Preot ortodox rus, alături de partizani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (© mos.ru)

Deși prigonită de Stalin, Biserica Ortodoxă Rusă a luptat din prima clipă împotriva cotropitorului neamț

Am terminat de citit și chiar de fișat Pastoralele date de Serghei, locțiitor de patriarh în Rusia sovietică, pe parcursul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Au fost traduse la noi de Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, ținînd de Patriarhie, de Paul Donici în februarie 1950 sub titlul de volum Biserica Ortodoxă Rusă și Războiul pentru Apărarea Patriei.

L-am căutat la BAR pentru cele două Pastorale adresate militarilor români porniți în Cruciadă. După tragerea la xerox a celor două documente, mi-am zis să citesc toată cartea. Am tras următoarele concluzii:

Telegramele trimise de Serghei lui Stalin și de Stalin lui Serghei sînt publicate în Pravda și Izvestia, deși sînt înainte de septembrie 1943, de momentul recunoașterii oficiale a Bisericii Ruse.

Deși prigonită, Biserica Ortodoxă Rusă a fost din prima zi de Război pe post de Arhanghel în lupta împotriva cotropitorului. Prin ea, propaganda sovietică a putut înscrie Războiul în tradiția rusă a războaielor de Apărare a Patriei. De remarcat că Pastoralele se adresează celor din Rusia încă liberă și celor din Rusia ocupată. Dintre adresanți lipsesc luptătorii din teren.

Biserica rusă se confruntă cu trecerea unor Înalte Fețe de partea nemților. Pastoralele se ocupă și de lupta împotriva acestora pe teritoriul religios. Am fost curios să știu ce s-a întîmplat după Război cu Polykarp Sikorsky, episcopul Vladimiro-Volînskului, pentru trădarea sa. De pe Internet, aflu c-a murit în patul lui, cum ar spune românul. A fugit în Germania la ivirea Armatei Roșii. De aici a șters-o în Franța, apoi în Canada, apoi în Franța, bucurîndu-se de amabilitatea arătată de Occidentali celor care se pretindeau anti-sovietici în timpul Războiului Rece. Despre un alt dizident, Serghie Voskresenski, n-am reușit să aflu nimic pentru anii postbelici.

Pastoralele acuză pe Cruciați – Nemții – că distrug bisericile și se poartă ca niște păgîni. Și aici dau de teza rusească potrivit căreia românii sînt niște biete slugi ale Nemților.

Foto sus:  Preot ortodox rus, alături de partizani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (© mos.ru)

Mai multe pentru tine...