Cum a supravieţuit nepotul lui Ceauşescu din blocul în care a murit Toma Caragiu

În seara de 4 martie 1977 toată zona balcanică era zguduită de un cutremur extraordinar de puternic. În România, punctul fierbine a fost Bucureştiul, oraşul în care s-au înregistrat şi cele mai multe victime. Câţiva dintre cei care au scăpat de sub dărâmături au povestit momentele de groază trăite.

Xavier Drăgoescu, nepotul lui Nicolae Ceauşescu, a supravieţuit cutremurului din 1977. Din păcate, mama lui, Niculina, fiica Mariei Agachi, sora lui Nicolae Ceauşescu, nu a avut acelaşi noroc.

„Aveam 5 ani. Ghinionul nostru a fost în ziua aceea că ne-am întors de la bunicii care stăteau la casă, în zona Parcului Izvor, cu cinci minute mai devreme de începerea cutremurului. Dacă mai întârziam puţin, mama ar fi trăit“, a povestit Xavier, în 2011, pentru reporterii „Adevărul“.

Familia doctorului Henorel Drăgoescu locuia în blocul din spatele Muzeului Naţional de Istorie Bucureşti, pe strada Bibliotecii. Vecini de bloc erau Doina Badea, la etajul 8, şi Toma Caragiu, la etajul 9.

„Mă jucam cu o maşinuţă primită de la Nicu Ceauşescu şi deodată îl aud pe tata strigând că e cutremur. El s-a repezit spre ieşire şi mama spre o altă uşă, şi-i auzeam cum strigau unul la altul «Vino încoace!». De mine uitaseră. Tata a vrut să sară pe acoperişul muzeului, şi în momentul ăla m-am agăţat de pantalonii lui şi m-a luat în braţe“, povesteşte Xavier.

Au urmat două secunde de cădere, podeaua s-a surpat şi cei doi au căzut de la 30 de metri înălţime. „Am căzut pe tata. Era linişte totală. Atunci am început să plâng şi să-l strig. Nu mi-a răspuns şi mai târziu am auzit cum scuipa molozul înghiţit. Strigam după ajutor. Am avut noroc cu grinda de la uşă, care s-a oprit deasupra noastră. Mama a fost lovită în cap de o cărămidă “, îşi continuă istorisirea tânărul.

Orele acelea de groază i-au rămas întipărite în memorie şi acum:„Tatei i-au intrat nişte ţevi în spate şi un picior i-a fost smuls. A fost anuric o perioadă“.

I-au ascuns moartea mamei doi ani

Familia i-a ascuns lui Xavier moartea mamei sale, Nicolle, aşa cum o alinta el, timp de doi ani, spunându-i că este la tratament în străinătate.

„Nici tata nu a ştiut în primele zile, când era la spital. Familia purta haine de doliu, dar când veneau la spital să-l viziteze se schimbau în haine civile“, spune cu durere nepotul lui Ceauşescu. Spre dimineaţă, după şase ore de spaimă şi incertitudine, în întuneric, Xavier a văzut lumini de lanternă:„Ceauşescu a venit personal la faţa locului să vadă dacă nepoata lui, Niculina Drăgoescu, mai trăieşte.

Târât printre ruine, moloz şi bălţi de sânge, copilul speriat a început să plângă. „Pompierii au săpat un tunel şi ţin minte că nu vroiam să mă desprind de tata, iar el a ţipat la mine să ies“, spune Xavier, care crede că a fost printre singurii supravieţuitori din bloc. „Cu Bogdan, unul dintre băieţii Doinei Badea, mă jucam în faţa blocului. Pe Toma Caragiu nu mi-l amintesc“, mărturiseşte supravieţuitorul.

După cutremur, Xavier s-a mutat cu tatăl său într-o vilă naţionalizată din cartierul Primăverii. Aici mai locuiau Emil Bobu, ministru de Interne, Ion Stoian, prim-secretar, Angelo Miculescu, socrul lui Adrian Năstase, şi Florea Ceauşescu, fratele dictatorului.

Xavier a rămas cu spaima de cutremur şi cu frica de înălţime. „Nu călătoresc cu avionul decât foarte rar, dacă sunt nevoit“, spune tânărul. „Este mai bine să-ţi trăieşti propriul destin imperfect decât o imitaţie a vieţii altcuiva“, este maxima după care s-a ghidat toată viaţa Xavier Drăgoescu.

Legenda supravieţuitorului bucureştean, plâns de Elena Ceauşescu

În martie 1977, un tânar muncitor de 19 ani din Drumul Taberei, Sorin Crainic, a ţinut zile intregi prima pagina a ziarului „Scânteia” dupa ce a fost găsit, mai mult mort decât viu, sub dărâmăturile de la Continental, la 251 de ore (11 zile) după marele cutremur.

Ziarul partidului a condimentat povestea cu declaraţiile emoţionante ale mamei sale, Ana Ivan, care, potrivit ziarului „Scânteia”, a implorat-o pe Elena Ceauşescu, ca de la mamă la mamă, s-o ajute să-şi găsească fiul sub ruine.

