Exilul lui George Enescu: „După părerea mea, nu se va mai întoarce în țară”
Pe 5 septembrie 1946, George Enescu se afla pentru ultima oară pe pământul țării natale. Oficial, pleca într-un turneu în SUA și Canada, neoficial însă începea un exil dureros, care a durat până în ziua când a închis ochii la Paris (4 mai 1955).
Instalarea regimului comunist, care începuse să anihilize treptat principala menire a oricărui artist: libertatea de gândire, creație și exprimare, folosirea de către autorități a artei ca mijloc de propagandă politică l-au determinat pe genialul muzician, a cărui sănătate începuse să se deterioreze serios, să-și părăsească țara la 65 de ani, notează Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, pe pagina de Facebook a instituției.
În 1948, pe 19 și 20 mai, Enescu concerta ca dirijor cu Orchestra Filarmonică din Londra la Nottingham și Harrogate, iar pe 9 iunie dirija la Londra Orchestra Radiodifuziunii britanice.
Într-un raport din 12 iunie 1948 (unul din cei mai fatidici ani pentru diplomația română, aflată spre finalul unei brutale operațiuni de epurare) către ministrul afacerilor străine Ana Pauker, ministrul României la Londra exprimă clar intenția noului regim de a-l folosi pe Enescu ca mijloc de propagandă în favoarea sa. Raportul descrie câteva episoade scurte, însă pline de semnificații:
Maestrul îl invită pe șeful Legației României acasă, la un ceai, având loc o discuție de tatonare și persuadare. „I-am reamintit în cursul conversației atitudinea lui democrată din trecut și că ar fi păcat să nu înțeleagă tocmai acum meritul acestei atitudini” se menționează în document.
Cu demnitate, dar și prudență, marele Enescu răspunde că „el nu ia nici o atitudine” (se subînțelege, o atitudine politică) și că, inclusiv în turneele întreprinse în SUA, și-a declarat crezul artistic și civic: „face numai artă, nu și politică și nu va lua nici o atitudine cât timp România este un stat independent”.
Ulterior acestei întâlniri la „un ceai”, Enescu acceptă invitația de a participa la un dejun la sediul Legației, cu condiția de a fi prezenți doar membrii acesteia. Șeful Legației sesizează în cursul noii întâlniri note și mai accentuate ale nemulțumirii maestrului, dar și concepția sa că „realismul duce la nivelare și deci împiedică creația”, adică tocmai opusul ideologiei comuniste.
După numai 5 zile, Enescu va face un gest de o deosebită curtoazie și eleganță, rugând conducerea BBC să îl invite în sala de emisie pe însuși semnatarul raportului, ministrul României la Londra, cu ocazia concertului susținut la pupitrul Orchestrei Radiodifuziunii britanice!
Concluzia raportului este una care va fi pe deplin confirmată în cei 7 ani de până la trecerea la cele veșnice a lui George Enescu: „fără a avea în el pentru moment un dușman deschis, adică cu manifestări publice, totuși nu putem să ne mai bizuim pe el. (...) După părerea mea, nu se va mai întoarce în țară”.
George Enescu a murit, în dimineața zilei de 4 mai 1955, la Paris, la hotelul situat aproape de Place de l'Étoile, unde se mutase la începutul iernii. Muzicianul suferise, încă din iulie 1954, de hemipareză, de atunci fiind imobilizat la pat în micul apartament în care locuia în Paris.
Foto sus: O fotografie deosebit de expresivă a lui George Enescu, aflată în arhiva Ministerului Afacerilor Externe
