Din culisele tratatului care a umilit Germania (28 iunie 1919) jpeg

Din culisele tratatului care a umilit Germania (28 iunie 1919)

­čôü Primul R─âzboi Mondial
Autor: Dragomir Silviu Bertoni

Republica de la Weimar st─â sub semnul Tratatului de Pace semnat la Versailles. Toate sfor╚Ť─ârile diploma╚Ťilor germani ├«n perioada interbelic─â au fost ├«ndreptate c─âtre revizuirea articolelor impuse la Paris. Semnarea armisti╚Ťiului cu Antanta ╚Öi contradic╚Ťiile politice au dus la izbucnirea unui scurt r─âzboi civil ├«n perioada imediat urm─âtoare.

├Än ianuarie 1919, Spartaki╚Ötii au ├«nfiin╚Ťat Partidul Comunist din Germania ╚Öi au ├«ncercat acapararea puterii printr-o revolt─â armat─â[1]. Pasul urm─âtor ar fi fost sovietizarea ╚Ť─ârii. Pentru a preveni instaurarea comunismului, cancelarul Friedrich Ebert s-a ├«n╚Ťeles cu comandantul Wilhelm Groener. Unit─â╚Ťi militare, dar ╚Öi grupuri paramilitare de extrem─â dreapt─â (Freikorps) au ├«nn─âbu╚Öit revolu╚Ťia. Cei doi lideri comuni╚Öti, Karl Liebknecht ╚Öi Rosa Lusemburg (ambii ├«n imagine), au fost aresta╚Ťi ╚Öi uci╚Öi cu cruzime ├«n timp ce se aflau ├«n custodia poli╚Ťiei.

341 liebknecht luxemburg jpg jpeg

├Än timpul crizei din ianuarie 1919 s-au organizat ╚Öi alegerile parlamentare. Social-democratul Philipp Scheidemann a reu╚Öit formarea unei coali╚Ťii ├«n care au intrat sociali╚Öti, centri╚Öti ╚Öi democra╚Ťi. Departe de violen╚Ťele din Berlin, ├«n lini╚Ötitul ora╚Ö Weimar, au ├«nceput discu╚Ťiile ├«n vederea realiz─ârii unei noi Constitu╚Ťii, la 6 februarie 1919, sub coordonarea juristului Hugo Preuss. Un prim act al Adun─ârii a fost alegerea lui Friedrich Ebert ├«n calitatea de Pre╚Öedinte al Republicii la 11 februarie. Sf├ór╚Öitul lunii iulie 1919 a consemnat ╚Öi votarea noii Constitu╚Ťii[2].

Nu vom analiza aici textul Constitu╚Ťiei, dar putem face totu╚Öi c├óteva preciz─âri pertinente. Aceasta a stabilit o nou─â direc╚Ťie pentru Germania, dar a dovedit ╚Öi multe sl─âbiciuni. Spre exemplu, alegerea pe liste de partid a permis apari╚Ťia mai multor partide mici, cre├ónd dificult─â╚Ťi  de guvernare. Niciun partid nu a reu╚Öit s─â ob╚Ťin─â o majoritate ├«n Reichstag, a╚Öadar fiecare cancelar pentru a guverna s-a str─âduit s─â creeze ╚Öi s─â men╚Ťin─â o coali╚Ťie. Constitu╚Ťia a inclus ├«n textul s─âu vestitul Articol 48, care permitea Pre╚Öedintelui s─â suspende legislativul ╚Öi s─â conduc─â pe baza decretelor. Interpretat subiectiv, acest articol a dus la distrugerea Republicii de la Weimar[3].

├Än acela╚Öi timp cu transform─ârile din Germania, la Paris pe 18 ianuarie 1919 s-au deschis lucr─ârile Conferin╚Ťei de Pace de premierul francez Georges Clemenceau (├«n imagine).

