Cum se ascundeau evreii de armata germană la grădina zoologică

În timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial, ajutorarea sub orice formă a  evreilor era binevenită. Pentru ei, ocazia că au putut să se ascundă de atrocităţile naziştilor, chiar şi luându-le locul animalelor la o grădină zoologică, era un lux. Câţiva ani mai târziu, karma a arătat din nou că nu este tocmai o doamnă drăguţă, şi soldaţi germani au fost ţinuţi prizonieri în cuşti de animale.

Totul aînceput la iniţiativa lui Jan Żabiński şi soţiei sale, Antonina. Jan a devenit directorul Grădinii Zoologice din Varşovia în 1929, când grădina zoologică deja evoluase de la transportarea animalelor prin ţară pentru diverse expoziţii, din 1871, devenind o instituţie înfloritoare, aflată pe malul drept al râului Vistula, unde este localizată şi astăzi. Grădina zoologică deţinea o colecţie impresionantă de animale exotice, ce atrăgea vizitatori chiar şi din alte ţări. Atracţia grădinii a fost naşterea primului elefant pe teritoriul Poloniei, în 1937, numit Tuzinka. Jan şi Antonina erau, de asemenea, şi mari iubitori de artă. Ei s-au întâlnit în cadrul Şcolii de Arte Frumoase.

Proprietarii animau viaţa culturală şi socială a Varşoviei, punând la dispoziţie grădina zoologică artiştilor, care veneau pentru a lucra, a ţine concerte în aer liber, animalele şi dragostea cu care erau îngrijite fiind o sursă de inspiraţie. Jan şi Antonina au îngrijit de mai multe ori animale rănite sau bolnave în intimitatea casei lor. Jan spunea că trebuie să trăieşti împreună cu animalele pentru a le înţelege habitatul şi psihologia. Grădina Zoologică era prosperă până la începerea Celui de-Al Doilea Război Mondial, când armata germană a invadat Polonia în 1939. Bombardamentele din 1 septembrie au lovit şi Grădina, omorând multe animale. Atacurile l-au obligat pe Jan să omoare toate animalele de pradă care ar fi putut scăpa. Animalele rămase s-au confruntat cu o soartă crudă:armata germană a organizat o „vânătoare”spontană şi au omorât toate vietăţile care nu erau valoroase. Cele valoroase, rare au fost prinse şi transportate în rezervaţia Schorfheide, din apropierea Berlinului. Cele rămase au servit drept hrană pentru localnici şi pentru armata polonă pe timpul războiului.

Cu toate acestea, cei doi soţi nu au renunţat la a ajuta pe cei aflaţi la nevoie. Jan a fost implicat în activismul subversiv înainte de război, şi a continuat chiar şi când Polonia a fost invadată. Armată germană l-a numit administratorul parcurilor publice, lucru care i-a oferit oportunitatea perfectă pentru a ajuta comunitatea de evrei. Jan a convins nemţii să îi permită accesul în ghetourile evreieşti, aparent să aibă grijă de verdeaţa de acolo, care practic era inexistentă. Situaţia era îngrozitoare:între 1940-1942 peste 83, 000 de oameni muriseră din cauza bolilor sau înfometării, statistică ce nu ia în calcul deportările şi crimele. Jan s-a folosit de această ocazie pentru a ţine lăgătura cu prietenii şi colegii lui evrei, pentru a le aduce mâncare şi medicamente. Pentru început el a crescut porci în fosta grădină zoologică, şi le dădea carne evreilor prin pereţii ghetourilor. De asemnea, el a obţinut documente false pentru mai multe persoane şi a organizat ascunzători în partea ariană a oraşului. Cuştile goale de la zoo au fost folosite temporar ca adăpost până când evreii se puteau muta în locuri amenajate. Jan, Antonina şi fiul lor, Ryszard au găzduit evrei chiar la ei în casă, nerefuzând pe nimeni. Cei care se ascundeau în casă se puteau plimba prin împrejurimi, iar când pericolul se ivea ei erau anunţaţi de către Antonina, care cânta la pian „Du-te, du-te în Creta!”, parte din piesa de operetă „La belle Helene”. Acest lucru le dădea timp refugiaţilor să se ascundă în pod sau să fugă printr-un tunel secret în grădină. De asemenea, acestora le erau date porecle de animale, pentru a evita suspiciunile dinafară.

Jan Żabiński a participat la Revolta din Varşovia, din 1944. El a fost arestat şi închis în Germania. În acest timp, Antonina a continuat munca soţului ei şi a acordat ajutor evreilor rămaşi în ruinele oraşului. Din fericire, Jan a supravieţuit şi a fost martorul redeschiderii Grădinii Zoologice în 1949, la vârsta de 77 de ani. Cei doi soţi au fost primit medalia „Drept între popoare”, în 1968, la prima comemorare a victimelor Holocaustului în Israel. Despre cei doi s-a scris o carte inspirată din jurnalul Antoninei, iar în 2016 se va lansa un film despre viaţa lor.