Fabuloasa istorie a Jocurilor Olimpice. Primul român medaliat a murit în mizerie. Comuniştii l-au considerat „duşman al poporului” şi i-au tăiat pensia
Jocurile Olimpice s-au întors în 1908 pe Bătrânul Continent. Pentru organizarea celei de-a patra ediţii au candidat trei oraşe, Roma, Milano şi Berlin, iar competiţia a fost găzduită până la urmă de un al patrulea, Londra.
Organizarea Olimpiadei fusese atribuită, în 1904, Romei, baronul Pierre de Coubertin fiind convins că faima Cetăţii Eterne va încuraja sportivii din toată lumea să participe la întreceri.
Erupţia devastatoare a vulcanului Vezuviu din aprilie 1906 le-a determinat pe autorităţile italiene, care deja erau în urmă cu pregătirile, să renunţe la organizare, în favoarea Londrei. Deşi cunoscuse amarul eşecurilor atunci când Jocurile merseseră în paralel cu Expoziţiile Universale, baronul a fost pus de capitala britanică în faţa faptului împlinit. A fost a treia ediţie consecutivă în care Jocurile Olimpice au stat în umbra unui eveniment mult mai important. De această dată a fost vorba de Expoziţia Franco-Britanică, care a atras opt milioane de vizitatori în capitala Regatului Unit. Totuşi, Jocurile Olimpice de la Londra au beneficiat de o organizare indiscutabil mai bună decât cea a ediţiilor precedente.
“Drapelul american nu se închină în faţa regilor”
Lordul William Grenfell, preşedintele Comitetului de Organizare, a reuşit să-i convingă pe organizatorii evenimentului să construiască, pe cheltuiala lor, un stadion de 68.000 de locuri, “White City”. Întrecerile s-au desfăşurat între 27 aprilie şi 31 octombrie, aceasta fiind, de altfel, cea mai lungă ediţie din istoria competiţiei. Incidentele n-au lipsit nici de această dată. Pentru prima oară s-a introdus defilarea delegaţiilor purtând steagurile ţărilor pe care le reprezintă. Finlandezii, care urmau să defileze sub drapelul rusesc, deoarece Marele Ducat al Finlandei era parte a Imperiului Ţarist, au preferat să renunţe la orice fel de steag. Sportivii irlandezi au fost obligaţi să concureze sub drapel britanic, dar mulţi dintre ei au preferat să se retragă. Purtătorul drapelului american, Ralph Rose, a refuzat să prezinte steagul pentru onor în faţa regelui Edward al VII-lea, afirmând că “drapelul american nu se închină în faţa regilor pământeni”. În total, au fost prezenţi la Londra 2.008 sportivi, dintre care 37 de femei, reprezentând 22 de ţări, care s-au întrecut în 22 de discipline sportive. Australia şi Noua Zeelandă s-au prezentat ca o singura delegaţie, sub numele de “Australasia”. Distanţa probei de maraton a fost stabilită la 42, 195 kilometri, distanţă oficializată abia în 1924. Linia de start a fost mutată cu 195 de metri, la cererea regelui Edward al VII-lea, deoarece startul s-a dat de la Castelul Windsor.