256 1133 image ap clemenceau na238 18820 2 jpg jpeg

Consiliul Suprem de R─âzboi deja convenise ca Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Fran╚Ťa, Japonia ╚Öi Italia s─â joace un rol decisiv ├«n realizarea p─âcii. Este interesant de observat aceast─â evolu╚Ťie a Conferin╚Ťei, modul ├«n care coeziunea ├«nving─âtorilor a sc─âzut treptat ╚Öi, direct propor╚Ťional, pacea ╚Öi-a pierdut din echitabilitate.

╚Ü─ârile mici au dorit gr─âbirea lucr─ârilor Conferin╚Ťei, pe c├ónd cele mari au tergiversat, a╚Ötept├ónd stingerea conflictelor ├«nc─â existente pe continent ╚Öi calmarea spiritelor negociatorilor. Dou─â state puternice ╚Öi ├«nving─âtoare, Italia ╚Öi Japonia, au ales s─â se retrag─â de la discu╚Ťii, bine├«n╚Ťeles, nu f─âr─â motiv. Dou─â state la fel de puternice, dar ├«nvinse, Germania ╚Öi U.R.S.S., nu au fost invitate.

Cele patru state vor constitui nucleul revizionismului de mai t├órziu. Prin urmare, nu doar ├«nvin╚Öii, ci ╚Öi ├«nving─âtorii au fost dezam─âgi╚Ťi de sistemul Paris-Versailles, iar apelul exper╚Ťilor la exemplul Congresului de la Viena nu a fost luat ├«n serios. Germenii urm─âtorului r─âzboi s-au dezvoltat ├«nc─â din pacea primului.

Robert Lansing, secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, considera c─â:ÔÇ×posed├ónd cele mai multe arme ╚Öi cele mai puternice flote de r─âzboi, cele patru mari puteri ╚Öi-au asumat chiar de la ├«nceput conducerea lucr─ârilor Conferin╚Ťei, ├«mpun├óndu-╚Öi cuv├óntul lor restului lumii. Ele s-au constituit ├«ntr-o aristocra╚Ťie a na╚Ťiunilor... ├«ntr-o tiranie care refuz─â aplicarea principiului democratic ├«n rela╚Ťiile mutuale dintre na╚ŤiuniÔÇŁ[4].

Remarca lui Lansing ne aminte╚Öte ╚Öi de modul ├«n care a fost organizat─â Conferin╚Ťa. Oficial, de╚Öi se anun╚Ťaser─â principii democratice f─âr─â precedent ca fundamente ale p─âcii, Marile Puteri au trasat rapid linia ├«ntre ÔÇ×statele cu interese generaleÔÇŁ ╚Öi ÔÇ×statele cu interese limitateÔÇŁ. A╚Öa cum s-a ├«nt├ómplat de multe ori ├«n trecut, la astfel de ├«nt├ólniri, statele mici au fost auzite, dar mai pu╚Ťin ascultate.├Än privin╚Ťa Germaniei, Conferin╚Ťa a consemnat 148 de ├«nt├ólniri, pe parcursul lor observ├óndu-se ambi╚Ťiile diferite ale fiec─ârui membru al Consiliului.

Pentru Fran╚Ťa, r─âzboiul fusese devastator. Pierduse 1, 3 milioane de solda╚Ťi, peste un sfert din b─ârba╚Ťii cu v├órsta ├«ntre 18 ╚Öi 27 de ani. Al─âturi de victimele colaterale, cifra a ajuns la 2 milioane. Pierderile Fran╚Ťei nu au avut egal nici printre ├«nving─âtori ╚Öi nici printre ├«nvin╚Öi. ╚śocul psihic suferit ├«n timpul r─âzboiului s-a dovedit ╚Öi el mult mai puternic dec├ót ├«n Germania. La prima vedere, Fran╚Ťa a p─ârut statul ├«nvins. Fusese o ÔÇ×victorie ├á la PirusÔÇŁ. Germania se dovedise ├«nc─â o dat─â mai puternic─â dec├ót vecina ei, care a reu╚Öit ├«ns─â s─â-i fure victoria pe ultima sut─â, cu ajutorul celorlalte puteri[5].

