Criza papalit├ú┼úii ┼či marea schism├ú occidental├ú jpeg

Criza papalit├ú┼úii ┼či marea schism├ú occidental├ú

Teocra┼úia lui Inocen┼úiu al III-lea ├«┼či des├úv├ór┼če┼čte expresia ├«n ac┼úiunile lui Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303), pe care le ├«ntreprinde ├«n contextul unor condi┼úii politice noi, care nu mai sunt compatibile cu ideea suprema┼úiei papale. Anglia ┼či Fran┼úa merg pe direc┼úia centraliz├úrii monarhiei ┼či nu mai pot accepta preten┼úiile papale.

Prin bula papal├ú Unam Sanctam, Bonifaciu al VIII-lea afirm├ú c├ú alt├ú posibilitate de m├óntuire ├«n afara papalit├ú┼úii nu exist├ú ┼či c├ú absolut toat├ú omenirea, incluz├ónd capetele ├«ncoronate, sunt supuse scaunului de la Roma. Filip al IV-lea cel Frumos nu poate accepta asemenea pozi┼úie de putere, de fapt, simpla afirmare a existen┼úei unei alte puteri ├«n afara regatului s├úu, precum ┼či imposibilitatea tax├úrii clerului f├úr├ú aprobarea sa conduc la conflict. Amenin┼úat cu excomunicarea, regele trimite o armat├ú care ├«l face prizonier pe Bonifaciu la Agnani, ├«n 1303. De┼či este salvat printr-o revolt├ú popular├ú, Bonifaciu moare la pu┼úin timp dup├ú aceea.

Clement al V-lea (1305-1314), care ├«i succede, vrea s├ú men┼úin├ú independen┼úa papalit├ú┼úii, dar se pare c├ú influen┼úa regal├ú este prea mare. Resedin┼úa papei se mut├ú la Avignon, iar num├úrul de cardinali cre┼čte. Clement este nevoit s├ú accepte dizolvarea ordinlui templierilor, condamna┼úi la moartea ├«n baza unor acuza┼úii niciodat├ú confirmate. ┼×i urma┼čii lui se subordoneaz├ú fat├ú de regalitatea francez├ú, c├úut├ónd s├ú organizeze statul papal dup├ú modelul statelor centralizate. Se fac reforme ├«n ceea ce prive┼čte sistemul de impozite, gestiunea financiar├ú, exploatarea de noi venituri din daruri, numirea de noi titulari sau beneficii ecleziastice. Totodat├ú se promoveaz├ú masiv cultura ┼či se realizeaz├ú ansambluri arhitecturale impresionante. Nici cardinalii nu se las├ú mai prejos.

Palace of the Popes in Avignon jpg jpeg

A┼čadar Fran┼úa controleaz├ú ├«ndeaproape papalitatea, spre nemul┼úumirea englezilor, care refuz├ú s├ú mai verse taxele c├útre aceasta sub pretextul situ├úrii acesteia pe teritoriu francez. Nici germanii, nici italienii nu au la inim├ú aceast├ú idee. Curentul ├«n favoarea revenirii la Roma se concretizeaz├ú ├«n cazul papei Grigore al XI-lea, dar la moartea sa ├«n 1378 cardinalii care ├«l urmaser├ú aleg tot pap├ú roman, pe Urban al VI-lea (1378-89), cu care intr├ú ├«n conflict. Este ales un alt pap├ú ├«n persoana lui Clement al VII-lea (1378-94), care revine la Avignon. Doi papi se lupt├ú pentru mo┼čtenirea Sf├óntului Petru, situa┼úie posibil├ú ┼či datorit├ú implic├úrii for┼úelor politice engleze ┼či franceze, polarizate ├«n r├úzboiul de 100 de ani. De partea Avignonului se manifest├ú puteri precum Ferrara, neapole, Savoia, Castilia, Aragon, Sco┼úia. Papa de la Roma este, pe de alt├ú parte, sus┼úinut de c├útre Italia Central├ú, Germania, de centrul ┼či estul Europei, de Scandinavia, Flandra, de Portugalia. Datorit├ú acestor forte diverse marea schism├ú a Occidentului este o situa┼úie care se men┼úine p├ón├ú ├«n secolul al XV-lea, c├ónd ├«ncep s├ú se caute c├úi de ie┼čire.

