Femeia din Principate în ton cu moda secolului al XIX-lea - Modă, bjuterii şi lux în societatea românească premodernă

Secolul al XIX-lea este secolul redeşteptării noastre politice, al independenţei naţionale şi al europenizării totale a costumului. Fiecare deceniu reprezintă un pas spre detaşarea de portul oriental, anul 1850 însemnând emanciparea totală de stilul fanariot.

În acest eseu îmi voi concentra atenţia pe vestimentaţia femeilor din elita românească, începând cu un capitol introductiv în care voi trata următoarele aspecte generale:statutul femeii, idealul feminin al epocii, apetenţa pentru lux.

Femeia era încurajată chiar de către rudele ei apropiate să se mărite de la o vârstă fragedă şi să îşi găsească un partener cât mai înaintat în vârstă, mai matur cu o poziţie cât mai importantă.Un principal argument era faptul că femeia urma să se recomande cu titlul soţului. În Codul Caragea, cât şi în Codul Callimah, căsătoria era definită ca fiind:tocmeala unirii bărbatului cu femeia spre a face copii. Femeile erau privite ca nişte fiinţe slabe, mânate de instincte sexuale, incapabile de a se controla.

Idealul feminin al epocii era femeia manierată, respectuoasă cu vârstnicii, grijulie, devotată, cultă, fidelă. Adesea, erau folosite diminutivele la adresa femeilor:mânuţă, picioruş, ochişori etc., din simplul fapt că femeia era o fiinţă delicată, iar idealul al frumuseţii feminine era, , femeia clepsidră.’’

Dorinţa de a etala luxul şi prosperitatea a devenit rapid o problemă socială. Femeile îşi afişau ţinuta, astfel plimbările la Copou, la Şosea, în Parcul Herăstrău[1] erau o ocazie de care merită să se folosească. De ce femeile? Disponibilitatea pentru nou!

Doamna petrecea mai tot timpul în casă, iar dacă avea o avere considerabilă şi o poziţie socială înaltă putea consacra multe ore toaletei. Bărbatul nu refuza nici măcar o fantezie vestimentară a femeii, ea reprezentând bijuteria cu care se fălea în cadrul societăţii.

Fig. 1 Un exemplu al perioadei intermediare - Vornicul Vasile Alecsandri încă nu adoptase ţinuta europeană

Fig. 1 Un exemplu al perioadei intermediare-Vornicul Vasile Alecsandri încă nu adoptase ţinuta europeană

Ritmuri de adaptare la noua modă de tip european:femeile sunt primele (revistele de modă de la Paris aveau adesea ultima pagină pe care era afişată rochia la modă, ruptă), urmate de fiii boierilor care se duc la studii, iar în ultimă instanţă boierii. De ce marii boieri sunt ultimii care renunţă la portul Oriental? Motivele sunt de natură economică, ei cheltuind foarte mult pe hainele lor, dar şi sentimentele de nostalgie generată de aminterea tinereţii pierdute si de începuturile portului Oriental. Motivul principal era că hainele îi defineau statutul fără ca el să se mai recomande. (fig.1)

Renunţarea la portul oriental coincide cu profunde prefaceri ale societăţii româneşti;Un bun exemplu sunt Regulamentele Organice(1831-Ţara Românească si 1832-Moldova).

Credincioşii puneau pe seama luxului şi schimbării portului toate relele abătute asupra ţării:ciuma, holeră, cutremur, foamete:, , Oamenii îşi lepădaseră portul şi-şi louase portu strein, că păgânii, unii nemţeşte, alţii franţuzeşte, alţii în alte chipuri, cu părul tuns, cu zulufi ca muierile[...] Mai în scurt, mîndriia aşezase scaun în Bucureşti. Nu mai credeam în Dumnezeu, numai în ziduri, în haine, în înşelătorii, în mâncări bune, în beţii şi mai vârtos curviia de faţă.[2]’’

Evoluţia vestimentaţiei

Femeia de tip Oriental avea alte trăsături faţă de cea de tip Occidental. Dacă în a II-a jumătate a secolului al XIX-lea, femeile purtau corset, aveau trăsături fine:degetele lungi şi slabe, tenul alb, talie subtire, pe când femeia orientală era mai rotunjoară, chiar plinuţă, iar principalele elemente vestimentare sunt specifice modei fanariote.

Vestimentaţia în plină epocă fanariotă:peste cămaşa de in sau borangic se lua un ilic, picioarele intrau în şalvari –rochia de catifea, după care urma anteriul cel lung cu mâneci, încheiat în copci, în faţă. Peste acestea se lua giubeaua-haină de postav, îmblănită pe margini, cu mâneci scurte.(Fig. 2)

Fig.2 Giubea

Înainte de a prezenta elementele caracteristice ale modei europene, doresc să prezint pe scurt un eveniment foarte important care a dus la industrializarea şi democratizarea veştmântului, care îşi pierduse valoarea de unicat, devenind accesibil şi clasei mijlocii:apariţia maşinii de cusut. Primul model a fost inventat de americanul Elis Howe în 1845, iar modelul perfecţionat a apărut în 1851 şi avea să revoluţioneze croitoria[3].

