Gărzile Elveţiene, 515 ani de istorie

 Nu vă lăsați induși în eroare de, aparent, excentricele lor uniforme tricolore (roșu-galben-albastru închis) cu iz renascentist, reprezentând familia Medici, căci această cea mai mică armată din lume, cuprinzând doar 135 de oameni, este probabil una dintre cele mai redutabile.

Cu mai mult de 500 de ani în urmă, Elveția se confrunta cu mari probleme economice, determinând o masivă emigrație, incluzând un mare număr de tineri, care-și ofereau serviciile în calitate de mercenari. Prin prisma răspândirii lor în armatele mai tuturor marilor puteri ale vremii (istoricii estimând 100.000 de mercenari elvețieni în Europa secolului al XV-lea și 400.000 în al XVI-lea), aceşti luptători de elită, extraordinar de apreciați în Europa medievală, ajungeau să lupte uneori unii împotriva celorlalți.

De pază la Vatican

Nu trebuie să ne mire, deci, că în anul 1506, Papa Iuliu al II-lea a decis că paza Vaticanului și a propriei sale persoane poate fi încredințată mercenarilor din Țara Cantoanelor. El i-a dat, astfel, credit episcopului elvețian (ulterior, cardinal) Matthäus Schiner, cel care a propus crearea unui contingent elvețian permanent, care să se supună controlului exclusiv al Papei.

Astfel, prin intrarea în Roma, la 22 ianuarie 1506, a primilor 150 de gardiști, sub conducerea căpitanului Kaspar von Silenen, au luat ființă Gărzile Elvețiene, cele care, neîntrerupt din acel moment, s-au distins prin loialitate și eficiență. De altfel, „viteaz și loial” reprezintă motto-ul Gărzilor, iar faptul că atunci, în 1506, angajarea elvețienilor a fost finanțată de familia germană Fugger, din Augsburg (cea care decisese învestirea lui Iuliu al II-lea și care trebuia să-și protejeze investiția), și a avut drept scop inclusiv alungarea francezilor din Italia de Nord, implicit extinderea puterii și influenței statului papal, face parte, desigur, din eternele calcule politico-financiare.

Condiţii stricte

Pentru a deveni membru al Gărzilor, un tânăr trebuia (și, evident, este obligat și în zilele noastre) să respecte, cumulativ, condiții de o strictețe extremă: Să fie bărbat, celibatar, cetățean elvețian. El se poate căsători doar începând cu vârsta de 25 de ani, alte două condiții fiind acelea de a fi prestat serviciu de gardist timp de minimum cinci ani și de a fi semnat un nou contract de cel puțin trei ani. Să fie de religie romano-catolică, iar cererea sa de a deveni membru al Gărzilor să fie vizată de preotul paroh al diocezei. Să aibă o înălțime minimă de 174 cm. Vârsta sa să se încadreze între 19 și 30 de ani în momentul recrutării.

Se admit și vizite-test de o săptămână, efectuate de adolescenți cu vârste între 16 și 19 ani, interesați să devină gardiști, ei având ocazia să se familiarizeze cu tot ceea ce înseamnă slujba din cadrul Gărzilor și să ia decizia în cunoștință de cauză. Să fi absolvit, cu diplomă, cel puțin liceul sau o școală profesională. Să fie perfect sănătos (dantura impecabilă reprezintă o condiție sine qua non) și să treacă, în Elveția, de mai multe evaluări psihologice. În cadrul interviurilor, candidaților le este testată credința catolică, examenele psihologice, computerizate, fiind, la rându-le, de o complexitate extremă.

Să aibă o reputație intangibilă și cazierul imaculat.

Stagii de pregătire, salariu, îndatoriri

Serviciul militar obligatoriu este efectuat în țara lor, așa că, în caz că vizitele medicale și seria de interviuri din Elveția (în cantonul Glarus și, apoi, la Zürich) s-au derulat cu succes, recruții se supun unei pregătiri intensive de două luni. După încă o vizită medicală, la Roma, primul stagiu de o lună se desfășoară în cantonul Ticino, cu sprijinul poliției cantonale.

A doua lună este petrecută la Roma, pregătirea cuprinzând și (dacă limba respectivă nu este vorbită) învățarea limbii italiene. După absolvirea acestui stagiu și depunerea jurământului, ei devin halebardieri, titulatură derivată din halebarde, numele armelor pe care mercenarii helveți le-au folosit în secolele al XIV-lea și al XV-lea, fiind invitați de Papă, împreună cu familiile lor, la o audiență privată. Pe lângă îndatoririle de asigurare a securității (îndeplinite alături de Jandarmeria Pontificală), Gărzile Elvețiene au și obligații care se circumscriu ceremoniilor și ceremonialelor, garda de onoare cu ocazia recepțiilor și audiențelor reprezentând un singur exemplu.

Cel mai scurt contract se întinde pe durata a 26 de luni. La finele primului an, soldații vor fi suficient de pregătiți pentru a deveni gărzi la principalele porți de intrare în Vatican și, totodată, de a-i ajuta pe turiștii aflați în turul Vaticanului. Salariul este unul modest (în medie, 1.500 de euro/lună), dar nici avantajele nu pot fi omise, cele mai importante fiind gratuitățile în ceea ce privește casa și școala pentru copii la școala elvețiană de la Roma.

Poziția dreaptă a unui soldat, cu halebarda ținută în una dintre mâini, înseamnă cea a gărzii de onoare, fiind interzisă abordarea acestuia. Când, însă, brațele sale sunt încrucișate, iar privirea îi este ațintită spre mulțime, vizitatorii îl pot aborda pentru a căpăta răspunsuri la întrebări și chiar pentru a face o poză.

Însemnătatea zilei de 6 mai

Deși îndatoririle lor sunt pașnice, au existat și episoade violente, cel mai cunoscut, chiar crucial, fiind cel din 6 mai 1527, când, în ceea ce s-a numit Jaful Romei și al statului papal, întreprins de mercenari ai Sfântului Imperiu Roman, 147 de gardiști elvețieni au fost uciși în timp ce îl apărau cu succes pe Papa Clement al VII-lea. Acesta a izbutit, alături de cei 42 de soldați rămași, să se refugieze prin secretul Pasaj Borgo în castelul Sant’Angelo, unde s-a rezistat asediului timp de o lună, până pe 7 iunie 1527.

Doi ani mai târziu, Clement și împăratul Carol Quintul vor semna Pacea de la Barcelona, care prevedea, printre altele, și desființarea Gărzilor Elvețiene, care, însă, vor fi repuse în drepturi după alți 19 ani, în 1548, artizanul fiind Papa Paul al III-lea. Tocmai de aceea, până azi, ziua de 6 mai este una a comemorării vieților pierdute întru apărarea Papei și a Sfântului Scaun și, îndeosebi, cea când halebardierii acceptați ca membri ai Gărzilor depun jurământul în curtea San Damaso din incinta Vaticanului. 

 FOTO: GETTY IMAGES, LIBRARY OF CONGRESS, WIKIMEDIA COMMONS

Acest articol face parte din grupajul „Elveția. Dincolo de Wilhelm Tell”, publicat în numărul 234 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 iulie - 14 august 2021, și în format digital pe paydemic.com.