Fascinația Orientului: Pe urmele Agathei Christie, în Egipt

Agatha Christie, pe numele ei adevărat Agatha Mary Clarissa Miller, era o fată supra-protejată care a crescut în condiții privilegiate - nu a fost învățată să muncească sau să-și câștige pâinea și n-a fost trimisă nici măcar la școală. Grija mamei era să-i găsească un bărbat bun, ca soț. Și asta era și preocuparea Agathei.

Primul Război Mondial o găsește căsătorită cu seducătorul aviator Archibald Christie, ceea ce nu o împiedică să se angajeze infirmieră voluntară la dispensarul din Torquay (orașul ei natal). Atributele ei includeau cercetarea aspectului diferitelor substanțe și studierea otrăvurilor. S-ar putea spune că romanciera amatoare s-a născut dintr-o chimistă amatoare.

Primul personaj faimos creat de Agatha Christie a fost detectivul Jane Marple - a cărei imagine a fost bazată pe cea a bunicii sale. Miss Marple trăia în același oraș în care erau investigate crimele povestite. Motivele crimelor erau proprietatea și banii, tipice pentru clasa socială din care provenea. Criminalii sunt genul de persoane în care avem obiceiul să ne încredem, motivați de lăcomie pentru a comite o crimă - rude care conspiră una împotriva celeilalte, soții care își omoară soții și viceversa.

Un divorț încheiat cu un accident nelămurit niciodată

Deși prima căsătorie a Agathei cu Archibald Christie nu s-a terminat cu o crimă, ideea ar fi putut lua naștere în gândul ei, după șocul abandonului de către soțul ei. După această întâmplare ea s-a retras din viața publică complet.

După ce Archie și-a recunoscut dragostea pentru altă femeie, mașina Agathei a fost găsită lovită de un copac, dar nici urmă de ea. Era totul o înscenare sau era amnezia generată de șoc? Sau dorea doar să-i facă viața un calvar lui Archie, prin incriminarea acestuia ca potențial criminal? Este un mister pe care Agatha nu s-a obosit să-l descâlcească niciodată.

Descoperirea orașului antic Ur, care a atras atenția întregii lumi la momentul respectiv, i-a schimbat viața. Divorțată, Agatha a acceptat invitația prietenilor ei de a vizita situl arheologic de la Ur. La 38 de ani, ea a pornit, singură, să cucerească lumea; a călătorit fără bucătar sau îngrijitoare pentru a se distanța cât mai mult cu putință de rutina de-acasă.

Orient Express, un tren spre altă lume

Călătoria a fost făcută de Agatha Christie cu trenul Orient Express. În 1928 acesta mergea de la Londra la Paris, Lausanne, Veneția prin Austria, Ungaria, Sofia, Constantinopol și, apoi, fie la Bagdad, fie, prin Damasc, la Cairo. Nu era o călătorie obișnuită pentru o doamnă în acele vremuri, după cum notează ea în autobiografie:

„În afară de exploratori renumiți, femeile rareori călătoreau singure.“

Pe drumul înspre Balcani, trenul s-a împotmolit într-o furtună de zăpadă. Astfel a apărut ideea pentru romanul „Crimă în Orient Express“, dezvoltat pe baza acestui eveniment real. Poirot spune în roman:

„Viața este ca un tren, domnișoară, continuă să meargă fără oprire și este bine că face așa.“

Următoarea oprire - Istanbul. Pentru Agatha Christie și oamenii din acea vreme, orașe precum Constantinopol (Istanbul) erau niște labirinturi uriașe - numele străzilor era ilizibil, aleile erau înguste și întunecate. Aici se pierduse cineva…

Călătoria continuă spre Cairo și Agatha a remarcat o deosebire la trecerea în Asia:

„M-am simțit separată de lume, dar mult mai interesată de ceea ce făceam“.

Impresiile Agathei despre Cairo sunt reflectate în poveștile infirmierei din romanul „Crimă în Mesopotamia“. Agatha vizitase Egiptul prima dată pe vremea când avea 20 de ani (foto jos), alături de mama sa, dar la vremea respectivă era mai interesată de a ieși la dans și de a întâlni alți bărbați decât de a vedea locurile. „Moarte pe Nil“ se referă la tendința nobilimii engleze de a-și petrece vacanțele în Egipt, în timpul iernilor urâte din Anglia.

În Egipt, Agatha îl întâlnește pe Max Mallowman

În 1930, în timpul celei de-a doua călătorii în Egipt, Agatha îl întâlnește pe Max Mallowman (foto sus), un arheolog mai tânăr cu 14 ani decât ea, care avea să-i devină soț. Au descoperit că profesiile lor au multe în comun - amândoi căutau indicii și descopereau lucruri noi și, evident, ambii se ocupau de moarte, într-un fel sau altul.

„Un arheolog este cel mai bun bărbat pe care-l poate avea o femeie. Cu cât îmbătrânește cu atât mai interesat devine el față de ea“, spunea Agatha. Interesul ei față de cultura preistorică și arheologie a determinat- o să scrie câteva cărți și o piesă de teatru, „Akhnaton“, care nu a fost pusă în scenă.

Agatha lua parte la excavări, numerota artefactele, le eticheta și curăța reliefurile de fildeș cu crema sa facială. Singurul său roman istoric, „Moartea vine la sfârșit“, este bazat pe scrisorile descoperite într-un mormânt în Theba, trimise de către un preot familiei sale. În cartea sa, Agatha a pus chiar și citate din scrisorile respective în replicile personajelor create de ea.

În 1920 ea a folosit Nilul pentru prima dată ca locație pentru o nuvelă și apoi, din nou, în 1934. „Moarte pe Nil“ este titlul pe care l-a dat ambelor povești, și, de asemenea, faimosului ei roman publicat în 1937.

„Înfricoșător, dar fascinant“

Agatha Christie Petra a călătorit de-a lungul Nilului, a vizitat Abu Simbal, mormântul lui Ramses al II-lea, ale cărui coloane maiestuoase au inspirat-o să folosească un bolovan desprins ca armă criminală într-una din poveștile sale.

Din Egipt, Max și Agatha s-au îndreptat către Iordania, în drumul lor spre casă, după un sezon de săpături la Chagar Bazar, în 1934. Situl a devenit scena desfășurării acțiunii din „Întâlnire cu moartea“, publicată în 1938. Ideile pentru personaje erau din călătorii precedente. Apoi, cei doi s-au îndreptat către Damasc și Bagdad, prin deșert lăsând în urmă orice formă de civilizație și vegetație.

„Înfricoșător, dar fascinant“ - asta spunea Agatha despre aceste pustiuri. Într-adevăr, Agatha a fost fascinată de Siria și Irak.

În 1976, Agatha Christie a dispărut cu adevărat; la vârsta de 86 de ani. A scris peste 80 de romane polițiste, nuvele, piese de teatru, ca să nu mai vorbim de scrierile personale publicate sub pseudonimul Marz Westmacott. Cu mult înainte de a muri, în 1940, a scris un roman, păstrat într-un fișet de bancă, și care, conform testamentului, trebuia să fie publicat după moartea ei. Se numește „Hercule Poirot se retrage“ și a apărut în 1976, pentru că Agatha Christie a vrut ca celebrul ei detectiv să dispară o dată cu moartea ei.