Ferdinand și Isabella, o poveste despre iubire, putere și nașterea imperiului spaniol

Ferdinand al-II-lea de Aragon (cunoscut în Istoriografia spaniolă și ca “Ferdinand Catolicul”) a fost Rege al Aragonului între 1479-1516 (anul morții sale) și al Castiliei între 1475-1504 (ca Ferdinand al-V-lea), cel care a încheiat Reconquista Spaniei în 1492, i-a finanțat prima expediție a lui Cristofor Columb în Lumea Nouă (dintre 1492-1493) și mai presus de toate...a creat statul spaniol modern, cel care va ajunge în secolul următor o putere europeană și universală.

Un portret al lui Ferdinand de Aragon, realizat de pictorul Michael Sittow (Sursă:https://en.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_II_of_Aragon)

I.Copilăria și tinerețea lui Ferdinand de Aragon

Ferdinand de Aragon se naște la 10 martie 1452, în orașul Sos del Rey Catolico, Regatul Aragonului, fiind fiul lui Juan al-II-lea de Aragon (a cărui familie era o filială a Casei de Trastamara) și a celei de a doua soții a acestuia, Juana Enriquez.[1]

Acesta nu a avut niciun fel de educație formală, fiind educat acasă de către profesorii particulari angajați de tatăl său și învățând tot ceea ce era necesar să știe ca viitor rege din experiența tatălui său.

II.Căsătoria lui Ferdinand cu Isabella și unirea Caselor de Aragon și Castilia

Ferdinand de Aragon se căsătorește cu Isabella, sora vitregă și moștenitoarea prezumtivă a Regelui Henric al-IV-lea de Castilia pe 14 octombrie 1469 la Valladolid (în Regatul Castiliei și Leonului). Isabella aparținea, de asemenea Casei Regale de Trastamara, iar cei doi erau veri de gradul al-II-lea prin descendența lor comună din Juan I de Castillia.[2]

Înainte de a se căsători, ei semnează un acord prenupțial clar de împărțire a puterii, având motto-ul “tanto monta, monta tanto, Isabella como Fernando” (“Ei datorează la fel de mult/ Pe cât de multă putere li se dă”), care arată clar că Isabella are la fel de multă putere ca Ferdinand.[3] El devine jure uxoris (prin dreptul soției sale) Rege al Castiliei, când Isabella îi urmează la tron fratelui ei, ce murise în 1474. Cei doi tineri monarhi vor fi, inițial, obligați să lupte într-un război civil împotriva Ioanei, pretinsa fiică a lui Henric al-IV-lea, obținând o victorie rapidă împotriva acesteia.[4]

Când Ferdinand îi va succeda tatălui său ca Rege al Aragonului, în 1479, Coroana Castiliei și diversele teritorii ale Regatului Aragonului (Regatul Neapolelui și insulele Sicilia și Sardinia) se unesc într-o uniune personală.[5] Diversele provincii ale noului stat apărut (Regatul Castiliei și Aragonului) nu vor fi, în mod formal administrate ca o singură unitate politică, ci ca unități politice sub aceeași monarhi (unirea legislativă a Aragonului și Castiliei într-un singur stat numit Spania întâmplându-se de abia în timpul Regelui Filip al-V-lea, între 1708-1715).

Portretul de nuntă a lui Ferdinand și Isabellei

(Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_II_of_Aragon)

III.Inchiziția Spaniolă, Cucerirea Granadei și Călătoriile lui Columb

În primii ani ai domniei sale, Ferdinand de Aragon se va lupta împreună cu tânăra sa soție pentru a-și asigura o poziție sigură în Castilia și a transforma regatul din punct de vedere politic, folosind noi tipare instituționale, parțial inspirate de cele din Aragon. Această politică de modernizare a inclusiv o interzicere a tuturor altor religii, în afară de cea romano-catolică.[6] Crearea Inchiziției Spaniole (în 1478) pentru a pune în aplicare uniformitatea religioasă și Expulzarea evreilor (în 1492), ambele acțiuni au fost parte a unei politici deliberate având rolul de întări Biserica Catolitică, ceea ce era, evident, în favoarea Coroanei Spaniole.

