Cum arătau tancurile germane în iunie 1941
Relaţiile sovieto-germane erau oficial foarte bune în luna iunie a anului 1941, dar ambele tabere se pregăteau de un atac prin surprindere. Tancurile urmau să reprezinte pumnul de oţel al ofensivei pentru a se putea dezvolta atacul în adâncime. Generalii ştiau încă din primul război mondial că infanteria nu poate să străpungă o defensivă organizată decât prin bombardament masiv de artilerie sau prin sprijinul tancurilor. Pregătirile se desfăşurau cu febrilitate şi, cum germanii au atacat primii, istoricii militari au fost impresionaţi de succesele obţinute cu 17 divizii de tancuri. Se năştea un mit despre forţa şi calitatea blindatelor din cadrul Wehrmacht-ului şi au fost uitate caracteristicile maşinilor sovietice.
Orice general ar fi fost îngrijorat de existenţa unui mare număr de blindate uşoare, complet inutile în luptele cu tancuri. Protecţia era suficientă doar pentru gloanţele de mitralieră şi pentru schije. Panzer I (5, 4 tone) era poate util în sprijinirea infanteriei cu foc automat sau pentru misiuni secundare (tractarea tunurilor, post mobil de comandă, transport de răniţi etc). Cele 410 vehicule reprezentau un balast complet inutil. Maşina de acest tip fusese trimisă în Spania răvăşită de războiul civil, dar nu făcuse faţă tehnicii sovietice. T-26 demonstrase ce înseamnă un tanc adevărat. Mai puternic şi mai greu, Panzer II (10 tone) era înarmat cu un tun de calibrul 20 mm şi o mitralieră uşoară. Pare o armă rezonabilă dacă se face o comparaţie cu situaţia de la aviaţie, dar blindajele frontale erau prea groase pentru proiectilele mici. Au fost folosite de nevoie 746 de maşini, dar treptat au fost împinse spre roluri secundare. Cele 1.156 de blindate erau greu de inclus în categoria tancurilor, dar industria germană nu putea să asigure înlocuirea maşinilor depăşite moral şi fizic. Conservatorismul era mare şi astfel de maşini mai erau încã pe liniile de fabricaţie. Nici industria nu era trecută cu adevărat pe picior de război.
Arsenalul german era completat cu 149 de P35(t) şi 623 P38(t), indicative care subliniau originea cehă şi nu masa cum au crezut unii istorici. Iniţial au fost blindate bune, dar blindajul nituit şi armamentul slab (doar tunuri de 37 mm şi mitraliere) nu le recomandau pentru luptele cu tancurile medii şi grele sovietice. Şi trupele române dispuneau de Skoda LT VZ 35 şi apoi au primit de la germani în 1943 Skoda LT VZ 38 cu care au luptat până la sfârşitul conflagraţiei. Motoarele pe benzină de 120 şi 140 CP erau prea slabe pentru condiţiile grele din est. Faţã de modelele germane menţionate deja, prezentau avantajul tunului cu ţeavã lungã, capabil sã combatã blindatele uşoare inamice, dar complet ineficient împotriva unui T-34. Nici nu se discutã despre rezistenţã în faţa unui KV.
Osatura diviziilor de tancuri era formată însă din 965 de Pz III şi 439 de Pz IV. Pz III dispunea iniţial de un tun de 37 mm, dar evoluţia armamentului şi a blindajelor l-a făcut repede ineficient. Uzinele au primit ordin să instaleze guri de foc de calibrul 50 mm, dar şi acestea erau perimate în raport cu temutele tunuri de 76, 2 mm de pe KV-1. Blindajul de 30 (50) mm era o joacă pentru proiectilele de calibrul 76, 2 mm. Nu beneficiau nici de avantajul plăcilor înclinate şi orice lovitură directă era fatală. Senilele înguste şi motorul slab nu-l recomandau pentru lupte în noroaiele ruseşti. Trebuie remarcat conservatorismul împins la limite incredibile de firmele producãtoare. Blindajele drepte au fost menţinute pânã la ultima variantã a modelului.
Panzer IV beneficia de un tun de calibrul 75 mm, dar acesta era cu ţeava scurtă şi nu era util în luptele cu tancuri. Nici n-a fost conceput pentru acest tip de acţiune, ci pentru neutralizarea infernalelor mitraliere. În plus, suferea de aceleaşi boli ca şi celelalte maşini din armata germană. Blindajul nu era înclinat, şenilele erau înguste, iar motorul era prea slab pentru deplasarea prin noroaiele ruseşti. În plus, folosea benzină, carburant extrem de inflamabil la orice scânteie.
