Cum arată o listă de cumpărături veche de 3.500 de ani?
O echipă de arheologi din Turcia a descoperit o tabletă de lut veche de 3.500 de ani și a reușit să descifreze scrierea de pe ea, ajungând la concluzia că aceasta conține o listă de cumpărături pentru mese și scaune.
Primele rânduri de pe tableta ce datează din secolul XV î.Hr. detaliază o listă de cumpărături ce conține mese, scaune și taburete din lemn, relatează Agerpres.
„Această tabletă este folositoare pentru a înțelege structura economică și socială de la sfârșitul Epocii Bronzului”, a declarat Mehmet Ersoy, ministrul turc al culturii și turismului.
Scrierea de pe tabletă este cuneiformă akadiană, o formă de scriere logo-silabică comună în Orientul Mijlociu din acea perioadă. În prezent considerată o limbă moartă, akadiana este una dintre primele limbi semitice ce a fost vorbită începând din mileniul III î.Hr. până în secolul I d.Hr. Această limbă este înrudită cu ebraica și araba și a fost folosită într-un larg areal geografic, din Iran și până în Egipt și din sudul Irakului până în Turcia.
O echipă de arheologi a descoperit tableta, ce măsoară 4 pe 1,6 centimetri și cântărește 28 de grame, cu ocazia unor lucrări de restaurare după ce un cutremur a lovit situl arheologic Alalakh din provincia Hatay.
Alalakh se află în apropiere de Antakya, în sudul Turciei. În mileniul doi î.Hr., Alalakh era capitala regatului Mukiș și cea mai mare așezare din regiune. Amoriții, un popor semitic din vestul Mesopotamiei (Siria din prezent).
În secolul XV î.Hr. orașul Alalakh făcea parte din Imperiul Mittani, un stat slab organizat al hurienilor în nordul Siriei și sud-estul Anatoliei în perioada cca. 1500 î.Hr. - 1300 î.Hr. fondat de indo-iranienii care se stabiliseră printre populațiile huritice din regiune.
Regiunea era cunoscută pentru ceramica locală dar și pentru prelucrarea metalelor și a sticlei. În jurul anului 1350 î.Hr. regele Shattiwaza al regatului Mittani a pierdut orașul Alalakh și regiunea aflată la vest de Râul Eufrat în fața regelui hitit Suppiluliuma.
Mai multe pentru tine...