Dispozitivele secrete de spionaj şi sabotare ale agenţiei americane de spionaj OSS (predecesoarea CIA)
Sub îndrumarea iniţială a britanicilor, serviciul de informaţii OSS(1942-1947) a reuşit să dezvolte, în numai 2 ani de la înfiinţare, o mulţime de instrumente de bază pentru desfăşurarea spionajului american.”Dă-i drumul şi încearcă “era motto-ul primului director al OSS, William Donovan. Un motto bine însuşit de Stanley Lovell, personajul responsabil de dezvoltarea unora dintre cele mai bizare şi ingenioase dispozitive explozive.
Crearea primei agenţii de spionaj americane OSS (Office of Strategic Services)
OSS (Biroul de Servicii Strategice), înfiinţat în 1942, a fost serviciul secret american, predecesor al CIA. Primul director al OSS a fost colonelul William Donovan, supranumit şi “Wild Bill”.Înainte de a fi numit în această funcţie, Donovan a avut o carieră militară de excepţie încununată cu cea mai înaltă distincţie militară americană, Medal of Honor(primită la sfârşitul Primului Război Mondial). Având în vedere că SUA intrase în război cu forţele Axei după atacul de la Pearl Harbor, Donovan a înţeles că trebuie să eficientizeze operaţiunile de spionaj printr-un nou stil de război clandestin.
În acest scop, directorul OSS, l-a contactat pe Stanley Platt Lovell, directorul Lovell Chemical Company, un personaj care va juca un rol important în dezvoltarea tehnologiei de spionaj. Lovell avea deja experienţă în cercetare ca membru al Comisiei Naţionale de Cercetare în domeniul Apărării(NDRC), creată de preşedintele Roosvelt pentru a dezvolta noi arme care să fie utilizate ulterior în război. Donovan l-a numit pe Lovell, şef al secţiei de Cercetare şi Dezvoltare al OSS.Lovell va fi responsabil de crearea întregului arsenal avut de OSS de la camere de supraveghere în miniatură până la arme şi explozivi speciali. Armele create de Lovell erau destinate luptătorilor în mişcările de rezistenţă, spionilor şi sabotorilor.
Înainte de ale produce, Stanley Lovell a vizitat laboratoarele secrete ale Marii Britanii, o ţară care era deja avansată în tehnologia de spionaj destinată războiului clandestin. Încă de la începutul anului 1940, Churchill înfiinţează Direcţia specială de operaţiuni(SOE) al cărui scop era desfăşurarea unui război neconvenţional împotriva Germaniei Naziste . Lovell nu a vrut iniţial să lucreze pentru OSS doarece considera că opinia publică americană avea încă o imagine vagă a ceea ce înseamnă spionajul. De aceea încă de la început, ideea creeri unui serviciu de informaţii era una controversată.Dintre senatorii americani, unii au ajuns chiar să afirme faptul că Donovan era noul şef al “Gestapo-ului din Statele Unite”.Personalul OSS a avut deasemenea probleme cu Biroul de Paşapoarte a Departamentului de Stat care vrea să ştampileze pe paşapoarte faptul că sunt de la OSS. Pentru a elimina blocajul a trebuit să intervină chiar preşedintele F.D. Roosvelt. OSS a ajuns să fie considerată de majoritatea americanilor ca o organizaţie privilegiată şi elitistă
Acordurile de la Londra negociate între 1942 şi 1943, au stabilit un protocol de cooperare între OSS şi serviciul britanic de informaţii SOE, Prin acest parteneriat cu britanicii, Donovan nu trebuia doar să construiască prima agenţie de spionaj americană, ci şi una capabilă să poarte un război de spionaj global. Americanii veneau cu tehnologia, iar britanicii le ofereau în schimb consiliere pentru a deprinde meşteşugul culegerii de informaţii secrete. OSS a ajuns să dezvolte treptat un caracter american diferit de cel al serviciilor de spionaj britanice, datorită faptului că agenţia de spionaj americană a combinat spionajul şi războiul necovenţional într-o singură organizaţie .În timp ce serviciul britanic de informaţii MI6 avea un caracter civil, OSS –ul avea un caracter militar şi un statut relativ independent faţă de comandamentul american.
