Ceaikovski şi povestea celui mai emoţionant concert compus vreodată

În 2009, regizorul Radu Mihăileanu – născut la București și stabilit în Franța – a dăruit publicului filmul „Concertul”, al cărui scenariu este conceput în jurul uneia dintre cele mai emoționante partituri create vreodată: Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră semnat de Ceaikovski.

Un an mai târziu, filmul său primea la Paris premiul César, un fel de Oscar al Franței, pentru cea mai bună coloană sonoră. Într-o poveste ce se înlănțuie frumos, ceremonia televizată de decernare a premiilor César se derulează anual în superba sală a Teatrului Châtelet din Paris, în care sunt filmate scenele cele mai importante din filmul lui Radu Mihăileanu. Iar în 1888 Ceaikovski însuși şi-a dirijat Concertul în același celebru Châtelet.

Și ca povestea să fie și mai interesantă, actriţa Mélanie Laurent, interpreta rolului principal feminin, a fost consiliată pentru rolul său de violonista de origine română Sarah Nemţanu (născută în Franţa), care a și interpretat partitura pentru banda sonoră a producţiei. Sarah Nemţanu ocupă o poziție importantă pe scena muzicală a Franței: este concertmaestru la Orchestre National de France din 2002, de când avea doar 21 de ani, dar obținuse deja importante premii internaţionale.

Într-un interviu publicat în mai 2010 de celebra publicaţie franceză „Le Figaro”, violonista declara: „Mulţi spectatori au fost atât de emoţionaţi de muzica lui Ceaikovski, încât au aşteptat finalul genericului filmului ca să afle numele lucrării şi al interpretului. De altfel, primesc şi astăzi sute de mesaje pe Facebook de la persoane care mă felicită şi mă întreabă unde pot veni să mă asculte. (...) Filmul «Concertul» mi-a schimbat de asemenea modul de a privi muzica: mi-am dat seama că marile opere ale repertoriului, atunci când ies din cadrul clasic, pot avea un puternic impact asupra publicului larg”.

Măria Sa, Emoţia

Ceaikovski este cel mai cunoscut și mai popular compozitor rus, un muzician romantic în cea mai adâncă fibră a sa, ale cărui lucrări atât de variate – balete, opere, simfonii, concerte etc. – sunt încărcate de o emoție profundă care traduce viața sa tragică derulată în 53 de ani. Această abundenţă de emoţii din lucrările sale i-a făcut pe unii critici să le considere prea sentimentale, deși publicul le adoră. Celebra publicație britanică „The Gramophone” include Concertul pentru vioară de Ceaikovski în Top 10 concerte de gen compuse vreodată, iar un clasament din stagiunea 2010-2011 din America arată ca Piotr Ilici Ceaikovski este cel mai des interpretat compozitor în sălile de concert, după Beethoven și Mozart.

Un om hipersensibil, un emotiv cu o viață interioară tumultoasă, Ceaikovski și-a compus celebrul și unicul său concert pentru vioară și orchestră în 1878, într-o perioadă dramatică a vieții sale. Se afla în Elveția, într-o stațiune pe malul lacului Geneva, în perioada în care își revenea după depresia provocată de mariajul extrem de scurt și eșuat cu Antonina Miliukova, moment care îi provocase o tentativă de sinucidere. Fusese o alianță pe care compozitorul o aprobase probabil mai mult pentru a răspunde convențiilor sociale, dat fiind că toată viața sa a suferit încercând să își ascundă homosexualitatea. Drama sa personală a fost, în mod ironic, principalul său „motor” creativ: „O, cât de dificil este să faci pe oricine să vadă și să simtă în muzică ceea ce vezi și simți tu însuți”.

Premiera – şi reacţiile

În această perioadă petrecută în Elveția, printre cei care l-au vizitat s-a aflat unul dintre elevii săi, violonistul Iosif Kotek, despre care se spune că a avut un rol important în definitivarea concertului, mai ales în părțile solo ale lucrării. Deși inspirația îi scăzuse în perioada de tristețe în care se afla, Concertul pentru vioară a reprezentat un fel de trezire la viață a conștiinței creatoare a marelui compozitor. Prima varianta a concertului a fost gata în doar o lună de zile.

Ceaikovski a dorit iniţial să dedice concertul său chiar lui Kotek, dar s-a temut de zvonurile care s-ar fi putut răspândi asupra sentimentelor lui față de violonist. În plus, acesta l-a rănit profund când a declarat că nu dorește să îi interpreteze concertul, de teamă că nu ar fi bine primit de public. Din păcate, loviturile primite nu s-au terminat aici. Compozitorul a sperat ca premiera absolută a lucrării să fie făcută de violonistul maghiar Leopold Auer, care, de asemenea, a ezitat, temându-se că lucrarea nu va avea succes.

În final, premiera absolută a concertului a avut loc nu la Moscova, ci la Viena, în 1881, cu violonistul rus Adolph Brodsky și Filarmonica din Viena, sub bagheta cunoscutului dirijor Hans Richter. Reacția criticii și a publicului a fost amestecată, ceea ce, de altfel, din păcate, a caracterizat multe dintre premierele creațiilor lui Ceaikovski din timpul vieții sale, inclusiv celebrele sale balete.

Cum însă posteritatea funcționează după legile ei necunoscute, concertul lui Ceaikovski, ca și majoritatea creațiilor sale sunt astăzi aplaudate pe tot mapamondul. Este cert că lucrarea este tehnic dificilă mai ales pentru solist, dar la fel de cert este că partitura lui Ceaikovski este unul dintre cele mai emoționante concerte compuse vreodată, la care este greu să rămâi indiferent.