Ce se ascunde în misterioasa «Zona 51» din deșertul Nevada?
Locaţia Zonei 51 nu a fost niciodată secretă, având în vedere că ea este înfăţisată în imaginile din satelit prezentate de Google Maps sau Google Earth. În schimb, este păstrată secretă activitatea din interiorul bazei. Faptul că din ce în ce mai mulţi cetăţeni americani semnalau apariţia de OZN-uri prin anii’50 şi ‘60 avea o legătură directă cu activitatea care se desfăşura în Zona 51. Accesul în apropierea bazei este în continuare restricţionat.
Înfiinţarea bazei secrete din deşertul Nevada
Existenţa Zonei 51 (Area 51) nu a fost recunoscută niciodată oficial de către guvernul SUA, cu toate că în ultima vreme CIA a declasificat mai multe documente referitoare la locaţie acestei baze şi la activităţile generale care se desfăşoara acolo. Oficial locaţia este cunoscută ca Poligonul de teste şi antrenament de la Nevada sau Groom Lake (Nevada Test and Training Range). În documentele CIA se folosesc şi alte nume alternative precum Dreamland, Paradise Range, Home Base, Watertown Strip sau Homey Airport.
Baza de teste din deşertul Nevada a fost înfiinţată de către Preşedintele Harry Truman, în 1951. Scopul initial era amenajarea unui perimetru într-o zonă izolată pentru a realizarea unor teste nucleare. Aşa apare Nevada Test Site, locul în care Departamentul Energei din SUA a realizat aproximativ 100 de teste nucleare atmosferice (numărul total de teste nucleare, însumând şi cele subterane, ajunge la 739). Zona 51 era un alt perimetru din această imensă bază din deşertul Nevada, care era situată chiar lângă Nevada Test Site (numărul 51 vine de la ordinea în care au fost numerotate perimetrele bazei). Zona 51 era adiacentă Zonei 15. Perimetrul are o formă dreptunghiulară şi se întinde pe 40 de km . Baza se află la 155 de km, NV de Las Vegas.
Noi tehnologii de spionaj americane confundate cu OZN-uri
Foto:Avioane SR-71
Din documentele desecretizate de CIA, rezultă faptul că în perioada 1954-1974 au fost dezvoltate două proiecte de avioane de spionaj:proiectul avioanelor U-2 şi proiectul Oxcart (construcţia avioanelor de spionaj Lockheed A-12).
Testele la mare altitudine ale avioanelor de spionaj U-2 au declanşat în anii ’50 o adevărată isterie a OZN-urilor, iar tot mai mulţi oamenii începeau să le raporteze apariţia. Pe la mijlocul anilor ’50, avioanele comerciale zburau la altitudini cuprinse între 3000 m şi 6000 de m. Avioane militare precum B-47 sau B-57 operau la altitudini mai mici de 12000 m. În consecinţa, o dată ce U-2 a început să zboare la altitudinea uimitoare de 18.000 m, tot mai mulţi au început să semnaleze controlorilor de trafic aerian apariţia unor obiecte zburătoare neidentificate. Documentul desecretizat de CIA, care cuprinde 366 de pagini, explică ce anume reprezenta Project Blue Book (nr. Proiectul Cartea Albastră). Proiectul trebuia să semnaleze atunci când civilii raportau apariţia unor aşa-zise OZN-uri, care erau de fapt avioane U-2, apoi se luau măsuri pentru a preveni aceste evenimente.
Documentul CIA explică de ce erau confundate avioanele U-2 cu OZN-uri. Totul are legătură cu aripile argintii ale avionului U-2;în lumina soarelui, acestea începeau să licărească, iar cei de la sol-sau chiar piloţii de pe avioanele comerciale-nu realizau că este un avion. Pe vremea respectivă, nimeni nu credea că un avion putea ajunge la o altitudine de 18000 de metri, astfel ca avioanele U-2 ajungeau să fie confundate cu OZN-uri. Documentul CIA nu dă alte informaţii referitoare la vreun posibil contact cu nave extraterestre, lăsând în continuare loc speculaţiilor. Nu toate raporturile despre OZN-uri îşi găseau explicaţia în zborurile avioanelor U-2. Oricum, în perioada anilor ’50-’60, mai mult de jumătate din rapoartele care semnalau obiecte zburătoare neidentificate erau de fapt legate de zborurile avioanelor de spionaj U-2 şi A-12 (proiectul Oxcart).
Un fapt interesant semnalat de documentul CIA referitor la avioanele U-2 este dorinţa preşedintelui Eisenhower de a recruta doar cetăţeni străini pentru misiunile de spionaj. În cazul prăbuşirii unui avion U.2, SUA şi-ar fi putut nega implicarea în activitatea desfăşurată de respectivul pilot străin.
Fenomenele OZN din Zona 51:adevăr sau născocire?