Laboratorul ingeniosului Lovell
Unitatea de Cercetare şi Dezvoltare din subordinea lui Lovell i-a fiinţă la 17 octombrie 1942. Misiunea sa, aşa cum era ea descrisă de Ordinul general nr.9, era să inventeze, să dezvolte şi să testeze toate noile aparate secrete, materiale şi echipamente ce urmau să fie utilizate în operaţiunile speciale. Unitatea de Cercetare şi Dezvoltare a OSS a fost împărţită în 4 divizii:tehnică, documentaţie, asistenţă specială şi camuflaj. Fiecare divizie trebuia să lucreze îndeaproape cu Divizia 19(supranumită Sandman Club) al Biroului de Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare(OSRD), care servea ca punte de legătură dintre unitatea lui Lovell şi contractorii din sectorul privat. Divizia 19 şi-a realizat deasemena propriile teste la Laboratorul de Cercetare din Maryland.
Pentru a obţine rapid rezultate, Lovell s-a asociat şi cu companiile private care aveau expertiza tehnică şi capacitatea de producţie pentru a obţine dispozitivele necesare OSS. Unele bunuri de consum erau modificate pentru a servi în scopuri secrete. Producţia destinată OSS se desfăşura într-un mediu strict secret. Pentru a recruta noi contractori cu talent tehnic deosebit, Lovell făcea apel la patriotismul respectivilor şi la istoria sa personală. Profitul era abordat în plan second.
În urma consultărilor cu Donovan, Lovell şi personalul său au reuşit să creeze un arsenal de arme şi dispozitive speciale menite să aducă haosul în rândul adversarilor. Schemele de producţie erau dintre cele mai inventive.
Era necesară dezvoltarea de noi dispozitive explozive cu ceas care să le ofere posibilitatea agenţilor sau sabotorilor să părăsească zona înainte de detonare .
Apar în acest sens diferite dispozitive explozive cu ceas:
Creionulcu încărcătură explozivă întârziată-un tub de cupru conţinând o fiolă de sticlă cu lichid coroziv şi fire de cupru, cu un percutor prevăzut cu închidere prin resort, ce putea fi folosit la detonarea dispozitivelor incendiare. Mici şi de încredere, creioanele aveau colorate nişte coduri care reprezentau intervalele de timp până la explozie.
“Licuriciul”-un cilindru de buzunar în care era montat un dipozitiv incendiar exploziv cu un focos de distanţă autonom care îi permiteau unui sabotor să-l arunce în rezervorul unei maşini.
“Lipitoarea”-dispozitiv exploziv tip mină ce putea fi lipit de partea navei aflată sub linia de plutire care atunci când exploda provoca navei o gaură de 2 metri pătraţi chiar şi în plăci de oţel. Lipitoarea avea un detonator, prevăzut cu o amorsă cu întârziere, care putea fi reglat pe un interval de ore sau chiar zile . Acest tip de detonator cu amorsă de întârziere putea declanşa simultan mai multe încărcături explozive în serie.Lipitoare se baza pe acetona care trebuia să degradeze un disc de celuloid şi să declanşeze detonarea. Chiar dacă intervalul până la explozie varia în funcţie de temperatura apei, dispozitivul american era mai bun decât cel britanic în al cărui alcătuire intrau bile de anason.
“Făina explozivă”-oamenii de ştiinţă care lucrau pentru OSS, au descoperit că explozibilii în formă de pulbere pot fi amestecaţi cu făina de grâu şi transportaţi în siguranţă până când ajung să fie folosiţi în operaţiuni de sabotaj. Făina explozivă putea trece neobservată în inspecţiile obişnuite, putând fi descoperită doar la un examen microscopic.
“Anemometrul bombă”-un dispozitiv de tip barometru care se activa pentru a sabota aeronave. Atunci când aeronava ajungea la 460 m mai sus de altitudinea de plecare, avea loc detonarea.
”Casey Jones sau Cârtiţa”-era o versiune timpurie de ”ochi ”fotosenzitiv folosit ca dispozitiv în sabotarea trenurilor. Dispozitivul exploziv reacţiona la absenţa bruscă de lumină(la schimbările graduale de lumină nu reacţiona). Montat pe sub tren, acesta exploda atunci când se intra într-un tunel întunecos. Dispozitivul exploziv avea aspectul unui simplu cărbune, care trecea neobservat la inspecţii sumare. Camuflajul dispozitivul exploziv era cheia reuşitei. Într-un exemplu excepţional de camuflaj, inginerii lui Lovell au început să lucreze în noiembrie 1942 la un nou tip de explozibili foarte puternici care puteau fi confundaţi cu făina.
