Colonizarea Islandei: începutul unei epopei
Trecutul Islandei înainte de secolul al IX-lea este unul obscur, dacă nu chiar inexsistent. Într-un timp foarte restrâns, aici s-a dezvoltat însă o societate extrem de interesantă și de prosperă, care s-a menținut vreme de trei secole, până să fie supusă coroanei norvegiene și apoi celei daneze.
Întrebările la care vom încerca să răspundem azi sunt cine a descoperit și colonizat teritoriul care odinioară era numit, eronat ce-i drept, Ultima Thule. Eronat pentru că ce a descoperit marele navigator Pytheas din Massalia se pare că ar fi fost mai curând arhipelagul Feroe sau Lofoten. Înainte de secolul al VIII-lea, arheologia nu poate afirma nimic concret. Colonizarea insulei se înscrie în activitatea mai largă a vikingilor, care dincolo de raiduri se ocupau foarte mult și cu întemeierea de așezări.
Și totuși, nu putem trece cu vederea faptul că insula nu era necunoscută călugărilor irlandezi, printre care era un lucru obișnuit să se lase în voia valurilor, după cum ne ilustrează și faimoasa călătorie a Sfântului Brendan. Dicuil, călugăr și geograf irlandez, pomenește în geografia sa de o insulă unde strălucea soarele de la mizeul nopții, iar alte dovezi precum Cartea colonizării Islandei a lui Ari Thorgilsson sau toponimia unde apar nume precum papey sau papos (locuri ale paparilor) întăresc ideea unei oarecare explorări a insulei de către semințiile celtice.
Adevărata colonizare o săvârșesc însă scandinavii, mai exact norvegienii din sud-est, plus un număr redus de danezi, suedezi și anglo-saxoni. Dar de ce au plecat și s-au stabilit într-acolo? Ce ne spune Snorri Sturluson în secolul al XIII-lea despre plecarea din pricina tiraniei regelui Haraldr Harfagri, care ar fi dorit să supună toată Norvegia, încălcând autonomiile căpeteniilor locale, nu are prea multă soliditatea istorică. Călătoria se inscrie mai degrabă într-un fenomen general de explorare, cu multiple cauze sociale și politice (de pildă aspirația fiilor mai mici spre o poziție care nu putea fi dobândită în teritoriile de baștină), economice și nu în ultimul rând tehnologice.
Vikingii călătoreau mult pentru că aveau posibilitatea să o facă, adică corăbii (knörr, langskip, skeid), pe care le încărcau până la refuz cu bunuri imobile și mobile. Setea de pământ i-a dus până la Reykjavik, o performantă incredibilă depășită însă de altele precum călătoria de la Capul Nord la Arhangelsk.
În Cartea colonizării Islandei (Landnamabok Islands) ni se povestește că insula a fost mai întâi vizitată de un norvegian pe nume Nadorr, care a botezat insula Snaeland, țara zăpezii, urmat de către un suedez pe nume Gardarr Svavarsson, care a numit-o pur și simplu Insula lui Gardarr. De actualul nume, țara de gheață, este respomsabil un alt norvegian, Floki Vilgerdarson.
Țara nu era și nu este atât de rece după cum îi sugerează numele, deoarece coastele sale sunt înconjurate de curentul Golfului, ceea ce face ca nici iernile să nu fie glaciale, și nici verile reci. Nu există un pământ foarte fertil, dar se pot creste animale. Pescuitul însă a fost și a rămas principala bogăție, o bogăție extraordinară. Așa că, având în vedere aceste lucruri, doi cutezători, Ingolfr Arnarson și Leif se decid să se instaleze aici prin anul 874, aproape de Reykjavik, “golful fumurilor”. Până prin 930 vin aici valuri de oameni, în jur de 25.000, care iși ridică locuințe pe coastă și pun bazele sistemului administrativ și juridic.
Un aspect important de reținut este faptul că cele câteva zeci de familii (în sensul larg) poposite aici între 874 și 930 au făcut câteva escale prin insulele Shetland, Hebride, Feroe, prin Irlanda, de unde au achiziționat soții și servitori, dar și tovarăși de călătorie. Colonizatorii nu erau deci în niciun caz pur scandinavi, ci o imixtiune de elemente germanice și celtice, ceea ce poate ar explica mai bine unele chestiuni cum ar fi gradul înalt de cultură și pricepere literară și juridică la care au ajuns acești oameni intr-un timp relativ scurt.
Într-un fel ne-am putea gândi la colonizarea Islandei ca la un fel de cucerire a Vestului Sălbatic. Teritoriul nu era unul extrem de primitor, viața avea destul de multe dificultăți, dar întreprinzătorii exploratori, dornici de libertate și afirmare, s-au adaptat și au creat ordine în haos. O asemenea expeditie nu putea decât să le aduca cinste, pentru că nu era pentru oricine. Dar pentru cine? În primul rând, o mică precizare:se vorbește foarte mult despre faptul că aici s-ar fi dezvoltat o democrație, un soi de republică egalitară.
Adevărul Adevarul este puțin diferit. Cei care au ajuns aici din Norvegia nu apartineau tuturor păturilor sociale. Era vorba despre ‘boendr’, așadar exponenții unei clase superioare prin avere, familie, tradiții. Toate textele care ne vorbesc despre istoria Islandei vorbesc de fapt despre activitatea acestor “aristocrați”, oamenii de rând lipsind din istorisiri. Mai apare uneori termenul de ‘throell’, un fel de servitori. Societatea este însă una foarte originală. Dacă Islanda nu prea a avut oameni de rând, n-a avut nici regi, lorzi, jarli sau orice alte titulaturi până în 1262. Modelul de societatea era din multe puncte de vedere in afara normelor medievale cu care suntem obișnuiti.
Femeia la rândul ei provenea din anumite clanuri și avea mai multe drepturi decât semenele din Occident, domneau asupra casei. Cu alte cuvinte, când vorbim de Islanda totul pare iesti din comun pentru evul mediu. Landnamabok, Cartea colonizării, scrisă în secolul al XIII-lea, ne oferă informații prețioase despre multe lucruri, inclusiv despre începuturile organizării insulei, sub forma unui soi de ghid turistic.
Cartea este foarte interesantă, pentru că se pleacă dintr-un loc de pe coasta insulei și se face ocolul său, cu popasurile de rigoare acolo unde este ceva demn de menționat. Este foarte probabil ca alcătuirea acestei mici enciclopedii să fi pornit dintr-un motiv foarte concret, și anume nevoia de a justifica proprietățile. Cu această ocazie se povestește despre multe altele, despre strămoși, urmași, primii coloniști, motivele colonizării – nelipsite de conotația mitologică. Zeii i-au îndreptat într-acolo pe cutezători, iar ei, în vasta lor saga, au creat un tablou colorat și viu al unei societăți sclipitoare, care în epoca sa eroică (930-1030) s-a autodepășit prin descoperirea Groenlandei și Americii. Dar această este o altă poveste…
