Cum a contribuit Rusia la modernizarea societăţii româneşti: Regulamentele Organice deschid drumul spre constituţionalism

Proiectul politic al statului român modern, chestiune a cărei realizare a găsit o oportunitate  odată cu declanşarea problemei orientale, la sfarşitul secolului XVIII, a presupus eforturile concertate a celor două Principate române – Ţara Românească şi Moldova, raportându-se întotdeauna atât la realităţile autohtone, cât şi la raporturile de forţe dintre marile puteri ale timpului. Revendicările românilor priveau respectarea neutralităţii principatelor, modernizarea societăţii româneşti şi libertatea de acţiune politică, independenţa. Pe fondul unui context internaţional favorabil, în această perioadă au avut loc o serie de metamorfoze sociale şi politice ce au dus la desăvârşirea unor aspiraţii importante pentru proiectul politic român.

După revoluţia din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, următorul moment important de evocat este introducerea Regulamentelor Organice în Ţara Românească (1831) şi în Moldova (1832). Scopul declarat al acestor acte era organizarea ţărilor române după principii moderne de factură occidentală, fiind primele legi cu caracter constituţional din cele două principate române. În timp, în jurul lor au apărut diverse polemici, chiar la scurtă vreme de la elaborare apărând o situaţie contradictorie:în ciuda faptului că elita politică românească a dorit implementarea unor astfel de legi decenii la rând, Regulamentele Organice au devenit rapid anacronice şi se dorea a fi schimbate.

Situaţia socio-politică a Principatelor

Principatele se aflau sub suzeranitate otomană şi sub protectorat ţarist, cel din urmă instituit de jure prin tratatul de la Adrianopol din 1829. În vreme ce puterea şi influenţa Imperiului Otoman erau măcinate de criză, Rusia ţaristă se afla în expasiune şi intenţiona să administreze provinciile române. Aşadar, într-un context internaţional delicat, apare problema elaborării unor acte legislative care să organizeze viaţa politico-administrativă de pe teritoriul ţărilor române. Conjunctura devine favorabilă Rusiei după ce, în 1829, în Principate este instituită administraţia lui Kiseleff, cu scopul de a asigura exigenţele ocupaţiei ruse şi interesele sale politice, pregătind astfel calea unei viitoare anexiuni.

Sub aspect social, realitatea oferea o perspectivă mai degrabă sumbră. Societatea românească era extrem de  polarizată, nivelul de trai al ţăranilor contrastând puternic cu cel al boierilor. În vreme ce ţăranii erau exploataţi şi supuşi unui sistem de dări abuziv, boierimea era interesată de menţinerea status-quo-ului social şi politic care îi conferea numeroase privilegii. Deşi avea şi rol politic, boierimea română era incapabilă să emită iniţiative de modernizare a societăţii din cauza celor două mari puteri care dominau Principatele. Condiţiile de trai rudimentare au cauzat numeroase boli şi foamete, iar sistemul medical era aproape inexistent – doctorii erau accesibili doar acelora care aveau şi posibilităţile financiare de a-i consulta. Nici în planul securităţii naţionale Principatele române nu se aflau într-o situaţie mai fericită, întrucât suzeranitatea otomană presupunea faptul ca acestea să nu deţină o armată proprie.

Memoriile boierilor mici şi mari

Anterior introducerii Regulamentelor Organice, pe teritoriul Principatelor s-au manifestat o serie de acţiuni ale boierilor faţă de faţă de puterile suzerană, respectiv protectoare. Luând forma memoriilor, acestea îşi propuneau punerea bazelor unui sistem de guvernământ ordonat şi înlăturarea celui existent, considerat anarhic şi arbitrar. Fundamentul acestor mişcări a fost reprezentat de ostilitatea boierimii române faţă de regimul fanariot, faţă de dominaţia otomană.

În Ţara Românească, programul este redactat de doi mari boieri, Grigore Brâncoveanu şi Alexandru Villara, dar prin dezideratele pe care le stipulează, proiectul este susceptibil de a fi semnat de oricare partid liberal. Revendicările boierilor vizează desfiinţarea raialelor dunărene, întinderea hotarului ţării până la talvegul Dunării, libertatea comerţului atât pe uscat, cât şi pe apă pentru toate produsele ţării şi navigaţia liberă în toate apele Imperiului Otoman, revizuirea tarifului vamal şi abolirea sistemului capitulaţiilor. Din considerentul incompatibilităţii stăpânirii otomane cu nivelul de trai din ţară, boierii acuză legitimitatea suzeranităţii otomane prin aceea că înăbuşă viaţa economică şi cauzează scoaterea banilor din ţară. În scopul susţinerii dezvoltării naţionale, se prevede ca Mitropolia şi episcopiile să susţină, din venituri proprii, şcoli în care să se predea în limba naţională, iar produsele fabricate în ţară să fie ferite de concurenţa străină prin taxe prohibitive.

