⬆

Doamne și domnițe la Curtea Elisabetei, prima regină a României

Autor: Lelia Zamani

Odată ajunsă în București, Elisabeta de Wied, tânăra soție a principelui Carol, scrie în amintirile sale că, primindu-le a doua zi pe doamnele românce, a avut surpriza să vadă „creaturi drăgălașe și grațioase”, care îi aduceau aminte de societatea din Petersburg și Napoli. Bărbații, însă, erau asemeni francezilor – asta și pentru că toată clasa nobilă românească știa limba franceză într-un mod desăvârșit. Și Elisabeta, la rândul ei, stăpânea perfect franceza și engleza, pe lângă limba natală, germana, fiindu-i astfel ușor să poată conversa cu cei din jur.

Dornică de a cunoaște cât mai multă lume – după ce se însănătoșește de rujeola ce o pusese o vreme la pat –, principesa acorda aproape zilnic audiențe, la care se adăugau și obligațiile oficiale. Iar întreaga suflare românească era curioasă să o cunoască! Elisabeta avea un simț extraordinar al comunicării mondene. Mai târziu, Regina Maria a României o descria ca având „un farmec învăluitor”, iar „privirea intensă a ochilor ei albaștri era extrem de pătrunzătoare”, farmecul fiindu-i sporit de vocea ei melodioasă. „N-a trezit pasiuni, dar a știut să se facă admirată”, concluziona tot Maria.

În scrisorile către socrul ei, Karl Anton de Hohenzollern, în 1869, Elisabeta scrie că a început să vorbească românește și se preocupă de ridicarea nivelului cultural și muzical al populației, menționându-le totodată și pe doamnele Golescu și Mavrocordat.

Elisabeta a căutat să atragă la Curtea Domnească, în vizite ori cu treabă, doamnele cele mai cultivate din înalta societate, precum și membri din elita intelectuală românească. De asemenea, a strâns în jurul său și un personal plătit, o „Curte” a ei, compusă din domnișoare de onoare, „o mare maestră a veșmintelor, o mareșală a Curții, Olga Mavrogheni, o secretară și o cititoare”. Pe lângă acestea, Elisabeta mai luase sub protecția ei și alte domnișoare care aparțineau boierimii scăpătate, înlesnindu-le căsătorii onorabile.

Prima doamnă de onoare, o cârcotașă

Elisabeta și-a ales ca primă doamnă de onoare pe doamna de Wietzleben, o nemțoaică în vârstă, care a venit în România odată cu principesa. La început, Elisabeta a fost foarte încântată de ea, considerând că avea o aleasă educație, fiind o persoană „calmă la vorbă și în mișcări”. Cu toate acestea, doamna de Wietzleben a jucat un rol destul de nefast pentru viitoarea regină, sfătuind-o adesea destul de prost și spionând-o la cererea mamei sale, căreia îi scria lungi scrisori despre ce face fata ei, fapte reale sau închipuite. Din 1886, pe intriganta nemțoaică o va înlocui un francez de origine alsaciană, Robert Scheffer, cu rol de secretar.

Primele doamne de onoare românce ale principesei Elisabeta au fost Elena Cornescu și Zulnia Sturdza, descendente a două vechi familii din Valahia și Moldova, care au făcut parte din suita românească a principelui Carol, prezente și la ceremonia lor de căsătorie, din 15 noiembrie 1869.

Elisabeta a avut de-a lungul domniei ei alături de Carol, la Curtea ei, multe domnișoare și doamne de onoare, cărora le-a purtat de grijă ca o adevărată suverană și mamă – fiind foarte atentă la pretendențiile acestora. Oriunde mergea, era însoțită de acestea: de la București la Sinaia și peste hotare, în Italia sau în Germania. Astfel, o pomenește pe cea mai mică dintre ele, Lydia Meibom, o pictoriță talentată, alături de care pictează și „cutreieră munți și văi” , atunci când mergeau la munte, la Sinaia.