Anii 1482-1492 se vor dovedi a fi unii zbuciumați pentru Ferdinand, întrucât el trebuia să încheie Reconquista Spaniei. În primăvara lui 1490, el începe Campania împotriva Regatului Granadei (ultimul bastion islamic din Al-Andalaus[7]), arătându-și talentul militar pe care îl avea și reușind să cucerească regatul bucățică cu bucățică, obținând în cele din urmă victoria, prin capitularea acestuia în fața spaniolilor, la 2 ianuarie 1492.[8]

În timpul lunilor de pace din război, el își vizitează regatele, învățând Geografia lor și aflând care erau problemele lor la prima vedere. Mai mult decât atât, cucerirea Granadei va face posbilă susținereaa financiară de către Ferdinand și Isabella a călătoriilor de peste Oceanul Atlantic ale lui Cristofor Columb. Nu se știe ce credea Columb despre Ferdinand sau cum îi judeca planurile acestuia și nici că prima călătorie i-a fost finanțată de către Regatul Aragonului, suma de 1.157.000 de maravedi provenind din fondurile unei organizații numite “Santa Hermandad” (Sfânta Frăție).[9]

Cu toate acestea, Ferdinand de Aragon se va implica în dezvoltarea unor planuri pentru realizarea acestei întreprinderi, în negocierile pentru a obține acordul Papei și chiar...în organizarea coloniilor americane ce vor apărea în urma Celor 3 călătorii ale lui Cristofor Columb.

La vârsta de 50 de ani, Ferdinand era o încarnare a regalității și norocul îi zâmbea. Din varii motive, în special pentru intervenția militară a acestuia în Italia (implicarea în Primul Război din Italia dintre 1494-1496, contra regelui Carol al-VIII-lea al Franței), Papa Alexandru al-VI-lea îi va oferi acestuia, pe 2 decembrie 1496, titlul de “El Catolico” (Catolicul).[10]

Dar el va suferi de asemenea o succesiune de tragedii:moștenitorul aparent al tronului (Juan, Prinț de Asturias) va muri la doar 19 ani, în 1497, iar cea mai mare dintre fiicele lui Ferdinand, Isabella va muri un an mai târziu, în 1498, în timp ce o altă fiică a lui, Juana începea să dea primele semne de nebunie. Totodată, el va fi rănit în timpul unei vizite la Barcelona în 1493, însă acest fapt nu se va compara cu rănile familiale de care el suferise, răni care vor culmina...cu moartea Reginei Isabella în anul 1504”, cea mai bună și excelentă soție pe care un rege o putea avea”[11], după cum o caracteriza Ferdinand pe soția sa.

În 1505, pentru a-și securiza poziția în Castilia, Ferdinand va semna un contract matrimonial pentru a se căsători cu Germaine de Foix, nepoata Regelui Franței.[12] Și aceasta căsătorie a fost, la fel ca prima, una din rațiuni politice, cu toate că Ferdinand i-a arătat soției lui franțuzoaice totdeauna un mare respect. Șederea sa din Italia timp de un an (1506-1507) a arătat cât de mult le lipsea acesta regatelor sale spaniole.

Aflat încă odată pe tronul Castiliei (în urma morții soție sale în 1504), el va reuși să se descurce cu atât de mare abilitate în aplicarea politicii sale europene, astfel încât să obțină o hegemonie care să-i servească intereselor sale expansioniste din Marea Mediterană și Nordul Africii. În 1512, imediat după schisma din interiorul Bisericii Catolice, la care regii Navarrei au participat, el le-a ocupat regatul și l-a încorporat în cadrul Regatului Castiliei, acesta fiind unul dintre cele mai controversate acte ale domniei sale.[13]

IV. Sfârșitul vieții lui Ferdinand de Aragon

În 1513, starea de sănătate a lui Ferdinand începe să se înrăutățească, cu toate că acesta era încă capabil să-și conducă propria lui politică internațională și să se pregătească pentru succesiunea nepotului său, Carol al-V-lea (Quintul). La începutul lui 1516, el începe o călătorie către Granada, oprindu-se mai întâi la Madrigalejo, un orășel în care se afla sanctuarul “Fecioarei Maria din Guadalupe”.

În cele din urmă, acesta moare acolo la 23 ianuarie 1516, la 24 de ani de la Descoperirea Americii, lăsând tronul Regatului Spaniei în mâinile lui Carol Quintul, nepotul său.[14]

Bibliografie

Surse web

1. https://en.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_II_of_Aragon#Early_life

2. https://www.britannica.com/biography/Ferdinand-II-king-of-Spain#ref346259

3. https://www.britannica.com/place/Al-Andalus

4. https://www.heritage-history.com/index.php?c=resources&s=char-dir&f=ferdinand1s

[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Ferdinand_II_of_Aragon#Early_life

[2] Ibidem

[3] Ibidem

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] https://www.britannica.com/biography/Ferdinand-II-king-of-Spain#ref346259