Cetatea dacică de la Cotnari, un monument de valoare excepţională în pericol
Când vorbim despre daci, cei mai mulţi dintre noi se gândesc la cetăţile din Transilvania şi la Sarmizegetusa. Totuşi, pe un deal din Podişul Sucevei se ridică una dintre cele mai importante construcţii dacice din Moldova. Necunoscută multora astăzi, cetatea de la Cotnari, aflată în paragină, asemenea multor edificii de patrimoniu, este mai mult subiect de scandal şi propagandă politică între autorităţi.
Dealul Cătălina, pe care se află situl arheologic „Cetatea de la Cotnari”, este situat în partea de nord-vest a localităţii Cotnari, făcând parte din masivul Dealul Mare-Hârlău. Se prezintă sub forma unui platou cu lungimea de 1.100 metri, lăţimea maximă de 150 metri şi altitudinea de aproximativ 100 metri. În secolele IV-III î.Hr., întregul platou a fost amenajat defensiv prin construirea unei cetăţi geto-dacice şi a altor elemente exterioare de fortificaţie.
Cetatea propriu-zisă ocupă jumătatea nord-vestică a platoului, cu o suprafaţă de aproximativ 4, 5 hectare, cu laturile de 450x100 metri. Ea este înconjurată de un val de pământ, mai mult sau mai puţin pronunţat, în funcţie de pantele laturilor. În faţa cetăţii, în partea sud-estică a platoului, pe latura cea mai uşor accesibilă, se găsesc alte trei elemente de fortificaţie, reprezentate de trei valuri de pământ, unul avanpost şi două de flancare. Primul, avanpost, cel mai important, este situat la aproximativ 150 metri în faţa şanţului de apărare, barând calea de acces care se lărgeşte în faţa cetăţii. Celelalte două valuri de pământ, de flancare, sunt dispuse pe pantele platoului, spre capătul căii de acces, cu rol de apărare a acesteia şi de oprire a eventualilor atacatori care ar fi încercat să escaladeze pantele mai puţin abrupte[i].
Distrugeri provocate de vântul puternic, dar mai cu seamă de factorul uman
Această fortificaţie a civilizaţiei dacice a fost declarată monument istoric şi a fost indexată în Lista Monumentelor Istorice. De asemenea, cetatea a fost declarată, prin Legea 5 din anul 2000, drept zonă protejată, cu valoare de patrimoniu excepţională. De altfel, valoarea descoperirilor de la Cotnari, în special cele legate de sistemul de fortificaţii (valul de pământ cu structură interioară din piatră), a determinat realizarea, între anii 1980 şi 1985, a unui muzeu de sit, care proteja secţiunea deschisă de arheologi în valul de apărare de pe latura sud-vest. Construcţia a fost realizată dintr-un schelet metalic şi o reţea de cabluri cu ochiuri pătrate, în care au fost dispuse plăci de plastic transparent. Din nefericire, datorită condiţiilor nefavorabile de pe Dealul Cătălina (vânt puternic aproape tot timpul anului), muzeul a avut de suferit, multe dintre plăcile de plastic fiind smulse de vânt. După 1990, distrugerea a fost accentuată de factorul antropic local, astfel că astăzi a mai rămas în picioare doar scheletul metalic, fiind afectată destul de grav secţiunea din val protejată de muzeu.
Mai mult, în toamna anului 2006, firma SC Cosmote Romanian Mobile Telecommunications SA a construit la nici 10 metri de şanţul de apărare a cetăţii o antenă de telecomunicaţii mobile, care, după îndelungi eforturi ale echipei de arheologi condusă de Vasile Cotiugă, arheolog şi lector universitar la Facultatea de Istorie din Iaşi, a fost demontată. Cu această ocazie au fost distruse mai multe elemente de fortificaţie, distrugeri pe care arheologii ieşeni de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” le-au adus la cunoştinţa organelor de anchetă. „Din păcate, la aceste distrugeri se adaugă una foarte agresivă din partea comunităţii locale, cu acceptul tacit al administraţiei locale – Primăria Cotnari – şi a Poliţiei din comună, prin extragerea pietrei de la baza Dealului Cătălina, extragere care a ajuns până la intrarea antică în Cetatea Cătălina. Cu această ocazie s-a distrus o parte din calea antică de acces către Cetate, iar distrugerile au afectat elementele principale de fortificaţie ale cetăţii, mai precis şanţul de apărare de pe latura sud-est”, a precizat Vasile Cotiugă.
Când politica nu ştie ce e de făcut cu patrimoniul
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, şi-a arătat recent interesul pentru acest monument. El a declarat că doreşte trecerea Cetăţii dacice de la Cotnari în subordinea instituţiei pe care o conduce. Adomniţei consideră ca astfel ar putea să scoată din paragină monumentul, promitând sătenilor din Cotnari că va face toate eforturile pentru a readuce la viaţă faima strămoşilor prin investiţii în zonă.
„Să reînviem tradiţia. Momentan, Cetatea Cătălina este la Guvern. Trebuie să facem să vină lumea să viziteze cetatea. Drumul în comună este bun. Să vină lumea să vadă ce au făcut dacii. Ce au muncit dacii în ani de zile, noi trebuie să reconstruim. Astfel vor veni turişti să viziteze Cotnariul. Suntem datori să ducem faima de secole a dacilor mai departe”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, celor peste 1.500 de săteni prezenţi la Sărbătoarea „Primul Vin al anului 2013” din comuna Cotnari. Adomniţei a adăugat că aceasta este o ocazie extraordinară, iar brandul trebuie promovat intens:„Vom începe demersuri pentru ca monumentul, actualmente în administrarea Ministerului Culturii, să fie dat în grija Consiliului Judeţean Iaşi”. În viziunea lui Adomniţei, cetatea trebuie imediat reabilitată, la fel ca fostul muzeu din apropiere:„Trebuie amenajate turistic atât cetatea, cât şi împrejurimile. Vom încerca să asigurăm finanţarea prin accesarea unui proiect european”.
