Cum a ajutat Marea Britanie fascismul
Cercetări recente au scos la iveală informații noi cu privire la modalitățile în care Marea Britanie a sprijinit venirea lui Franco la putere în Spania anilor '30. Un istoric de marcă din Spania, Angel Vinas de la Universitatea din Madrid, a descoperit că în perioada izbucnirii războiului civil din Spania, guvernul britanic era la curent cu faptul că Franco începuse negocierile pentru o înțelegere cu Mussolini, potrivit căreia viitorul guvern fascist spaniol va sprijini expansionismul italian în schimbul ajutorului militar din partea italienilor pentru dărâmarea republicii.
Și totuși englezii au păstrat pentru ei aceste informații. Deși aveau relații diplomatice bune cu Spania și doreau, în mod oficial, prevenirea internaționalizării conflictului din Spania, britanicii nu i-au informat pe republicanii spanioli-și, de fapt, nici pe proprii parlamentari-și nu au făcut niciun fel de presiune asupra Italiei pentru a renunța la aceste convorbiri.
Cercetările arată că englezii aflaseră de discuțiile dintre italieni și franco prin intermediul agenției naționale de indformații, care interceptase toate detaliile întâlnirii secrete din 20 septembrie 1936 ce a avut loc între Franco și un diplomat italian. Această descoperire relevă clar că guvernul englez-dorind să țină Italia departe de Hitler-știa foarte bine ce se întâmplă, dar a preferat să lase relația și înțelegerile dintre Mussolini și Franco să se derueze în continuare. Investigațiile lui Vinas au mai arătat că englezii au încercat, fără succes, să nu lase guvernul republican din Spania să-și folosească toate rezervele de aur. Între septembrie 1936 și februarie 1937, odată cu evoluția tulburătoare a situației din Spania, aceste rezerve au fost mutate de autoritățile spaniole în bănci din Franța și URSS. Până în ianuarie 1937, Anthony Eden, ministrul de externe al Marii Britanii, dăduse ordine pentru constituirea unor planuri de salvare a rezervelor de aur ale Spaniei, de care țara avea neapărată nevoie pentru a se apăra.
De ce au tăcut englezii?
Și mai șocante sunt dovezile că Anglia ar fi știut că germanii urmau să bombardeze orașul Guernica. Franco a negat ulterior că forțele fasciste ar fi fost implicate, spunând că republicanii puseseră totul la cale. Dar cercetările lui Vinas arată că englezii știau că soldați italieni, aflați în serviciul lui Franco, au participat la atacul german. Însă guvernul englez n-a făcut niciodată aceste informații publice și nici nu a protestat față de italieni (sau germani) față de ceea ce a fost de fapt o crimă de război în care au fost bombardate ținte civile.
De asemenea, Vinas a mai scos la iveală informații cu privire la atitudinea englezilor față de Mussolini atunci când italienii au început să scufunde nave comerciale ce făceau comerț cu republica spaniolă. În august 1937, Franco i-a cerut lui Mussolini să scufunde navele ce transporatu arme sovietice guvernului spaniol (recunoscut pe plan internațional!). Italienii nici nu s-au obosit să verifice dacă transporturile navelor ce mrgeau către Spania aveau mărfuri militare sau nu, și au scufundat mai multe nave sovietice, franceze și engleze. Francezii ar fi vrut să protesteze față de Italia, dar Vinas sugerează că englezii i-ar fi convins să nu o facă (sau măcar să nu protesteze prea agresiv). Abia când o navă de război britanică a fost cât pe ce să fie lovită de bombele italienilor, guvernul britanic a început să se opună campaniei italiene pro-franchiste.
Deși atacurile Italiei au avut loc la cererea lui Franco, ele au fost parte a blocadei italo-germane a porturilor mediteraneene ale Spaniei republicane, blocadă acceptată de englezi și de ale țări. Blocada, la care au participat de fapt și nave engleze și franceze în nordul Spaniei, avea scop prevenirea livrării de arme către guvernul spaniol, în timp ce principalul port controlat de fasciști, Cadizul, a rămas liber.