Crăciunul interbelic - Cu trăistuţele, la colindat (I)
În ajunul Crăciunului, cum începea să se însereze, se adunau grupuri, grupuleţe de copii şi, cu traistele de gât şi un ciomag în mână care să-i apere de eventualii câini ieşiţi în cale, plecau la colindat. Se colindau vecinii, rudele, prietenii. Copiii se străduiau să cânte frumos şi erau ascultaţi de toată familia adunată în jurul pomului de Crăciun. Erau răsplătiţi cu covrigi rotunzi cu susan, nuci, mere, mandarine, portocale şi bomboane. Când se umpleau traistele, colindul se termina şi copiii se împrăştiau, fiecare plecând spre casă. Bucuria cea mai mare era să vii cu săculeţii plini şi să-i răstorni pe muşamaua pe care o punea mama special pe masă. Bani nu se obişnuia să se dea decât la casele care nu se pregătiseră pentru colind. Şi cine nu se pregătea pentru colind?! Cu o săptămână înaintea colindului, simigeriile erau golite, în fiecare zi, de şirurile de covrigi. Şiruri de 50-100 de covrigi. Ca să faci faţă cu cinste colindului, cumpărai 200-300 de covrigi, că trebuia să te gândeşti şi la colindătorii cu steaua, şi la irozi şi la pluguşorul de Anul Nou”.Graziella Doicescu, „Captivantul Bucureşti interbelic”, 2008
Mai citeşte:
Crăciunul interbelic-Moş Clăţun, Moş Clăţun...(II)
Crăciunul interbelic-Negustorii de stele (III)
