Criza economică și zgârie norii jpeg

Criza economică și zgârie-norii

O criză economică mondială a debutat prin 2007 sau 2008, există încă unele neclarități privind începuturile fenomenului, și media internațională a bombardat publicul cu date interesante despre acest flagel. Mai mult. Erau prezentate informații în așa fel încât să se justifice scăderile salariale de orice fel și pe orice meridian.

Era o adevărată mană cerească pentru redactorii de prin televiziuni.  Totuși, în anii dezastrului economic planetar, s-a întâmplat o uriașă minune:au înflorit zgârie-norii pe toate continentele. Unele aglomerări urbane au fost mai fericite și au fost pricopsite cu impozantele clădiri pe unde se scurgeau fluxurile financiare și lumea bogată și foarte prosperă. Orașul Panama City a profitat din plin de această irigație masivă cu dolari și turnurile au răsărit fulgerător. Cel mai înalt este cel numit Trump Ocean Club, are 293 m înălțime și o suprafață utilă de 250.000 mp. A fost ridicat în perioada 2007 – 2011.

Vitri Tower a fost terminat în 2012 și era doar puțin mai scund. Au întrecut rivalul The Point început în 2006 și terminat în 2011, acesta având doar 266 m. Anul 2013 aducea un nou colos, Bicsa Financial Center, înalt de 267 m. Construcția monumentalei clădiri a început în 2009. Anul 2008 a adus și demararea lucrărilor la Arts Tower, terminat în 2013. Lista clădirilor din Panama City este obositor de lungă pentru o țară mică și cu populație săracă. Aici s-au scurs banii mai mult sau mai puțin murdari ai milionarilor planetei fix în perioada zisă de criză. Criza era doar pentru poporul mărunt și era agravată tocmai de aceste migrări de capital din băncile normale către economia subterană.

Perioada de criză economică a coincis perfect cu o explozie de zgârie-nori uimitori prin dimensiuni, lux și costurile de construcție și de întreținere. Mexico City are în construcție Torre Reforma de 244 m din mai 2008, cea mai înaltă clădire din țară pe moment. Hotel Riu Plaza Guadalajara a fost lansat în martie 2009 și terminat în 2011 la o înălțime de 215 m. A costat doar 110 milioane de dolari. Alți coloși sunt în lucru.

Torre Mitikah a început să apară în 2008 și va avea 267 m înălțime. Turnul chiar va fi unul pe măsura numelui, adică mitic, de legendă. Se observă și aici o adevărată luptă pentru primul loc la dimensiuni. Se construiește repede de nu mai apucă redactorii să actualizeze datele pe diferitele site-uri. 

Nici România nu putea să facă excepție de la regulă, dar proporțiile clădirilor monumentale sunt modeste în raport cu cele din America Centrală. Cea mai mare construcție din București este Floreasca City Center, asamblată pe verticală în perioada 2008 – 2013, dar n-a atins decât 137 m.

Euro Tower, terminat în 2012, a atins abia 80 m, dar este o clădire de birouri proiectată astfel încât să nu polueze mediul. Hotelul RIN Grand a fost terminat în 2008 și impresionează prin suprafața utilă de 115.000 mp. Înălțimea de doar 65 m nu pare deosebită. Era prea mare pentru orașul București și cererea scăzută de camere de hotel a dus la transformarea parțială a acestora în apartamente obișnuite. 

România se află mai departe de interesele marilor investitori și trebuie să se mulțumească doar cu ce mai apucă de la masa celor bogați din Europa. Moscova a devenit un paradis al constructorilor profesioniști. Mercury City Tower a fost ridicat în perioada 2009 – 2013 pentru un miliard de dolari la o înălțime de 339 m și ocupă astfel locul întâi la nivelul bătrânului continent. Are și cinci etaje subterane.

Zona Golfului rămâne totuși raiul celor ce doresc o plasare sigură a banilor obținuți pe diferite căi. Aici megalomania se află la ea acasă și se pare că nu cunoaște limite. Burj Khalifa a fost început în anul 2001, dar finisările au fost făcute în 2010 și proiectul a valorat în final 1, 4 miliarde de dolari. Turnul se ridică însă la 828 m și domină lumea afacerilor prin lux.

Un alt colos economic s-a prins în cursa pentru supremație mondială și prestigiul trebuie dobândit prin mărime. China vrea să fie stăpâna lumii și nu putea să neglijeze domeniul zgârie-norilor. Se pare că aici se va face uitată Zona Golfului. Orașul Shanghai trebuie transformat în principalul centru economic și financiar al lumii și s-a dezlănțuit cursa turnurilor. Shanghai Tower a fost ridicat până la 632 m și suprafața utilă a fost dusă până la 380.000 mp. Și costurile au fost pe măsura proiectului derulat în anii 2008 – 2015:2, 4 miliarde de dolari.

Orașul are deja 80 de turnuri și alte sunt în diferite faze de finisare. Politica chinezească de cucerire a spațiului uimește prin viteza de execuție. Hong Kong-ul a devenit orașul cu cele mai multe blocuri, detronând New York-ul prin cele 380 de turnuri. Shanghai-ul vine din urmă cu doar 135 terminate și a ocupat deja locul cinci din clasamentul mondial, dar are perspective frumoase pentru a detrona Tokyo și Dubai. China a rămas de șapte ani pe primul loc la numărul de clădiri ridicate cu înălțimi de peste 200 m. Și anul 2014 n-a însemnat o oprire din cursa construcțiilor.

Nu contează dacă regiunile sunt bântuite de cutremure și uragane, dacă nivelul de trai al majorității populației lasă de dorit și pleacă peste granițe în căutarea salvării de la moarte. Statul Filipine a fost cuprins de febra turnurilor. Gramercy Residences a fost ridicat în perioada 2007 – 2013 până la 253 m și 118.000 mp suprafața utilă. Capitala a trecut de la locuințele arhaice direct în epoca ocupării văzduhului.

Bani au fost la nivel planetar, dar există diferite circuite financiare, fluxurile mari neavând legătură cu oamenii obișnuiți. Există o adevărată tornadă monetară ce aspiră banii, indiferent de origine. Persoanele influente sunt obsedate de creșterea rapidă a averilor prin orice mijloace și perioada zisă de criză a fost marcată de reducerea salariilor la nivel mondial. A fost un adevărat război al patronilor cu angajații și victoria  a aparținut celor puternici.