Cum a apărut Simeria pe hartă jpeg

Cum a apărut Simeria pe hartă

📁 Istorie Urbană
Autor: Andrei Berinde

Începem cu sfârşitul:oraşul Simeria îşi datorează existenţa dezvoltării reţelei feroviare naţionale. Cum s-a ajuns aici? Iată povestea care începe, paradoxal, cu un refuz.

În toamna anului 1866, aproape întreaga populaţie a vechiului centru urban Deva, atestat documentar încă din anul 1269, se împotrivea amplasării unei colonii care urma să-i adăpostească pe constructorii căii ferate Arad-Alba Iulia şi să cuprindă şi atelierele necesare acestora. În ciuda refuzului, numeroşii lucrători germani, maghiari, cehi şi slovaci şi-au alcătuit nişte locuinţe improvizate, în realitate nişte barăci din lemn, care au format aşa-numita „Colonie Mică”, ridicată pe un teren viran situat la marginea satelor Simeria Veche, Săuleşti şi Biscaria.

Arad-Alba Iulia:prima cale ferată din Transilvania

După numai câteva luni, în ziua de 17 iulie 1867, la Viena, a luat fiinţă „Societatea Primei Căi Ferate din Transilvania”;iar în viitorul nod cale ferată de la Simeria a demarat construcţia clădirilor gării, ale magaziei pentru mărfuri şi ale primei remize pentru locomotive. Concomitent, comerciantul Bosniak a deschis prima prăvălie mixtă în zonă, iar Herman Roth a ridicat o clădire în care aveau să funcţioneze brutăria, măcelăria, cizmăria şi prima cârciumă. Tot în anul 1867, într-una dintre încăperile viitoarei gări Simeria a fost înfiinţat şi primul birou poştal.

În primăvara următoare, pe şantier au început să fie montate primele panouri de cale, iar în dimineaţa zilei de 21 august 1868, la ora 9.00, din bătrâna cetate a Aradului a pornit spre Deva primul tren, remorcat de locomotiva cu numărul 17 şi numele de „MAROS – PORTA”. O lună mai târziu, pe măsură ce lucrările au avansat, pe liniile staţiei Simeria şi-a făcut apariţia prima locomotivă cu abur, condusă de mecanicul Marton Grosz, însoţit de fochistul Francisc Marx.

2 Simeria   Atelierele CFR   1906 jpg jpeg

Data de 22 decembrie 1868 a rămas definitiv înscrisă în istoria feroviară naţională drept ziua naşterii primei căi ferate din Transilvania şi momentul în care trenul său inaugural, remorcat de locomotiva ce purta numărul 8 şi numele „RADNA”, a parcurs integral cei 211 kilometri care separau oraşele Arad şi Alba Iulia.

Localitatea care creşte în jurul staţiei de cale ferată

Dezvoltarea micii comunităţii a continuat, în anul 1870 fiind inaugurate şaisprezece noi clădiri, construite din cărămidă nearsă, şi alte două construcţii cu etaj, în care urmau să locuiască inginerii şi funcţionarii din tânărul complex feroviar.

Treptat, noua localitate a devenit un important punct de tranzit pentru pasageri si mărfuri, mai ales după demararea exploatării sistematice a bogatelor rezerve de cărbune din Valea Jiului, fapt care a făcut necesară realizarea liniei secundare Simeria-Petroşani;traseul a fost inaugurat la 28 august 1870. Doi ani mai târziu, în Simeria a început să funcţioneze prima instituţie de învăţământ, care reunea 86 de elevi, instruiţi de învăţătorul Ludovic Holajter. Pe parcursul anului 1873, alte şaisprezece clădiri cu etaj au fost ridicate. Aşa a luat fiinţă „Colonia Mare” – nucleul viitorului centru urban care avea să se nască pe aceste locuri în a doua jumătate a secolului XX.

30 decembrie 1891:desprinderea de comuna Biscaria şi naşterea efectivă a Simeriei

Devenită proprietate a statului austro-ungar în urma naţionalizării din 15 februarie 1884, cea mai mare parte a complexului feroviar a continuat să se dezvolte, iar un an mai târziu a fost deschisă prima farmacie, care a funcţionat fără întrerupere până în anul 1940. Şi cum nicio localitate nu ar fi putut supravieţui fără un punct de asistenţă medicală, în anul 1888, în „Colonia Mare” au luat fiinţă o filială a Societăţii de Cruce Roşie şi un dispensar, înlocuit, la 9 octombrie 1911, cu modernul spital al căilor ferate.

Neîncăpătoare pentru localitatea permanentă care se născuse în ziua de 30 decembrie 1891, dată la care Colonia Simeria s-a desprins definitiv de comuna Biscaria, vechea clădire a gării de călători a fost demolată la sfârşitul secolului al XIX-lea. Locul său a fost luat de impozanta construcţie inaugurată în toamna anului 1901 – o adevărată operă de arhitectură feroviară, recunoscută astăzi ca un veritabil obiect de patrimoniu cultural şi înregistrată în lista monumentelor istorice din România, sub indicele HD-II-m-B-03449.

Războiul, naţionalizările şi conferirea statutului de oraş

Sfârşitul primului deceniu al secolului XX a adus cu sine noi moduri de recreere:în primăvara anului 1909, membrii tinerei comunităţi au constituit Asociaţia Sportivă Feroviară, sub patronajul căreia a luat naştere şi prima echipă de fotbal din localitate. Doi ani mai târziu, în Simeria a fost introdus iluminatul public cu lămpi electrice, vechile felinare cu gaz devenind veritabile piese de muzeu.

Ca urmare a Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 şi a prevederilor Legii de ratificare a Tratatului de Pace de la Trianon, document publicat în Monitorul Oficial Nr. 136, din ziua de 20 septembrie 1920, linia magistrală Arad-Alba Iulia, ramura sa secundară Simeria-Petroşani şi întregul lor patrimoniu au fost înregistrate în Cartea Funciară Cluj, ca proprietăţi ale statului român, exploatarea lor fiind preluată de Direcţia Generală a Căilor Ferate Române încă din prima zi a anului 1919.

Dezvoltată continuu de-a lungul întregii perioade interbelice, localitatea a fost oarecum ferită de urgia anilor celui de-Al Doilea Război Mondial, singurele avarii mai importante fiind suferite de clădirile atelierelor de locomotive şi vagoane, de o porţiune a liniei ferate spre Petroşani şi de o serie de gospodării civile, bombardate succesiv în vara şi toamna anului 1944 de către flotele aeriene anglo-americană şi germană. În final, în anul 1952, Simeria a devenit oraş, mare parte a terenurilor fostelor proprietăţi nobiliare, naţionalizate începând din anul 1948, fiind parcelate şi împărţite angajaţilor din complexul feroviar, ce şi-au ridicat pe ele locuinţe.

Pe tot parcursul anilor celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut, noul centru urban şi al său „drum de fier” au continuat să ţină pasul cu evoluţia tehnicii, cele mai importante momente ale acestor ample transformări fiind:introducerea sistemului de telefonie (1960), transformarea căii ferate Arad-Alba Iulia într-o linie cu două fire de circulaţie (1960-1974), introducerea instalaţiilor automate de control al traficului trenurilor (1975-1987) şi electrificarea completă a magistralei (1973-1985).