Cum era organizatã armata romanã?

În epoca regalã şi cea mai mare parte a epocii republicane, armata o alcãtuiau cetãţenii. Ideea unei armate de ”mercenari” câştigã teren în condiţiile mutaţiilor demografice şi geografice ale statului, ale perpetuãrii stãrii de rãzboi şi ruinãrii gospodãriilor. În timpul imperiului armata este reorganizatã şi stabilizatã vreme de trei secole. Avem acum de-a face cu profesionişti şi reguli bine definite.

Cohortele pretoriene

Pretorienii îi înconjurau iniţial pe pretori în vremea republicii. La sfârşitul acesteia fiecare comandant dispune de propria cohors praetoria, în care serveau veteranii din ataşament pentru general. În timpul imperiului pretoriul este transferat la Roma. Praefecti praetorioexistã din 2 BC, primii cunoscuţi fiind Ostorius Scapula şi Salvius Asper. Garda pretorianã, însãrcinatã cu securitatea principelui, numãra 9 cohorte, dintre care trei rezidau în Roma. Sub Vitellius se ajunsese la 16, dupã care Vespasian revine la 9. Tiberius concentreazã cohortele la Roma într-un castru ulterior încorporat în zidul lui Aurelian şi distrus de Constantin. O cohortã avea un efectiv de 1000 de oameni şi era condusã de un tribun. Ea cuprindea trei manipuli de câte douã centurii de infanterişti. Cohorta este equitata, pentru cã fiecare manipul are o turmade 30 de cavalerişti.

Serviciul dura 16 ani, iar dacã soldaţi şi-l reluau la încheierea stagiului, deveneau evocati. Soldaţii puteau fi promovaţi ca centurioni în legiuni, dupã care centurioni în gãrzile capitalei. Un centurion care parcurgea cele trei centurionate lșa Roma se numea trecenariusşi avea şanse de promovare ca tribun în gãrzile capitalei sau primipilumlegionar. Şi foştii primipiliputeau deveni tribuni, dupã care iarãşi primpili. De administrarea castrului se ocupaprinceps castrorum. Solda era de 480 de denari sub Augustus, mãritã la 720 sub Tiberius, la care se adaugã darurile. Treptat cohortele pretoriene îşi asumã rol de decizie în numirile şi rãsturnãrile împãraţilor, fiind ulterior reformate în timpul lui Septimius Severus şi Gallienus şi desfiinţate de Constantin. La finele serviciului pretorienii câştigau dreptul de a se cãsãtori şi cetãţenia pentru copii. Unii prefecţi ai pretoriului puteau conduce operaţiunile militare, fiin ddeţinãtori de imperium.

Cohortele urbane

Se ocupau cu paza capitalei şi se aflau sub ordinele unui praefectus urbi. La început au existat trei, dar sub Claudius se ajunge la 7. Erau recrutate numai dintre cetãţeni, numãrând iniţial 500 de oameni, apoi 1000 sub Vitellius şi iar 500 sub Vespasian, ca sã ajungã la 1500 sub Septimius Severus. Comanda o avea tribunul, fiecare cohortã cuprinzând 6 centurii. O castra urbanaeste construitã pentru acestea pe Câmpul lui Marte de cãtre Aurelian. Uneori iau parte şi la lupte.

Cohortes vigilum

Se referã la miliţiile pentru securitatea capitalei în timpul nopţii şi pentru serviciul împortiva incendiilor. 7 cohorte de câte 1000 de oameni sunt repartizate în cele 14 regiuni ale Romei, în fiecare funcţionând un corp de gardã (excubitorium). Tribunul şi praefectus vigilumsunt subordonaţi prefectului pretoriului.

Garda de corp

Augustus dispune pânããlia de la Actium de o gardã formata din Calagurritani, o populaţie hispanicã, şi din o manus Germanorum, care dupã dezastrul lui Varus mai reapar la Caligula şi Claudius. De la Galba la Caracalla nu mai este menţionatã nicio gardã de germani. O formaţiune de equites singulares Augustieste constituitã în vremea lui Traian, cãlãreţi din provincii grupaţi în douã, castra prioraşi castra nova. Subordonaţi prefectului pretoriului, orimeau cetãţenia dupã terminarea stagiului.