“Mătuşa Jemima”-un explozibil granular produs de firma DuPont(s-a produs o cantitate de 15 tone)şi folosit în operaţiunile de sabotaj al OSS în China
“Ţigara pistol”-era o armă ascunsă de unică folosinţă a OSS, care avea aspectul unei tigări . Avea calibrul 22mm şi era folosită de la distanţă mică mai ales de cei care doreau să-şi mărească şanşele de evadare
Pistolul“Liberator”-creat în cadrul corporaţiei General Motors, pentru a fi folosit de mişcările de rezistenţă din teritoriile ocupate de germani. Avea calibru 11, 5 mm şi venea cu 10 rânduri de muniţie. Se defecta foarte repede având în vedere că era proiectat dintr-un material foarte prost. Era ieftin de produs (s-au produs aproape 1 milion de exemplare) Nu se ştie câte pistoale de acest fel au ajuns la mişcările de rezistenţă .
“Stiloul cu gas lacrimogen”–a fost o armă personală defensivă proiectată pentru a fi transportată în buzunar sau geantă. Distanţa de acţiune a pistolului era de 2m. Gazul său puternic scotea din acţiune eventualul atacatorul pe perioadă suficientă, care îi permitea potenţialei victime să scape.
Pistolul cu amortizor-armă de calibru 6 mm prevăzut cu amortizor care elimina 90% din zgomotul obişnuit al armei.
Tot din efortul de război al lui Lovell, a fost şi crearea primei camere de supraveghere din SUA, în parteneriat cu Kodak. Dimensiunea camerei era cât a unei cutii de chibrituri(camera X) şi era folosită de agenţi pentru a filma instalaţii militare de la o distanţă lungă(avea 34 de expuneri)
Cei din OSS au ajuns deasemenea să fie specilişti la contrafacerea diferitelor acte de identitate şi documente, precum şi a altor obiecte importante.
Un proiect neobişnuit întreprins de cei de la OSS a fost şi folosirea animalelor pe post de cărăuşi de dispozitive explozive. Aşa a fost proiectul bombei ghidate de pisică.Ideea era să se înhame o pisică de partea inferioară a unei bombe într-un aşa fel încât mişcările felinei să orienteze explozibilul către ţintă. Testele au dovedit că ideea nu era una bună.
Unul dintre cele mai ingenioase proiecte întreprinse de Lovell a fost şi comandarea de la distanţă a unei bărci încărcate cu 4 tone de explozibil. Folosindu-se de tehnologia televiziunii din acei ani şi de o cameră video montată la prora navei care transmitea imagini într-un plan care acoperea 50 de km, o echipă de agenţi putea viziona de pe un monitor parcursul navei cu explozibil pentru a o direcţiona către ţintă. Chiar dacă testele au fost încurajatoare, s-a renunţat la proiect. Conform spuselor lui Lovell, marina SUA a considerat că încărcătura explozivă era prea periculoasă pentru a fi transportată de nave sau submarine.
Moştenirea lăsată de OSS
În vara lui 1944, OSS a publicat un catalog cu dispozitive de spionaj şi sabotare, afişând specificaţii tehnice pentru fiecare piesă de echipament împreună cu poze însoţitoare. Şefii misiunilor de spionaj puteau citi cu atenţie catalogul şi alege cele mai potrivite dispozitive pentru operaţiunea lor.
La sfârşitul războiului 1945, agenţia americană de spionaj OSS, a reuşit să producă mai mult de 25 de arme speciale şi zeci de dispozitive de sabotaj, precum şi diferite instrumente (radio-uri, unelte pentru evadare, etc.)
Având în vedere cât de accelerată era producţia de război în SUA, OSS a reuşit să obţină rezultate remarcabile în mai puţin de doi ani de la înfiinţarea sa, punând bazele unui sistem de spionaj solid care a fost ajutat de noile invenţii tehnice. În1947, CIA va continua ce a început predecesoarea sa, OSS.
Bibliografie
Robert Wallace, H. Keith Melton, Henry R. Schlesinger, Spycraft:The Secret History of the CIA's Spytechs, from Communism to Al-Qaeda, Ed.Penguin Group, New York, 2008, pp.3-15.
