Despre istorie – Nicolae Bălcescu

Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul.O naţie fără istorie este un popol încă barbar, şi vai de acel popol care şi-a perdut religia suvenirilor. Într-o asemenea stare ne aflăm noi românii din câte trele provinţii ale Daciei.Căci deşi mulţi atât străini, cât şi pământeni, s-au ocupat cu scrierea istoriei noastre, noi însă putem zice în conştiinţă că până acum n-avem de loc istorie. Istoria Ţării Româneşti, de exemplu, s-a lucrat de Gebhardi şi de Engel în nemţeşte, de Fotino în greceşte, de d. Kogălniceanu în franţuzeşte şi de d. Aron în româneşte. Aceste istorii se aseamănă prea mult unele cu altele, şi noi ştim că cel dintâi merit al unei istorii este de a se deosebi de istoriile precedente sau prin descoperiri reale, sau prin fapte puse la locul lor şi completate, sau prin rătăciri refutate. Pe lângă aceasta, toţi aceşti istorici, afară de d. Kogălniceanu, nu ne-au dat decât biografia stăpânitorilor, care cu toate acestea încă e nelămurită, şi chiar şirul domnilor e nehotărât, iar partea cea mai interesantă a istoriei:instituţiile, industria, comerciul, cultura intelectuală şi morală, obiceiurile şi chipul de vieaţă s-a trecut subt tăcere. Însă se cuvine să fim drepţi şi să nu osândim fără de pricină pe bărbaţii cărora le suntem datori respect şi mulţumită, ci să întrebăm dacă ei putea să facă altmintrilea în împregiurările în care se afla şi dacă noi putem pretinde cu vreun drept să avem până acum o istorie, în adevăratul ei înţeles, despre patria şi naţia noastră.