Cel mai bătrân bărbat în viață este și supraviețuitor al Holocaustului jpeg

Cel mai bătrân bărbat în viață este și supraviețuitor al Holocaustului

📁 Biografii
Autor: Redacția

Israel Kristal este cel mai bătrân bărbat în viață. Născut la 15 septembrie 1903 în Imperiul Țarist, Kristal este și cel mai longeviv supraviețuitor al Holocaustului. A supraviețuit ghetoului din Łódź și Auschwitz-ului, iar astăzi așteaptă aniversarea cu numărul 113.

Kristal s-a născut într-o familie evreiască în Polonia, pe atunci parte a imperiului rus. Era încă tânăr când i-au murit părinții – mama, în 1910, iar tatăl, în Primul Război Mondial, ca soldat în armata rusă. După război, la vârsta de 17 ani, Kristal s-a mutat la Łódź, unde s-a angajat într-o fabrică de dulciuri și a ajuns rapid unul dintre cei mai cunoscuți producători de bomboane din oraș. Și-a întemeiat o familie, a avut doi copii, și a rămas la Łódź până la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.

the lodz ghetto in 1943 4 jpg jpeg
Viaţa cotidiană în ghetoul din oraşul polonez Lodz în 1943

Viaţa cotidiană în ghetoul din oraşul polonez Lodz în 1943

După ce germanii au ocupat Polonia, comunitatea evreiască din Łódź a fost mutată în ghetou. Copiii lui Kristal au murit în ghetoul din Łódź, iar după lichidarea acestuia, în august 1944, el și soția sa au fost mutați la Auschwitz, unde ea a și pierit. Kristal și-a recăpătat libertatea odată cu eliberarea lagărului de la Auschwitz de către Armata Roșie.S-a întors apoi la Łódź, unde și-a reconstruit afacerea cu dulciuri. S-a recăsătorit, iar în 1950 a emigrat cu familia în Israel.

După moartea pianistei Alice Herz-Sommer, în februarie 2014, Kristal a devenit cel mai longeviv supraviețuitor al Holocaustului. Pe 11 martie 2016, Guiness World Records a atestat că Yisrael Kristal este cel mai bătrân bărbat din lume, statut confirmat după verificarea unor documente descoperite în arhivele poloneze.