Germania Nazistă: Mitul Ministerului de Externe
Timp de decenii a circulat ideea că ministerul de externe german din timpul regimului nazist a rămas un bastion al valorilor tradiționale și aristocratice care s-a opus crimelor lui Hitler. Noile cercetări pun însă la îndoială acest mit.
Scandalul cu privire la acest mit a început în mai 2003, când Marga Henseler, în vârstă de 84 de ani, a trimis o scrisoare lui Joschka Fischer, Ministrul de Externe german, prin care își exprima indignarea cu privire la un necrolog publicat în newsletter-ul Ministerului de Externe (Auswärtiges Amt., AA) în onoarea diplomatului Franz Nüsslein. Femeia îi reamintea ministrului că Nüsslein a fost responsabil cu mai multe execuții prin refuzarea oricâror amânări de pedepse după anexarea Cehoslovaciei de către Germania în 1938.
Fischer și-a rugat staff-ul să-l informeze cu privire la regulile publicării de necrologuri în publicațiile ministerului. El a aflat că exista un obicei de a-i onora prin necrologuri pe foștii ambasadori și pe cei ce ocupaseră funcții importante în Minister, deși mulți dintre ei jucaseră roluri importante în desfășurarea Holocaustului. Încercând să pună capăt acestei practici, ministrul a ordonat ca niciunui fost membru al SA-ului, SS-ului sau NSDAP-ului să-i fie dedicat un necrolog. Dar așa-zisele Mumien(mumii) – generația veche diplomați și oficiali de rang înalt din AA – au început o campanie împotriva deciziei lui Fischer. Ei au susținut că printre membrii partidului nazist au fost mulți care s-au opus regimului lui Hitler și că AA-ul a fost un centru de opoziție:puținii care au acceptat atrocitățile și uciderea evreilor erau Național-Socialiști și nu aparțineau structurilor tradiționale ale AA-ului. Din cauza acestui conflict, Fischer a decis convocarea unei comisii internaționale de istorici care să examineze rolul Ministerului de Externe german în timpul celui de-al Treilea Reich și al Holocaustului, dar și în perioada postbelică.
Când raportul comisiei a fost publicat în octombrie 2010, a provocat un scandal în rândul politicienilor și istoricilor, dar și în rândul publicului general. A provocat dispute despre politică și istoriografie, despre vina personală și instituțională privind Holocaustul. Cunoscutul cotidian Frankfurter Allgemeine Zeitungs-a ocupat pe larg de problema raportului de 900 de pagini. Publicistul Frank Schirrmacher și-a exprimat indignarea vis-a-vis de faptul că AA-ul își crease și menținuse imaginea unui centru conservator și aristocratic al valorilor tradiționale germane care rezistase cât de mult putuse presiunii venite din partea naziștilor. Raportul, intitulat Das Amt, relevă rolul ministerului de externe din timpul lui Konstantin von Neurath și, cu precădere, din timpul lui von Ribbentrop în acceptarea politicilor național-socialiste și, într-o anumită măsură, în organizarea deportărilor și uciderilor în masă.
Mai mult, în a doua parte, cartea conturează o imagine a modului în care membrii AA-ului au inventat și propagat mitul că centrul celor mai importante secțiuni ale sale, conduse de oameni cu origini aristocratice, a făcut tot posibilul pentru a minimaliza și contracara politicile antisemite. Una din cele mai imporante dovezi în sprijinirea acestei imagini ar fi declarația unui participant activ la complotul din 20 iulie 1944, Adam von Trott zu Solz, care – conform unui coleg – a spus că AA-ul era ”curat” și că mulți dintre membri bătrâni pot fi folosiți după sfârșitul regimului lui Hitler. În plus, unul din cei mai importanți ambasadori din Germania nazistă-Schulenburg, ambasador în URSS-a fost implicat în același complot, fiind executat în noiembrie 1944.
Această imagine e pusă la îndoială în raport, unde este privită ca o strategie cinică folosită la procesele de la Nürnberg pentru a-i apăra pe foști angajați ai AA-ului, precum Ernst von Weizsäcker, tatăl celui care avea să devină președinte al Germaniei Federale. După fondarea Republicii Federale în 1949, mulți membri ai vechiului staff al AA-ului și-au recăpătat funcțiile importante și au făcut parte din noile guverne, în timp ce aproape niciunul dintre exilații din timpul regimului hitlerist nu au fost invitați să-și ocupe fostele posturi.
Cât de importante rămân aceste chestiuni s-a văzut la sfârșitul lui octombrie 2010, când noul Ministru de Externe, Guido Westerwelle, a primit raportul pe care-l comandase predecesorul său în cadrul unei ceremonii publice organizate la sediul Ministerului. El și-a exprimat în mod clar opinia că AA-ul a fost o parte mașinăriei ucigașe naziste și speranța că raportul va fi folosit în viitor pentru educarea tinerilor diplomați. În cadrul altui eveniment din aceeși zi, Guido Westerwelle a declarat că mumiileau cerut întotdeauna necrologuri pentru diplomații naziști, iar acum au primit ceea ce doreau:adevărul rușinos.
Cu toate acestea, din momentul publicării sale, raportul a fost intens criticat. Prin intermediul Frankfurter Allgemeine Zeitung, un fost membru AA, Rainer Blasius, a respins tezele susținute de raport și a pus la îndoială teza că AA-ul ar fi fost o componentă cheie a regimului nazist. Într-o serie de scrisori către editorul ziarului, foști angajați ai AA-ului au criticat raportul ca fiind nedrept și că neglijează actele de rezistență ale diplomaților. Blasius a mai susținut că nu toate informațiile din raport sunt noi:infamele cheltuieli de călătorie plătite diplomatului Franz Rademacher – care a dat ca motiv pentru călătoria sa la Belgrat ca ”lichidarea evreilor” – erau deja cunoscute în anii '50.
Și mai multe controverse privind rolul AA-ului în timpul regimului hitlerist s-au născut după publicarea, în limba germană, a unei lucrări semnate de istoricul american Christopher Browning:The Final Solution and the German Foreign Office:A Study of Referat D III of Abteilung Deutschland 1940-1943(apărută în America cu trei decenii înainte). Browning a declarat într-un interviu acordat presei germane că a doua parte a raportului, care examina crearea mitului rezistenței antinaziste din cadrul AA, este sursa unor informații noi ce pot duce la o mai bună înțelegere a implicării diplomaților germani și oficialilor din cadrul Ministerului de Externe în excesele perioadei naziste.
Și astfel, unul din cele mai vechi mituri privind Germania nazistă a fost pus la zid.
www.historytoday.com