Dac─â ar fi s─â analiz─âm ce a ├«nsemnat r─âzboiul pentru Fran╚Ťa, nu ne-ar mai mira ostilitatea francezilor fa╚Ť─â de germani la Conferin╚Ťa de Pace. Georges Clemenceau a dorit mai ales schimb─âri teritoriale. ├Än acest sens s-a g├óndit la crearea unei zone de tampon ├«ntre Fran╚Ťa ╚Öi Germania. Pre╚Öedintele Poincar├ę ╚Öi mare╚Öalul Ferdinand Foch au luat ├«n calcul chiar anexarea malului st├óng al Rinului. Clemenceau dorea ╚Öi o important─â desp─âgubire de r─âzboi care s─â ├«ncetineasc─â refacerea Germaniei, dar s─â o gr─âbeasc─â pe cea a Fran╚Ťei[6].

David Lloyd George a dorit o pace aspr─â, dar dreapt─â pentru germani. Se impunea o pedeaps─â pentru Germania, vinovat─â de declan╚Öarea r─âzboiului. Totu╚Öi, premierul englez a l─âsat deoparte ambi╚Ťiile personale ╚Öi a considerat mult mai util─â o pace care s─â readuc─â echilibrul pe continentul european. Prin urmare, Lloyd George a devenit un oponent al radicalilor francezi care-╚Öi propuneau ├«ngenuncherea germanilor. Woodrow Wilson, pre╚Öedintele SUA, dorea stabilizarea Europei ╚Öi crearea unei Ligi a Na╚Ťiunilor ca organism de securitate colectiv─â.

Politica oarecum comun─â a Marii Britanii ╚Öi SUA a reu╚Öit s─â tempereze radicalismul francez, dar cu costul unor promisiuni pentru o alian╚Ť─â defensiv─â. ├Än octombrie 1918, Germania a ├«nceput preg─âtirile pentru Conferin╚Ť─â. Secretarul de Stat al Afacerilor Externe, Wilhelm Solf l-a rechemat la Berlin pe Heinrich von Bernstorff de la ambasada german─â din Constantinopol ╚Öi l-a ├«ns─ârcinat cu organizarea preg─âtirilor. Noul ministru de externe german, Contele Ulrich von Brockdorff-Rantzau (├«n imagine), s-a al─âturat ╚Öi el ac╚Ťiunii. 

Ulrich Graf von Brockdorff Rantzau jpg jpeg

├Än urm─âtoarele luni staff-ul german va num─âra ├«n jur de 40 de oficiali ╚Öi 120 de exper╚Ťi.  La Berlin nu s-au luat niciodat─â ├«n calcul zvonurile conform c─ârora Germaniei i se va ├«nm├óna un Tratat pe care va fi obligat─â s─â ├«l semneze. Se credea c─â ÔÇ×Cei 4 MariÔÇŁ vor realiza un Tratat preliminar. Rantzau va conduce delega╚Ťia german─â la Versailles. Cum ├«nsu╚Öi declara, Germania avea nevoie de o pace care s─â satisfac─â ambele p─âr╚Ťi, deoarece o pace dur─â ar fi n─âscut ideea r─âzbun─ârii[7].

Totodat─â, Rantzau considera c─â Germania trebuia s─â ├«╚Öi p─âstreze statutul ╚Öi prestigiul de mare putere, iar principiile sus╚Ťinute de Wilson trebuiau aplicate ╚Öi ├«n cazul Germaniei. Toate aceste idei au fost enun╚Ťate de ╚Öeful delega╚Ťiei germane ├«nc─â din februarie 1919 ├«n fa╚Ťa Parlamentului. Tot ├«n acest discurs, considera c─â Germania trebuia admis─â imediat ├«n Liga Na╚Ťiunilor;trebuia s─â accepte dezarmarea, dar la fel ╚Öi Alia╚Ťii ╚Öi vecinii, ad─âug├ónd c─â nu se impunea predarea for╚Ťat─â a flotei comerciale, ci o egalitate economic─â;├«n privin╚Ťa repara╚Ťiilor, acestea trebuiau executate.