Mai existau în cadrul diviziilor de tancuri autotunuri StuG III dispunând de piese de calibrul 75 mm, dar ţeava era tot scurtă. Se construiau mai repede pentru că nu aveau turelă, dar scădea astfel capacitatea de ripostã a armei în timpul ofensivelor. Wehrmacht-ul dispunea în răsărit de 250 de maşini de acest tip.
Armata germană ar fi dispus la 22 iunie 1941 de 3.582 de maşini de luptă din care tancuri nu erau decât 3332 de exemplare. Se poate uşor constata că tipurile perimate (Pz I şi Pz II) reprezentau 34, 69%, iar blindatele de origine cehă mai adăugau 23 de procente. Dacă se iau în considerare doar tancurile cu tunuri de 75 mm, germanii nu dispuneau decât de 689 de maşini (inclusiv automobile), ceea ce înseamnă foarte puţin din total (19, 2%). Dacã se face apel la tunurile cu ţeava lungã, atunci armata germanã avea 0 % tancuri moderne. Dacă mai adăugăm criteriul motorului pe motorină, constatăm că armata germană era într-o situaţie dramatică.
Abia dacă se urmăreşte această statistică trebuie să-l înţelegem pe dictatorul de la Kremlin care n-a crezut că Hitler va da ordin de atac. Ştia că dispune de 23.106 de tancuri şi tot considera că sunt insuficiente. Ştia şi cã industria germanã nu era trecutã încã la producţia de rãzboi. Doar patru corpuri de blindate sovietice (1, 6, 4 şi 8) dispuneau de mai multe maşini de luptă decât Wehrmachtul. KV-1 şi T-34 nici nu se puteau compara cu blindate din tabăra adversă. Nici în primãvara anului 1942 comandanţii germani nu recomandau duelurile cu blindatele grele sovietice, ci tancurile Pz III urmau sã atace în formaţie o singurã maşinã inamicã de luptã. Nici Marea Britanie şi SUA nu dispuneau de ceva asemănător. Japonia avea doar jucãrii ce puteau sã sperie trupele chineze, slab înzestrate cu armament antitanc. Doar atacul prin surprindere a dus la pierderea aviaţiei de sprijin şi a depozitelor de carburanţi şi muniţii şi astfel panzerele au pătruns adânc în teritoriul Uniunii Sovietice. S-a reuşit şi capturarea fabricilor de tancuri sau s-a obţinut o mutare a capacităţilor de producţie departe spre răsărit. Au fost pierdute şi bogatele resurse ale Ucrainei. Tancurile KV-1 şi T-34 au reuşit să stăvilească valurile de asalt şi apoi să ajungă până la Berlin. Atacul sinucigaş din iunie 1941 n-a făcut decât să limiteze forţa blindată sovietică şi să salveze Occidentul de la o radicală schimbare socială.
Bibliografie minimală
http://www.shef.ac.uk/mr-home/hobbies/ge1941tk.txt.
http://www.achtungpanzer.com.
http://www.1jma.dk/articles/1jmaarticles.htm
Lenin, Opere alese în două volume, vol.I, Bucureşti, 1954.
Stalin, Iosif, Problemele leninismului, ediţia a III-a, Editura pentru literatura politicã, Bucureşti, 1952.
Stenogramele Şedinţelor Consiliului de Miniştri, vol. III, Bucureşti, 1999.
Antip, Constantin, Rãzboiul popular în istoria universalã, Editura Militarã, Bucureşti, 1976. Bagramean, I. H, Aşa a început rãzboiul, Editura Militarã, Bucureşti, 1974.
Bevin Alexander, Cum ar fi putut câştiga Hitler al doilea rãzboi mondial rãzboiul, Editura Lucman, Bucureşti, 2003.
Bold, Emilian, Valeriu Dinescu, Nazi Germany`s Rearming and Public Opinion`s Attitude (I), în Anuarul Institutului de Istorie A. D. Xenopol, vol. XXX, Iaşi, 1993, p.15 – 30.
Brişcã, Adrian, Raporturi de graniţã sovieto-române, noiembrie 1918-iunie 1941, în Arhivele totalitarismului, nr. 1/1996, p. 46 – 61.
Buzatu, Gheorghe, Dosare ale rãzboiului mondial, Junimea, 1979.
Cathala, Henri-Pierre, Epoca dezinformãrii, Editura Militarã, Bucureşti, 1991.
Cãzãnişteanu, C., Zodian, V., Pandea A., Comandanţi militari, Editura ştiinţificã şi enciclopedicã, Bucureşti, 1983.
Cojan, Vicenţiu, Întrebuinţarea eşalonului doi în luptã, Editura Militarã, Bucureşti, 1990,
Deborin, G. A., Al doilea rãzboi mondial, Editura politicã, Bucureşti, 1960.
Druc, Mircea, Alexandru Chiriac, Persoane deportate din Basarabia dupã 1940, I, în Dosarele istoriei, nr. 9/2005, p. 185 – 214.