Desigur, proiectul cuprindea şi norme ce asigurau boierilor întreaga putere, consolidându-le statutul politic şi social. Domnul se dorea a fi ales pe viaţă, de către cler şi boieri,   din rândul boierilor mari. Se dorea înfiinţarea a două Divane superioare – administrativ şi judecătoresc – ai căror membri să fie aleşi tot din rândul marilor boieri şi ai clerului. În Moldova, Mihail şi Alexandru Sturdza redactează un memoriu cuprinzând deziderate asemănătoare cu cele ale valahilor. Atât Alexandru Villara, cât şi Mihail şi Alexandru Sturdza au făcut parte, mai târziu, din Comisia de reformă formată pentru elaborarea textelor Regulamentelor Organice.

Nemulţumiţi de măsurile prevăzute de memoriile boierilor mari, care îşi asigurau exclusivitatea puterii, mica boierime se revoltă şi, la rândul ei, semnează memorii. Printre cele mai notabile se regăseşte „Proiectul de organizare al ciocoilor şi cărvunarilor moldoveni” al lui Ionică Tăutu, din 1822, (proiect cunoscut şi sub denumirea de Constituţia Cărvunarilor), program revendicativ ce vizează modernizarea ţării, respectul proprietăţii şi limitarea puterii Domnului. În urma demersurilor micii boierimi, aceasta îşi reuşeşte să îşi asigure reprezentativitatea în viitoarea Adunare Obştească.

Indicaţiile de la Petersburg

În anticiparea redactării Regulamentelor Organice, guvernul ţarist a transmis câteva indicaţii ce suportă o oarecare asemănare cu trăsăturile iniţiativelor boierilor. Alegerea Domnului urma a fi făcută de către o Adunare extraordinară „calificată să exprime dorinţa naţiunii”, alcătuită din clerul înalt, marea boierime şi deputaţii judeţelor, oraşelor şi breslelor. Clerul şi marea boierime aveau asigurată o majoritate netă faţă de reprezentanţii deputaţilor – 27 de deputaţi şi 163 de boieri. Se sugerează şi înfiinţarea unei visterii publice care să strângă toate veniturile, ulterior stabilindu-se cheltuielile statului. De asemenea, se cere un recensământ al contribuabililor în cele două Principate;rezultatele din 1831 indicau în Moldova şi în Ţara Românească 2.200.000 de locuitori.

Pavel Kiseleff, dirijorul modernizării

Pavel Kiseleff era însărcinatul Rusiei în Principate, cu misiunea de a consolida condominiul ruso-turc şi de a pregăti o viitoare anexare de către Rusia. Totuşi, trimisul ruşilor a luat o serie de măsuri care au contribuit la modernizarea societăţii şi ridicarea nivelului de trai. Obiectivul era, fireşte, unul strategic:principatele de la Dunăre urmau să fie „vitrina” care va arăta lumii beneficiile protectoratului rus. Totuşi, politica lui Kiseleff s-a înscris pe linia moderaţiei şi a înţelepciunii, a spiritului reformator, acesta dovedind veleităţi de bun administrator, de politician abil şi receptiv la ideile timpului. Rusul reuşeşte să pună punct epidemiei de ciumă care decima populaţia principatelor, să combată foametea printr-o mai bună organizare a distribuţiei de alimente şi să modernizeze domeniul fiscal prin măsuri de înlăturare a abuzurilor la strângerea dărilor. De asemenea, tot Kiseleff este şi artizanul modernizării oraşelor, în special a Bucureştiului.

În timpul administraţiei Kiseleff, în 1830, sunt retrocedate şi raialele Turnu, Giurgiu şi Brăila împreună cu 30 de insule din jur şi se delimitează graniţele cu Imperiul Otoman. Bineînţeles, aceste ultime realizări veneau şi în întâmpinarea unei viitoare anexări de către Rusia a Principatelor, aceasta fiind interesată de existenţa unor frontiere stabile pentru evitarea potenţialelor conflicte teritoriale.

Preambulul modernizării

Problema reorganizării interne a Principatelor s-a pus pentru prima dată într-un document cu caracter internaţional în anul 1826, în urma războiului ruso-turc ce s-a soldat cu semnarea Convenţiei de la Akkerman (Cetatea Albă). Prin intervenţia Rusiei pe lângă Imperiul Otoman, actul adiţional al Convenţiei cuprindea prevederi ce confereau Principatelor române dreptul de a avea reglementări proprii de ordine interioară şi anulau principiul domniilor fanariote, individualizând astfel chestiunea românească în relaţiile politice europene. Planul rusesc de întocmire a unui „Regulament General” nu a cunoscut materializare, întrucât Poarta otomană şi boierii români nu au cooperat, acesta contravenind intereselor lor personale:pe de o parte, Poarta nu dorea creşterea prestigiului şi influenţei Rusiei în Principate, pe de altă parte, boierii nu erau interesaţi de o reformă în urma căreia să le fie îngrădite drepturile şi privilegiile.

