Cum ne-au vorbit vechii greci – Scrierea liniar B

Una dintre cele mai mari descoperiri ştiinţifice ale epocii contemporane o reprezintã descifrarea scrierii în liniar B care ne-a oferit oportunitatea incredibilã de avea acces la o cantitate de informaţii privind culura greacã care multã vreme a fost posibilã doar prin contemplarea monumentelor. Cea mai renumitã cetate ale vechii Grecii se aflã pe o colinã de doar 278 de metri, un loc care a furnizat material poetic întregii culturi occidentale.

Agamemnon, regele din Micene, întreprinde o expediţie fabuloasã împotriva Troiei sub pretextul rãpirii Elenei, soţia lui Menelaos, de cãtre Paris, ocazie cu care se înfruntã cu eroicul Ahile. Subiectul epopeii cântate de Homer în secolul al VIII-lea a.Hr. a fost exploatat şi supraexploatat secole în şir. Perioada de înflorire a orşsului poate fi trasatã între 1400 şi 1150 a.Hr., iar rãzboiul troian este încadrat între 1194 şi 1184 a.Hr. Schliemann este cel care prin credinţa sa nestrãmutatã în adevãrul istoric al operei lui Homer, scoate la ivealã nu doar Troia, ci şi Tirin şi Micene în Peloponez, sedii ale culturii prehomerice. John Evans, unul dintre cei mai importanţi arheologi ai secolului al XIX-lea, începe în 1893 sãpãturile în insula Creta, degajând palatul din Cnossos şi cultura minoicã. Pe insula Creta au fost construite palate în douã rânduri. Primele iau fiinţã în 2000 a.Hr. la Cnossos, Phaistos şi Malia, iar celelalte, alãturi de curţi nobiliare, în jurul anului 1600 a.Hr. catastrofa din 1525-1520, încã neelucidatã, a provocat acestora distrugeri uriaşe. O posibilitate ar fi cã erupţia din insula Santorin/Tera ar fi dezlãnţuit maree uriaşe şi cutremure care ar fi ras palatele. Teoria se bazeazã pe faptul cã pe coasta sudica a insulei vecine au fost gãsite sub un strat de piatrã ponce resturile unei aşezãri minoice din perioada 1800-1500 a.Hr., erupţia fiind atât de teribilã încât conul vulcanic s-a prãbuşit şi marea s-a revãrsat în bazinul craterului. Pe de altã parte, s-ar putea şi ca grecii arhaici sã fi atacat insula, şi totuşi chiar dupã catastrofã viaţa în Creta a mai prosperat timp de 100 de ani.

Trei feluri de scriere au fost descoperite în Creta:hieroglifele, liniarul A şi liniarul B. Hieroglifele întrebuinţate între 2000 şi 1750 a.Hr. au fost simplificate şi transformate în liniarul A, documentat de pildã pe 150 de tãbliţe de lut dintr-un palat în apropiere de Phaistos. . urme de liniar A a mai fost descoperit şi pe insula Melos şi în Cipru. Probabil în jurul anului 1400 a.Hr. şi acest tip de scriere a fost înlocuit cu liniarul B, documentat însã, în mod bizar, doar în palatul Cnossos. Singura cale de supravieţuire a tãbliţelor este printr-o ardere extremã, care a avut loc într-adevãr, dar asta nu explicã absenţa lor din alte palate care au suferit urme similare de distrugere. Pentru care limbã fusese creatã scrierea? Enigma nu este rezolvatã prin comparaţia cu semnele egiptene, hitite, feniciene sau etrusce. Carl Blegen de la Universitatea din Cincinnati, crezând şi el în istoricitatea figurilor homerice, ia într-o zi decizia de a sãpa la palatul lui Nestor din cetatea Pilos. In Messenia, în sud-vestul Peloponezului, el descoperã circa 600 de tãbliţe în liniar B, datând din perioada de dupã 1300 a.Hr. tãbliţe cu liniar B sunt descoperite şi la Micene şi Tirin. Deci în Grecia exista o scriere enigmaticã cu mult mai devreme de 776 a.Hr., de când data scrierea preluatã de la fenicieni. Tãbliţele de la Cnossos sunt însã cu 100 de ani mai vechi decât cele din Grecia. O posbilitae ar fi ca dupã marile distrugeri din Creta sã fi venit aheii  care au ordonat scribilor sã adapteze scrierea cretanã limbii greceşti. Cum scrierea cuneiformã presupunea învãţarea a 300 de semne, iar cea hieroglificã 350, liniarul B se dovedeşte o soluţie viabilã pentru comer, contabilitate şi inventare, punând la dispoziţie 80 de semne. Liniarul A ar fi fost aşadar transformat în liniar B şi apoi introdus în Grecia.

Sãpãturile lui Blegen au adus ştiintei mai multe tãbliţe în liniar B pentru a realiza comparaţia şi a descifra scrierea şi limba. În 1952 Michael Ventris reuşeşte sã citeascã un numãr de semne şi sã recunoascã limba greacã, ajutat fiind de un specialist în filologie clasicã de la Cambridge, John Chadwick. Iniţial Ventris credea cã este vorba despre limba etruscã, dar ulterior a devenit cert cã pe tãbliţele de la Pilos, Tirin, Cnossos sau Micene este înregistratã o formã veche a limbii greceşti. Profesorul Fritz Schachermeyr a explicat însã ca înţelegerea textelor nu este uşoarã nici dupã descifrare, pentru cã majoritatea cuprind doar liste de inventar şi înregistrãri contabile, care şi atunci ca şi acum, puteau fi pricepute de oameni cu pregãtire în domeniu. Noţiunile economice se limitau la o uzanţã a contabililor şi specialiştilor. Tãbliţele cuprind date despre turme de berbeci, oi, capre, mistreţi, tauri, vaci, despre turnãtorii în bronz, vase, mobilier, vin, alimente, despre care de luptã, sclavi etc. La Pilos gãsim menţionatã chiar cantitea de ulei şi substanţe aromatice folosite de servitorii regelui. Oricum, cert este ca prin descifrarea scrierii în liniar B istoria grecilor s-a prelungit în trecut cu sute de ani, oferind o imagine mult mai completã a civilizaţiei care a marcat atât de mult destinul umanitãţii.

Referinţe:Ivar Lissner, Culturi Enigmatice, Bucureşti, 1972.