Fiicele înalților demnitari, protejatele Elisabetei

Neputând avea copii, Elisabeta își direcționează instinctul matern și către domnișoarele sale de onoare – iată, așadar, că anul 1877 o prinde în mare vervă cu nunta Mariei Romalo, care se logodise cu Constantin Suțu. Evenimentul era de o mare responsabilitate pentru principesă, având în vedere că era nașă și trebuia să se ocupe de trusou.

Și cealaltă fiică a lui Alexandru Romalo, primul președinte al Curții de Conturi, Natalia, a fost domnișoara de onoare a Elisabetei, în perioada 1883-1887. Aflate la Segenhaus, la 1 iunie 1883, Elisabeta scrie: „Pentru Nathalie se pare că se pregătește ceva atât de frumos, încât nu îndrăznesc să spun încă. Am impresia că l-a impresionat adânc pe Max Stolzenberg, iar acum vreau să-l ademenesc aici, îndată ce sunt sigură că tatăl lui îi va da bani suficienți. Ar fi cu adevărat minunat!”. Doar că planul reginei nu se materializează și, în 1887, Natalia s-a căsătorit cu Serge Voinescu, plecând de la Curtea reginei. În anii 1889-1891 a fost din nou doamnă de onoare a reginei, acest lucru bucurând-o pe suverană, care constată că Natalia Romalo Voinescu e frumoasă și plină de prestanță.

Și tot o purtătoare a numelui de Romalo, care a devenit domnișoară de onoare, a fost și Alexandrina, fiica lui Iancu Bălăceanu, fost ministru al Afacerilor Străine. Alexandrina a fost soția lui Eduard Romalo, medic al Curții Regale în timpul lui Carol I și Ferdinand.

Una dintre preferatele reginei a fost Zoe Davila, fiica doctorului Carol Davila. Elisabeta o vede ca „o fire răzbătătoare, ca și tatăl ei”, care îi este de mare folos; „un copil de români cu fire aprinsă”, care se dedică unui lucru cu pasiune, asta pentru că îi dăduse să lucreze la un document și fata era tare responsabilă și dedicată în tot ceea ce i se cerea să facă. „Mă poate ajuta mult la lucrul pentru carte în iarna aceasta, e ageră și foarte exactă la lucru”, îi scria Elisabeta, de la Sinaia, lui Carol. Pictează și desenează „foarte drăguț, este foarte harnică și la fel de pasionată ca mine. Nu-i așa că e o descoperire minunată?”, îi spune lui Carol în scrisoare. „Poate să-mi deseneze jumătate din carte. Are atât de mult gust și lucrează cu atâta acuratețe!”.

În corespondența sa cu Carol, Elisabeta extinde tabloul și asupra celorlalte domnișoare: „Livia mi-a dictat, iar Alex (Alexandrina Bălăceanu) îmi întindea penele înmuiate în aur. Boudoir-ul meu s-a transformat într-un adevărat atelier. Și cine nu vedea aici jos se așeza cu lucrul pe balcon, sus la lumină. Cu adevărat este încântător să-i privești. Doresc să-mi păstrez micul meu cerc cu orice preț. Ar trece iarna mai plăcut, căci ultima iarnă a adus cu sine prea multă melancolie”.

Pe lângă Zoe Davila, Regina Elisabeta o apreciază și pe Livia Maiorescu, fiica lui Titu Maiorescu, de asemenea domnișoară de onoare a ei, fiind „liniștea întruchipată”. Îi este deosebit de folositoare reginei deoarece dicta foarte bine și era singura care știa limba română perfect și putea munci intelectual în mod concentrat. „Alex și Zoe stăpânesc de o manieră elegantă franceza. Se completează minunat”.

Acest text este un fragment din articolul „La Curtea Elisabetei", publicat în numărul 230 al revistei Historia, disponibil în format digital pe platforma paydemic.com