Filmul „Vlad Ţepeş“ sau imaginea autoritară a dictatorului comunist
Apariţia filmului „Vlad Ţepeş“ în 1979 nu a înregistrat un succes spectaculos, aşa cum s-a întâmplat, spre exemplu, în cazul filmului „Mihai Viteazul“ (1970), şi asta, în ciuda faptului că figura domnitorului muntean avusese parte de o campanie de promovare deosebită din partea regimului comunist.
Filmul, în regia lui Doru Năstase şi având în rolurile principale pe Ştefan Sileanu, Ernest Maftei şi Emanoil Petruţ, se înscria, în mare, în linia pe care Ceauşescu o trasase prin Tezele din iulie 1971 şi mai avea un scop – spălarea numelui voievodului de ruşinea cauzată de romanul lui Bram Stoker.
Principiul care stă la baza filmului este unul al negaţiei faţă de tot ce se făcuse până atunci. Ţintele directe erau ecranizările multiple ale lui Dracula realizate în cetatea filmului. Dacă ar fi să nuanţăm puţin, pelicula „Vlad Ţepeş“ s-a dorit a reflecta adevărul istoric, dar mai cu seamă a fi corectă din punct de vedere politic. Aspectul artistic – sau mai corect spus, greşelile voite pe care realizatorii unui film le fac şi pe care şi le asumă tocmai prin prisma faptului că vor să facă un film pentru marele public şi nu un documentar – se rezumă la excluderea relaţiilor tensionate dintre Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş şi a oricăror forme de deviaţie sau acţiuni ce ar fi putut fi interpretate ca erori politice de către partid.
Apariţia filmului în 1979 nu e întâmplătoare. Comunismul românesc în forma sa naţională era deja la modă. În panoplia figurilor ce au văzut lumina reflectoarelor în celebra „epopee naţională“, Vlad Ţepeş putea servi intereselor de partid, dar în special intereselor liderului acestuia. Primul aspect ce trebuia combătut de către această peliculă era tocmai mitul lui Dracula.
Directivele liderilor comunişti nu erau îndreptate împotriva acestui mit pentru că îl vedeau ca pe un fals istoric, ci, mai ales, ca pe un import „capitalist“. Vlad Ţepeş trebuia să fie întruchiparea domnitorului drept, care face orice pentru poporul său. Acţiunile acestuia erau îndreptate, mai mult decât ale celorlalţi voievozi care fuseseră transpuşi pe peliculă, asupra claselor exploatatoare (a se citi boieri, chiaburi etc.) şi asupra pericolului extern (exista deja în România o mentalitate a cetăţii asediate).
Proiectarea artistică a imaginii unui lider puternic, autoritar, dar, în acelaşi timp, drept cu poporul, precum Vlad Ţepeş, urma să fie folosită în propagandă în favoarea lui Ceauşescu. Fabricarea mitului lui Dracula este subliniată în film. Acesta ar fi fost construit de către elemente din afară (pe de o parte, negustorii saşi şi secui din Braşov, ai căror urmaşi forţau graniţa de stat a României, iar pe de alta, duşmanii Ţării Româneşti, turcii), dar şi de către boierii cei răi şi trădători.
Relaţia cu Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, trebuia inevitabil să fie bună, pentru a sublinia unitatea de limbă şi de sânge, chiar dacă lucrurile au stat cu totul diferit în realitate. În film este de remarcat scena în care tânărul Ştefan cel Mare, care mergea să ocupe tronul Moldovei cu ajutorul lui Vlad Ţepeş, îi cere acestuia acordul să îl atace pentru a „recupera“ de la unguri cetatea Chilia. „Dacă am să te atac atunci când e un moment prielnic, or să creadă (ceilalţi – duşmanii din afara ţării) că ne luptăm între noi şi nu o să se supere nimeni“, spune la un moment dat Ştefan. În fond, e o justificare lamentabilă pentru un act petrecut în 1462, când Ţepeş era invadat de sultan, iar Ştefan cel Mare a atacat cetatea Chilia controlată de o garnizoană mixtă ungaro-valahă şi aflată sub jurisdicţia domnului Ţării Româneşti încă din perioada lui Mircea cel Bătrân.
Recuperarea lui Matei Corvin s-a dovedit imposibilă;în fond, acesta nu putea rămâne altceva decât regele Ungariei. Ca şi celelalte producţii istorico-ideologice, acest film a continuat pervertirea şi alterarea gustului publicului pentru frumos şi adevăr, manipulând sentimente, emoţii, aspiraţii şi idei identitare.
Descoperă campaniile militare ale lui Vlad Țepeș, dincolo de mituri și legende, în numărul 220 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei în perioada 27 mai - 26 iunie 2020, dar și în format digital pe paydemic.com.