În şirul războaielor ruso-turce din secolele XVII-XIX, războiul din anii 1828-1829 a avut consecinţele cele mai importante pentru evoluţia societăţii româneşti:astfel se fac primii paşi spre realizarea dezideratelor proiectului politic român de modernizare. Exceptând prevederile deja menţionate anterior, se hotăra „deplina libertate” a comerţului şi a navigaţiei pe Dunăre şi pe mare, respectarea tuturor privilegiilor şi imunităţilor de care se bucurau Principatele şi confirmarea de către Poartă a Regulamentului privind administraţia şi conducerea lor .

Comisia de reformă

Acţiuni premergătoare elaborării Regulamentelor Organice au început, la iniţiativa Rusiei, în anul 1828, când consilierul de stat D. B. Daşcov a condus în Principate o anchetă ale cărei rezultate aveau să orienteze Comisia de redactare a proiectului. Comisia de reformă a fost alcătuită din două subcomisii, formate din reprezentanţi ai fiecărui Principat, care au lucrat în paralel, sub conducerea consulului general al Rusiei, M. L. Minciaky. La rândul lor, subcomisiile erau compuse din patru membri desemnaţi de Prezidentul Plenipotenţiar şi de Înaltul Divan:Moldova era reprezentată de către vornicul Mihail Sturdza şi vistiernicul Constantin Paşcanu-Cantacuzino (numiţi de Minciaky) şi vistiernicul Alexandru Sturdza şi de Constantin Conachi (numiţi de Divan), iar Ţara Românească de Alexandru Villara şi Iordache Filipescu, respectiv Emanoil Băleanu şi Ştefan Bălăceanu. Secretarii fiecărei subcomisii erau aga Gheorghe Asachi pentru Moldova şi Barbu Ştirbey pentru Ţara Românească.

Odată elaborat, proiectul Regulamentelor Organice a fost trimis la Petersburg pentru a fi amendat de Consiliul ţarului, înainte de a fi prezentat celor două Adunări Obşteşti din Principate. Textele Regulamentelor Organice au fost adoptate în ambele ţări române, şi intra în vigoare în iulie 1831 în Ţara Românească şi în ianuarie 1832 în Moldova. Deşi au fost elaborate două corpuri de texte, principiile ce stau la baza lor sunt identice, în istoriografia românească întâlnindu-se adesea şi termenul de Regulamentul Organic. Ambele Regulamente sunt alcătuite din 9 capitole, cel din Ţara Românească cuprinzând 444 de articole, iar cel din Moldova 435 de articole .

Cadoul Rusiei:Regulamentele Organice, primele acte cu valoare constituţională

Regulamentele Organice se înscriu pe linia dictată de pretenţiile emise de necesitatea realizării proiectului poitic al statului român modern prin organizarea aproape identică  a instituţiilor de stat, cu precădere a instituţiilor tradiţionale, şi anume Şcoala şi Biserica, contribuind astfel la pregătirea unirii Principatelor. Se remarcă şi un adevarat proces de modernizare a administraţiei, justiţiei, finanţelor, armatei, şcolii şi bisericii.

Deşi au un pronunţat caracter modern în conformitate cu spiritul vremii în care sunt elaborate, Regulamentele Organice prezintă şi tare, stipulând o serie de prevederi anacronice. Printre acestea, cea mai notabilă este favorizarea clasei boierilor în detrimentul ţărănimii. Scutirea totală de dări a boierilor şi a unei părţi a clerului este compatibilă mai degrabă cu principiile feudalismului decât cu ideile moderne de factură occidentală. Rusia recurge la o serie de mijloace tot atât de simple pe atât de dibace(A. D. Xenopol), prin includerea în textul Regulamentelor a actului adiţional prin care  îşi asigura arbitrajul, adică „înrâurirea politică” în Principate. Numitul act specifica dreptul domnului de a dizolva Adunarea Obştească (sau vice-versa, dreptul Adunării de a face observaţii cu privire la Domn) numai cu aprobarea celor două puteri, protectoare, respectiv suzerană. Astfel, ingerinţa Rusiei în afacerile interne ale Principatelor a condus la neaplicarea în totalitate – uneori chiar deloc-  a prevederilor stipulate de Regulamentele Organice, adevăratul scop pentru care au fost elaborate servind intereselor expansioniste ruse care vizau controlul strâmtorilor Bosfor şi Dardanele şi avansarea spre Peninsula Balcanică.

Având în vedere iniţiativa rusă în elaborarea Regulamentelor Organice, nu se poate considera că acestea au fost o primă constituţie veritabilă. Dar, contribuţia lor la modernizarea societăţii româneşti şi la omogenizarea organizării interne a celor două principate române nu poate fi negată, conferindu-le atributul de acte cu valoare constituţională.

Surse:

Constantiniu, Florin, O istorie sinceă a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2008

Djuvara, Neagu, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne (1800-1848), Editura Humanitas, Bucureşti, 1995

Giurescu, C. Constantin, Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1966

Isar, Nicolae, Istoria modernă a românilor 1774-1848, vol I, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005

Oţetea, Andrei, Geneza Regulamentului Organic, în „Studii şi articole de istorie”, II, 1957