Criminali în serie, în slujba medicinei
La începutul secolului al XIX-lea, Universitatea din Edinburgh reprezenta una din cele mai prestigioase instituţii de învăţământ pentru pregătirea viitorilor chirurgi. Instituţia se confrunta totuşi cu o problemă majoră, şi anume lipsa cadavrelor pentru disecţie. Se făcea uz doar de cadavrele criminalilor executaţi, în vreme ce pe continent era permisă disecţia pentru decedaţii care aparţinuseră unor clase sociale inferioare. Corpul didactic medical din Regatul Unit îşi dorea aceleaşi reguli.
Propunerea a întâmpinat însă o rezistenţă puternică din partea publicului. Disecţia nu numai că era privită ca o crimă care dezonora morţii, ci şi ca o potenţială piedică pentru reînviere la ziua judecătii. Medicii britanici trebuiau să achiziţioneze materialul de lucru de pe continent, dar cum acesta era insuficient, a apărut o categorie aparte de profesionişti, the body snatchers. (traficanţii de cadavre).
În mod bizar, sustragerea unui cadavru nu figura ca furt decât dacă…erau incluse şi hainele. Din cauza asta, traficanţii se asigurau ca trupurile să fie întotdeauna dezgolite. Prin 1820, mulţimi irlandezi cu situaţie economică precară s-au îngrămădit la Edinburgh în speranţa unei vieţi mai bune. Printre aceştia se numărau fermierul William Hare şi soldatul William Burke. Hare s-a însurat cu o femeie pe nume Margaret Laird, care se ocupa de un adăpost într-o mahala din apropierea tăbăcăriilor din oraş, care poluau cartierul cu mirosul lor îngrozitor. În noiembrie 1827, Burke s-a mutat aici împreună cu partenera sa, Helen. Tot aici aveau să se desfăşoare majoritatea crimelor, fie într-o cameră din fundul adăpostului, fie într-un hambar din curtea din spate.
La scurt timp după sosirea lui Burke, unul dintre chiriaşii lui Hare, Donald, un bătrân singur şi bolnav, a decedat, dar cum îi datora bani acestuia, s-a decis să nu-l mai înmormânteze, ci să-l vândă. Împreună cu partenerul său, Hare a desfăcut sicriul şi l-a umplut în schimb cu scoarţă de copac. Aşadar s-au dus apoi în campusul universitar pentru a gasi şi clienţi. Un student la medicină le-a recomandat să se adreseze chirurgului Robert Knox, care, încântat de propunere, le-a plătit 7 lire şi 10 şilingi pentru achiziţie. Studentul i-a lămurit la pelecare că s-ar bucura şi de afaceri viitoare. Nu bănuia însă ce gânduri negre nutreau cei doi complici.
Primele lor victime au fost doi bărbaţi care s-au îmbolnăvit şi cum speriau şi alţi chiriaşi care şi-ar fi dorit să vină acolo, agresorii au găsit si mai multe motive pentru a-i elimina. Hare şi Burke i-au ştragulat pe cei doi neputincioşi şi le-au vândut cadavrele aceluiaşi doctor Knox. Traficanţii însă nu se puteau baza tot timpul pe faptul că vor avea la dispoziţie victime deja în suferinţă, aşa că au început să îşi caute mai activ “materialul”. Asta s-a întâmplat cu o vânzătoare ambulantă bătrână, pe care au invitat-o la han. Odată cu uciderea ei, cei doi şi-au rafinat metodele. Au băut cu toţii, pentru a o ameţi şi pentru ca la rândul lor să prindă curaj, iar când au plecat, unul dintre ei s-a năpustit asupra sa, a imobilizat-o, iar celălat i-a astupat gura şi nasul. În acest fel, nu au existat semne de agresiune pe corpul femeii, care ar fi putut da naştere la suspiciuni.
Fratele lui Burke, Constantine, lucra ca măturător pe străzile din Edinburgh şi tocmai în casa lui avea să se petreacă următoarea crimă. Pe 9 aprilie, Burke a invitat în locuinţa întunecată a fratelui său o prostituată minoră, pe Mary Paterson, cu care a luat micul dejun. Burke şi Hare au procedat la fel, îmbătând şi sufocând victima al cărei cadavru l-au transportat într-un cufăr tot până la universitate. Spre surpriza neplăcută a criminalilor, studenţii o cunoşteau pe Mary. Unul dintre ei petrecuse seara cu ea doar cu câteva zile inainte. Pentru prima dată, au fost chestionaţi cu privire la circumstantele morţii victimelor şi la cum ajungeau cadavrele în posesia lor. Burke şi Hare au susţinut că Maria ar fi murit din cauză că băuse prea mult şi ar fi cumpărat cadavrul la o femeie mai în vârstă. Explicaţia a fost acceptată, iar doctorul Knox, impresionat de frumuseţea fetei, a decis să îi păstreze corpul în alcool şi atât studenţi cât şi artişti au pictat pe el înainte de a fi disecat.
Burke şi Hare au persistat în activităţile ilicite, iar pentru a-şi justifica averile nou-dobândite, au încurajat oamenii să creadă că erau doar traficanţi de cadavre. În toamna lui 1828 l-au ucis pe Jamie Wilsom, un adolescent de 18 ani care suferea de un handicap mintal şi locomotor şi care cerşea pe străzi. Jamie era însă bine cunoscut în oraş, de aceea studenţii au început iar să pună întrebări neplăcute. Potrivit unui asistent al doctorului Knox, acesta a refuzat iniţial să creadă al cui era cadavrul, dar după ce s-a convins, a permis tăierea capului şi picioarelor, precum şi disecţia urgentă a restului trupului. În ciuda tuturor circumstanţelor suspecte din jurul criminalilor, nici Knox, nici vreunul din studenţi nu s-au adresat poliţiei. Cel care a dat alarma a fost în schimb un muncitor sărac, Gray, a cărui soţie a găsit o femeie moartă în patul cuplului. Soţia lui Hare, administratoarea adăpostului, a încercat în zadar să cumpere tăcerea cuplului.
Poliţia a găsit corpul intact acasă la Dr. Knox. În total, Burke şi Hare au ucis 16 oameni, dar autorităţile au întâmpinat dificultăţi în găsirea de dovezi pentru a-i acuza. Singurul corp care nu fusese încă disecat era cel al ultimei victime, dar nici aici nu s-a putut stabili cu exactitate dacă chiar a fost o crimă. În cele din urmă însă, lui Hare şi soţiei sale li s-a oferit posibilitatea amnistierii dacă depuneau mărturie împotriva lui Burke, ceea ce nu au ezitat să facă. Burke a fost condamnat la spânzurătoare pentru uciderea doamnei Docherty, dar nu au existat procese şi pentru celelalte crime, iar doctorul Knox şi studenţii săi nu au fost citaţi niciodată în calitate de martori.
După execuţia lui Burke, Hare a ieşit din închisoare şi a fugit din Edinburgh, pentru a evita să fie linşat. Nu s-a mai auzit apoi nimic despre el.
sursa:ALLT OM HISTORIA(Emma Bergman)