Dupuy, Ernest R, G. Fielding Eliot, Si la guerre éclatait (If war comes), Payot, Paris, 1938. Eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei. 22 iunie-26 iulie 1941, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1999.
Furet, François, Trecutul unei iluzii. Eseu despre ideea comunistã în secolul XX, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996.
Georgescu, M., KM Deutschland o navã revoluţionarã, în Modelism internaţional, nr. 3/2006, p. 15-21.
Giurescu, Dinu C., România în al doilea rãzboi mondial, All istoric, Bucureşti, 1999. Halder, Franz, Jurnal, 1939-1942, Editura Elit, f.a.
Hart, Liddell, Istoria celui de-al doilea rãzboi mondial, Editura Orizonturi, Editura Lider, Bucureşti, f.a.
Histoire de l’URSS, vol. 2, Ed. du Progrés, Moscou, 1977.
Iancu, Petre, Aventura submarinului, Editura Albatros, Bucureşti, 1980.
Iorga, Nicolae, Cugetãri, ed. Barbu Theodorescu, Editura Albatros, Bucureşti, 1972.
Loghin, Leonida, Al doilea rãzboi mondial, Editura Politicã, Bucureşti, 1984.
Manole, Ilie;Ioan Damaschin, Confruntãri navale, vol. II, Editura Militarã, Bucureşti, 1988.
Medvedev, Roy, Oamenii lui Stalin, Editura Meridiane, Bucureşti, 1993.
Mikoian, A., I., Primele luni de rãzboi, în Magazinistoric, nr. 5/1986, p. 42-45.
Petrencu, Anatol, Stalin şi Marea Conflagraţie, în Arhiveletotalitarismului, nr. 2-3/1997, p. 256-259.
Regan, Geoffrey, Cartea gafelor militare, Antet, 2000.
Richelson, Jeffrey T., Un secol de spionaj Serviciile de informaţii în secolul XX, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000.
Rokossovski, K. K., Datoria ostãşeascã, Editura Militarã, Bucureşti, 1982.
Saizu, I ;Al. Tacu, Europa economică interbelică, Institutul European, Iaşi, 1997. Sarin, Oleg;Dvoretsky, Lev, Rãzboi contra speciei umane. Agresiunile Uniunii Sovietice împotriva lumii, Antet, 1997.
Schmahl, Eugen, Fierul pulsul lumei, Editura Scrisul românesc, Craiova, f. a.
Scurtu, Ioan;Hlihor, Constantin, Anul 1940 Drama românilor dintre Prut şi Nistru, Editura Academiei de Înalte studii militare, Bucureşti, 1992.
Soare, Vasile, Forţele speciale. Comandourileaeropurtate în acţiune, Editura Ziua, Bucureşti, 2002.
Spânu, Alexandru-Alin, 1941:Spionaj sovietic şi contraspionaj românesc, în Dosarele istoriei, nr. 9/2005, p. 5-8.
Speer, Albert, În umbra lui Hitler. Memorii, vol. I şi II, Editura Nemira, Bucureşti, 1997. Stãnescu Gheorghe, Vochin Dumitru, Tancuri şi automobile, Editura Militarã, Bucureşti, 1978.
Stângaciu, Stan, Octavian Burcin, Ovidiu Miron, Adrian Bãlan, Ordinea internã şi apãrarea României în anii 1939-1941, Editura ALL, Bucureşti, 1999.
Sudoplatov, Pavel, Misiuni speciale. Arhitectura terorii, Editura Elit, Bucureşti, f. a.
Sun Tzu, Arta rãzboiului, Bucureşti, 1991.
Suvorov Victor, Spãrgãtorul de gheaţã, Polirom, Iaşi, 1995.
Suvorov Victor, Ultima republicã, Polirom, Iaşi, 1997.
Suvorov Victor, Ziua” M”, Polirom, Iaşi, 1998.
Şuţa, Ion, România la cumpãna istoriei, Editura Ştiinţificã, Bucureşti, 1991.
Tãnase Mircea, Relaţiile româno-sovietice sub cupola paraşutei, în Dosarele istoriei, nr. 9/2005, p. 11-16.
Tomescu, Mircea, Manevra strategicã în trecut şi astãzi, Editura Cartea Româneascã, Bucureşti, 1939.
Troncotã, Cristian, Uniunea Sovieticã şi Rebeliunea legionarã Documente din arhiva S.S.I., înArhivele totalitarismului, nr. 1-2/1994, p. 173-195.
Verdeş, C., Geografia militarã a României, Bucureşti, f. a.
Volkogonov, Dmitri, Lenin O nouã biografie, Editura Orizonturi, Editura Lider, Bucureşti, f. a.