Rantzau a luat ├«n calcul un plebiscit ├«n privin╚Ťa viitorului Alsaciei ╚Öi Lorenei, a respins preten╚Ťiile Fran╚Ťei asupra Saarului, c├ót ╚Öi tendin╚Ťa Poloniei de a for╚Ťa deciziile Conferin╚Ťei prin promovarea unei politici militare la grani╚Ťele sale. Diplomatul german a observat necesitatea unei ie╚Öiri la mare pentru Polonia, ├«n acest sens propun├ónd interna╚Ťionalizarea Vistulei ╚Öi a c├ótorva porturi de-a lungul Marii Baltice. ├Än privin╚Ťa unirii Germaniei cu Austria (anschluss) se considera c─â acest drept va fi respectat ca f─âc├ónd parte din punctele enun╚Ťate de Woodrow Wilson[8].

├Än cele din urm─â, temerile s-au adeverit. Spre sf├ór╚Öitul lunii aprilie 1919, Consiliul Suprem Aliat a chemat delega╚Ťia german─â la Conferin╚Ť─â. A urmat o s─âpt─âm├ón─â de a╚Öteptare care a n─âscut ├«n mintea ╚Öefului delega╚Ťiei germane ├«ntrebarea dac─â nu cumva ├«nt├órzierea face ╚Öi ea parte din umilin╚Ť─â.

De fapt Alia╚Ťii nu finalizaser─â tratatul. Ace╚Ötia nici m─âcar nu au apucat s─â citeasc─â ├«ntregul document p├ón─â la dat─â prezent─ârii. ├Än luna mai, delega╚Ťia s-a ├«nt├ólnit cu reprezentan╚Ťii Alia╚Ťilor. Premierul Clemenceau a deschis sesiunea cu un discurs ne├«nduplecat. Subliniind inutilitatea unor discursuri pompoase, francezul a anun╚Ťat c─â a venit vremea recunoa╚Öterii faptelor des─âv├ór╚Öite: ÔÇ×A╚Ťi cerut pace. Suntem preg─âti╚Ťi s─â v─â oferim paceaÔÇŁ[9].

A ├«nm├ónat apoi un document de 200 de pagini, 440 de articole, 75000 de cuvinte... Rantzau a tratat ├«nt├ólnirea ca pe o negociere, crez├ónd c─â ╚Ťara sa pornea discu╚Ťiile de pe picior de egalitate. A vorbit despre ├«nfr├óngerea Germaniei, despre nevoia pedepsirii, dar a punctat ╚Öi faptul c─â Germania nu a fost singura responsabil─â de declan╚Öarea r─âzboiului[10].

Aceast─â ultim─â aser╚Ťiune nu-i apar╚Ťinea doar ╚Öefului delega╚Ťiei germane, ci era ├«mp─ârt─â╚Öit─â de o mare parte a cona╚Ťionalilor s─âi. ├Än sprijnul acestei convingeri putem aduce ├«n discu╚Ťie o declara╚Ťie de la 1898 ce surprinde consternarea ministrului de Externe francez Th├ęophile Delcass├ę fa╚Ť─â de convocarea Conferin╚Ťei de la Haga de c─âtre ╚Üarul Nicolae al II-lea. Iat─â cum vedea ministrul francez conferin╚Ťa:ÔÇ×O nebunie ce face ╚Üarul! Cum a ├«ntreprins un demers diplomatic de o asemenea amploare f─âr─â s─â-╚Öi asigure mai ├«nt├ói acordul nostru? La asta ne va servi alian╚Ťa cu Rusia, ca sub pretextul filantropiei s─â ne aduc─â la confirmarea solemn─â a p─âcii de la Frankfurt?ÔÇŁ[11].

