Eșecul flotei austro-ungare în Primul Război Mondial

Turistul ce vizitează astăzi orașele ce cândva erau controlate de autoritățile din Viena și Budapesta este impresionat de frumusețea clădirilor ridicate de arhitecți ce nu cunoșteau limitări financiare. Se poate scrie chiar despre o adevărată epocă palațială prin care masele supuse să fie impresionate și astfel să rămână ascultătoare în fața unor stăpâni atotputernici.

Oradea, Timișoara și Cluj-Napoca au cunoscut o adevărată revoluție în jurul anului 1900, dar clădiri impresionante au fost ridicate până la marginile imperiului, arhitectura din Băile Herculane amintind că orice mare stat trebuie să se impună prin măreție și gigantism. Totuși, această iluzie de fericire, scump plătită, nu trebuie să înșele un pasionat de istorie. Scriitorul Ion Agârbiceanu a descris traiul greu al locuitorilor din Apuseni cu un talent literar de neegalat. Lipsa de interes pentru un sistem medical eficient favoriza acțiunea factorilor de mediu și a microbilor de tot felul și astfel primăvara se duceau bătrânii satelor. Imperiul multietnic era o sursă de forță de muncă pentru îndepărtatul paradis american și s-a produs o adevărată roire a oamenilor sătui de abuzurile autorităților austro-ungare.

Nu conta că populația era nemulțumită și foarte săracă în multe regiuni. Conducătorii din cele două orașe principale aveau dorințe de mărire și de expansiune în Balcani. Era o zonă prea puțin bogată în resurse și mereu se poate mai mult. Cum alte mari puteri cucereau teritorii vaste și formau imperii coloniale imense, strategii împăratului au început să alcătuiască planuri de cucerire de noi pământuri. Trebuia să se găsească un instrument pentru proiectarea forței la distanță și industria a fost chemată să îndeplinească acest vis utopic. Dacă există fonduri, se găsesc și mijloacele industriale pentru producția de armament și s-a trecut la construirea unei flote de suprafață prin care să se iasă în Marea Mediterană și apoi mai departe.

Asamblarea flotei de război este o operațiune financiară deosebită și a fost normal să se mențină sărăcia prin diferite zone ale imperiului. Industria este deturnată de la rolul creator și trece la livrarea de componente esențiale pentru opera de distrugere. Întreaga societate este afectată de megalomania celor de la putere. Cum necesitățile erau mari, fabricile n-au făcut față cererii și au fost importate tunuri de calibrele 150 și 240 mm de la celebra firmă Krupp. Totuși, nu se poate forma o flotă prin achiziționarea din străinătate la prețuri prohibitive. Germania era un aliat de încredere, dar afacerile sunt afaceri și costul înarmării secătuia bugetul Austro-Ungariei. A fost nevoie să se dezvolte un întreg mecanism industrial pentru a se alcătui o flotă de mare largă.

Firma Skoda a livrat guri de foc de calibrul 190 mm pentru cuirasate și un singur tun cântărea 12,7 t pentru a putea să lanseze proiectile cu o masă de 97 kg. Erau utile în combaterea crucișătoarelor, dar nu aduceau prea multă măreție unui imperiu ce nu mai avea loc în Europa. Conducătorii din Viena erau enervați și de politica de expansiune navală a Italiei și cursa înarmărilor trebuia accelerată și împinsă spre argumentul suprem: tunul de mare calibru. Afaceriștii din fruntea firmei Skoda nu puteau să rateze o ocazie favorabilă și au oferit marinei piese K10 de calibrul 305 mm. Era o adevărată revoluție tehnică pentru Austro-Ungaria și un singur tun avea o masă de 54,3 t. Nici proiectilele nu se comparau cu cele de 240 mm folosite anterior pe navele principale. Acum aveau o masă de 450 kg și necesitau 138 kg de explozibil puternic pentru propulsie spre țintă. Unitățile clasei Viribus Unitis erau dotate cu câte 12 astfel de piese și montarea în turele triple era ceva revoluționar în epocă. Autoritățile n-au fost însă mulțumite deoarece apăruseră arme și mai puternice. A fost oferit modelul K14 de calibrul 355 mm și acum proiectilul avea o masă de 700 kg și cerea 193 kg de explozibil. Evoluția ostilităților militare n-a mai permis dezvoltarea cuirasatelor din clasa Monarch și gurile de foc au fost trimise spre misiuni mai banale pe fronturile terestre.

Conducătorii de la Viena n-au avut o viziune clară asupra posibilităților economice și financiare ale statului ce părea vast, dar locuitorii nu erau suficient de bogați pentru a putea duce povara fanteziilor unei grupări ce trăia în propria lume fantastică. Metalul a fost consumat pentru formarea unei flote ce nu s-a dovedit capabilă să provoace pierderi inamicului și să spargă barajul ce închidea Marea Adriatică. A suferit astfel armata și diviziile de infanterie nu puteau să facă față trupelor rusești. A fost necesară sosirea trupelor de întărire germane și astfel fantezia dezvoltării excesive a flotei a tras Puterile Centrale spre prăbușirea din 1918. Austro-Ungaria a visat la expansiune mondială, dar a intrat în istorie în urma armistițiului.

_{Foto sus: Vasul austro-ungar
Viribus Unitis, scufundat de italieni la 1 noiembrie 1918 (©
Wikipedia)}