Dezastrul sovietic de la Sojukovo și eroismul vânătorilor de munte

Anul 1941 putea să fie unul obișnuit din evoluția omenirii, în care fiecare locuitor al planetei să-și vadă de traiul zilnic și să-și găsească propria fericire. Nu se putea însă să fie bine. Dictatorii totalitari aveau alte planuri pentru evoluția istorică și numai ei știau calea corectă de înaintare spre o lume ideală. Atacul german de la 22 iunie 1941 a fost începutul unui măcel în care forțele principale nu cunoșteau limita și mila, regulile războiului modern fiind absolut uitate.

România a fost atrasă în conflict prin voința celor doi tirani și trupele trimise pe front nu se mai puteau elibera din jocul mortal. Chiar dacă se spera că ostilitățile se vor termina până la sfârșitul anului, nici 1942 n-a adus tăcerea armelor. Dimpotrivă. Ambele tabere au conceput planuri și mai grandioase de ofensivă pentru că hârtia suportă orice.

Adolf Hitler visa să cucerească terenurile ce ascundeau țiței în adâncuri și o campanie împotriva Caucazului i se părea absolut normală. Dincolo de zidul de piatră era Baku, o legendă a livrărilor de aur negru. Era evident că se rezolva problema aprovizionării cu carburanți și trupele sovietice motorizate ar fi înfruntat mari lipsuri. Ar fi fost tăiate și rutele de aprovizionare prin Marea Caspică și pe Volga, ajutorul american urmând să fie diminuat.

Cum armata germană înregistrase pierderi însemnate în anul precedent, dictatorul de la Berlin a făcut apel la aliatul din Carpați pentru a avea la îndemână unități experimentate de militari antrenați să lupte în teren puternic frământat și a fost trimisă Divizia 2 vânători de munte din care făcea parte și Batalionul 10 VM. Aici își făcea datoria și un tânăr cadru didactic, cel ce nu putea să predea copiilor știința de carte pentru că trebuia să mânuiască instrumentele morții. Cum un intelectual nu poate să stea departe de creion sau stilou, nici Mihai Bălaj nu și-a permis să lase uitate faptele de vitejie ale celor ce ar fi vrut să fie acasă, pentru mulți acasă fiind teritoriul românesc răpit de Ungaria cea lacomă.

Batalionul românesc a ajuns în octombrie 1942 pe cursul râului Sojukovo și terenul trebuia amenajat cu fortificații de campanie pentru că propriile forțe erau puține și inamicul încerca să înainteze. Comandanții sovietici au aflat că nu au în față trupe germane și au decis să plece la asalt folosind chiar trupe de ruși, cele ale popoarelor supuse din uniune nefiind de încredere.

Ziua de 21 octombrie 1942 a fost una extrem de nefastă pentru oamenii pe care conducătorii îi condamnau să piară pentru gloria unei iluzii. Un regiment sovietic a fost concentrat să atace Compania a 2-a și un foc de artilerie a fost dirijat spre dispozitivul de apărare timp de o oră și un sfert. Era un adevărat cutremur în regiune. Apoi au pornit la asalt infanteria sovietică ce era sprijinită de șase tancuri americane. Vânătorii de munte au început să tragă cu tot armamentul din dotare, dar atacatorii veneau în valuri și o ploaie de gloanțe fierbinți cădea în pozițiile românești.

Un tun anticar utilizat cu pricepere de sergentul-major Rotaru a fost capabil să scoată din acțiune patru blindate inamice. Nu exista idee de retragere pentru ostașul sovietic și asaltul a continuat printr-o cultură de porumb ce ascundea vederii forțele în ofensivă. Era ora 18 și soldații se aflau la 400 de metri de poziția râvnită. Ploaia de plumbi a soldaților români a fost de netrecut, mai ales că erau lansate și bombe de aruncător. S-a mai încercat un atac de noapte, dar n-a fost vreo urmă de succes.

Ce s-a întâmplat în tabăra sovietică?

Un dezertor a oferit a doua zi date despre ceea ce s-a întâmplat în tabăra sovietică. Un locotenent-colonel a mânat soldații la atac și morții zăceau cu zecile în fața rețelei de sârmă ghimpată. Porumbul era plin de kazahi, uzbeci și ruși ce gemeau din cauza rănilor grave. Ofițerul superior ce dorise glorie a fost răpus de un glonț de 7,92 mm și a rămas lângă un locotenent ce fusese comandant de companie. Toate cele șase companii trimise la asalt au suferit pierderi mari în fața focului bine întreținut și precis al vânătorilor de munte, ceea ce a dus la liniște în sector.

Stilul sovietic de luptă era unul extrem de costisitor, specific războiului total. A fost un consum uriaș de proiectile de toate calibrele și apoi s-a luat cu asalt o poziție consolidată, comandanții considerând că românii vor fi copleșiți de cele șase tancuri și de infanteriștii ce scoteau urlete sălbatice. S-a atacat până când pierderile în ofițeri au provocat demoralizarea trupei și a urmat retragerea, răniții ușor putând să se evacueze. Cei grav loviți au rămas pe teren și mulți au pierit. S-a obținut numai uciderea unui militar român și rănirea altor șapte pentru cele șase companii decimate.

Trebuie remarcat deja sprijinul statului american către aliatul comunist, blindatele de peste mări fiind deja aduse în creierii munților. Conducerea de la Washington nu făcea economie de armament când era vorba de aprovizionarea trupelor lui Stalin. Tunul antitanc de calibrul 47 mm a reușit să provoace daune importante blindajelor americane și, folosit cu pricepere, era un pericol pe câmpul de luptă dacă erau puține mașini militare.

Unitatea tactică românească a fost înlocuită apoi cu forțe germane. Este interesant de precizat că au fost trimise trupe de apărare costieră, ceea ce nu prea se potrivea cu luptă în munți. Comandamentul german avea idei interesante. Muniția noilor apărători a fost adusă de români cu căruțele, mașinile folosite neputând să străbată drumurile desfundate de munte. Victoriile din munți ale românilor și germanilor au fost anulate de ofensiva sovietică din jurul Stalingradului și s-a conturat o încercuire strategică de mare amploare, ceea ce a dus la o retragere rapidă spre vest a tuturor unităților imprudent avansate.

Memoriile învățătorului Mihai Bălaj sunt o sursă prețioasă de informații despre modul în care s-au desfășurat ostilitățile pe Frontul de Est. Multe unități românești s-au afirmat în conflictul nedorit, dar timp de decenii nu s-a putut scrie ceva despre încleștările provocate de dictatorii ce se doreau stăpânii Europei și ai lumii.