Astfel de declara╚Ťii nu au fost singulare printre politicienii francezi ai vremii. La Paris a circulat un dicton celebru lansat de republicanul francez L├ęon Gambetta referitor la Alsacia ╚Öi Lorena, anexate de germani:ÔÇ×s─â nu le uit─âm, dar s─â nu vorbim niciodat─â despre eleÔÇŁ[12].

Retra╚Öi la Hotel des R├ęservoirs pentru a citi Tratatul, delega╚Ťii germani au observat pe m─âsur─â ce au tradus documentul, c─â cerin╚Ťele ├«nving─âtorilor erau inacceptabile, iar termenii trebuiau revizui╚Ťi. Ca o consecin╚Ť─â, pe parcursul urm─âtoarelor trei s─âpt─âm├óni, au urmat note dup─â note care au atacat sec╚Ťiune dup─â sec╚Ťiune din document, ├«ns─â pozi╚Ťia Alia╚Ťilor a r─âmas neclintit─â. La 16 iunie s-a cerut ca ├«n termen de ╚Öapte zile, Germania s─â semneze necondi╚Ťionat Tratatul de la Versailles[13].

Evenimentele de la Paris au scandalizat ├«ntreaga Germanie, iar delega╚Ťia german─â a luat trenul spre Weimar. A urmat o s─âpt─âm├ón─â agitat─â. Pe 18 iunie, delega╚Ťii au propus Adun─ârii Na╚Ťionale respingerea Tratatului. Cabinetul Scheidemann a demisionat a doua zi. Pe 22 iunie s-a format un nou Cabinet condus de Gustav Bauer. F─âr─â prea multe op╚Ťiuni, Bauer ╚Öi-a asumat tragica sarcin─â, dar cu rezerva c─â nu recuno╚Ötea articolul privind vina pentru r─âzboi[14].

Materiale didactice istorie harti murale HARTA EUROPA IN PERIOADA INTERBELICA 1918  1939 jpg jpeg

Termenii Tratatului de Pace, cunoscut ├«n Germania drept Diktat, au fost foarte duri. Nu vom insista dec├ót asupra odiosului Articol 231 intitulat ÔÇ×Vina de r─âzboiÔÇŁ[15] prin care guvernele Puterilor Aliate ╚Öi Asociate afirmau, iar Germania accepta, responsabilitatea sa ╚Öi a alia╚Ťilor ei pentru pierderile ╚Öi distrugerile cauzate ├«nving─âtorilor. Practic, Germania era vinovat─â pentru declan╚Öarea Primului R─âzboi Mondial. Tratatul a fost semnat la 28 iunie 1919 la Versailles ├«n renumita ÔÇ×Salle des GlacesÔÇŁ, loca╚Ťie deloc ├«nt├ómpl─âtoare dac─â privim c─âtre 1871, anul ├«ncoron─ârii lui Wilehlm I ca ├Ämp─ârat al tuturor germanilor.

Pentru ╚Öeful delega╚Ťiei rom├óne la Paris, Ionel Br─âtianu, Tratatul de pace cu Germania a p─ârut paradoxal. ÔÇ×Din cele ce ╚Ötiu, pacea este totodat─â ╚Öi prea aspr─â ╚Öi prea slab─â;ea impune condi╚Ťii napoleoniene ╚Öi vrea s─â le execute cu mijloace wilsoniene;taie toate posibilit─â╚Ťile expansiunilor economice unui popor de 80 de milioane ╚Öi contra exploziunii provocate de asemenea compresiune prevede, ├«n loc de cing─âtoare de fier, ghirlandele Societ─â╚Ťii Na╚ŤiunilorÔÇŁ[16].

