FOTO Viaţa în lagărele englezeşti pentru prizonieri de război din Al Doilea Război Mondial jpeg

FOTO Viaţa în lagărele englezeşti pentru prizonieri de război din Al Doilea Război Mondial

În război, drumul spre anihilarea inamicului are loc la fel ca în şah:scoaterea din joc a pionilor care apără "regele". Aşadar, când pionii-anume soldaţii-erau capturaţi de inamici, erau închişi pentru perioada războiului, fiind şi un bun motiv de negociere cu statul de care aparţineau. Fiecare stat beligerant în Al Doilea Război Mondial a avut astfel de lagăre pentru prizonieri de război. Chiar dacă cele naziste au acaparat atenţia publicului, şi Anglia a construit astfel de spaţii pentru prizonierii de război.

În 1939, existau doar două lagăre de prizonieri de război în Marea Britanie. La sfârşitul războiului, numărul ajunsese la 600. Fiecare lagăr purta un număr şi fie era stabilit într-o clădire ieşită din uz-precum fabrici, şcoli sau hoteluri-fie era special construit, în formă de baracă (engleză, Nissen Hut).

Conform prevederilor Convenţiei de la Geneva, prizonierii de război nu trebuie forţaţi să muncească în timpul captivităţii lor, Totuşi, li se dădea această posibilitate, iar mulţi prizonieri germani preferau să presteze diverse munci în loc să piardă vremea fără să facă nimic. Munca ajută sănătatea fizică şi mentală. Unii au ales să meargă la muncile câmpului-să culeagă legume, să sape şanţuri sau să repare garduri-alţii au intrat în construcţii (reconstruirea caselor distruse de bombardamente), iar alţii au ajutat cu treburi mai mărunte în lagăr, precum croitoria şi cizmăria.

În interiorul lagărelor, puteau citi, asculta concerte ocazionale, puteau lua şi lecţii de engleză sau juca fotbal. Dar activităţile variau de la lagăr la lagăr, în funcţie de posibilităţi. Prizonierii primeau aceeaşi raţie de mâncare ca şi gardienii lor britanici şi aveau acces la sistemul medical. Totuşi, sufereau emoţional şi psihologic, neştiind când li se va da drumul, care era soarta familiilor lor şi a ţării pentru care luptaseră.

La sfârşitul războiului, prizonierii au fost înscrişi într-un program de reeducare al cărui scop era să îi adapteze la viaţa în noua Germanie. Prizonierii au fost examinaţi şi cu privire la ataşamentul lor faţă de idealurile naziste. Aceia care au arătat că au rămas fideli nazismului au rămas în captivitate. Prima tură de prizonieri germani s-a întors în patria lor în 1946, iar ultima în 1949.

image

Prizonieri de război germani în lagărul Glen Mill, Oldham, în Ajunul Crăciunului, 1940.

image

Prizonieri de război germani stau la mese şi citesc cărţi, reviste şi ziare într-o baracă destinată special cititului, Anglia, 1945

image

Prizonierii germani analizează o machetă pe care au construit-o pentru o expoziţie cu locuinţe germane, Anglia, 1945

image

Barăcile prizonierilor într-un lagăr pentru prizonieri, Anglia, 1945

image

Un prizonier de război german citeşte ziarul într-o baracă, Anglia, 1945

image

Locotenent colonelul Faulk le vorbeşte prizonierilor de război în baraca pentru recreere, Anglia, 1945

image

Doi prizonieri germani citesc ziarul, Anglia 1945

image

Un prizonier german conduce un cor de prizonieri de război care cântă într-o baracă pentru recreere, decorată pentru Crăciun, Anglia, 1945

image

Prizonerii citesc panouri informative, dintre care cea din planul apropiat explică beneficiile sistemului parlamentar englezesc, Anglia, 1945

image

Un grup de prizoneri germani citesc în interiorul unui cort dintr-un lagăr, Anglia, 1945

image

Prizonierii de război culeg sfeclă pe un câmp din apropierea lagărului lor, Anglia, 1945

image

Prizonierii de război repară cizme şi pantofi în lagăr, Anglia, 1945

image

Prizonerii germani sunt examinaţi de doctori germani în spitalul lagărului, probabil în preajma Crăciunului, Anglia, 1945

image

Prizonierii repară hainele într-un atelier de croitorie din cadrul lagărului lor, Anglia, 1945

image

Prizonerii asistă la un concert dat tot de un grup de prizoneri germani, în baraca pentru recreere, probabil în preajma Crăciunului, 1945

image

Prizonierii germani ajută un fermier să culeagă recolta de sfeclă, 1945

image
image

Vedere generală asupra corturilor prizonierilor de război, 1945

Foto:vintag.es