Legiunile

Existau 25 de legiuni la moartea lui Augustus. Unele dispar, precum cele trei distruse în bãtãlia lui Varus din 9 AD, legiunea III Macedonica în 68/69. V Alaudae în Dacia sau XXI Rapax  nimicitã de sarmaţi. Elagabal desfiinţeazã legiunea III Gallica din Syria, iar Gordian al III-lea legiunea III Augusta din Numidia. Marcus Aurelius creeazã legiunile II şi III Italica, iar Septimius Severus I, II, III Parthica. Numele legiunilor derivã fie de la divinitãţi (I Minervia), insigne (XII Fulminata), numele împãraţilor (III Flavia), provinciile de recrutare (IX Hispana), calitãţi (VI Victrix). Puteau fi şi formate din marinari (adiutrices) sau dublate (Primigenia) sau fuzionate (gemellae). Regãsim la legiuni epitete precum pia fidelis, constans, felix, firma.

Legiunile sunt cantonate în provincii. De exemplu:II Augusta în Britannia, XXII Primigenia în Germania Superior, III Italica în Raetia, I Adiutrix în Pannonia Superior, I Italica în Moesia Inferior, XV Apollinaris în Cappadocia, XVI Flavia în Syria, VI Ferrata în Iudaea, II Traiana în Egipt etc. Toate erau comandate de legatus Augusti legionis, de rang senatorial, care putea deveni guvernator al unei provincii de rang pretorian. Acesta avea în suboridn 6 tribuni, dintre care doar unul de rang senatorial.

Legiunea cuprindea 10 cohorte, fiecare cu 3 manipuli de câte 2 centurii, deci 60 de centurii şi 4800 de oameni. Dar prima cohortã se pare cã avea 800 de oameni şi adãugând şi cavaleria de 120 de cãlãreţi în 4 turmae, rezultã un efectiv de pânã la 6400 de oameni. O cohortã avea 6 centurioni, cel mai înalt în rang comanda mereu manipulul. Deosebirea între centurioni se fãcea în funcţie de numãrul cohortei, care determina ordinea rangurilor şi avansarea în legiune. Centurioni deveneau tinerii cavaleri, evocati sau subofiţerii de legiune. Centurionii legionari puteau avansa ca primipili, care la rândul  lor puteau deveni procuratori ai unei provincii sau comanda gãrzile de la Roma.

Legiunile sunt recrutate doar dintre cetãţeni. Septimius Severus permite cãsãtoria în timpul serviciului militar. Copiii puteau deveni legitimi doar dacã intrau şi ei în armata, fiind atunci înscrişi în tribul Pollia. Soldatul, miles, era inferior cavalerului, eques, dar putea aspira la treapta gradaţilor (funcţionari în birouri şi la intendenţã, subofiteri de ordonanţã cu diverse misiuni).

Trupele auxiliare

În castrele de pe limes sunt staţionate trupe auxiliare, recrutate dintre peregrini şi chiar cetãţeni. Primeau numele de la popoare (Cohortes Dacorum), de la provincii (II Gallorum Macedonica), comandanţi (ala Gallorum Capitoniana), împãraţi (ala Claudia), arme (cohortes sagittariorum). Unitãţile regulate în care se împãrţeau sunt alae şi cohortes, iar cele neregulate numeri şi nationes. Cohortele sunt de 2 feluri:quingenariae, cu un efectiv de 480 de infanterişti grupaţi în 6 centurii sub comanda unui praefectus(prima treaptã în cadrul miliţiilor ecvestre), şi miliariae, cu efectiv nesigur, comandate de tribuni. Alae (cavaleria) sunt şi ele quingenariae şi miliariae, cuprinzând 480 de cãlãreţi grupaţi în 16 turmae respectiv 1008 în 24.  Nu existã numere de ordine, comandanţii sunt egali in grad. Soldaţii recrutaţi din diverse provincii sunt de obicei cantonaţi cât mai departe de patria lor, dar treptat se introduce sistemul recrutãrii locale. Serviciul dureazã 25 de ani, la finel cãruia soldaţii primesc cetãţenia, deşi în cazul unor fapte de arme deosebite o pot primi şi mai devreme (ante emerita stipendia). O parte din unitãţile auxiliare, în secolul al II-lea, sunt recrutate din cetãţeni romani (Civium Romanorum).

Nationessau gentessunt folosite uneori în rãzboaie, organizate ulterior în numeriile conduse la început de praepositi, dar care primesc apoi ofiţeri, prefecţi sau tribuni, cãpãtând regim de ala sau cohortã. Trupele auxiliare se aflã în subordinea lui legatus Augusti pro praetore în provinciile imperiale, dar în provinciile procuratoriene trupele auxiliare formau singure armata provinciei, procuratorul fiind şi comandant. Doar guvernatorul provinciei avea imperium, capacitate de comandã, iar în cazul guvernatorilor-procuratori, dacã situaţia cerea o legiune acesta primea titlul de pro legato. În provinciile senatoriale se trimitea un primipil sau ofiţer ecverstru cu titlul de dux.

Referinţe:C. Petolescu, ”Epigrafie latinã”, Bucureşti, 2003.