DADA în 10 date
Centenarul dadaismului se suprapune unui alt centenar, al intrării noastre în Primul Război Mondial;iar o lume a conflictelor, a iraționalului poate avea un singur adversar:arta. Grupul lui Tristan Tzara, stabilit în Zürich-ul lui 1916, a demonstrat că este posibil, făcând chiar din esența războiului, iraționalul, un principiu absolut al artei.
Toamna-iarna 1915
•Samuel Rosenstock sosește cu trenul la Zürich. E întâmpinat de bunul său prieten, Marcel Iancu, deja cunoscut sub numele de Janco – împreună editaseră la București o revistă, „Simbolul”, când se aflau în ultimul an de liceu;aici, viitorul Tzara își exersase un pseudonim:Samyro.
•Noi prieteni:Hugo Ball, poet și impresar artistic, cu o carieră în urmă, la München, dar și cu o fișă la poliție pentru „poezie subversivă”, împreună cu iubita sa, Emmy Hennings („Căluțul meu de mare”), artistă de cabaret, poetă, condamnată pentru furt;Hans / Jean Arp, artist plastic;Richard Huelsenbeck, poet și medicinist, viitor psihanalist.
5 februarie 1916, Spiegelgasse nr. 1 sau Cabaret Voltaire
Samuel Rosenstock/Samyro se schimbă, devine Tzara, Tristan Tzara. Are loc prima reprezentație la Cabaret „Voltaire” – nume ales tocmai pentru lipsa de identitate națională sau cosmopolitismul absolut necesare în plin război al națiunilor. Dar un nume scandalos pentru un cabaret.
•Arp își amintește:„Pe o scenă a unei taverne dubioase și pestrițe, supraaglomerată, au urcat câteva figuri ciudate, cu totul speciale:Tzara, Janco, Ball, Huelsenbeck, Madam Hennings și umilul dvs. servitor. Pandemoniu total. Oamenii din jurul nostru strigau, râdeau, gesticulau, replicile noastre erau suspine de amor, vocale din sughițuri, poeme, mugete și miorlăituri ale medievalilor bruitiști. Tzara își hâțâna dosul ca buricul unei dansatoare orientale. Iancu cânta la o vioară invizibilă, aplecându-se și scărpinându-se. Madam Hennings, cu o față de Madonă, făcea spagate. Huelsenbeck bătea încontinuu la toba mare, în timp ce Ball îl acompania la pian, palid ca o stafie de cretă. Ni s-a dat titlul onorific de Nihiliști”.
•Și Ball are varianta sa:„Localul era plin-ochi;mulți rămăseseră fără locuri. Către ora șase seara, în timp ce, foarte ocupați, noi mai băteam ici-colo cuie și agățam afișe futuriste, sosi o delegație de patru omuleți cu aspect oriental, cu brațele încărcate de mape și tablouri;după ce au executat un număr de reverențe, se prezentară:Marcel Janco, pictor, Tristan Tzara, Georges Janco și un al patrulea, căruia nu i-am reținut numele. Din întâmplare, Arp era și el de față și ne-am înțeles fără prea multe discuții. În curând, somptuoșii Arhangheli ai lui Janco figurau printre celelalte lucruri frumoase”.
•Tzara însuși este mai liric:„Pe strada cea mai obscură, la umbra coastelor arhitecturale, unde se pot găsi detectivi discreți printre felinare roșii – NAȘTERE – nașterea CABARETULUI VOLTAIRE – afiș de Slodky, gravuri, femei &Cie, mușchii inimii CABARET Voltaire și direri. Felinare roșii, uvertură pian, Ball citește Tipperay, pian «sous les ponts de Paris», Tzara traduce la repezeală câteva poeme pentru a le citi, dna Hennings – liniște, muzică – declarație – Final. Pe pereți:Van Rees și Arp, Picasso și Eggeling, Segal și Janco, Slodky, Nadelmann, culori hârtii, ascendent ART NOUVEAU, artă abstractă și hărți-poeme geografice futuriste:Marinetti, Cangiullo, Buzzi”.
