⬆

CORUL - Marele erou din marile opere

Autor: Cristina Niculescu

Voci impresionante, costume flamboaiante, decoruri grandioase, efecte speciale ce redau o lume supranaturală, o muzică plină de emoţie și o poveste fascinantă bazată pe dragoste/ crime/trădări, toate acestea compun o reprezentaţie de operă. Teatrul liric este, fără îndoială, cea mai complexă formă de spectacol, ce îmbină toate cele şapte arte.

Opera s-a născut în Italia, la finalul secolului al XVI-lea, cuvântul în sine însemnând în italiană lucrare. Dafne de Jacopo Peri este prima operă compusă vreodată, dar care s-a pierdut, iar Euridice este o altă creaţie semnată de Peri, care e prima partitură de operă ce a ajuns până în zilele noastre. Însă prima operă care a trecut testul timpului și se mai interpretează periodic este Orfeo, de Claudio Monteverdi (1607).

În acest moment istoric al finalului de Renaștere, opera și-a tras seva din Antichitate: primii creatori de operă au dorit să re-nască tragedia antică greacă şi au pornit de la premisa că fragmentele de cor din teatrul antic erau cântate, nu vorbite. Primele subiecte, de altfel, erau inspirate din mitologia greacă. Și cum genul liric este atât de complex, ne vom opri pe scurt asupra corului, exact cel care a atras atenţia compozitorilor renascentiști și baroci.

În teatrul antic, corul era un grup de 12-50 de membri, neindividualizaţi în acţiunea piesei, care comentau colectiv (prin cântec, dans, joc actoricesc) acţiunea derulată de personajele principale. Adesea, reacţia corului la ceea ce se întâmpla scenic determina și atitudinea publicului. Mai mult, corul avea și un rol esenţial în a ajuta publicul să înţeleagă povestea. Coriștii ofereau detalii de context despre personaje și acţiune, rezumau informaţii ce ajutau la bunul mers al poveștii sau dezvăluiau aspecte despre trăirile personajului, pe care nu le mărturisea el însuși. Corul era un personaj în sine.

Impresionantele coruri ale lui Verdi

Verdi, poate cel mai popular compozitor de operă din toate timpurile, care ne-a lăsat peste 25 de titluri lirice (ca Nabucco, Rigoletto, Il Trovatore, La Traviata, Aida), a creat și o parte dintre cele mai cunoscute partituri pentru cor. Nabucco (1842), primul său imens succes, care l-a transformat imediat într-o celebritate, cuprinde Corul sclavilor evrei „Va, pensiero, sull’ali dorate” (Zboară, gând, pe aripi de aur). Corul a fost considerat în epocă un fel de imn pentru independenţa și unificarea Italiei.

Verdi era un susţinător fervent al mișcării politice denumite „Risorgimento”, devenind un promotor al revoluţiei naţionale. Lupta dintre babilonieni și evrei era privită ca o oglindă a relaţiei între italieni și Imperiul Austro-Ungar. Altă celebră creaţie verdiană, Il Trovatore (Trubadurul), cuprinde Corul Ţiganilor (sau corul nicovalelor). Ţiganii, adunaţi în jurul focului, lucrează la nicovale, în timp ce Azucena evocă, din tinereţea sa, moartea mamei arse pe rug pentru vrăjitorie. Dorinţa răzbunării o făcuse pe Azucena să îl răpească pe unul dintre copiii Contelui de Luna pentru a-l arunca în foc, dar, pierzându-și cumpătul, îşi aruncase în flăcări propriul copil.

„Vieni, o guerriero” (Vino, războinicule) este un alt cor verdian, din opera Aida. Celebra operă a fost compusă de Verdi pentru inaugurarea Operei din Cairo, fiind o comandă de 150.000 de franci pe care a primit-o din partea kedivului (vice- regelui) Egiptului. De această dată, intriga produsă de un triunghi amoros (Radames-Aida-Amneris) se derulează în cadrul fastuos al Egiptului Antic, în care tânărul comandant de oști Radames câștigă o mare bătălie împotriva etiopienilor. Ca răsplată a triumfului său, faraonul îi oferă mâna fiicei sale, Amneris. Doar că Radames este îndrăgostit de Aida, sclava lui Amneris și fiica lui Amonasro, regele Etiopiei, abia învins în luptă de Radames... De aici, dezastrul.