„Mulţumesc din adâncul inimii tovarăşei Elena Ceauşescu. Datorită omeniei ei îl am astăzi viu pe fiul meu, Sorin. Pe dosul palmei mele drepte, atunci când o imploram să mă ajute să-mi găsesc băiatul, am simţit picurând o lacrimă...”, declara în ziarul „Scânteia”, la finalul lunii martie, mama lui Sorin.

Lacrimi de mamă

„Era firesc, şi chiar şi mie mi se părea firesc, să nu se mai creadă în posibilitatea salvării vreunei vieţi de sub dărâmăturile aproape complet evacuate. Se ajunsese la nivelarea terenului. Şi totuşi, Sorin al meu era acolo, iar mie inima îmi spunea că încă trăieşte. Şi inima unei mame nu poate să nu fie înţeleasă de altă mamă. M-a mângâiat, m-a încurajat, i-am văzut ochii încărcaţi de lacrimi”, erau cuvintele Anei Ivan din „Scînteia”.

„Cum să nu se mai sape?! M-am apropiat de Nicolae Ceauşescu şi i-am spus că sunt mama copilului care crede că încă mai e în viaţă. Atunci i-a spus soldatului:«Vei săpa până îl vei găsi, viu sau mort!»”, povesteşte şi într-o înregistrare de arhivă a Televiziunii Române mama lui Sorin.

„Atunci m-am gândit că vreau să trăiesc pentru a-mi vedea mama!”, spunea atunci şi Sorin, de pe patul de spital.

Mărturii puţine şi confuze

Puştiul pentru care a plâns Elena Ceauşescu a devenit de-a lungul anilor o legendă, supravieţuirea sa miraculoasa sub dărămăturile blocului „Continental” fiind confirmată de foarte puţine persoane.

Oficial, povestea prezentată atunci suna aşa:în seara aceea de vineri, 4 martie 1977, Sorin a plecat să-şi vadă un prieten care lucra la barul Continental. După ora 21.00, au auzit un zgomot puternic, lumina s-a stins şi au fugit amândoi către uşă. Pereţii se prăbuşeau şi s-a ghemuit. A rămas prins sub un planşeu 11 zile. Prietenul lui nu a avut aceeaşi soartă.

Sorin a fost contactat de nenumărate ori de atunci, dar nu a mai vrut să îşi aducă aminte, să povestească varianta lui.

Marmureanu crede că „a fost un caz fals”

Mulţi dintre martorii acelor zile spun insa ca Sorin Crainic se afla la Continental, în momentul salvării, cu alte planuri, acela de a fura lucruri.

Astfel, istoricii şi inginerii sunt sceptici când vine vorba de confirmarea poveştii. „Nu vreau să vorbesc despre acest caz, pentru că este unul fals”, a spus Gheorghe Mărmureanu, preşedintele onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului.

La fel s-a exprimat şi Sergiu Vornicu, şeful Inspecţiei de Prevenire şi Stingerea Incediilor din acea perioadă.

„Strângătorii” din ruine, numeroşi după cutremur

Oamenii implicaţi în operaţiunile de salvare de atunci şi-aduc aminte şi de existenţa hoţilor, care de multe ori erau mai rapizi chiar decât echipajele de intervenţie.

„Sorin Crainic ar fi stat 17 zile sub dărâmături. Cutremurul l-ar fi surprins în barul Continental care se afla în spatele Muzeului Şuţu. Căutările au fost oprite la câteva zile după cutremur, iar mama lui s-a dus la Elena Ceauşescu şi i-a indicat locul unde se afla fiul ei, fiind convinsă că trăieşte. Se spune că ar fi supravieţuit atâtea zile cu ţigări şi resturi de alimente. Au existat însă şi voci care spuneau că băiatul ar fi căutat bunuri în moloz”, a declarat pentru adevarul.ro istoricul Dan Falcan.

Acelaşi lucru este susţinut de spusele generalului Aurel Udor, la acea vreme comandantul unui pluton de pompieri:„În primă fază au fost enorm de mulţi voluntari, pentru că reacţia celor mai «strângători», a hoţilor, a fost mai rapidă decât a forţelor de salvare. Astfel, mulţi au fost nevoiţi să facă faţă şi celor care adunau printre ruine bunurile rămase după cutremur”.

Povestea lui, susţinută de fostul şef de stat major

În 2009, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul de Seară”, regretatul general Eugen Epure, şeful de stat major al Marii Unităţi de Pompieri din Capitală confirma însă povestea lui Sorin.

„La Colonade era o mamă deznădăjduită care a stat acolo zile în şir, ştiind că fiul său era la un bar. Când a venit Ceauşescu şi a spus să se niveleze cu buldozerele s-a aruncat la picioarele lui şi a insistat să i se caute copilul printre dărâmături. Era un băiat din Drumul Taberei. Şi după zece zile l-au găsit în viaţă...”.