Comentariul premierului rom├ón (f─âcut la 7 mai 1919) cu privire la aspectele economice ale Tratatului de la Versailles, ne ├«ndreapt─â imediat aten╚Ťia c─âtre o carte profetic─â ap─ârut─â ├«n vara anului 1919, apar╚Ťin├ónd economistului britanic John Maynard Keynes. ├Än lucrarea sa, The economic consequences of the Peace, Keynes ╚Öi-a propus ╚Öi a reu╚Öit s─â demonstreze imposibilitatea aplic─ârii unei p─âci cartagineze ├«n privin╚Ťa Germaniei. ├Än opinia acestuia izolarea economic─â ├«n care Tratatul arunca Germania nu f─âcea altceva dec├ót s─â ├«ndrepte ├«ntregul continent spre un declin economic (viitoarea criz─â economic─â ce va marca perioada interbelic─â). Pentru Keynes, Conferin╚Ťa a adunat ÔÇ×toate elementele unei tragedii anticeÔÇŁ[17].

Economistul britanic a propus ╚Öi c├óteva solu╚Ťii pentru a schimba evolu╚Ťia continentului, ├«ns─â, a╚Öa cum s-a ├«nt├ómplat ╚Öi ├«nc─â se mai ├«nt├ómpl─â, mai rar se aud vocile exper╚Ťilor printre strig─âtele politicienilor.

Alexandre Millerand, premierul francez, declara la 22 ianuarie 1920 c─â ÔÇ×executarea tratatului de pace de la Versailles va fi lege pentru noi. O vom sluji f─âr─â violen╚Ť─â, f─âr─â sl─âbiciune, cu o nestr─âmutat─â fermitateÔÇŁ[18].

O lun─â mai t├órziu, cu ocazia alegerii sale ca Pre╚Öedinte al Republicii Franceze, Millerand a ad─âugat c─â ÔÇ×tratatul de la Versailles constituie, ├«mpreun─â cu instrumentele diplomatice ce l-au ├«nso╚Ťit, noua cart─â a Europei ╚Öi a lumii. Diploma╚Ťia noastr─â va veghea ca el s─â fie executat cu stricte╚ŤeÔÇŁ[19].

La Londra, premierul David L. George exprima aceea╚Öi idee:ÔÇ×clauzele p─âcii n-au nevoie s─â fie revizuite. ├Änainte de toate trebuie ca Germania s─â dovedeasc─â ├«n mod clar c─â are inten╚Ťia s─â execute tratatul p├ón─â la limita extrem─â a resurselor eiÔÇŁ, preciz├ónd c─â ÔÇ×un tratat violat este o amenin╚Ťare de r─âzboiÔÇŁ[20].

Evenimentele ulterioare au ar─âtat ├«n ce mod au ├«n╚Ťeles gardienii p─âcii s─â apere principiile stabilite la Paris. Revizuirea diplomatic─â sau pur ╚Öi simplu ├«nc─âlcarea sistematic─â a Tratatului de la Versailles arat─â limitele acestui Tratat care a nemul╚Ťumit chiar ╚Öi ├«nving─âtorii, dac─â ne g├óndim doar la Fran╚Ťa. Modul ├«n care a fost tratat─â Germania ne poate aminti de o ├«ntrebare lansat─â de realizatorul celor mai recente colaje documentare dedicate Conferin╚Ťei din 1919, :ÔÇ×Cum po╚Ťi s─â faci pace c├ónd tot ceea ce ├«╚Ťi dore╚Öti este r─âzbunarea?ÔÇŁ[21].

Privind ├«n a doua jum─âtate a secolului al XIX-lea am putea emite judecata c─â Pacea de la Versailles nu a fost una ÔÇ×punic─âÔÇŁ, pentru c─â nu a hot─âr├ót dispari┼úia Germaniei[22]. A fost destul de ├«ng─âduitoare av├ónd ├«n vedere distrugerile unui r─âzboi nemaiv─âzut p├ón─â la acea vreme;statele ├«nving─âtoare erau totodat─â ┼či speriate, prin urmare au c─âutat garan╚Ťii de securitate.

