interviul acordat de Gullino regizorului peliculei, Klaus Dexel. Nu numai că Gullino neagă implicarea în asasinat, dar reafirmă propaganda comunistă a anilor ’80, potrivit căreia moartea lui Markov a fost, de fapt, parte a unei conspiraţii a Vestului împotriva Bulgariei, caracteristică Războiului Rece (n.r. – pentru conformitate, oferim varianta originală a întrebărilor şi a răspunsurilor, în engleză, şi abia apoi traducerea).

Were you the murderer of Georgi Markov, or not?

Sunteţi sau nu asasinul lui Markov?

I have nothing to do with this story. I am sorry. I wish I could give you a straight answer. But, think for a moment. If I were the murderer, do you think I should just say it? The real truth, you don’t throw it away because it is so important. But for your broadcasting, you can just say what want, just like all the others. … But in general, why should one say the truth? What for? You live so well with lies. Isn’t it? Or say nothing.

N-am nimic de-a face cu această poveste. Îmi pare rău. Mi-aş dori să vă dau un răspuns corect. Dar gândiţi-vă pentru un moment. Dac-aş fi eu asasinul, credeţi c-ar trebui s-o spun pur şi simplu? Adevărul adevărat – nu-l arunci pur şi simplu tocmai pentru că e atât de important. Dar, pentru întregistrarea Dumneavoastră, puteţi spune ce doriţi, aşa cum fac toţi ceilalţi... Dar, în general, de ce-ar spune cineva adevărul? Pentru ce? Trăiţi atât de bine cu minciunile. Nu-i aşa? Sau să nu spui nimic.

 Deşi engleza lui Gullino nu e perfectă, ea e, de fapt, foarte bună. În restul interviului înregistrat, Gullino oferă propriul punct de vedere asupra Războiului Rece şi asupra asasinării lui Gheorghi Markov: 

Cold War. The situation. The period. They were just accusing one each other for the most horrible things. Weren’t they? Weren’t the British, the Americans, the West, the Germans, whatever, finding any occasion they could to say something bad about the East. And in the East, they did the same thing about the West. That was part of the attitude they had for the period of the Cold War.

It was normal for the day. What kind of British newspaper would say that life was better in Bulgaria, or in Russia, or whatever. They would say there were bad people;it was cold, nothing to eat, or whatever. And there is no freedom;there is no standard of living… On the other hand, in the eastern countries they would have said that in England everything is decadent, impoverished. They were accusing one another for many years of … well, you know very well, yes, if this Mister died on his very own?But on the other hand, … the country of Bulgaria was never very famous for nothing, really nothing important in the Cold War contest, you see? Like Pope, Hungary, Czech, or Poland. They were always talking so much about Poland. And why not also give a bit to the Bulgarians? Just a bit.

But, the very fact that nothing happened to me proves that nobody was really serious about me. But of course in the story, especially in those days, was an interesting story. When it happened 30 or 40 years ago. I think even a Japanese newspaper reported it. So it was quite a big story because … it was so exciting. You understand? As I told you before, the dark evening, the foggy evening, the London Bridge, the umbrella, so British the umbrella. Did they say I had a bough on the head with thorns? Conan Doyle could have made it.

Războiul Rece. Situaţia. Perioada. Se acuzau unii pe ceilalţi de cele mai oribile lucruri. Nu-i aşa? Nu-i aşa că britanicii, americanii, Vestul, germanii, găseau orice ocazie să spună ceva rău despre Est? Şi în Est se făcea acelaşi lucru vizavi de Vest. Aceasta a fost situaţia în perioada Războiului Rece.

Era ceva normal pentru acei ani. Ce ziar britanic ar fi spus că viaţa e mai bună în Bulgaria, Rusia sau mai ştiu eu unde... Spuneau, de fapt, că sunt oameni răi acolo;că e frig, că nu e de mâncare. Şi că nu e libertate, că nu se poate trăi... De cealaltă parte, în ţările estice se spunea că în Anglia e totul decadent, că e sărăcie. Ani de zile s-au tot acuzat de…, ştii prea bine de ce.... Şi dacă domnul acesta a murit pur şi simplu? Pe de altă parte... ţara asta, Bulgaria, n-a fost niciodată faimoasă pentru nimic, pentru absolut nimic în acest concurs al Războiului Rece, înţelegi? Ca pentru Papă, ca Ungaria, Cehia, Polonia. Se obişnuia să se vorbească atât de mult despre Polonia. Dar de ce să nu se vorbească un pic şi despre Bulgaria. Doar un pic...

Pe de altă parte, faptul că mie nu mi s-a întâmplat nimic dovedeşte că nimeni n-a fost foarte serios în ceea ce mă priveşte. Dar, evident, povestea – mai cu seamă în acele zile – a fost una foarte interesantă. Atunci când s-a întâmplat, 30 sau 40 de ani în urmă. Cred că până şi un ziar japonez a scris despre ea. Era o poveste despre care se vorbea... era foarte interesantă. Înţelegi? Aşa cum ţi-am spus şi înainte:seara ceţoasă, London Bridge, umbrela... atât de britanică această umbrelă. N-au scris cumva că aveam şi o cunună cu ghimpi pe cap? Conan Doyle ar fi putut să scrie asta.