„Cabaret Voltaire“, afiul reprezentației din 5 februarie 1916, realizat de Marcel Slodki (1892, Lodz-1943, Auschwitz)
În spatele acestui tip de spectacol se află un alt spectacol, al identităților naționale. În calitate de participanți direcți sau doar de participanți prin operele lor, se descoperă un adevărat continent, continentul Cabaret Voltaire:Guillaume Apollinaire și Marcel Slodki (cel care a conceput afișele primelor reprezentații) aveau origini poloneze – Polonia, o țară inexistentă tot timpul vieții lui Apollinaire (1880-1918);Hans / Jean Arp – născut la Strasbourg, care aparținea atunci (1886) Germaniei;războiul mondial aflat în desfășurare schimbă locul natal (naționalitatea) lui Arp;Hugo Ball, german, născut la granița cu Franța (cu Alsacia și Lorena), în orășelul Pirmasens;Blaise Cendrars, elvețian naturalizat francez chiar în februarie 1916, un globe-trotter – vizitase deja stepele Rusiei, dar și lumea new-yorkeză;combatant în Legiunea franceză;Emy Hennings, născută într-un orășel din nordul Germaniei, cu cea mai mare minoritate daneză din țară. Evrei:Tzara, Marcel Janco, Arthur Segal (născuți în România), Jacob von Hoddis, L. Modegliani. Rus:Wassily Kandinsky – pe cale de a deveni sovietic. Spaniol:Picasso. Italieni:F.T. Marinetti, Francesco Cangiullo. Germani:Richard Huelsenbeck, Otto van Rees. Vienezul Max Oppenheimer.
„Cabaret Voltaire“ (1916), ulei pe pânza de Marcel Janco (lucrare actualmente disparuta)
8 sau 26 februarie 1916, Café de la Térasse
Tzara găsește cuvântul DADA, iar prietenii lui sunt entuziasmați. Conform propriilor declarații, a răsfoit Dicționarul Larousse și o „mână verde” i-a indicat cuvântul DADA (=căluț de lemn, în limba franceză).
Reprezentațiile continuă cu poemele simultane (rostite în același timp, în mai multe limbi), serile tematice (franțuzești, rusești, românești etc.), cu muzică. Primul poem simultan cunoscut, „Amiralul caută o casă de închiriat”, este recitat simultan în trei limbi:Tzara, în franceză, Janco, în engleză și Huelsenbeck în germană. Românul este memorabil:„Când recita, cu tandră melancolie:Adieu ma mère, adieu mon père, silabele sunau așa de emoționant și definitiv încât toată lumea se îndrăgostea de el”, își amintește poetul Hugo Ball. „Tzara a citit poeme vechi pe care, într-un fel destul de simpatic, le pescuia de pe fundul buzunarelor sale”.
Se cântă Listz, dar și Arnold Schönberg, Eric Satie, Stravinsky.
12 februarie 1916, Spiegelgasse nr. 1 sau Cabaret Voltaire
La inițiativa „cântecelor negre” ale lui Richard Huelsenbeck, Tzara exprimă dimensiunea primitivă a artei moderne, un produs artistic inspirat în special din cultura (limba, muzica) africană și din Oceania;în spectacolele dadaiste își vor face loc, de acum înainte, momente „negre” speciale. Pasiunea lui Tzara pentru arta neagră a fost constantă de-a lungul vieții sale, colecția sa de artefacte primitive fiind una dintre cele mai redutabile.
21 februarie 1916, Spiegelgasse nr. 14
Lenin sosește la Zürich și se stabilește pe aceeași stradă cu Cabaretul Voltaire. Va fi participat la vreo reprezentație de-a Cabaretului?
O speculație interesantă o realizează dramaturgul de renume internațional Matei Vișniec, stabilit de mulți ani la Paris. În piesa sa, „Cabaretul Dada (piesă în vrac și în lucru permanent)”, din 2014, scrisă special pentru acest centenar, personajul Tzara își amintește:„Lenin a venit la noi pentru că am organizat, prin martie, cred, o seară rusă. Cu cântece ruseşti, cu poeme recitate anapoda… Toată lumea a început să danseze… şi atunci l am văzut pe Lenin cum s a aprins. Era la masă cu Krupskaia şi cu încă doi ruşi. Lenin s a ridicat şi a început şi el să danseze din buric. Merita să l fi văzut. Băuse două halbe de bere şi atmosfera îi plăcea… Hugo Ball cânta la pian… Fiecare dintre noi, Marcel Iancu, Hans Arp, Huelsenbek, ne agitam în draci, cântam cu onomatopee… şi atunci Lenin a început şi el să şi onduleze burta şi să strige în ritm «Da, da… da, da… da, da…»”.