4 martie, sărbătoare

„Pentru mine, 4 martie este o sărbătoare", îşi începe istorisirea Ioana Ionescu (59 de ani). Locuia la etajul 11 al blocului Scala de pe Magheru, imobil prăbuşit în totalitate în urma seismului. „Tocmai făcusem un duş. Când să ies din baie, am căzut şi am văzut cum se spărgea gresia sub picioarele mele", povesteşte ea.

A urmat, pentru câteva secunde, calvarul din blocul sfărâmat:„Lumina s-a stins şi, în cădere, am fost acoperită cu moloz. Blocul s-a forfecat ca un tort. Nu mă durea nimic, deşi aveam hemoragie internă. «Persoanele rămase fără adăpost să poftească la Sala Palatului!», am auzit o portavoce afară, după câteva ore. Am fost conştientă tot timpul şi îmi aduc aminte că îmi părea rău că mor...", mărturiseşte femeia.

Marile cutremure din ultimele secole

-8 august 1681 (7 - 8 grade Richter). Are loc în timpul domnitorului Şerban Cantacuzino. „Pământul s-a cutremurat cât n-a mai pomenit altădată nimenea", descria Ilie Corfus.

-31 mai 1738 (7-8 grade Richter). S-a produs în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat. „Într-un loc în apropierea Bucureştilor, pământul s-a căscat şi s-a făcut o groapă adâncă", scria cronicarul Constantin Dapontes. „Multe bolte şi ziduri ale mănăstirilor şi caselor au crăpat. Încă unile au şi căzut aici în Bucureşti. Iar afară multe biserici şi bolte s-au surpat de tot şi pământul pe alocurea s-au despicat şi au eşit apă cu miros de iarbă de puşcă şi de pucioasă". Academicianul Grigore Ştefănescu scria, într-un studiu publicat la 1901, că în timpul seismului din 1738, clopotele bisericilor au început să sune singure.

-26 octombrie 1802, ora 12.55 (7, 9 grade Richter). A durat 2 minute şi jumătate, timp în care „mişcările solului semănau cu acelea ale valurilor", iar o mulţime de clădiri s-au dărâmat cu totul, altele s-au zdruncinat puternic şi au crăpat de sus până jos. Celebră a fost ruperea în două a turnului Colţea: „S-a rupt turnul cel înalt, Colţea, care era podoaba oraşului, iar din casele boiereşti şi din cele de obşte puţine au scăpat zdravene", notau cronicarii. Dionisie Eclesiarhul spunea:„S-a cutremurat pământul foarte tare, de au căzut toate turlele bisericilor oraşului, cu ceasornic, au căzut şi s-au sfărâmat, şi era atunci mare frică".

-23 ianuarie 1838 (7, 5 grade Richter). Raportul întocmit de prefectul poliţiei arată că au fost 8 morţi, 14 răniţi, 36 case dărâmate în întregime şi multe cu stricăciuni serioase.

-10 noiembrie 1940, ora 3.39 (Magnitudine 7, 7 grade pe scara Richter). Faza critică a durat în jur de trei minute. Efectele au fost devastatoare, mai ales în centrul şi sudul Moldovei, dar şi în Muntenia, iar numărul victimelor a fost estimat la 1.000 de morţi şi 4.000 de răniţi, majoritatea în Moldova. „Astă-noapte, la orele 3.39 minute, un înspăimântător cutremur de pământ a zguduit Capitala. Clădirile cele mai tari au pârâit, pereţii s-au crăpat, iar tencuiala s-a desprins pe suprafeţe mari. Oamenii au sărit buimaci din somn şi au încercat să se salveze", scria presa din 1940. În Bucureşti au fost înregistraţi circa 300 de morţi, majoritatea la prăbuşirea blocului Carlton. „O clădire de 12 etaje de pe Bulevardul Brătianu, colţ cu strada Regală, situat în plin centrul Capitalei, s-a dărâmat până la temelii, iar zeci de locatari au fost prinşi sub dărâmături". „Conductele de gaz şi apă au fost rupte şi au provocat inundaţii şi incendii. Nu mai existau comunicaţii telefonice şi nici energie electrică. Pentru câteva ore, pe timpul nopţii, a fost un spectacol al disperării de nedescris", arată documentele Muzeului Naţional al Pompierilor Bucureşti.

-4 martie 1977, ora 21.22-magnitudine 7, 2 pe scara Richter. În urma seismului au murit 1.578 de persoane, iar 35.000 de clădiri au fost distruse. Cele mai multe victime şi pagube s-au înregistrat în Bucureşti.;Cătălina Slujitoru, Emilia Sava

Dezastrul după cutremur

1.578 de morţi în numai 56 de secunde

23 de clădiri au fost distruse complet în Bucureşti în seara de vineri, 4 martie 1977

În urmă cu 34 de ani, moartea a lovit năprasnic într-o seară de la începutul lui martie, cu o intensitate de 7, 2 grade pe scara Richter.

Punctul fierbinte al cutremurului din 4 martie 1977, catastrofă care a îngropat o ţară întreagă în moloz, a fost Bucureştiul.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea, la circa 100 de kilometri adâncime, iar unda de şoc s-a simţit în toată zona balcanică.