EDITORIAL | Stalingrad și românii, un dezastru greu de cuprins

Titanica încleștare dintre Don și Volga, unul dintre momentele de cotitură din istoria celui de-al Doilea Război Mondial, continuă să-i fascineze pe istorici, dar şi să genereze un interes uriaș în rândurile publicului larg, dovadă numărul de studii, cărţi, romane și filme dedicate subiectului. Pentru români, dezbaterile legate de Stalingrad au o încărcătură cu totul aparte. A fost cea mai mare catastrofă pentru Armata Română.

Un dezastru uman ale cărui dimensiuni sunt greu de cuprins, dincolo de cifrele seci ale pierderilor din statisticile militare. Soarta puţinilor supravieţuitori a fost cruntă. Cei mai mulţi au ajuns în lagărele sovietice, în condiţii îngrozitoare, cu multe alte pierderi înregistrate pe parcursul marșurilor prin stepele îngheţate. În lagăre, au început presiunile asupra prizonierilor pentru a se înrola în unităţile pe care sovieticii le înfiinţau cu scopul de a le folosi în viitorul proces de comunizare a României.

Cei care au acceptat s-au întors în ţară cu infamele divizii „Tudor Vladimirescu“ și „Horea, Cloșca și Crișan“, cei care au refuzat au mai stat mulţi ani în lagărele rusești, pentru ca, la revenirea în România, să-i aștepte alţi ani în temniţele comuniste. În timpul bătăliei și după deznodământul ei, generalii germani au aruncat blamul înfrângerii asupra militarilor români.

Din punct de vedere al faptelor, cele două armate române nu au reușit să reziste în faţa ofensivei sovietice începute pe 19 noiembrie 1942, iar prin breșele create foarte repede în frontul apărat de români, diviziile sovietice au avansat în viteză, realizând încercuirea Armatei 6 germane aflate în Stalingrad. Cum s-a ajuns aici și din ce cauze? Este marea dezbatere. Dar, la nivel strategic, lucrurile erau mult deasupra României angajate într-o campanie pe care nu o putea duce.

Ofensiva Germaniei din sudul Rusiei eșuase în atingerea obiectivelor stabilite, înainte ca sovieticii să declanșeze Operaţiunea Uranus. Nici câmpurile petrolifere de la Groznîi și Baku nu fuseseră cucerite, nici blocarea Volgăi ca arteră de transport nu se realizase. În același timp, britanicii spulberau visul lui Rommel de a cuceri Egiptul și de a avansa în Orient, iar americanii debarcau în Africa de Nord. Nu mai era sfârșitul începutului, ci începutul sfârșitului pentru Hitler și pentru aliaţii lui.