Dincolo de această imagine, reținem o etimologie alternativă a termenului Dada:universala afirmație a universului slav, pe care Tzara o purta cu el.
Mai-iunie 1916, imprimeria J. Heuberger, Weinbergstrasse nr. 25
Apare numărul unic al revistei „Cabaret Voltaire”, ce reunește operele și relatările performance-urilor de până acum, precum și reproduceri ale operelor plastice expuse în localul Cabaretului:Apollinaire, Cendras, Cangiullo, Marinetti, Modigliani, Picasso, Janco, Tzara, Arp, Van Hoddis, Huelsenbeck, Van Rees, Oppenheimer, Slodki, Kandinsky, Hennings. Precizarea naționalităților fiecărui reprezentant arată intențiile pacifiste, nonpartinice ale mișcării.
„Autoportret“ (ulei pe pânza, 1908) al lui Arthur Segal (1875, Iai-1944, Londra)
23 iunie 1916, Spiegelgasse nr. 1 sau Cabaret Voltaire
Hugo Ball brevetează „poemul fără cuvinte” sau „poezia fonetică”:„Karavane” sau „Caravana de elefanți” este cel mai cunoscut, alcătuit în întregime din onomatopee ce sugerează zgomotul unei turme de elefanți. Redăm primele două versuri:„Jolifanto bambia o falli bambia / grossiga m’pfa habla horem”.
14 iulie 1916, Zunfthaus zur Waag
Ziua Franței a fost aleasă în mod special, în acest loc nou, pentru prima Serată Dada, spectacol complex, ce arată utilizarea programatică a acestui termen nou inventat. Se verificau vechile procedee artistice:muzică neagră, poeme simultane, costume și măști speciale, de tip carnavalesc – de data asta sub semnul unei atitudini conceptuale.
28 iulie 1916, imprimeria J. Heuberger, Weinbergstrasse nr. 25
Apare „Prima Aventură celestă a domnului Antipirină”, primul text al lui Tzara ce va fi publicat separat (de fapt, debutul său editorial). Textul fusese reprezentat la Prima Serată Dada. Gravuri colorate de Marcel Janco. Lucrarea are 16 pagini, iar pe 6 dintre ele sunt inserate gravurile bunului său prieten. Dintre personaje:Tristan Tzara însuși, Dl. Bleubleu, Dl. Cricri, Pipi sau Dl. Boumboum. Personaj principal:Dl. Antipirină.
Emmy Hennings (1885, Flensburg, Imperiul German-1948, Elveia), cu o papua dada, fotografie din primavara lui 1917
August 1916
Deși dadaismul atrage noi membri (Hans Richter, Sophie Taueber, Ludwig Neitzel, Otto Flake, în special la Café Odéon, vizavi de Café de la Térasse), sediul Cabaretului Voltaire trebuie abandonat:olandezul Meierei, proprietar al localului din Spiegelgasse nr. 1, vrea să închidă afacerea care aproape l-a „ruinat”. Tzara începe să se gândească serios la o continuare a revistei „Cabaret Voltaire”. Va găsi soluția în primăvara anului următor, când va apărea primul număr din revista „DADA”. Aventura internațională începea.
Bibliografie:
François Buot, Tristan Tzara:Omul care a inventat revoluția Dada, traducere de Alexandru și Magdalena Boiangiu, Editura Compania, București, 2003;
Marius Hentea, TaTa / Dada. The Real Life and Celestial Adventures of Tristan Tzara, MIT Press, Cambridge, Massachusetts, 2014;
Petre Răileanu, Dada în direct, Editura Tracus Arte, București, 2016;
Matei Vișniec, „Cabaretul Dada (piesă în vrac și în lucru permanent)”, în volumul Omul din care a fost extras răul, Editura Cartea Românească, București, 2014.