Crinolina, crinolineta, mâneci bufante, corset

Costumaţia feminină a anilor ’30 ai secolului al XIX-lea încă trăda, prin forme incomode şi rigide, poziţia subordonată în care femeia încă se afla:slabă şi neajutorată, legată de cămin, sub tutela tatălui şi apoi a soţului.

Fig.3 Crinolină

Coafura:buclele erau strânse pe creştet în coc, grupate lateral pe urechi, pălăria avea boruri largi aduse lângă faţă, femeile în vârstă purtau boneta de dantelă;rochia avea corsaj strâmt şi decolteu oval (en bateau), mânecile gigante ca nişte urechi de elefant, susţinute de sârme şi vată. În picioare se încălţau ciorapi cu floricele, balerini prinşi cu panglici.

În Codul toaletei civile publicat la Bucureşti, în anul 1870, scria:, , Toaleta unei demoazele urmează a fi mai modestă decât a unei femei măritate, pentru că adevărata manieră de a-şi alege un bărbat este de a părea că are gusturi simple...’’[4].

Principalele articole vestimentare ale femeii de moda europeană. Pe trup purta cămaşa, corsetul şi pantalonii lungi, cu dantele, vizibili la fetiţe, rochia cu corsajul ajustat şi decolteu larg (pentru seară);ziua decolteul acoperit de pelerina, , berthe’’(fig.5), fusta învoalată cu volane orientale, ciorapi de mătase, botine, pălării de catifea.

Fig 5

Crinolina (fig.3) devine principala distincţie a rangului social;crin=păr de cal care asigură rigiditatea fustei. Odată cu creşterea volumului fustei s-a recurs pentru susţinere la utilizarea oaselor de peşte, iar în 1856 s-a ajuns la un schelet din 10 cercuri de metal legate între ele cu panglici din pânză.[5] Pentru a se feri de frig, pe sub crinolină, doamnele purtau pantaloni până la genunchi, decoraţi cu dantele şi funde.

În Franţa a devenit un subiect de caricatură, numită şi colivie, iar în Principate a purtat şi numele de malacov, după numele fortăreţei din sistemul defensiv al Sevastopolului, cucerită cu greu în timpul Războiului Crimeii.

O întâmplare amuzantă în care este implicată Pulcheria Ghica (1800-1879), fiica Marelui Ban Dimitrie Ghica, zis Bătrânul, face că în timp ce era aşezată pe taburet în cadrul unei mese de prânz, Bibică Rosetti se şterge la gură cu rochia ei.

După 1860 se modifică fusta, volumul ei se orientează spre spate şi se termină cu o trenă maiestuoasă. Astfel îi pozează Elena Cuza, în 1863, lui Carol Pop Szathmari pentru portretul oficial. Ca şi cronolina, trena a fost criticată ca fiind neigienică, trecerea doamnelor pe stradă stârnind praful, care se aduna sub trenă şi îmbâcsea lenjeria de corp, ciorapii şi încălţămintea.[6](Fig.6)

În anul 1878, la Praga ia fiinţă, , Societatea liniştită’’, formată din burlaci în căutarea unor partenere. Aceştia notau în carneţel numele domniţelor care purtau rochii cu trenă, pentru a le evita pe viitor.

În 1870, fusta suferă modificări. Era formată din două jupe suprapuse de culori diferite, în faţă un şorţ cu colţurile ridicate, în spate se continuă cu o trenă. Această formă s-a numit turnură. S-a adoptat o semi-crinolină deasupra zonei fesiere care era menită să o evidenţieze. Aceasta purta numele de crinolinetă.(fig.4)

Pălăriile destul de mari erau decorate cu egrete, aripi de păsări, păsărele mici împăiate cu penaj colorat, noduri uriaşe de panglici. Florile se purtau foarte mult, mai ales rozele sălbatice şi miosotis. Hainele de promenadă sunt adeseori din postav sau de catifea, decorate cu astrahan.

Umbreluţele de soare, folosite pentru plimbarea în timpul sezonului cald, erau de dimensiuni destul de mici, pentru a feri doar capul şi faţa de soare. Erau decorate cu volane de dantelă, iar mânerul era făcut din materiale preţioase, chihlimbar, fildeş, argint, aur.

Un alt accesoriu erau mănuşile. Unele domniţe care nu îndeplineau idealul estetic al degetelor lungi şi subţiri, purtau mănuşi mai mari pentru a masca acest neajuns.

Imaginea ideală era femeia, , clepsidră’’. În special în perioada intermediară, când femeile nu au apucat să slăbească, artificiul adoptat a fost corsetul. Talia de viespe era foarte apreciată, în aşa fel încât un bărbat să îi poată cuprinde talia cu mâinile lui puternice. Adoptarea corsetului s-a dovedit a avea dezavantaje, prezentând un pericol pentru sănătatea femeilor.