Cartea lui Annie Jacobsen intitulată Area 51:An Uncensored History of America's Top Secret Militarya creat o adevărată controversă în rândul cititorilor americani, avansand tot felul de teorii legate de presupuse experimente medicale ale URSS cu scopul de a crea extratereştri falşi .
In privinta incidentului de la Roswell din 1947 (aşa-zisa prăbuşire a unei farfurii zburătoare cu fiinţe extraterestre), autoarea Jacobsen afirmă faptul că totul a fost o înscenare pusă la punct de sovietici. În carte se afirmă faptul că Stalin s-a întâlnit cu doctorul nazist Mengele la Auschwitz (responsabil de multe experimente medicale criminale ale regimului nazist) şi i-a propus să colaboreze pentru a scăpa de execuţie. Mengele ar fi trebuit să efectueze nişte experimente medicale pe nişte copii pentru a crea extratereştri falşi, pe care ulterior URSS-ul i-ar fi trimis în “farfurii zburătoarea”.
Această teorie contravine adevărului istoric. Atunci când a ajuns la Auschwitz în mai 1943, Mengele a condus experimente medicale care nu au avut nici o legătură cu crearea de falşi extratereştri din oameni. Experimentele sale oribile nu au demonstrat că ar fi deţinut competenţa medicală necesară pentru a face astfel de transformări.
În plus, doctorul Mengele fugise deja din Auschwitz în ianurie 1945, înainte de ajungerea Armatei Roşii acolo. După ce a fost capturat de americani şi a stat o perioadă ascuns în Germania, Mengele se refugiază în 1949 în America de Sud.
Stalin nu avea nici un interes să pună la cale farse cu extratereştri americanilor, având în vedere că era prea preocupat de obţinerea primei bombe atomice sovietice. Mai mult, tehnologia sovietică nu era atât de avansată pentru a crea “farfurii zburătoare“ la vremea respectivă.
Se pare că multe cărţi care au fost scrise pe tema OZN-urilor din Area 51 au fost mai mult ficţiune decât realitate.
De multe ori, ceea ce vedeau oameni erau de fapt reflexiile solare produse de avioanele de recunoaştere (U-2, A-12 sau D-21 Tagboard) ale CIA testate la mare altitudine în Zona 51. Având în vedere că toate proiectele erau compartimentate în Zona 51, nici măcar lucrătorii nu ştiau exact la ce lucrau.
Tot în Zona 51 a fost testată şi tehnologia străină, în mare parte sovietică, din perioada Războiului Rece. Aşa au ajuns să fie testate avioanele de luptă sovietică de tip MIG. De asemenea, în programul denumit HAVE GLIB, CIA a testat în Zona 51 sistemul sovietic de radar pentru rachete.
În afara de teoria conspiraţiei legată de OZN-uri, mai există şi alte supoziţii legate de Zona 51, cum ar fi testarea de arme energetice, arme meteorologice, tehnologie de teleportare şi călătorie în timp, precum şi de sisteme de propulsie exotice.
Mai este activă Zona 51 ?
Sub proiectul denumit SCORE EVENT din 1977, Forţele aeriene ale SUA au început să finanţeze noi îmbunătăţiri la baza de la Groom Lake (Area 51). Din 1979, Zona 51 începe să fie administrată de Air Force Flight Test Center din Edwards(California). Aşa au continuat şi testele la alte prototipuri secrete de avioane. Este vorba de prototipurile de avioane invizibile F-117, care chiar dacă au făcut teste de zbor pe noul aeroport militar de la Tonopah, au efectuat teste radar în Zona 51. Avioanele F-117 erau dezasamblate şi transportate pe timpul nopţii cu avione de transport C-5 de la aeroportul Tonopah până la Groom Lake. Operaţiunile de testare radar al lui F-117 în zona 51 au continuat şi după ce acesta a devenit operaţional în 1983.
În prezent, în zona 51 este în desfăşurare şi programul de construcţie de noi drone, echipamente militare care au început să fie din ce în ce mai solicitate de armata şi serviciile secrete americane, mai ales în războiul împotriva terorismului care a urmat atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001. Programul de drone american a ajuns în centrul atenţiei în 2002, prin evenimentul tragic din Yemen, unde o dronă a ucis accidental 13 persoane care făceau parte din alaiul unei nunţi.
Zvonurile legate de posibilele invenţii testate în Zona 51 au ajutat de fapt la păstrarea secretului operaţiunilor care se desfăşoară la Groom Lake.
Bibliografie
Annie Jacobsen, Area 51: An Uncensored History of America's Top Secret Military Base, Ed. Hachette Book Group UK, Londra, 2011.
Peter W. Merlin, Area 51, Ed. Arcadia Publishing, Mount Pleasant, 2011.
Robert Doherty, Area 51:The Truth, Ed.Random House Publishing Group, New York, 2008.
Document declasificat al CIA din iulie 2013 referitor la Zona 51,
http://www.gwu.edu/sites/www.gwu.edu/files/downloads/U2%20%20history%20complete.pdf
