Cum arăta cea mai veche locuință descoperită pe teritoriul României?
Cea mai veche locuință descoperită vreodată pe teritoriul României datează tocmai din paleolitic și are peste 120.000 de ani vechime. A fost ridicată de cei mai de temut vânători de mamuți și este păstrată și astăzi.
Teritoriul de astăzi al României a fost locuit de hominizi încă de acum 1.2 milioane de ani. O parte au locuit în peșteri, alții în adăposturi improvizate care nu s-au mai păstrat până astăzi. Practic, se știu puține lucruri despre modul în care își organizau habitatul de locuire oamenii paleolitici de pe teritoriul de astăzi al României. Există însă o descoperire fenomenală, în județul Botoșani, de acum mai bine de șase decenii, care a oferit indicii uluitoare privind modul în care hominizii paleoliticii își făceau adăposturi. Este de fapt cea mai veche locuință, descoperită vreodată pe teritoriul de astăzi al României. Are 120.000 de ani vechime iar ceea ce a mai rămas din ea, se mai păstrează și astăzi la Muzeul Județean din Botoșani.
Această locuință a fost descoperită în localitatea Ripiceni, județul Botoșani, pe malurile Prutului. Zona este foarte ofertantă din punct de vedere arheologic, cu urme de locuire din paleolitic. De altfel, încă din anul 1902, malurile Prutului, zona Ripiceni și mai apoi Mitoc au stârnit un interes deosebit pentru pionierii arheologiei românești. Au fost descoperite numeroase unelte din perioada paleolitică, lucrate în silex, resturi osteologice dar și o peșteră, care se află și astăzi pe un liman al Prutului, în punctul numit „La Izvor”. Fiind cunoscută importanța regiunii, atât prin descoperiri paleolitice dar și neolitice, reputatul arheolog Alexandru Păunescu a venit la Ripiceni și a deschis împreună cu un colectiv de cercetare șantierul de la Ripiceni-Izvor.
S-a lucrat aproximativ 20 de ani în zonă. Printre cele mai mari descoperiri a fost și această locuință veche de acum 120.000. Era practic o locuință-paravan așa cum a fost numită de Alexandru Păunescu, o construcție paleolitică din fildeși și oase de mamut, peste care erau întinse piei de mamut, tocmai pentru a-i proteja pe cei care o locuiau de vânturile puternice. Era o locuință, spun specialiștii, ridicată de oamenii de Neanderthal. ”Pereţii-paravan atingeau, se pare, o înălţime de circa 1,60-2,00 metri şi erau formaţi din oase mari, fildeşi de mamut şi, probabil, beţe groase de conifere fixate la bază cu pietre de calcar, pământ şi molari de mamut, peste care se aşterneau, bănuim, piei de animale. Aceste simple adăposturi-paravan erau făcute cu scopul de a proteja omul contra vânturilor aspre care băteau de la est-nord-est”, preciza Alexandru Păunescu în lucrarea ”Ripiceni-IZvor: paleolitic şi mezolitic, studiu monografic”.
Specialiștii spun că era un loc în care vânătorii neanderthalieni se adăposteau de vânturile puternice. Pieile de mamut erau foarte rezistente la intemperii, oferind protecție, iar structura din oasele mari ale acestor uriașe, era destul de solidă să reziste și unei furtuni. Ceea ce mai rămăsese din locuință, așa cum a fost găsită in situ a fost dusă la Muzeul Județean de Istorie. A fost realizată și reconstituire grafică. Din păcate, locul descoperirii nu mai poate fi cercetate arheologic, fiind inundat după amenajarea barajului de la Stânca Costești.
Tărâmul vânătorilor de mamuți
Acest adăpost a fost construit într-o lume sălbatică și de multe ori ostilă. Acum 120.000 de ani, malurile Prutului și județul Botoșani de astăzi făceau parte din uriașele întinderi ale câmpiilor câmpiilor de loess. Clima era rece iar fauna dominată de mamuții lânoși. Pe lângă aceștia, în zonă mai trăiau rinoceri lânoși, cai sălbatici, lupi sau hiene. Oamenii de Neanderthal erau însă un prădător perfect adaptat acestei lumi ostile. Urmau turmele de mamuți fiindcă erau prada preferată. Le asigurau hrană un timp îndelungat, din pieile și oasele lor făceau adăposturi și îmbrăcăminte, inclusiv unelte. Vânătoarea de mamuți era periculoasă dar, așa cum arată specialiștii, oamenii de Neanderthal erau experți. ”Neanderthalienii de la Ripiceni Izvor foloseau suliţa. Dovada utilizării aceste arme sunt numeroasele vârfuri foliacee şi alte bifaciale. Ca tehnică de vânătoare paleantropii de aici foloseau pentru prinderea vânatului mare, ca în cazul mamuţilor gropile capcane. Cu ajutorul lor imobilizau animalul, după care uciderea lui se făcea fără riscuri”, scria Alexandru Păunescu.
Se pare că neanderthalienii de la Ripiceni aveau un cult pentru mamut. Venerau acest animal uriaș care-i ținea în viață, mai ales în timpul iernilor dure. ” Nu excludem posibilitatea ca vânătorii neandertalieni să fi avut pentru mamut, animalul preferat ca hrană şi care domina în zona calcaroasă a Prutului celelalte specii, un oarecare cult.”, adăuga arheologul român. Drept dovadă stă o groapă semicirculară din interiorul adăpostului, în care se aflau trei bulgări mari de silex, craniul spart al unui mamut, vertebre dar și o piatră de calcar, ca un altar. În zonă era și o peșteră calcaroasă care ar fi servit, deasemenea ca adăpost pentru oamenii de neanderthal.
Sursa: adevarul.ro
