Cum au scăpat comuniștii de «tovarășii de drum»

Dupa 1944 comunistii au cautat prin toate mijloacele sa acapareze puterea si sa scape de adversarii politici. Pentru a capata însa recunoasterea din partea puterilor occidentale au fost nevoiti sa acccepte la guvernare reprezentanti ai altor partide politice. Ba chiar au facut si aliante electorale în vederea alegerilor din 1946, asa cum a fost cazul cu PNL-Tatarescu. Numai ca, dupa ce si-au îndeplinit rolul, acesti "tovarasi de drum" au început sa-i incomodeze pe comunisti.

Tatarescu ameninta

În februarie 1947, delegatia României la Conferinta de la Paris, avându-l în frunte pe Gheorghe Tatarescu, semna Tratatul de Pace cu Natiunile Unite. La convorbirile cu puterile occidentale, Tatarescu trebuia sa creeze pe viu imaginea "largimii democratice" a regimului instalat la 6 martie 1945. Colaborarea a fost însa din motive de conjunctura. Dupa  ce Tratatul a fost semnat (10 februarie 1947) si ratificat (24 august 1947), nevoia de decor a disparut.Disensiuni între comunisti si liberali apar în 1947, în special pe chestiuni de natura economica. Cei din urma s-au opus politicii de etatizare si reorganizarii Ministerului Economiei Nationale. Tatarescu îi declara pe 13 aprilie 1947 ministrului britanic la Bucuresti, ca ultimele evenimente "l-au silit sa aiba o foarte serioasa convorbire cu comunistii dupa Pasti si daca acestia refuza sa vada adevarul, el si partidul sau vor parasi guvernul". La sfârsitul lunii mai 1947, liderul liberal prezenta un memoriu membrilor guvernului si liderilor de partide în care spunea ca:"nemultumirile din tara capata proportii îngrijoratoare... inflatia, scumpirile, fiscalitatea excesiva s-au dezvoltat fara stavila si fara încetare, creând valuri de nemultumiri, ruina si suferinta". Memoriul mai amintea si ca "nemultumirile populatei sunt si datorita exceselor arestarilor preventive. sunt arestati oameni nevinovati din considerente care n-au nici o legatura cu ordinea si linistea publica". Dupa Memoriul lui Tatarescu, comunistii au început fatis atacurile împotriva  colegilor lor liberali.

"Cuibul de tradatori" de la externe

Liberalii tatarescieni si-ar fi putut face o idee despre ceea ce-i asteapta odata cu arestarea liderilor taranisti si dizolvarea P.N.T. în iulie 1947. Pentru moment însa ei si-au exprimat acordul cu hotarârea de dizolvare a acestui partid, considerând încercarea de plecare din tara a liderilor taranisti drept un "act foarte grav". Mai întâi, tatarescienii au fost îndepartati de la ministerul industriei si comertului. Opozitia lor la crearea oficiilor industriale a grabit decizia îndepartarii din guvern. Însa cele mai dure atacuri s-au îndreptat spre Ministerul de Externe. Institutia era calificata drept "un cuib al tradarii care a predat documente secrete spionilor din serviciile unor tari straine, cuib de spionaj, o citadela a uneltirilor reactionare dinauntrul si dinafara tarii", "un minister de tradatori în slujba imperialistilor anglo-americani". În octombrie 1947, un grup de deputati a cerut Comisiei afacerilor Externe sa ia în discutie situatia de la Ministerul de resort. Comisia s-a întrunit pe 3 noiembrie si si-a exprimat neîncrederea în Gheorghe Tatarescu, titularul portofoliului externelor. În motiunea adoptata de Comisie se arata ca "în procesul conducatorilor fostului P.N.T., s-a descoperit ca la Conferinta de Pace de la Paris, secretarul delegatiei române, Oprilan, functionar superior din Ministerul afacerilor Externe, a participat la actiunea grupului Gafencu – Cretzianu.Servicii de la Ministerul de Externe au predat documente secrete spionilor din serviciul unor puteri straine, au servit ca organe de legatura între grupurile de tradatori dinauntru si dinafara tarii. Titularul Ministerului afacerilor Externe i-a tolerat si i-a finantat. În minister au fost mentinute elemente colaborationiste... Comisia de politica externa a adunarii Deputatilor, îsi exprima neîncrederea în Gh. Tatarescu si în consecinta cere Camerei un vot de neîncredere". Deputatul liberal sever Paraschievici a protestat în numele P.N.L. împotriva motiunii;era însa tardiv – din cei 190 de deputati, 185 au fost de acord cu cererea Comisiei si doar cinci au fost împotriva. La 4 noiembrie 1947, Gh. Tatarescu a trimis o scisoare lui Petru Groza în care spunea:"Campania de presa organizata împotriva Ministerului afacerilor straine continua si ia proportiile unei adevarate ofensive politice. Tonul de azi al campaniei e mai violent decât cel de ieri si unele organe arunca în focul polemicii pâna si linia politicii generale facute de mine în calitate de conducator al politicii externe a tarii... Cred ca o reeexaminare a tutror problemelor de politica externa care au fost obiectul campaniei de presa oficioase este azi necesara si va rog staruitor a lua initiativa realizarii ei. De rezultatele acesteia si a întregii actiuni de clarificare, depinde ramânerea mea mai departe în capul Ministerului afacerilor straine".

