Donaţia lui Constantin
Donatio Constantinieste unul dintre cele mai cunoscute documente falsificate din istorie. Este vorba de un decret imperial prin care Împăratul Roman Constantin I ar fi transferat autoritatea pe care o avea asupra Romei și a părții vestice a Imperiului Roman Papei.
Pe parcursul Evului Mediu, Papalitatea s-a folosit de acest document pentru a-și sprijini pretențiile de a deține nu doar autoritatea spirituală asupra credincioșilor, ci și pe cea temporală. Natura falsă a documentelui a fost scoasă la iveală chiar de un preot catolic, pe nume Lorenzo Valla, în 1439-1440, în lucrarea De falso credita et ementita Constantini donatione. Îndoieli cu privire la autenticitatea documentului existau de ceva vreme, iar argumentele pertinente (privind limbajul folosit și referințe eronate din punct de vedere istoric) aduse de Valla au pus punct disputei, dând o grea lovitură Bisericii Catolice (în cele din urmă, Biserica a recunoscut că documentul nu e autentic). Specialiștii consideră că documentul datează de fapt din secolele VIII-IX.
În numele sfintei şi nedespărţitei Treimi, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Caesar Flavius Constantinus, împărat întru Isus Hristos Dumnezeul, Mântuitorul nostru, unul din aceeaşi sfântă Treime, credincios, blând, maximus, binefăcător, Alamannicus, Gothicus, Sarmaticus, Germanicus, Britannicus, Hunicus, pios, fericit, victorios şi triumfător, veşnic august către preasfântul şi preafericitul părinte al părinţilor Silvestru, episcop al cetăţii Romei şi papă, precum şi către toţi urmaşii săi pontifi care se vor aşeza pe scaunul fericitului Petru până la sfârşitul veacurilor
Trezindu-mă aşadar din somn, am făcut de îndată ceea ce sfinţii apostoli m-au învăţat, şi chemându-l pe părintele şi povăţuitorul nostru, preabunul şi binecuvântatul Silvestru, papă universal, i-am spus tot ceea ce sfinţii apostoli m-au povăţuit şi l-am întrebat cine erau aceşti zei Petru şi Pavel. Dar el a răspuns că ei nu erau zei, ci apostoli ai Mântuitorului, Domnul Dumnezeul nostru Isus Hristos. Şi l-am mai întrebat pe preafericitul papă dacă are o icoană clară a acestor apostoli, astfel încât să-mi dau seamă după chip dacă ei erau cei care mi s-au arătat în revelaţie. Atunci, acelaşi părinte vrednic de cinste a cerut diaconului său să arate icoanele apostolilor. Când am văzut şi am recunoscut chipurile celor pe care-i văzusem în somn înfăţişate în icoane, am mărturisit deschis, în faţa tuturor satrapilor mei că ei sunt cei pe care îi văzusem în somn. [...]
Şi pentru că puterea noastră imperială este pământească, am hotărât să cinstim şi să slăvim sfânta Biserică Romană şi preasfântul scaun al fericitului Petru mai mult decât imperiul nostru şi tronul pământesc. Acordându-i aşadar puterea, slava şi onorurile imperiale, poruncim şi decretăm că are întâietate atât asupra celor patru scaune principale, Antiohia, Alexandria, Constantinopol şi Ierusalim, cât şi asupra tuturor bisericilor Domnului din întreaga lume. […]
Aceloraşi sfinţi apostoli, preafericiţilor Petru şi Pavel, şi prin ei de asemenea fericitului Silvestru, părintele nostru, suprem pontif şi papă universal al cetăţii Romei, precum şi tuturor urmaşilor săi pontifi care până la sfârşitul lumii vor sta în scaunul fericitului Petru le dăruim prin această danie palatul nostru imperial de la Lateran, care este mai presus decât toate palatele din întreaga lume, apoi diadema, aşadar coroana de pe fruntea noastră, tiara, precum şi lorumul, adică eşarfa care se aşează de obicei în jurul gâtului împăratului, de asemenea şi hlamida de purpură […]
Pentru ca pontificatul suprem să nu decadă, ci să fie înzestrat cu mai multă putere şi slavă decât stăpânirile pământeşti, lăsăm preafericitului pontif, părintelui nostru Silvestru, papă universal, atât palatul nostru, după cum s-a arătat, cât şi oraşul Romei şi toate provinciile, locurile şi cetăţile, din Italia şi din regiunile occidentale. […]
Prin urmare ne-am gândit că este potrivit ca imperiul şi puterea regatului să fie transferate şi strămutate în regiunile orientale, în provincia Byzantium. În cel mai potrivit loc se va construi un oraş în numele nostru şi acolo se va aşeza imperiul nostru. […]
(textul preluat din Marian Coman, Dominium şi Ecclesia în Occidentul Medieval, Bcurești, Editura Universității din București)