Totu╚Öi orice pedeaps─â, mai ales cele aspre ca ├«n cazul de fa┼ú─â, st├órne┼čte frustr─âri ad├ónci ┼či g├ónduri obscure ├«n mintea oric─ârui popor. A fost suficient s─â apar─â ├«n Germania o personalitate destul de abil─â care s─â manipuleze poporul prin argumentul diktatuluide la Versailles.

Note: 

[1]Istoria ilustrată a nazismului, București, Editura Rao, 2004, p. 15.

[2]Gheorghe Oni╚Öoru, Istoria contemporan─â universal─â. 1917-1945, Bucure╚Öti, Editura Funda╚Ťiei Rom├ónia de M├óine, 2005, pp. 58-59.

[3]Eleanor L. Turk, The history of Germany, Westport, Greenwood Press, 1999, p. 103.

[4]Viorica Moisuc, Istoria rela╚Ťiilor interna╚Ťionale p├ón─â la mijlocul secolului al XX-lea, edi╚Ťia a III-a, Bucure╚Öti, Editura Funda╚Ťiei Rom├óniei de M├óine, 2007, p. 97.

[5]Zara Steiner, The lights that failed:European international history, 1919-1933, Oxford University Press, 2005, p. 20.

[6]Manfred F. Boemeke, Gerald D. Feldman, Elisabeth Glaser, eds., Versailles, a reassessment after 75 years, Cambridge University Press, 1998, pp. 87-93.

[7]Maurice Berger, Germany after the armistice, London, Gardiner Press, 2008, p. 19.

[8]Alma Maria Luckau, The German delegation at the Paris Peace Conference, Colombia University Press, 1941, p. 43.

[9]Ibidem, pp. 223-224.

[10]├Än Germania, dup─â cum spunea Rantzau, circula un proverb:ÔÇ×E nevoie de doi pentru o ceart─âÔÇŁ (ÔÇ×Einer allein kann sich nicht streitenÔÇŁ). ├Än opinia germanului, Alsacia ╚Öi Lorena au reprezentat mereu o ran─â deschis─â ├«n inima Fran╚Ťei, dar aceasta a preferat s─â sufere ├«n t─âcere, dec├ót s─â ├«╚Öi asume responsabilitatea istoric─â a declan╚Ö─ârii unui r─âzboi cu consecin╚Ťe teribile;vezi Maurice Berger, op. cit., pp. 17-18;╚Öi discursul lui Brockdorff-Rantzau├«n ├«ntregime ├«n Anton Kaes, Mart├şn Jay, Edward Dimendberg, eds., The Weimar Republic sourcebook, California University Press, 1994, pp. 9-12.

[11]Maurice Pal├ęologue, Jurnalul Afacerii Dreyfuss, Stuttgart, 1957, p. 94 ╚Öi urm.

[12]Michael E. Nolan, The inverted mirror:mythologizing the enemy in France and Germany, 1898-1914, Berghahn Books, 2004, p. 69.

[13]Alma Maria Luckau, op. cit., pp. 69-90.

[14]Hajo Holborn, A history of modern Germany, 1840-1945, New Jersey, Princeton University Press, 1969, pp. 574-578.

[15]Henri Lichtenberger, Relations between France and Germany, Washington, Bryant Press, 2007, p. 71 și urm.

[16]Viorica Moisuc, op. cit., pp. 97-98.

[17]John M. Keynes, The economic consequences of the Peace, New Jersey, Transaction Publishers, 2003, passim.

[18]Andr├ę Tardieu, La Paix, Paris, 1921, p. 477.

[19]Ibidem, p. 479.

[20]Ibidem.

[21]Prezentarea colajelor pe site-ul:http://www.nfb.ca

[22]Titel Eberhard Kolb, The Weimar Republic, second edition, London, Routledge, 2005, p. 170.