Afara din guvern

Peste doar doua zile, în sedinta Cabinetului de Ministri, Petru Groza a citit scrisorile prin care liberalii tatarescieni îsi prezentau demisiile din guvern. scrisorile erau semnate de Tatarescu, Gh. Vântu – ministrul lucrarilor publice, alexandru alexandrini – ministru de finante, Marin Florescu – subsecretar de stat la Ministerul de Interne si C. Teganeanu – ministru secretar de stat la Ministerul Educatiei.În locul lui Tatarescu a fost  numita ana Pauker, iar locul lui alexandrini la finante a fost luat de Vasile Luca. Era înca un pas pe calea sovietizarii tarii prin numirea, a doi interpusi ai Moscovei, în functii importante în stat.Referindu-se la excluderea liberalilor din guvern, ziarul Liberalul aprecia:"E de remarcat procedura cel putin insolita care a fost adoptata pentru a se ajunge la solutia dorita. Comisia afacerilor Externe s-a întrunit fara ca ministrul pus în cauza sa dea explicatii asupra acuzatiilor si Camera a dat urmare rezolutiilor adoptate de Comisie fara sa se considere necesar ca un memoriu al celui vizat de o acuzatie atât de grava sa-si poata prezenta apararea... Maniera în care s-a provocat divortul este fara precedent în viata politica interna a României".În decembrie 1947, Gheorghe Tatarescu s-a retras de la presedintia partidului. De altfel, dupa 6 noiembrie, conducerea P.N.L., trecut de acum în opozitie, a fost asigurata de Petre Bejan. Era de altfel singurul partid liberal ramas pe esichierul vietii politice românesti, dupa ce P.N.L. – Bratianu îsi încetase activitatea în noiembrie 1947.

Ultima încercare

Chiar si în conditiile în care situatia P.N.L. era foarte grea – multe dintre organizatiile judetene se dezintegrasera complet –, partidul s-a prezentat în alegerile din 28 martie 1948 pentru Marea adunare Nationala. P.N.L. a depus 193 de candidaturi în 23 de judete din totalul de 58 ale tarii. Potrivit datelor oficiale, Frontul Democratiei Populare (P.M.R., Frontul Plugarilor, Partidul National Popular si Uniunea Populara Maghiara) a obtinut 93, 2% din voturi, adica 405 deputati din totalul de 414. Liberalii au obtinut 2, 8% din voturi (212.438 voturi), putând trimite în M.a.N. un numar de 7 deputati. acestia au fost:Petre Bejan (Buceresti), I. Toma (arad), Zenovie Vasilescu (Dolj), R. Teodorescu (arges), R. Rosculet (Constanta), N. Teodorescu (Tecuci). Doi deputati au fost din partea Partidului Taranesc Democrat condus de dr. Nicolae Lupu.Prezenta liberala în M.a.N. era simbolica. De altfel, liberalii au votat "cu entuziasm" (dupa cun declara liderul lor, Petre Bejan), proiectul noii Constitutii a R.P.R. precum si legea de nationalizare a principalelor mijloace de productie. Treptat însa au fost scosi de pe scena politica româneasca. Pe 24 mai 1948 a avut loc ultima întâlnire oficiala a conducerii P.N.L. cu sefii de organizatii judetene si ai sectoarelor Capitalei, iar pe 30 mai îsi înceta aparitia ziarul partidului, Drapelul. Lovitura de gratie a fost data în noaptea de 5 spre 6 mai 1950, când în urma unui ordin venit mai de mult de la Kremlin si dupa multiple pregatiri au fost ridicati de la domiciliile lor toti fostii demnitari ai sta-tului român. Printre acestia se aflau si 1.400 de fosti "tovarasi de drum" din cadrul P.N.L. – Tatarescu, dar si numerosi liberali – dinisti. Toti demnitarii au fost judecati si condamnati, fara sa compara si fara sa li se comunice sentinta de condamnare, de un tribunal administrativ secret, pe baza unor dosare întocmite de securitate. au fost întemnitati la sighet, printre altii:Dinu Bratianu, Gh. Bratianu, Gh. Tatarescu, Petre Bejan etc. La 12 iulie 1955, supravietuitorii au fost transportati la Bucuresti, de unde unii au fost trimisi cu domiciliu obligatoriu în Baragan. Gheorghe Tatarescu, eliberat pe 6 iunie 1955, a fost ales presedinte al Comitetului român de repatriere.