Pelicula a fost prezentată la Festivalul de film documentar de la Munchen, în mai 2013, şi o versiune mai scurtă a sa a fost difuzată pe canalul german ZDF şi pe cel francez ARTE în noiembrie 2013. Filmul a stârnit iritarea foştilor agenţi şi colaboratori ai serviciului bulgar de informaţii care au acuzat – în articole de presă şi în interviuri televizate – că Markov a murit din pricina unei zgârieturi de pisică, care a fost eronat diagnosticată de către medicii britanici.

Bulgarii au închis oficial investigaţiile asupra morţii lui Markov la 11 septembrie 2013, fără a afla însă „cine a făcut-o”. Procurorii bulgari au eşuat, aşadar, în a identifica, aresta sau acuza pe cineva pentru crimă. Scotland Yard, pe de altă parte, nu a închis cazul – cazurile de crimă nu sunt niciodată clasate în Marea Britanie;se pare însă că e puţin interes pentru rezolvarea sa, aşa că Gullino va continua să trăiască în Austria sau în Cehia fără teama de a fi arestat.

 Pentru mai multe informaţii:

·         Detalii despre bănuitele activităţi de spionaj pentru Bulgaria ale lui Gullino sunt documentate în cartea lui Hristo Hristov, The Double Life of Agent Piccadilly, care poate fi descărcată, ca e-book, de pe www.hristo-hristov.com.

·         Capitolul 3, „Piccadilly vs. the Tramp:the Murder of Georgi Markov”, în Richard H. Cummings, Cold War Radio:the dangerous History of American Broadcasting in Europe, 1950-1989, care a fost recenzată în „The History Herald”, 6 octombrie 2012.

·         Capitolul 6, „Nume de cod «Piccadilly»:Asasinarea lui Gheorghi Markov”, Securitatea contra Radio Europa Liberă, 2011.

Fotografia înfăţindu-l pe Francisco Gullino în 2012, precum şi fragmentele din interviul pe care l-a acordat au fost obţinute prin amabilitatea regizorului peliculei, Klaus Dexel.

 *Richard H. Cummings a fost director al Serviciului de Securitate al posturilor de radio Europa Liberă şi Libertatea în perioada 1980-1995.

[1]Georgi Markov, The Truth that Killed(Londra, Wiedenfeld and Nicholson, 1983), p. 267.

[2]Gheorghi Markov îşi redacta articolele la Londra şi le trimitea la München, la Europa Liberă, unde erau citite de crainici. Textele integrale ale emisiunilor sale pot fi găsite în colecţia Radio Europa Liberă/Libertatea, arhivele Institutului Hoover, Universitatea Stanford.

[3]Markov, p. 199.

[4]Markov, p. 197.

[5]Markov, p. 264.

[6]Leonid Katsamunski, care a condus ancheta bulgară privind moartea lui G. Markov, a dat un interviu pentru Associated Press în decembrie 1991, afirmând că acest decret „a creat contextul necesar şi a dat mână liberă celor din ministere, servicii secrete şi alte organe”

[7]Markov, pp. 215-261.

[8]Markov, p. 236.

[9]Kyril Panoff, Murder on Waterloo Bridge, Encounter, noiembrie 1979.

[10]Am avut o lungă întrevedere la sediul Europei Libere cu fostul general KGB Oleg Kalughin în august 1991. Discuţia noastră stă la baza reconstituirii care urmează şi care se referă la întâlnirea decisivă din biroul lui Andropov. În timp, Kalughin a modificat versiunea privind propriul său rol, dar esenţa rămâne aşa cum mi-a relatat-o el. Vezi Oleg Kalughin, The First Directorate(New York, St. Martin’s Press, 1994).

[11]Sterling Seagrave, Yellow Rain:a journey through the terror of chemical warfare(Londra, Sphere Books, Ltd, 1981).

[12]Informaţiile din acest articol sunt extrase din discuţiile purtate de autor cu Popov, precum şi din notele foştilor directori ai Serviciului de Securitate, Russ Poole şi George LeVaye.

[13]Vladimir Kostov, The Bulgarian Umbrella:The Soviet Direction and Operations of the Bulgarian Secret Service in Europe, (New York, Harvester Wheatshaef/St. Martin’s Press, 1988).

[14]Ibid.

[15]AFP, Sofia, 12 iulie 1993.

[16]Antoni Gheorghiev rememorează episodul în articolul său, Umbrela bulgărească, apărut în numărul 4 al revistei „Vagabond”, ianuarie 2007, http://www.vagabond-bg.com.

[17]„Ecoul Sofiei”, 4 ianuarie 2001.

[18]Ibid.

[19]„Golanul” era numele de cod dat lui Gheorghi Markov de Securitatea bulgară. CIELA Soft &Publishing AD, Sofia, 2005.

[20]Secrets of the Dead:Case File Umbrella Assassin, http://www.pbs.org/wnet/secrets/case_umbrella/index.html

[21]Ibid.