Cine este Odiseu, eroul noului film epic al lui Christopher Nolan?
Situat undeva între erou și șarlatan, familist și afemeiat, rege și escroc, Odiseu este una dintre cele mai complexe figuri ale literaturii antice. În Iliada, el este strategul din spatele celebrului cal troian.
În Odiseea lui Homer, el este protagonistul unei călătorii de zece ani spre casă, o aventură în care se confruntă cu zei, monștri, ispite și profunde dileme morale. Odiseu este eroul unui nou film epic regizat de Christopher Nolan și interpretat de Matt Damon.
Drumul lui Odiseu de la Troia la Itaca, așa cum este relatat în Odiseea, este departe de a fi unul direct. Este un traseu sinuos, presărat cu furtuni, ispite, ranchiuna zeilor și amenințări existențiale. În loc să se întoarcă acasă în câteva săptămâni, el rătăcește pe mare timp de un deceniu.
Este ținut captiv de nimfe, rezistă cântecului sirenelor și își vede tovarășii pierind unul câte unul. Fiecare popas îi pune la încercare nu doar inteligența, ci și însăși identitatea.
Odiseea nu este o poveste despre perseverență nobilă. Este un studiu despre supraviețuire. Odiseu înșală, se deghizează și se implică în relații romantice ambigue din punct de vedere moral cu vrăjitoarea Circe, nimfa Calipso și prințesa Nausicaa. De cele mai multe ori o face ca parte a strategiei sale, iar alteori din proprie voință.
În lumea lui Homer, infidelitatea poate fi un instrument al supraviețuirii. Odiseu supraviețuiește nu datorită unei clarități morale, ci datorită flexibilității sale morale. Fidelitatea față de soția sa, Penelopa (interpretată de Anne Hathaway în noua ecranizare), este constantă în timp, dar nu și în comportament. Busola lui indică mereu întoarcerea în Itaca, chiar dacă drumul urmat nu este niciodată unul drept.
Ar trece această flexibilitate testul etic al lumii moderne? Probabil că nu. Însă ceea ce l-a făcut să reușească nu a fost integritatea morală, ci capacitatea de a se adapta fiecărei situații, chiar dacă asta însemna să încalce regulile.
În timp ce Odiseu se adaptează, Penelopa rezistă printr-o strategie remarcabilă. Timp de douăzeci de ani, ea îi ține la distanță pe pețitori prin tactici ingenioase de amânare. Îi păcălește țesând și apoi desfăcând în fiecare noapte giulgiul funerar destinat socrului său, Laerte. Este o formă de rezistență lentă, dar sfidătoare, dusă cu fir și tăcere.
Dacă Odiseu înfruntă monștrii din lumea exterioară, Penelopa stăpânește câmpul de luptă al vieții domestice. Fidelitatea ei în absența soțului este deliberată, politică și plină de înțelepciune. Într-o lume patriarhală, puterea ei stă în răbdare și în capacitatea de a aștepta. Povestea ei vorbește despre munca emoțională și despre supraviețuirea prin inteligență strategică.
Bucle narative și călătorii neliniare
Odiseea este o capodoperă antică a narațiunii neliniare. Povestea începe din mijlocul acțiunii și folosește narațiuni încastrate, flashback-uri și perspective narative schimbătoare. O mare parte a poveștii este relatată chiar de Odiseu, care reinterpretează evenimentele din propriul punct de vedere și își reconstruiește imaginea privind retrospectiv. Memoria devine un montaj. Adevărul se modelează în funcție de necesitate. Faptele și ficțiunea se contopesc.
Homer nu spune doar o poveste, el construiește un labirint. Odiseea anticipează formele fragmentare ale literaturii și cinematografiei moderniste, unde identitatea este instabilă, iar timpul însuși devine maleabil.
Când Odiseu ajunge în cele din urmă în Itaca, deghizat în cerșetor și evaluând în tăcere ruinele lăsate în urma absenței sale, momentul nu reprezintă un final romantic. Este un risc calculat. Penelopa nu se aruncă în brațele lui; îl pune la încercare. Abia după ce acesta trece testul cunoașterii intime, reacționând cu indignare când ea sugerează mutarea patului lor, construit de el în jurul unui măslin viu, ea îl recunoaște și renunță la suspiciuni. Reîntâlnirea lor nu seamănă cu îmbrățișările hollywoodiene, ci cu o negociere prudentă între doi oameni marcați de experiențe.
Acest moment simbolizează restaurarea ordinii, dar și neîncrederea, trauma și testarea reciprocă. Întoarcerea acasă, asemenea supraviețuirii, este un proces complicat.
Odiseu nu este un erou fără cusur. Este un supraviețuitor care negociază cu monștrii, se confruntă cu zeii și își croiește drumul spre casă deghizat în cerșetor. Un om modelat la fel de mult de viclenia sa cât și de consecințele faptelor sale.
Ar trece Odiseu un examen modern de etică? Cu siguranță nu. Ar reuși însă să-l cucerească pe profesor, să întoarcă întrebarea în favoarea sa și să plece totuși cu nota maximă? Fără îndoială. Unele povești dăinuie nu pentru că sunt adevărate, ci pentru că au fost spuse de cei care au supraviețuit.
Foto sus: Matt Damon în Odiseea (fotografie de Melinda Sue Gordon / © Universal Studios)
-------
Autori: Stephan Blum, cercetător asociat, Institutul pentru Preistorie și Istorie Timpurie și Arheologie Medievală, Universitatea din Tübingen; Michael La Corte, cercetător asociat, Curatoriat și Comunicare, Universitatea din Tübingen.
Articol publicat inițial pe site-ul The Conversation (engleză) sub licență Creative Commons.
Mai multe pentru tine...
