Dispar plăcile comemorative din Timişoara  A venit rândul celor care prezintă premierele de pe Bega jpeg

Dispar plăcile comemorative din Timişoara. A venit rândul celor care prezintă premierele de pe Bega

📁 Patrimoniu în pericol
Autor: Stefan Both

Timişoreanca Dorotea Momir a semnalat dispariţia celor trei plăci comemorative care se aflau la piciorul Podului Tinereţii (Episcopilor)

În 2010, de Ziua Marinei s-a sărbătorit 150 de ani de la atestarea documentară a portului Timişoara. În 2011 s-a amintit de 225 de ani de la reglementarea navigaţiei şi comerţului pe Bega, iar în 2012 s-a adus în discuţie 280 de ani de la prima cursă Timişoara-Pancevo, pe canalul Bega. În 2013 a fost sărbătorea celor 100 de ani de la terminarea Podului Eposcopal. Cu ocazia acestor evenimente, la piciorul podului de la terasa D’Arc au fost montate plăcuţe comemorative care au fost realizate din bronz.  

   

Timişoreanca Dorotea Momir a semnalat dispariţia celor trei plăci.

“Am profitat de timpul frumos şi m-am pornit la pas să mai văd ce noutăţi sunt prin oraş, ce mai găsesc de fotografiat:primul şoc l-am avut când am constat că încă un vandalism a avut loc, n-am idee când:Au fost furate cele trei plăci comemorative ce se aflau în zona vaporului D'Arc de la Podul Tinereţii, dezvelite de Ziua Marinei. Au rămas doar urmele unde au fost lipite, lucru de mântuială după cum se vede!”, a spus Dorotea Momir.

image

Aceasta mai are o supărare. “Mie chiar îmi pare rău că au fost smulse şi vor fi aruncate bornele de care se ancorau cândva vapoarele în zona Căpeteniei din Iosefin. Ele chiar au avut un rol acolo şi după mine puteau fi lăsate acolo ca relicve ale trecutului navigaţiei de pe Bega. Acum se lucrează la aleele de promenadă, dar chiar aşa de uşor aruncăm tot ce e istorie la gunoi? Când vine vorba de a conserva ceva ce ţine de trecut parcă toţi sunt nepăsători”, mai spune timişoreanca.

Dorotea Momir a scris şi asociaţiilor din comunitatea maghiară şi le-a adus aminte că de doi ani placa comemorativă de pe casa în care a locuit poetul Ady Endre a fost furată. 

“Uneori sunt atât pe pornită la indiferenţa celor care ar trebui să se ocupe de astfel de lucruri, şi văd că nici că le pasă”, a concluzionat Momir.