Existau legi nescrise pentru îmbrăcămintea potrivită fiecărei ore a zilei. La plimbare, doamnele aveau pălărie, iar umerii şi braţele erau acoperite. Seara, femeia îşi expunea umerii şi braţele, purta o rochie decoltată şi plină de bijuterii. Pălăria nu îşi avea locul în ţinuta de gală, unde coafura se afla în centrul atenţiei.

Fig.7 Mâneci Bufante

Incidentul din timpul lui Ioan Caragea

În 1817, domniţa Ralu şi beizadea Costache, vlăstarele domnitorului, se plimbau numai în alb. Jigniţi probabil de concurenţa pe care le-o făcea boierimea munteană, l-au convins pe Ioan Caragea să decreteze albul ca fiind culoarea rezervată familiei domneşti. Într-o zi, nora vistiernicului Constandin Filipescu, pe numele ei Tarsiţa Filipescu, trecu sfidătoare prin faţa palatului domnesc îmbrăcată într-un salup alb (haina femeiască, fără mâneci, de obicei îmblănită).

Domnitorul a dat atunci o poruncă scrisă marelui agă:’’unde vei găsi dumneata ori zapcii dumitale pe aceasta fără de ruşine şi sfială femeie, cu acel salup purtându-l, numaidecât luîndu-i-l din spinare şi fărîmîndu-l bucăţi, să-l aduceţi aşa rupt înaintea domniei mele...’’[7]

Pericolele modei

Frumuseţea şi idealul feminin impus de noua modă europeană a pus în pericol sănătatea tinerelor domniţe. Un prim element este corsetul. Motivele pentru care a fost adoptat au fost prezentate mai sus, însă urmările purtării corsetului sunt destul de periculoase. Dintre ele menţionez:micşorarea stomacului, deplasarea organelor, această practică duce la deformarea şi chiar fisurarea coastelor, slăbeşte muşchii, influenţează negativ postura, probleme legate de sarcină şi naştere. Spiru Haret, fiind conştient de pericolele purtării corsetului interzice fetelor ca pe perioada orelor să nu poarte corset.

Mânecile bufante puteau crea adesea accidente, caii speriindu-se de mărimea şi forma lor. Rochiile cu crinolină îngreunând mişcarea, domniţele ce o purtau alegeau adesea trăsura. Nicolae Cantacuzino relatează o întâmplare în care o barcă la bordul căreia se afla mama lui se răstoarnă, mama lui fiind ţinută la suprafaţă de rochia cu crinolină. Rochiile cu trenă stârneau praful de pe jos, praf ce făcea ca lenjeria domniţei să se murdărească, iar toate gunoaiele se strângeau sub rochie.

Capriciile modei au influenţat pe tot parcursul secolului al XIX-lea elita din Principate. Fără a face referire doar asupra modei vestimentare, menţionez că:jocul de cărţi, teatrul, cafenelele, saloanele boiereşti au avut un impact major asupra păturii respective. Tendinţele în materie de modă erau dictate de diferite evenimente . De exemplu, între 1850-1860, moda era dictată de curtea franceză al celui de-al doilea imperiu;în 1853 a avut loc căsătoria împăratului Napoleon al III-lea cu Eugenia de Montijo, apărând ca două prototipuri ale modei de un lux exorbitant.

Femeile au devenit mai luxoase şi mai costisitoare. Trebuie înţeles că fiecare clasă dominantă şi-a impus concepţiile estetice prin procedee de împodobire:machiaj, coafură, costum. Această lucrare concentrată pe tendinţele modei feminine nu a acoperit în detaliu fiecare articol vestimentar în parte, dar oferă o privire de ansamblu asupra evoluţiei veştmintelor în secolul XIX.

Bibliografie

Adrian-Silvan Ionescu, Moda Românească Între Stambul şi Paris 1790-1850, Editura Maiko, Bucureşti, 2001.

Ilie Corfus, Cronica meşteşugarului Ioan Dobrescu(1802-1830), în ‘’Studii şi articole de istorie’’, vol. VIII, Bucureşti, 1966.

Adrian Silvan Ionescu, Modă românească şi modernizare europeană 1830-1920, în, , Muzeul National’’ vol.XVI.

Adina Nanu, Artă, stil, costum, Editura Meridiane, Bucureşti, 1976.

Alexandru Alexianu, Mode şi vestminte din trecut, vol.ÎI, Editura Meridiane, Bucureşti.

[1]Adrian-Silvan Ionescu, Moda Romaneasca Intre Stambul si Paris 1790-1850, Editura Maiko, Bucuresti, 2001, p.50.

[2]Corfus, Ilie, Cronica meşteşugarului Ioan Dobrescu(1802-1830), in ‘’Studii si articole de istorie’’, vol. VIII, Bucureşti, 1966, p.341.

[3]Adrian Silvan Ionescu, Moda romanească şi modernizare europeană 1830-1920, în, , Muzeul Naţional’’ vol.XVI, p.151.

[4]Adina Nanu, Artă, stil, costum, Editura Meridiane, Bucureşti, 1976, p.171.

[5]Adrian Silvan Ionescu, Modă romanească si modernizare..., p.151.

[6]Ibidem, p.145.