Cum și-a omorât adversarii regele danez Kristian

La începutul lunii noiembrie, în anul 1520, a fost încoronat regele Kristian al II-lea, aclamat drept lider atât al Suediei, cât și al Danemarcei, ceea ce însemna că era și liderul de drept al Uniunii de la Kalmar. Încoronarea a fost legitimată de arhiepiscopul Gustav Trolle și a fost urmată de banchete fastuoase cu multe mâncăruri și băuturi.

Se spune că la petrecere regele ar fi fost foarte ospitalier fată de mai vechii săi dușmani. Dar în sinea sa nutrea sentimente complet diferite. Și au început condamnările. După rang și demnitate. Primele victime au fost cei doi episcopi, Matthias din Strängnas și Vincent din Sakra. Au fost acuzați de erezie.

Kristian al II-lea a urmat sfatul celor mai apropiați prieteni ai săi, Didrik Slaghöök, Nils Lycke și Jöns Belldenack, care au căzut de acord că toată nobilimea suedeză care se opunea Uniunii de la Kalmar trebuia exterminată și că acest lucru trebuia realizat imediat, mai ales că toți erau acum prezenți. Episcopul Otto Svinhufvud îi înmânase deja regelui o listă cu cei care trebuiau uciși. Singura problemă era legată de pretextul asasinării. Kristian trebuia să iasă cu basma curată din toată povestea.

Chiar în momentul în care toți se bucurau cel mai tare, petrecerea lua sfârșit. Palatul s-a închis și nimănui nu i se permitea să iasă. Adunarea a fost condusă în marea sală unde trona regele, în postura de judecător. S-a citit atunci o scrisoare de plângere semnată de Gustav Trolle. După aceea Gustav Trolle însuși a venit înaintea regelui și a solicitat ca cei care l-au înlăturat mai înainte și i-au distrus castelul de la Stäket, să fie condamnați pentru erezie.

Toți cei care însemnaseră cu sigiliul scrisoarea cu privire la deposedarea lui Trolle erau acum audiați. Majoritatea se aflau cu sabia deasupra capului.

Atunci episcopul Hans Brask este pus sub acuzare că ar fi semnat actul, dar acesta iși scoate bula sigilară și dă la iveală, potrivit legendei, un mic petec pe care il ascunsese prin spate pe care scria că folosirea acelui sigiliu era forțată și nu de bună voie. Astfel ar fi reușit să-și salveze viața.

De fapt Kristian nu se preocupa atât de tare de faptul că cei acuzați ar fi încălcat voința Bisericii sau a papei. Pentru el cel mai important era să se descotorosească de dușmanii principali, respectiv de prietenii și susținătorii lui Sten den Sture. Dacă ar fi fost judecați pentru erezie, ar fi însemnat că regele ar fi avut dreptul de a rupe promisiunea de a-i amnistia. Nimeni nu era obligat să țină vreo promisiune față de vreun eretic. În ziua următoare s-au pus în aplicare sentințele.

Purificarea scenei politice devine o adevărată baie de sânge. Olaus Petri, care a fost prezent la nefericitul eveniment, relatează despre ce s-a întâmplat, cum că regele ar fi ordonat trompetelor să răsune și ar fi interzis tuturor să plece acasă, forțându-i să stea pe loc.

Apoi execuțiile au urmat scara socială și demnitară. Primii care și-au pierdut capul au fost cei doi episcopi, Matthias și Vincent, sub paloșul lui Jürgen Homuth. Întrebat despre cele ce aveau să urmeze, călăul ar fi răspuns pe un ton grav că iși dorește iertare de la cle de Sus, pentru că va fi obligat să taie niște capete.

La prânz au început execuțiile din Piața Mare din Stockholm. Câțiva dintre sfetnicii regelui urmăreau scena de la fereastra primăriei. Unul dintre aceștia a rostit chiar un discurs propagandistic în care explica necesitatea pedepsirii răufăcătorilor, pentru că era una bine meritată. Dar episcopul Vincent răspunde strigând că regele este de fapt cel care a trădat și a mințit, iar Dumnezeu va face dreptate în ceruri.

Așadar carnagiul s fost inaugurat de oamenii bisericii. Apoi a urmat o mulțime de victime, aparținând nobilimii, burgheziei și conducerii orașului Stockholm. Printre cei executați s-au numărat și tatăl și fratele lui Gustav Vasa. Unii dintre cei executați au fost pur și simplu scoși din case și târâți în piață. Sursele mai vorbesc și despre niște oameni care îi plângeau pe morți la marginea pieței și au sfârșit si ei pe lumea cealaltă.

Baia de sânge din capitala Suediei însă a fost ultima picătură în ceea ce privește soarta Uniunii de la Kalmar. Nobilii au fost singurii cu “privilegiul” de a fi decapitați, restul pur și simplu au fost spânzurați pe înalta platformă din centrul pieței. Unii au fost executați cu tot cu cizme și pinteni, dați jos cu forța de pe cai.

Vreme de câteva zile cadavrele au zăcut acolo. Apoi s-a aprins un mare rug si morții au fost aruncați într-acolo. Ba mai mult, regele Kristian a dat poruncă ca predecesoul Sten Sture, mort de șase luni, să fie dezgropat și ars și el.

Baia de sânge de la Stockholm a avut o însemnătate aparte pentru că va fi un element important de propagandă folosit de cel care va reuși sa desprindă Suedia din Uniune, Gustav Vasa. Uniunea de fapt oricum mai exista la nivel formal, iar toată epurarea pusă la cale de regele Kristian se va dovedi mai mult nocivă decât benefică pentru el.

sursa:So-Rummet.se