La Traviata – care își dispută titlul de cea mai cântată operă din toate timpurile cu Boema (de Puccini), Carmen (de Bizet) și Flautul Fermecat (de Mozart) – este prima operă al cărei subiect este plasat în contemporaneitate și nu într- un trecut îndepărtat. Povestea emoţionantă a iubirii dintre curtezana Violetta și tânărul Alfredo Germont a avut premiera în legendarul teatru La Fenice din Veneţia. Actul al III-lea al operei, ce debutează în salonul elegant al Florei Bervoix, prilejuiește corul invitaţilor care se distrează la mesele de joc și privesc dansurile unui grup de ţigani, ceea ce dă naștere altui cor verdian: „Noi siamo zingarelle”.

Wagner, Puccini

Contemporan cu Verdi, născut exact în același an cu marele creator italian (1813), Wagner creează în spaţiul german alte opere de geniu, cei doi dominând evident lumea muzicală în cea de-a doua jumătate a secolului XIX, în două stiluri de creaţie total diferite. Compusă pe baza unei legende medievale din folclorul german, într-o atmosferă fantastică ce caracterizează creaţiile wagneriene, Lohengrin spune povestea cavalerului misterios cu același nume. Acesta sosește într-o luntre trasă de o lebădă ca să o salveze pe Elsa de Brabant, acuzată pe nedrept de uciderea fratelui ei.

Povestea se termină însă nefericit: cei doi eroi se despart, după ce își declaraseră iubirea. În camera nupţială, Elsa și Lohengrin sunt conduși de un cortegiu. Așa s-a născut celebrul cor nupţial „Treulich gefurth” (cunoscut ca „Here Comes the Bride”, în engleză). Lucrarea a devenit şi mai cunoscută atunci când a fost interpretată la nunta Prinţului Frederick William de Prusia, în 1858.

Puccini este un alt remarcabil nume al muzicii italiene, aflat în Top 10 al celor mai mari compozitori de operă, în care patru creatori sunt italieni (Verdi, Puccini, Donizetti și Rossini). La bohème (Boema), Tosca, Madama Butterfly, Turandot sunt doar câteva dintre creaţiile sale. Bazată pe o piesă de teatru francez scrisă de Victorien Sardou pentru celebra actriţă Sarah Bernhardt, Tosca este povestea iubirii dintre pictorul Mario Cavaradossi și cântăreaţa Floria Tosca, între care se interpune Scarpia, ce deţine o poziţie- cheie în poliţie și care urmărește prinderea unui prizonier politic evadat.

Mario încearcă să îl ascundă și să îl salveze pe cel evadat, Scarpia caută să îl ucidă pe Mario și să își satisfacă o veche pasiune pentru Tosca. Eroina vrea să își salveze iubitul, îl ucide pe Scarpia, dar, în final, atât ea, cât și Mario își pierd viaţa. La sfârșitul actului I, o procesiune intră în biserica pe care o picta Mario Cavaradossi. Creștinii cântă un „Te Deum” (imn religios), un prilej de performanţă artistică pentru cor, alături de interpretul rolului Scarpia.

Premiera operei lui Puccini a avut loc la Roma, cu Hariclea Darclée în rolul titular. Turandot, povestea ciudatei și crudei prinţese din China care își omora toţi pretendenţii după ce îi punea să dezlege trei enigme, este opera lăsată neterminată de Puccini. La finalul operei, Turandot în sfârșit cedează dragostei lui Calaf, singurul care reușește să rezolve enigmele ei și să îi câștige iubirea. Poporul se bucură văzându-i pe cei doi împreună și linia bărbaţilor uciși de Turandot este astfel încheiată: „Diecimila anni al nostro imperatore” (Zece mii de ani împăratului nostru) cântă corul triumfal.

Şi dacă în zilele noastre hit-urile pop se ascultă la radio, acum o sută și ceva de ani șlagărele se nășteau pe scenele de operă și multe dintre ariile, duetele sau corurile compuse de marii creatori de operă sunt și astăzi recunoscute peste tot în lume. Nu doar pe scenă sau la radio, ci și ca sonerie de telefon mobil sau fond sonor la jocuri pe calculator. Opera rezistă...