Cum poate fi detectat falsul în artă?
Cel mai greu de detectat este, de obicei, un fals realizat recent. Falsul este un produs al timpului în care a fost realizat, iar falsificatorul este mai aproape de înțelegerea actuală a artistului sau a perioadei falsificate.
Prin urmare, falsul este adesea mai atrăgător decât o adevărată operă de artă. Pe măsură ce un fals îmbătrânește, punctele de vedere și gusturile se schimbă și există o nouă bază de înțelegere. În consecință, un fals rareori supraviețuiește mai mult de o generație.
Un ochi ager și un arsenal de echipamente
Pentru a analiza un fals este nevoie de un arsenal de echipamente și teste, dar și de un ochi ager și de cunoștințe solide de istoria artei. Principiul fundamental este compararea unei opere suspecte cu o operă autentică a aceluiași artist sau perioadă. Piesa suspectată trebuie să prezinte aceiași pigmenți sau materiale utilizate și o deteriorare comparabilă a vechimii.
Orice neconcordanță face automat piesa să fie suspectă. Picturile în ulei se usucă și dezvoltă un trosnet, bronzurile se oxidează, iar sticla veche îngropată în pământ dezvoltă straturi irizate. Cel mai util instrument în acest sens este microscopul. O examinare atentă a stării fizice va arăta adesea dacă îmbătrânirea este autentică sau a fost indusă artificial.
Apoi, razele ultraviolete dezvăluie cu ușurință adăugiri sau modificări aduse unei picturi, deoarece straturile de lac și unele dintre straturile de vopsea suferă transformări. Razele infraroșii pot pătrunde în straturi subțiri de vopsea dintr-o lucrare în ulei pentru a dezvălui sub-vopseaua unei picturi anterioare pe aceeași pânză.
Plumbul alb, folosit pe vremea lui Rembrandt
Analiza chimică este deosebit de valoroasă în determinarea pigmentului utilizat, deoarece multe dintre vopselele disponibile falsificatorului modern erau necunoscute în vremuri mai vechi. Astăzi, titanul, un produs din secolul XX, este folosit pentru a da naștere pigmentului alb în majoritatea vopselelor în ulei, în timp ce plumbul alb era elementul folosit pe vremea lui Rembrandt. Multe culori antice au fost fabricate prin măcinarea mineralelor naturale, cum ar fi lapis lazuli pentru albastru și malachit pentru verde. Astăzi se folosesc substanțe chimice sintetice, mai ieftine.
În ciuda tuturor studiilor și a testelor tehnice disponibile, falsurile se vor face în continuare. Falsificatorul de artă din secolul XX era mult mai bine echipat și mult mai informat decât predecesorul său. Cel de astăzi are, fără îndoială, acces la altă tehnologie, mult mai avansată.
Cum se depistează falsurile în muzee sau case de licitații?
În iarna anului 2015, poliția franceză descindea într-o galerie din Aix-en-Provence și confisca un tablou din expoziție. Lucrarea „Venus”, a maestrului german Lucas Cranach the Elder, datată 1531, a fost achiziționată de Prințul de Liechtenstein cu aproximativ 6 milioane de lire sterline. Falsul ar fi trecut neobservat dacă poliția nu primea un pont anonim că tabloul în ulei pe stejar, „Venus”, vedeta catalogului, nu ar fi autentic.
Cu câțiva ani mai devreme, în 2011, celebra Casă de licitații Sotheby’s a vândut unui colecționar privat un portret al unui nobil semnat de Frans Hals, maestru olandez, care a avut un rol important în evoluția portretisticii secolului al XVII-lea. În 2012, Sotheby’s a vândut un alt tablou în ulei, „Saint Jerome”, al artistului italian din secolul al XVI-lea, Parmigianino, cu 842.500 de dolari. Lucrările erau atât de bine realizate încât se vedeau pe suprafața lor mici crăpături și detalii specifice epocii tablourilor autentice.
Salvador Dalí vizitează expoziția cu propriile lucrări de la galeria M. Knoedler and Co. din New York, în 1944 (foto: Getty Images)
Trebuie știut că, atunci când Sotheby’s vinde o operă de artă, oferă o garanție de rambursare de cinci ani dacă obiectul se dovedește a fi un fals. În 2016 a apărut suspiciunea că cele două picturi de Hals și Parmigianino nu ar fi originalele și lucrările au fost trimise spre autentificare în laboratoarele FBI, care au concluzionat că sunt falsuri. În ambele opere au fost detectați pigmenți care nu au existat cu sute de ani în urmă. Casa de licitații Sotheby’s a returnat banii cumpărătorilor.
Un alt caz fascinant este cel al uneia dintre veteranele pe piață, galeria newyorkeză Knoedler. În 2011 a vândut un Jackson Pollock cu 17 milioane de dolari. Specialiștii au descoperit că fusese doar un fals, așa că a urmat un scandal imens, pentru că, timp de 15 ani, galeria vânduse tablouri ale unor artiști moderni de top, precum Willem de Kooning, Mark Rothko, Richard Diebenkorn și Robert Motherwell, câștigând în jur de 80 de milioane de dolari. Mai mulți cumpărători au devenit suspicioși și au dat în judecată galeria. Anchetatorii au aflat că falsurile fuseseră realizate într-un garaj, de un imigrant chinez care avea atunci 73 de ani. Galeria a fost închisă.
Acest fragment face parte din articolul „Istoria falsurilor. Artă sau înșelăciune?”, publicat în numărul 240 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.