Arheologul ieşean Vasile Cotiugă, lector universitar la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, consideră că afirmaţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi sunt superficiale şi politicianiste. Mai mult decât atât, Cotiugă atrage atenţia asupra distrugerilor care au loc chiar din vina deciziilor administraţiei locale:„Cetatea Cătălina a beneficiat de atenţia specialiştilor, a existat o activitate muzeistică deosebită în trecut. Din păcate, Revoluţia şi nepăsarea oamenilor şi a administraţiei locale, în frunte cu primarul comunei, au determinat distrugeri aproape ireparabile. Festivalurile companiei Cotnari nici nu ar trebui să aibă loc în acel amplasement. Noul primar a plantat stâlpi de lumină fără supravegherea arheologilor. Administraţia locală dă dovadă de un amatorism innacceptabil”.
Pe de altă parte, organizatorii se disculpă de orice vină, arătând că au autorizaţiile necesare:„Societatea Cotnari a organizat manifestarea cu acordul autorităţilor locale şi judeţene. Mai mult decât atât, am încercat pe cât posibil să protejăm cetatea dacică, perimetrul fiind delimitat astfel ca localnicii să nu pătrundă în zona protejată. Sărbătoarea Primul Vin al anului este o tradiţie pentru noi şi comunitatea din Cotnari, întotdeauna serbările organizându-se în acea zonă", a declarat Cătălin Grecu, directorul de marketing al societăţii Cotnari SA.
În acest context, Cotiugă îi recomandă preşedintelui CJ Iaşi să demareze mai întâi o anchetă la faţa locului, „cu privire la distrugerile de la Cetate care se fac cu acceptul tacit al Primăriei Cotnari”. De asemenea, Cotiugă nu consideră benefic posibilul transfer al Cetăţii de sub administrarea Ministerului Culturii la Consiliul Judeţean, deoarece iniţiativa s-ar putea împotmoli odată cu schimbarea partidului aflat la guvernare.
Idei gratis pentru gestionarea potenţialului istorico-turistic al zonei
Arheologul Vasile Cotiugă evidenţiază două mari soluţii de management pentru monumentele de patrimoniu. Primul, modelul englezesc, constă în constituirea unui directorat pentru patrimoniu, o structură guvernamentală cu specialişti din domeniu. Totuşi, Cotiugă crede că „impunerea specialiştilor de către oamenii politici aflaţi la guvernare poate altera iniţiativa”. În opinia arheologului, în spaţiul românesc s-ar putea implementa cu succes mai degrabă modelul american, inclusiv în cazul Cetăţii dacice de la Cotnari; modelul cu pricina presupune înfiinţarea unei organizaţii non-guvernamentale care să administreze obiectivul: „În cadrul acestei fundaţii, trebuie reprezentate Primăria, Consiliul Local, Consiliul Judeţean, oricare altă organizaţie dispusă a coopera pentru reuşita proiectului. De asemenea, trebuie cooptaţi specialişti în domeniu, în nume propriu”.
Arheologul consideră că staff-ul monumentului trebuie învestit pe o perioadă mai lungă de timp, iar conducerea trebuie să propună un plan managerial pe o perioadă de minimum cinci ani: „Astfel, nu stai la cheremul bugetului local. Trebuie refăcut neapărat muzeul, dar în acelaşi timp trebuie demarate o serie de programe culturale. Se pot iniţia festivaluri locale, restituiri ale luptelor dacilor... dar, atenţie, nu a luptelor cu romanii. Să nu cădem în ridicol, trebuie să menţinem realitatea istorică. Şi nu doar Cotnariul trebuie luat în seamă, cel mai bine s-ar potrivi iniţierea unei axe Cucuteni-Cotnari-Hârlău, pentru punerea în valoare a întregii regiuni. Există un potenţial turistic foarte mare nepus bine în valoare. La Cotnari merită evidenţiate şi Biserica Ştefan cel Mare, ctitorită de Despot Vodă, şi, de ce nu, Combinatul Cotnari. În Hârlău, Curtea Domnească şi Biserica Sfântul Gheorghe necesită lucrări imediate de reamenajare. Interesant este şi Muzeul Vinului. Poate fi plasat pe această axă culturală, care porneşte din neolitic (Cucuteni), ajunge în perioada dacilor (Cotnari) şi se prelungeşte spre Ev Mediu (Hârlău). Îmbraci totul într-un program cultural, iar succesul va fi garantat. Dar, încă o dată, trebuie evitată iniţierea unui asemenea proiect de către autorităţile locale, deoarece când se schimbă conducerea, imediat noii veniţi subminează ce au făcut cei anteriori”.
Nu în ultimul rând, cadrul universitar ieşean crede că este indispensabilă cointeresarea localnicilor pentru reuşita unui asemenea proiect. „Cât timp nu există implicare, să se creeze locuri de cazare, mici restaurante la localnici acasă, totul va stagna. Ţin să precizez: la localnici acasă, nu construite pe Cetate”.
1Adrian C. Florescu, „Unele consideraţii asupra cetăţilor traco-getice (hallstattiene) din mileniul I î.e.n. de pe teritoriul Moldovei”, articol publicat în „Cercetări istorice”, S.N., II, 1971, pp. 103-118.