Este astfel convocat un conciliu la Pisa, ├«n 1409, la care reprezentan┼úii bisericii ├«ncearc├ú s├ú pun├ú cap├út bisericii bicefale. Benedict al XIII-lea aflat pe scunul de la Avignon ┼či grigore al XII-lea de la Roma sunt depu┼či ┼či un alt pap├ú, Alexandru al V-lea, apare ├«n peisaj. Doar c├ú cei doi nu renun┼ú├ú la tronul pontifical at├ót de usorÔÇŽastfel c├ú ├«n momentul ├«n care este ales ca succesor al lui Alexandru papa Ioan al XXIII-lea, ├«n 1410, Occidentul se treze┼čte cu trei papi. Schisma este departe de lichidare, papalitatea medieval├ú coboar├ú pe panta declinului.

Glasurile care cer refacerea conducerii Bisericii se ├«nmul┼úesc. Mi┼čcarea conciliar├ú nu poate fi dec├ót o ac┼úiune comun├ú a unei adun├úri generale a clerului ┼či credincio┼čilor. Sigismund de Luxemburg (1410-1437), regele, apoi ├«mp├úratul Germaniei, ├«n virtutea func┼úiei sale convoac├ú conciliul de la Konstanz dintre 1414 ┼či 1418, la care iau parte ┼či reprezentan┼úii universit├ú┼úilor. Se modific├ú percep┼úia asupra responsabilit├ú┼úii pentru problemele ecleziastice, dar ┼či asupra organiz├úrii cre┼čtin├út├ú┼úii, care se ├«mparte pe ÔÇťna┼úiuniÔÇŁ. Rezolvarea schismei este precedat├ú de condamnarea ereticului Jan Hus, reformatorul ceh. Odat├ú eliminat acesta, se pun bazele doctrinei conciliare. Ce spune aceasta? Puterea de care beneficiaz├ú papa nu are origine divin├ú, ci este delegat├ú de credincio┼či, prin urmare conciliul ii este superior urma┼čului Sf├óntului Petru. Conciliul are dreptul de a hot├úr├« ├«n privin┼úa dogmei, disciplinei, vie┼úii temporale ┼či spirituale cre┼čtine. ├Äl poate judeca pe pap├ú ├«nsu┼či dac├ú este cazul.

Pentru a se asigura de viabiliatea acestei solu┼úii, papa se oblig├ú s├ú convoace conciliul cu regularitate. Schisma este lichidat├ú ├«n sf├ór┼čit, fiind ales ca pap├ú Martin al V-lea. La conciliul de la Basel din 1431-1437 se ├«ncearc├ú concretizarea doctrinei stabilite la Konstanz, dar papa Eugeniu al IV-lea ├«┼či afirm├ú superioritatea, convoc├ónd conciliul de la Ferrara ├«n 1438, conciliu care anuleaz├ú deciziile de la Konstanz. Mutat ulterior la Floren┼úa, conciliul ├«l avantajeaz├ú foarte mult pe pap├ú, ├«ntruc├ót o parte din ortodoxie accept├ú unirea cu Biserica Romei. Este o decizie datorat├ú pericolului la care era supus Constantinopolul, dar ├«n cele din urm├ú bizantinii refuz├ú unirea. Nu ├«nainte ├«ns├ú ca papa s├ú-┼či ├«nt├úreasc├ú puterea ┼či ideologia originii sale divine. Doctrina conciliar├ú nu mai are efectele scontate. La 1450 papa ├«┼či reface oarecum prestigiul, dar conturarea na┼úiunilor aduce cu sine negarea treptat├ú a unei puteri universale. ├Än plus, lipsa unor reforme ├«n interiorul Bisericii va provoca ├«n cur├ónd mi┼čcarea de reform├ú religioas├ú din secolul al XV-lea.